Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1822/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1822/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 159/119/2014

ROMÂNIA

C. DE APEL B.

Secția C. administrativ și fiscal

DECIZIA NR. 1822/R DOSAR NR._

Ședința publică din 17 iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte - S. P. G. - judecător

- R. Grațiela M. - judecător

- Lorența B. - judecător

- M. C. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială M. Târgu S. și P. M. Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 209 din 19 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă în dosarul nr._, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 iunie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iunie 2014.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 209/19.02.2014 a Tribunalului C.- Secția Civilă s-a respins cererea formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Târgu S. reprezentată prin primar Bokor T. și P. M. Târgu S. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a Județului C. și C. de C. a României având ca obiect suspendarea executării măsurilor impuse la pct. 4, pct.6, pct.7, pct.8, pct.9, pct.10, pct. 12, pct.13, pct.15, pct.16, pct.17 și pct.18 din Decizia nr. 33 din 16.07.2013 emisă de C. de C. C., cât și încheierea nr. VI/115/27.09.2013 a Curții de C. a României cu privire la aceleași măsuri reținute la lit. b, lit.d, lit.e, lit.g, lit.h, lit.i, lit.k, lit.l, lit.m, ,lit.n, lit.o și lit. p.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții U. M. TÂRGU S. și P. M. TÂRGU S. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin.1 pct.6 și 8 NCPCIV.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au criticat sentința, în esență pentru că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, în concret, în aprecierea condiției cazului bine justificat nu a avut în vedere existența cererii de anulare a deciziei Camerei de C. C.. De asemenea în aprecierea condiției prevenirii unei pagube iminente instanța de fond nu a avut în vedere termenul cert până la care măsurile stabilite în cuprinsul deciziei trebuiau aduse la îndeplinire precum și posibilitatea ca în caz de nerespectare a acestui termen să se aplice sancțiuni, chiar penale.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 100 lei ( f. 23).

Intimatele C. DE C. A ROMÂNIEI în nume propriu și pentru pârâta C. DE C. A JUD. C. au formulat întâmpinare (f.45) prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În esență s-a arătata că în mod corect instanța de fond a reținut ca nefiind îndeplinită condiția cazului justificat prin simpla exercitare a acțiunii în anularea actelor a căror suspendare se cere, iar în ce privește condiția prevenirii pagubei iminente opinează în sensul că nici această condiție nu este îndeplinită, în condițiile în care recurenta avea posibilitatea de a solicita intimatei pârâte prelungirea termenului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse potrivit art. 235 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C..

Recurentele au formulat răspuns la întâmpinare (f. 59) reiterând cele expuse în cererea de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, C. de Apel B. constată că deși criticile formulate de recurenți se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 cpt.8 NCPCIV acestea nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ,,În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității publice ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

În consecință, C. reține că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. respectarea procedurii prealabile, 2. existenta unor cazuri bine justificate și 3. prevenirea unei pagube iminente.

Condiția respectării procedurii prealabile, se circumscrie unei condiții de admisibilitate a cărei neîndeplinire poate fi invocată doar pe calea unei excepții de procedură relative, doar de pârât, prin întâmpinare potrivit art. 193 alin.2 NCPCIV, ceea ce nu este cazul în speța de față, deoarece condiția este îndeplinită, reclamanta formulând atacând în contencios cele două acte a căror suspendare se solicită.

Existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 al 1 și art. 2 al 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate. Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În acest context se reține că și în cererea de recurs ca și în cererea introductivă recurenții reclamanți se rezumă la a indica faptul că actele a căror suspendare se solicită au fost contestate în contencios administrativ ceea ce face “ ca finalitatea măsurilor dispuse prin recuperarea unor sume mari până la soluționarea cauzei să nu poată fi adusă la îndeplinire, aceasta afectând bugetul local al instituției”.

În ce privește analiza îndeplinirii celei de-a treia condiții, respectiv a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art.2 alin.1 lit.ș din legea nr. 554/2004, și anume, prejudiciul material în derulare, consumat parțial, viitor și previzibil susceptibil de evaluare, prejudiciul procesual de natură a pune reclamanta într-o situație juridică dezavantajoasă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, începută sau în curs de a începe, de natură să amenințe însăși funcționarea sa și nu simpla sa activitate, C. reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege reținând că prin actele administrative a căror suspendare se cere s-a lăsat la latitudinea reclamanților efectuarea procedurilor de recuperare a prejudiciului cauzat bugetului.

Pe de altă parte termenul până la care reclamanții trebuiau să ia măsurile necesare era 29.11.2013 în condițiile în care cererea introductivă a fost formulată la 21.10.2013 fiind previzibil că soluționarea cererii de suspendare nu ar fi putut să se producă până la acest termen.

Mai mult se reține că actele a căror suspendare se cere estimează un prejudiciu considerabil rezultat în esență din neurmărirea unor contracte civile, creanțe supuse unor termene de prescripție a căror întrerupere nu se produce fără demararea unor demersuri de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse.

În consecință, C. reține că instanța de fond nu a săvârșit nici o greșeală de aplicare a dispozițiilor de drept material ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 NCPCIV C. reține că recurenții nu au arătat în concret criticile pe care înțeleg să le formuleze, instanța de recurs neputând proceda din oficiu la o astfel de examinare.

Față de considerentele ce preced, C. apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurenți, drept pentru care, în baza art.496 alin.1 NCPCIV, va respinge recursul declarat și va menține sentința atacată, ca temeinică și legală.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții U. M. TÂRGU S. și P. M. TÂRGU S. împotriva sentinței civile nr. 209/19.02.2014 a Tribunalului C.- Secția Civilă pe care o menține.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.06.2014.

Pt. Președinte,Judecător, Judecător,

S. P. G. R. Grațiela M. Lorența B.

aflată în concediu de odihnă,

semnează vicepreședintele instanței,

E. B.

Grefier,

M. C.

Red. R.G.M./23.07.2014

Tehnored.: M. C./24.07.2014 / 5 ex.

Jud fond: I. A. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1822/2014. Curtea de Apel BRAŞOV