Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 922/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 922/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 1278/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.922/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
M. C. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr.2671/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă - în dosarul nr._ având ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic (DL nr. 118/1990)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic Ciodaru F. pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. și avocat M. G. pentru intimații reclamanți M. C. și K. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 15 lit. e din Legea nr. 146/1997.
Întrebat fiind, consilier juridic Ciodaru F. pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. și avocat M. G. pentru intimații reclamanți M. C. și K. O., arată că nu mai au alte cereri de formulat și nici ale probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 din Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea sentinței nr. 2671/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul C., ca netemeinică și nelegală.
Având cuvântul, avocat M. G. pentru intimații reclamanți solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 alin. 1 coroborat cu art. 494 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2671/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._ s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții M. C., și K. O., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. și a anulat următoarele decizii emise de pârâtă:
- decizia nr. 65/20.03.2013– privind pe reclamantul M. C.;
- decizia nr. 66/20.03.2013– privind pe reclamanta K. O..
A stabilit că reclamanții sunt beneficiari ai drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 1952-1957 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Turia, jud. C. în acest interval de timp - și obligă pârâta să acorde aceste drepturi reclamanților începând cu data de 01. 03.2013 – în temeiul art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990.
S-a respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziilor nr. 2207/16.06.2010 și nr. 2208/16.06.2010; s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea deciziilor nr. 2207/16.06.2010 și nr. 2208/16.06.2010
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1500 lei către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată. Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub numărul_, reclamanții M. C. și K. O. au chemat in judecată pe pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziilor nr. 65/20.03.2013– privind pe reclamantul M. C. Și nr. 66/20.03.2013 privind pe reclamanta K. O. constatându-se că aceștia au suferit persecuții politice în sensul stabilirii domiciliului obligatoriu in perioada 1950-1957 în localitatea Turia județul C., respectiv să le fie recunoscută calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada arătata în conformitate cu art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990, cu toate consecințele legale ce decurg din această recunoaștere, precum și să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii se arată că în fapt, prin cererile înregistrate anterior la pârâta reclamanții au solicitat să le fie stabilită calitatea de beneficiari ai dispozițiilor Decretului Lege 118/1990 pentru perioada de mai sus, însă deși în susținerea cererilor au depus înscrisuri emanând de la diferite autorități și arhive publice, fiind totodată atașate declarații de martori, cu toate acestea pârâta a respins cererile, nefiind luate în considerare declarațiile martorilor, iar ulterior a fost respinsă calea de atac administrativă.
Se arată că modalitatea în care au fost rezolvate cererile reclamanților este nelegală, în condițiile în care organul administrativ ar fi trebuit să constate imposibilitatea dovedirii stării de fapt cu acte, context în care ar fi trebuit să aibă în vedere proba testimonială.
În drept se invocă dispozițiile Decretului Lege 118/1990.
Ulterior, reclamanții și-au modificat acțiunea prin cererea adițională depusă la data de 26.06.2013, solicitând instanței să dispună repunerea în termenul de a solicita și anularea deciziilor nr. nr. 2207/16.06.2010 și nr. 2208/16.06.2010 (fila 48).
Prin sentința civilă nr. 2671/15.11.2013, prima instanță a admis în parte contestația formulată de reclamanți, a anulat decizii emise de pârâtă nr. 65/20.03.2013– privind pe reclamantul M. C. și nr. 66/20.03.2013– privind pe reclamanta K. O., a stabilit că reclamanții sunt beneficiari ai drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 1952-1957 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Turia, jud. C. în acest interval de timp - și obligă pârâta să acorde aceste drepturi reclamanților începând cu data de 01. 03.2013 – în temeiul art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990, a respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziilor nr. 2207/16.06.2010 și nr. 2208/16.06.2010, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea deciziilor nr. 2207/16.06.2010 și nr. 2208/16.06.2010 și a obligat pârâta la plata sumei de 1500 lei către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., solicitând modificarea ei ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ .
În motivarea acestei cereri, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
Instanța de fond a tratat superficial disp. art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990, în sensul că s-a mărginit să constate că familia reclamantului au fost considerați chiaburi și datorită acestui fapt au fost persecutați politic.
Că din analiza probatoriului depus se poate observa că, din documentele emise de instituțiile statului nu rezultă faptul că acestora li s-ar fi stabilit domiciliu obligatoriu în perioada 1952-1957 în localitatea Turia, ci doar faptul că familia acestora a fost catalogată cu sintagma de chiabur.
A mai arătat recurenta că declarațiile martorilor sunt neserioase și nesincere și sunt în contradicție cu înscrisurile emise de instituțiile de stat din care reieșea doar faptul că familia reclamantului a fost catalogată ca fiind chiabur.
În drept, recurenta a indicat disp. Art. 488 alin.1 pct.8 NCPC.
Intimații – pârâți, prin apărător, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată arătând, în esență, următoarele:
Instanța de fond nu a tratat cu superficialitate cauza, ci cu foarte multă atenție și responsabilitate, constatând că familiei lor li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 1952-1957 în localitatea Turia, tatăl lor fiind declarat chiabur.
Potrivit disp. art. 8 ale DL 118/1990, dovedirea situației se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil prin orice mijloc prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefundat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul coroborării probatoriului administrat în sensul că familia intimaților a avut stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 1952-1957 în localitatea Turia, se reține faptul că prin calificarea tatălui intimatei drept «chiabur », acesta se număra printre persoanele cărora le-au fost aplicate dispozițiile actelor normative în vigoare în acea perioadă, referitoare la stabilirea domiciliului obligatoriu, așa cum rezultă din conținutul « Notei de Studiu privind masurile administrative luate de către organele Ministerului Afacerilor Interne asupra unor categorii de persoane, în baza unor decrete și hotărâri ale Consiliului de Miniștri” nr._/14.12.1967 a Consiliului Securității Statului – Serviciul C.
Faptul că familia intimatei a fost una dintre cele cărora li s-a stabilit domiciliul obligatoriu rezultă, din certificatul nr. 1236/11.12.2009 emis de Arhivele Naționale și din certificatul emis de Consiliul Județean M., coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, L. Vartolomem și S. Z. și este necontestat de către recurentă, astfel încât situația de fapt a fost corect stabilită de instanță.
De altfel, recurenta a invocat ca temei juridic al recursului disp. art. 488 alin.1 pct.8 C.pr.civ, constând în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că o presupusă stabilire greșită a situației de fapt nu poate fi primită ca motiv de recurs.
Față de aceste considerente, observând și faptul că sentința atacată nu conține cauze de nulitate absolută, în temeiul art. 496 C.pr.civ., urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.
Văzând și disp. art.494 în referire la art. 453 C.pr.civ., urmează să oblige recurenta, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimați a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr.2671/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimații M. C. și K. O. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. G. R. Grațiela M. M. C.
Grefier,
T. S.
Red.SG/18.03.2014
Dact.TS./26.03.2014
Jud.fond: B. A.D.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 925/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1998/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
