Anulare act administrativ. Decizia nr. 2940/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2940/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 67538/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2940
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.06.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: P. A.
JUDECĂTOR: G. G.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă G. Financiară-Comisariatul General, împotriva sentinței civile nr.4158/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. V. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă G. Financiară-Comisariatul General reprezentată de consilier juridic C. C. cu delegație la fila 68 dosar fond, intimatul reclamant R. V. M. prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 17.06.2013 intimatul reclamant a depus prin serviciul registratură întâmpinare la recursul formulat de recurenta pârâtă.
Recurenta pârâtă prin consilier juridic învederează instanței că a luat la cunoștință de întâmpinare și că nu solicită termen.
Intimatul reclamant prin apărător învederează instanței că în întâmpinare a indicat noua adresa de corespondență, respectiv în București, ..104-106, corp B, ..
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta pârâtă G. Financiară-Comisariatul General reprezentată de consilier juridic, solicită admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței civile atacate și respingerii acțiunii formulate împotriva Procesului verbal nr.2565/04.10.2010 și notei de constatare nr.CG nr._ încheiate de G. Financiară-Comisariatul General, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Cererea reclamantului este inadmisibilă și a depus în dovedire sentința civilă nr.124/15.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, care vizează tot un proces verbal de control.
În cauza dedusă judecății procesul verbal și nota de constatare nu au caracteristicile unor acte administrative fiscale, chiar dacă ele emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lor nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor fapte și împrejurări din activitatea reclamantei, în vederea valorificării lor de organele fiscale competente.
Pe fondul cererii, sunt aplicabile dispozițiile art.62 alin.(1) teza a II-a din Codul Fiscal care stipulează că venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legel, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
Intimatul reclamant R. V. M. prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În ce privește inadmisibilitatea acțiunii invocată de recurentă, procesul verbal de control a produs efecte juridice prin el însăși și ca atare poate forma obiectul unei contestații. Deși precede deciziei de impunere, procesul verbal de control este un act administrativ fiscal emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații fiscale.
Pe de altă parte, susținerile recurentei sunt contradictorii în ceea ce privește calificarea actului atacat întâi ca act premergător iar ulterior ca act subsecvent emiterii unui act administrativ fiscal. Procesul verbal conține individualizarea sumei de 180.671 lei pe care organul emitent îl consideră drept impozit aferent din cedarea folosinței bunurilor precum și temeiurile de fapt și de drept care stau la baza acestei sume.
Până la acest moment nu a avut cunoștință de existența vreunui act administrativ fiscal care fie urma să fie emis, fie fusese emis deja întrucât nu i s-a comunicat.
În mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art.62 din Legea nr.571/2003 nu sunt aplicabile în speță. Contractul de închiriere a fost încheiat pe 5 ani, fiind în vigoare la data emiterii actului contestat. Raportat la acest aspect, nu se poate considera că respectivele cheltuieli efectuate cu amenajarea spațiului de către locatar ar fi căzut în sarcina proprietarului mai înainte de momentul expirării contractului de închiriere.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, sub nr._/299/22.10.2010, reclamantul R. V. M. a formulat, in contradictoriu cu parata G. F.-COMISARIATUL GENERAL contestație împotriva procesului verbal nr. 2565/4.10.2010 încheiat de intimata, solicitând anularea acestuia, inclusiv a notei de constatare . nr_/13.09.2010.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca acest proces verbal a fost încheiat in urma unui control efectuat la . SRL si in baza constatărilor din nota de constatare ._/13.09.2010. Reclamantul a apreciat că actul emis este anulabil întrucât nu s-a prevăzut calea prin care persoana interesata l-ar putea ataca, autoritatea administrativa sau instanța competentă sa soluționeze o eventuala plângere, nu i-a oferit posibilitatea de a furniza informații cu privire la obiectul investigației, cercetarea a fost efectuata superficial, intimata nepreocupandu-se sa ii trimită actele de procedura la adresa corecta. A mai indicat reclamantul că situația de fapt reținuta este contrara realitatii, acesta neînregistrând venituri în sensul atribuit de art 62 din Legea 571/2003.
In drept cererea a fost întemeiata pe dispozițiile OG 2/2001, Legea 571/2003, Legii 10/2001, art 1073-1075 C.civ.
Parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, in principal ca inadmisibila, nefiind vorba de un act administrativ fiscal prin care sa se fi stabilit în sarcina reclamantului vreo sancțiune iar, in subsidiar, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A arătat pârâta prin întâmpinare că reclamantul, în calitate de asociat unic la . SRL a avut cunoștință de controlul efectuat de organele sale, control care s-a extins și asupra persoanei sale, depunand la dosar toate actele avute in vedere la intocmirea procesului verbal din 1.10.2010.
La termenul din 24.03.2011, instanta a pus in discutia partilor exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1, pe care, analizand-o cu prioritate, fata de disp.art 137 C.proc.civ a apreciat-o ca întemeiată și a dispus prin sentința civilă nr. 5675/_ pronunțată la aceeași data declinarea competentei materiale de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bucuresti Sectia - Sectia C. Administrativ si Fiscal.
La rândul său, prin sentința civila nr. 5356/26.09.2011 Curtea de Apel București a dispus declinarea competentei materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr. _ /CA/2011.
La termenul de judecata din data de 25.09.2012, Tribunalul a pus in discutia parților excepția inadmisibilității, pe care a respins-o conform considerentelor încheierii din 7.09.2012.
Astfel, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 519/2005, conform cărora „în situația în care (…) nu se modifică baza de impunere, titlul de creanță fiscală susceptibil a fi contestat este declarația fiscală, asimilată cu o decizie de impunere în condițiile art. 83 din Codul de Procedură Fiscală republicat.” A constatat instanța de fond că, prin interpretarea per a contrario în situația în care prin raportul de inspecție fiscală se modifică baza de impunere acest act are caracteristicile unui act administrativ fiscal destinatator, aceeași rațiune impunându-se și în situația procesului verbal de inspecție.
În continuare, instanța de fond a indicat prevederile art. 11 alin 3 din HGR 1324/2009, conform cărora „procesele-verbale prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii acestora, și nu constituie titluri de creanță fiscală”, reținând că doar procesele verbale întocmite în urma constatării împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu constituie titluri de creanță fiscală, legiuitorul înțelegând să excludă doar aceste acte din sfera actelor ce pot constitui titluri de creanță fiscală.
Tribunalul a aplicat, în lipsa unor dispoziții contrare, normele generale de drept fiscal, respectiv art. 41 Cod de Procedură Fiscală, constatând că procesul verbal emis de pârâtă a fost întocmit în stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, reprezentând manifestarea unilaterală de voință a acesteia de natură a produce efecte juridice specifice.
În final, Tribunalul a precizat că în sfera actelor administrative fiscale nu se pot reține doar deciziile de impunere reglementate de art. 86 Cod Procedură Fiscală, ci orice acte care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 41 și condițiile formale prevăzute de art. 43 Cod Procedură Fiscală. De asemenea, Codul de Procedură Fiscală nu stabilește limitativ categoriile de acte împotriva cărora contribuabilul poate formula contestație, ci doar principiul conform căruia contribuabilul poate face contestație împotriva oricărui act care îndeplinește condițiile art. 41 Cod Procedură Fiscală.
Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 4158/25.10.2012 a Tribunalului București, a fost admisă contestația și s-a dispus anularea procesului verbal nr. 2565/04.10.2010 și a notei de constatare . nr._ emise de pârâtă.
În considerente instanța de fond a reținut că prin procesul verbal nr. 2565/4.10.2010 organele de control din cadrul Garzii Financiare-Comisariatul General au stabilit în mod suplimentar o bază impozabilă de 1.122.990,36 lei corespunzatoare anului 2007, pentru care s-a calculat un impozit de 179.678 lei, respectiv o baza impozabila in cuantum de 6204,02 lei, corespunzatoare anului 2008, pentru care reclamantul datorează un impozit de 993 lei, ceea ce a determinat în sarcina acestuia obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 180.671 lei, reprezentând impozit rezultat din cedarea folosintei bunurilor.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 62 din legea 571/2003, in forma in vigoare la data emiterii actului contestat, instanța de fond a apreciat că actul contestat a fost fundamentat pe aprecierea organelor fiscale in sensul ca amenajările efectuate de . calitate de chiriaș asupra spațiului din București, . cărui proprietar este reclamantul, nu au fost declarate de acesta din urma in vederea calcularii impozitului din cedarea folosintei bunurilor, dar că sarcina fiscală stabilita in considerarea amenajărilor efectuate de . calitate de chiriaș, asupra spațiului din București, . fost impusa in mod nelegal reclamantului, in calitate de proprietar al spatiului in cauza. S-a avut în vedere faptul că în speta a fost încheiat un contract de închiriere de care pârâta a avut cunoștință, iar conform art. 7 din contractul de închiriere, veniturile din îmbunătățirile imobilului reveneau proprietarului abia la finalizarea contractului. Contractul de închiriere incheiat intre parti la data de 15.03.2007 a prevazut un termen de 5 ani, respectiv pana la data de 15.03.2012, prin urmare era in vigoare la data emiterii actului contestat. Astfel, Tribunalul a considerat că nu se poate retine ca acele cheltuieli efectuate cu amenajarea sediului social al . fi cazut in sarcina proprietarului R. V., in conditiile in care acestea puteau trece in proprietatea locatorului doar la momentul expirării contractului de închiriere.
Prin urmare, instanta de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 62 C. fiscal invocate de parata, actul administrativ contestat fiind emis in mod nelegal și impunandu-se, in temeiul art. 1 si art. 18 din Legea 554/2004, anularea.
Împotriva sentinței civile nr. 4158/25.10.2012 a Tribunalului București, la data de 11.01.2012, a declarat recurs pârata G. Financiară – Comisariatul General.
Recurenta a indicat drept motive de recurs, pe de o parte, greșita soluționare a excepției inadmisibilității contestației și, pe de altă parte, greșita apreciere a dispozițiilor legale incidente în cauză cu ocazia soluționării fondului. Deși cererea nu a fost întemeiată în drept, instanța va aprecia că motivele invocate se supun condițiilor art. 304 pct. 9 C., coroborat cu art. 304/1 C..
În ceea ce privește greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate, recurenta pârâtă a arătat că prin procesul verbal nr. 2565/04.10.2010 și nota de constatare . nr._ nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând valoarea prejudiciului, acestea fiind doar acte premergătoare emiterii unui act administrativ fiscal, constatările urmând a fi valorificate printr-un raport de inspecție fiscală ce va sta la baza emiterii deciziei de impunere. Abia acest din urmă act reprezintă un act administrativ fiscal susceptibil a fi contestat de către intimatul reclamant în temeiul OG nr. 92/2003.
A invocat recurenta pârâtă că în raport de dispozițiile art. 85 din OG nr. 92/2003 doar declarația fiscală și decizia de impunere constituie titluri de creanță prin care se pot stabili obligații de plată în sarcina contribuabililor și, prin urmare, actele contestate, fiind acte premergătoare, nu pot fi atacate pe cale separată.
Pe fondul cauzei, recurenta pârâtă a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că sarcina plății nu îi revine contestatorului până la finalizarea contractului de închiriere, atâta timp cât niște clauze contractuale nu pot modifica dispoziții legale imperative. A arătat recurenta că în cauză sunt incidente prevederile art.62 alin 1 Cod fiscal care menționează că „venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad conform dispozițiilor legale în sarcina proprietarului (…)” iar în cauză nu prezintă relevanță faptul că îmbunătățirile au fost aduse imobilului de către chiriaș, atâta timp cât intimatul reclamant este proprietarul ținut la plata impozitului aferent.
La data de 17.06.2013 intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile pronunțată de instanța de fond.
În privința admisibilității contestației sale, intimatul reclamant a arătat că procesul verbal de control este în sensul art. 2 alin 1 lit.c din legea nr. 554/2004 și art. 41 Cod procedură fiscală un act administrativ fiscal ce a produs efecte prin el însuși, putând forma obiect al unei contestații. A arătat că recurenta însăși ezită în calificarea actului de analizat, care la rândul său a fost precedat de o notă de constatare, parte integrantă din procesul verbal de control.
Pe fondul cauzei, intimatul reclamant a arătat că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect reținând aceasta că acele cheltuieli efectuate de chiriaș nu cădeau în sarcina proprietarului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 – 118 C..
Analizând recursul formulat de G. Financiară – Comisariatul General, prin prisma motivelor invocate, instanța Curtea va constata că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. În privința modalității de soluționare a excepției de inadmisibilitate de către instanța de fond, Curtea va aprecia că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 alin 4 și 5 din HGR nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, care prevăd că „la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. (5) G. Financiară poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale, prin care poate evalua prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, care sunt acte procedurale ce pot constitui mijloace de probă, potrivit legii” precum și dispozițiile art. 11 alin 3 și 5 din același act normativ, conform cărora „procesele-verbale prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii acestora, și nu constituie titluri de creanță fiscală. (5)Valorificarea constatărilor privind starea fiscală, înscrise în procesele-verbale, se face în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, un exemplar al procesului-verbal fiind comunicat organului fiscal competent în gestionarea dosarului fiscal al contribuabilului”.
Deși instanța de fond în mod corect a indicat incidența în speță a textelor de lege menționate, aceasta a procedat la o interpretare eronată a acestora, din analiza coroborată a lor reieșind în mod evident că procesul verbal nr. 2565/04.10.2010 și nota de constatare nr. CG009133 au caracter de acte premergătoare și nu de acte administrativ fiscale.
Art.11 al HGR 1324/2009 este edificator în acest sens, prevăzând expres faptul că procesul verbal nu este titlu de creanță fiscală, nefiind un act administrativ fiscal în sensul codului de procedură fiscală, atâta timp cât el este înaintat organelor fiscale pentru valorificarea constatărilor privind starea fiscală.
În același sens este și art. 7 alin 4 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 1468/2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Gărzii Financiare conform căruia „comisarii din cadrul diviziilor de control operativ inopinat (…) transmit actele de control sau alte documente ori înscrisuri la organele fiscale competente care gestionează dosarul fiscal al contribuabilului verificat”.
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin inserarea mențiunii în cuprinsul art. 11 alin 3 din HGR nr. 1324/2009 conform căreia procesele verbale nu sunt titluri de creanță fiscală legiuitorul s-a referit exclusiv la procesele verbale prevăzute de art. 9 alin 4 și 5, dar în mod eronat a apreciat că aceste norme nu sunt aplicabile deoarece în cauză nu ar fi vorba despre un proces verbal întocmit în urma constatării împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală ori în urma constatărilor efectuate la cererea procurorului.
În fapt, din probatoriul administrat în cauză reiese în mod clar că recurenta a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu privire la procesul verbal contestat în prezentul dosar, respectiv cu privire la „constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal”, sesizare soluționată prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
Pe cale de consecință, procesul verbal contestat de intimatul reclamant face parte din categoria actelor menționate de art. 9 alin 4 din Ordinul nr. 1324/2009, despre care legiuitorul a făcut mențiune expresă că nu reprezintă titluri de creanță fiscală și care, în temeiul art. 11 din același act normativ, trebuie transmis organului fiscal competent în vederea „valorificării constatărilor privind starea fiscală”.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 41 Cod de procedură fiscală, „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Instanța de fond în mod eronat a reținut în considerentele încheierii din 27.09.2012 că procesul verbal nr. 2565/2010 a fost emis de organul fiscal în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind un act susceptibil să dea naștere unui raport de drept administrativ fiscal.
În fapt, actul contestat emană de la recurenta pârâtă și nu de la organul fiscal competent la care fac trimitere atât dispozițiile art. 41 Cod de procedură fiscală și art. 11 din Ordinul 1329/2009.
Așa cum a susținut recurenta și cum o dovedește și probatoriul administrat în cauză, organul fiscal nu procedase încă, la data sesizării instanței, la valorificarea constatărilor privind starea fiscală, respectiv la emiterea actului administrativ fiscal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că atât procesul verbal contestat cât și nota de constatare care a stat la baza emiterii lui nu reprezintă altceva decât acte premergătoare emiterii actului administrativ fiscal.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 205 Cod de procedură fiscală cu privire la actele ce pot face obiect al contestației Curtea va constata inadmisibilitatea contestației, astfel că va admite excepția invocată de recurenta pârâtă cu ocazia judecării litigiului în fond.
În raport de dispozițiile art. 312 rap la art. 304 alin 9 C. coroborat cu art. 304/1 C., Curtea urmează a modifica în tot sentința civilă nr. 4158/25.10.2012 a Tribunalului București în sensul că va respinge cererea, ca inadmisibilă.
Față de dezlegarea dată primului motiv de recurs invocat de recurentă prin cererea sa, Curtea va constata că nu se impune analizarea și a celui de-al doilea motiv, vizând dezlegarea dată fondului cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă G. Financiară-Comisariatul General, împotriva sentinței civile nr.4158/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. V. M..
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. P. A. G. G.
GREFIER
C. D.
Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.B. R.
Red.jud.P.A./2 ex./
| ← Despăgubire. Decizia nr. 5716/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4657/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
