Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 3825/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3825/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 5853/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3825
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
GREFIER: E. S. M.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost legal reprezentat de către d-na procuror B. A..
Pe rol se află soluționarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. M. J. în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE-INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA MIGRAȚIE, având ca obiect – „litigiu străini”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat A. R., cu delegație de substituire la fila 56 din dosar, pentru avocat Diab V., cu împuternicire avocațială la fila 4 din dosar și pârâtul, prin consilier juridic Ț. C., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la data de 27.11.2013, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar o copie a actului atacat, respectiv refuzul de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, după care,
La solicitarea Curții, avocatul reclamantului, consilierul juridic al pârâtului și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului solicită anularea actului atacat, respectiv decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere a reclamantului pe termen lung în România și acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro. Susține că, așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată, cetățeanul irakian locuiește în România de câțiva ani, respectiv din anul 2008, desfășoară activități comerciale și este foarte bine integrat în societate, vorbind fluent limba română. Menționează că reclamantul are un contract de închiriere, beneficiază de asigurare de sănătate și cererea de acordare a dreptului de ședere în România a fost respinsă pentru motivul că reclamantul ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Mai arată că în cursul anului 2012, cetățeanul irakian a solicitat o prelungire a validității actelor de identitate în calitate de refugiat. În această situație se verifică și dacă cetățeanul străin reprezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, iar atâta timp cât i-a fost prelungită valabilitatea actului de identitate, rezultă că acesta îndeplinea această condiție, neexistând nicio probă că ar reprezenta vreun pericol pentru ordinea publică.
Totodată, susține că până în prezent nu s-a desfășurat nicio cercetare penală în ceea ce-l privește pe reclamant și nu s-a început procedura declarării ca indezirabil pe teritoriul României.
Consideră că respingerea dreptului de ședere a reclamantului pe termen lung în România s-a făcut în mod discreționar și abuziv, și pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată, a căror dovadă o depune la dosarul cauzei.
Consilierul juridic al pârâtului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât prin înscrisurile administrate de instituția lor s-a făcut dovada că cetățeanul irakian nu îndeplinește condiția de a reprezenta un pericol pentru siguranța națională. Faptele ce țin de siguranța națională nu au legătură în mod necesar cu modul în care un cetățean este privit în societate și nici nu determină în mod necesar începerea urmăririi penale cu privire la acesta.
În ceea ce privește reînnoirea documentului de identitate, arată că statutul de refugiat s-a acordat inițial pe perioadă nedeterminată, iar în anul 2012 doar s-a reînnoit valabilitatea documentului care atestă identitatea cetățeanului irakian, fără a se mai analiza încă o dată situația acestuia. Pe de altă parte, având în vedere statutul de refugiat al reclamantului, faptul că prin recunoașterea acestei forme de prevenție, statul român îl protejează de un eventual abuz al statului de origine al cetățeanului străin trebuie pusă în balanță situația acestuia și necesitatea îndepărtării lui de pe teritoriul României. Ori, având în vedere statutul de refugiat, îndepărtarea de pe teritoriul României sau declararea sa ca indezirabil nu este posibilă. Pe de altă parte, autoritățile statului român au la dispoziție împotriva unui cetățean străin mai multe măsuri administrative, respectiv de la interzicerea intrării pe teritoriul României, interzicerea acordării unei vize până la declararea ca indezirabil. Autoritățile statului care se ocupă cu protecția în ceea ce privește siguranța națională sunt în măsură să decidă măsura potrivită referitoare la un cetățean străin.
Cu privire la daunele morale, arată că reclamantul pleacă de la o premisă greșită, pentru că nu are un drept de a obține dreptul de ședere pe termen lung în România, ci are o vocație. Consideră că nu reclamantului nu i s-a încălcat nici un drept și nu a făcut dovada vreunei atingeri a vieții sale personale, intime, astfel încât să-i fi cauzat suferințe psihice.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, având în vedere că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, neîndeplinind condiția prevăzută de art. 71 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 194/2002 privind acordarea dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României.
Curtea arată că a procedat la analiza documentelor depuse la C. Informații Clasificate, care au stat la baza deciziei de refuz, în baza autorizației de acces pentru nivelul de clasificare corespunzător și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București sub numărul_ reclamantul M. M. J. a chemat în judecată pe pârâtul M. A. INTERNE-INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA MIGRAȚIE solicitând anularea Deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România nr._//S2/BF/19.07.2013 și obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 100.000 Euro.
În motivarea, în fapt, acțiunii reclamantul arată că este cetățean irakian si locuiește de mai mulți ani in România unde desfășoară activități comerciale,fiind beneficiarul formei de protecție - statut de refugiat din anul 2008, drept de ședere pe care l-a obținut in mod legal îndeplinind toate condițiile cerute de lege in acest sens. Acest drept i-a fost reanalizat in anul 2012 acordându-mi-se dreptul de ședere temporara pana in anul 2015.
Mai arată ca deține mijloace legale de întreținere, contract valabil de ședere într-un apartament închiriat, posedă asigurare de sănătate si a avut o buna conduita si integrare in societatea româneasca, nefiind implicat in cauze penale si cunoscând limba romana la nivel - bine.
De fiecare data când i-a fost analizata situația a întrunit toate condițiile imperative impuse de lege, inclusiv chestiunile legate de siguranța naționala.
Mai arată că a solicitat anterior printr-o alta cerere dreptul la ședere permanenta, drept care i-a fost respins motivându-se faptul ca nu deținea o locuința stabila, adică nu încheiase un contract de închiriere cu proprietarul imobilului unde locuiește si in prezent.
În ceea ce privește prezenta decizie de respingere a dreptului de ședere pe termen lung pentru motive de siguranța naționala emisă in temeiul art. 71 alin 1 lit. f din OUG nr.194/2002, se arată că din punct de vedere formal, adresa contestata face trimitere doar la prevederile art.71 alin 1 lit. f. OUG nr. 194/2002, fără sa arate care sunt motivele de fapt, astfel ca adresa apare ca fiind nemotivata, întrucât nu poate cunoaște care este motivul real al respingerii cereri, iar IGI nu a adus nici o dovada in acest sens si nici nu a precizat care sunt motivele pentru care s-a considerat ca reclamantul ar prezenta pericol pentru ordinea publica si siguranța naționala a României.
Refuzul acordării dreptului de ședere permanenta trebuie sa fie motivat, aceasta regula fiind in concordanta cu art. 12 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 16.12.2008 prin care s-a statuat ca deciziile de returnare se emit in forma scrisa si trebuie sa conțină motivele de fapt si de drept.
Se poate constata ca in contextul in care in anul 2012, când s-a prelungit dreptul de ședere temporara, s-a apreciat ca reclamantul îndeplinește condițiile cu privire la șederea in România, deci inclusiv condiția ca nu prezintă un pericol pentru apărarea si siguranța naționala, ordinea, sănătatea sau morala publică prelungindu-i-se acest drept pana in anul 2015, astfel ca nu exista nici un motiv in a considera ca in anul 2012 făcându-se analiza unei cereri formulate anterior prelungirii dreptului de ședere, ar prezenta pericol pentru ordinea publica si siguranța României.
O măsura de respingere a cererii de stabilire a domiciliului in România, bazata pe motive de siguranța naționala, nu trebuie lipsita de garanții împotriva arbitrariului, prin posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organism independent si parțial. O examinare formala fără a se verifica daca persoana in cauza prezintă într-adevăr pericol pentru siguranța naționala sau pentru ordinea publica fără a fi furnizate petentului si analizate informațiile cu privire la faptele săvârșite este de natura sa aducă atingere vieții private a solicitantului constituind o încălcare a art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, întrucât nu a beneficiat in fata autorității administrative de un grad minim de protecție împotriva arbitrarului organului emitent.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat însa in mod constant (cauzele L. si Kaya c.Romaniei) ca nici o persoana care face obiectul unei masuri bazate pe motive de siguranța naționala nu trebuie lipsita de garanții împotriva arbitrariului în special ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent si imparțial, abilitat sa analizeze toate chestiunile de fapt si de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalității măsurii si a sancționa un eventual abuz al autorității. De asemenea Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 763/2006 ca judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare, potrivit legii nr. 182/2002, în condițiile si cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive in aceasta pricina vizând exclusiv persoana in cauza, astfel ca prin aplicarea corecta si a legislației in materie exercitarea efectiva si concreta a dreptului de acces la instanța si a dreptului la apărare este asigurata potrivit exigentelor si normelor constituționale si convenționale J. riscul de arbitrariu din partea autorităților administrative este înlăturat.
Ordonanța nr. 194/2002 este o lege speciala in raport cu legea generala a siguranței naționale astfel încât intimatul nu se poate prevala de prevederile Legii nr.51/1991 in îngrădirea drepturilor sale recunoscute de legea speciala.
Având in vedere dispozițiile imperative ale art. 73 alin 2 din OUG nr. 194/2002, acesta era obligat sa-i comunice petentului motivele care au stat la baza soluției de respingere a cererii de stabilire a domiciliului in România, legea speciala nefăcând nici o excepție sub acest aspect in raport cu natura si caracterul pretins secret al informațiilor pe baza cărora a fost adoptata respectiva soluție.
Deși îndeplinește toate condițiile pentru o ședere de lunga durata, acest drept i-a fost refuzat pe un motiv generic, neconcludent si necenzurabil, in decizia criticata făcându-se trimitere la dispozițiile art. 71 alin 1 lit. f OUG nr. 194/2002.
Aceasta măsura i-a adus atingere dreptului său la viață privata si de familie garantat de art.8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului art.8.1. - orice persoana are dreptul la respectarea vieții sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
Reclamantul consideră ca refuzul de a i se acorda acest drept protejat de lege i-a adus o grava atingere vieții personale, intime, private si i-a produs o depresie psihica, întrucât a fost neplăcut surprins, chiar șocat de aceasta măsura abuziva care s-a luat in situația sa, cu atât mai mult cu cat a avut o conduita buna, pașnică, s-a integrat bine in societatea româneasca si a încercat sa întreprindă numai activități benefice in folosul comunității in care trăiește.
Despăgubirile morale solicitate nu reprezintă altceva decât o măsura compensatorie de natura a-i alina depresia psihica si suferința prin care a trecut ca urmare a dispunerii acestor masuri,stări care de altfel nu pot fi cuantificabile in bani, fiind vorba in acest caz de un prejudiciu afectiv-moral al persoanei.
Reclamantul a mai invocat cu titlu de practica judiciara următoarele decizii: Sentința nr.136/26.05.09 - Curtea de Apel G., Decizia 267/2012-ICCJ, sentința nr. 53/CA/2009 - Curtea de Apel Oradea, Sentința 2373/_ - Curtea de Apel București, Decizia 1416/13.03.2009 Curtea de Apel București, sentința civila nr. 699/09.02.2010 - Curtea de Apel București - jurisprudența CEDO-Cauza KAYA/România nr. 33.970/05, cauza L. /România nr._/04.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 194/2002 și Legea nr.554/2004, iar în susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei actul administrativ nr._/S2/BF; copie act identitate; copie certificat de cazier judiciar actualizat
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând actele care au stat la baza emiterii adresei nr._//S2/BF/19.07.2013.
La data de 07.10.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
La datele de 15.10.2013 și 31.10.2013 SRI și IGI au depus la C. Documente Clasificate al instanței înscrisuri clasificate „strict secret„.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, apreciază cererea ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat autorității pârâte cu o cerere, înregistrată la data de 26.02.2013 prin care solicita aprobarea stabilirii domiciliului în România, iar prin adresa nr._//S2/BF/19.07.2013 emisă de către IGI pârâta a răspuns cererii depuse de reclamant, arătând că cererea a fost respinsă în temeiul prevederilor art.71 alin.1 lit. f din OUG nr.194/2002, întrucât prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța României.
Potrivit acestor dispoziții, dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au avut o ședere continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii (…), b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români; c) fac dovada asigurării sociale de sănătate; d) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii; e) cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Așa cum se menționează expres în textul de lege, aceste condiții trebuiesc îndeplinite cumulativ, în cazul reclamantului, autoritatea pârâtă nereținând ca nefiind îndeplinite vreuna dintre condițiile de la lit.a-e, ci doar neîndeplinirea condiției de la litera f.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ va cerceta dacă, din punct de vedere al motivului invocat în adresa din data de 19.07.2013, suntem sau nu în prezența unui refuz nejustificat de acordare a dreptului de ședere permanentă.
Analizând actele depuse la C. Documente Clasificate cu caracter „secret”, Curtea reține că adresa emisă de către pârât este legală și temeinică, din documentele depuse și informațiile existente rezultând că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța României.
Prin întâmpinare, se face trimitere la adresa emisă de SRI nr._/15.04.2013, act juridic clasificat cu grad de clasificare „ STRICT SECRET” care deși nu a putut fi atașată la dosarul cauzei, pârâta a adus această adresă, în fața instanței, care a administrat proba cu păstrarea secretului, în virtutea autorizației de acces, potrivit HG nr.585/2002.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată de Parlamentul European, Consiliul Europei și Comisiei Europene 2007/C 303/01, Uniunea Europeană recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate, la art.41 fiind prevăzut dreptul la bună administrare.
Potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agenților Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respetarea intereselor legitime legate de confidențialitate și secretul profesional și comercial; c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.
Carta recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate, la art.45 fiind enunță libertatea de circulație și de ședere, cu următorul conținut: orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, care poate fi acordată, în conformitate cu tratatele resortisanților țărilor terțe stabiliți legal pe teritoriul unui stat membru.
Refuzul acordării dreptului de ședere trebuie să fie motivat, această regulă fiind în concordanță cu art.12 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 16.12.2008 în care la condițiile de formă se arată că deciziile de returnare se emit în formă scrisă și conțin motivele de fapt și de drept, precum și informații privind căile de atac posibile, informațiile referitoare la motivele de fapt putând fi limitate în cazurile în care legislația națională permite limitatarea dreptului de informare, în special prin protejarea securității naționale, apărării, siguranței publice și pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor.
Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 16.12.2008 stipulează că este necesară stabilirea unor norme clare, transparente și echitabile care să asigure o politică de returnare eficientă, ca element necesar al unei politici bine gestionate în domeniul migrației, statele membre trebuind să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că încetarea situației de ședere ilegală a resortisanților țărilor terțe se efectuează într-o procedură transparentă și echitabilă.
Aceste principii vizează și dreptul de ședere permanentă ca un drept specific migrației, ce intră sub incidența acestei directive și este prevăzut de OUG nr.194/2002, privind regimul străinilor.
Așadar, informațiile referitoare la motivele de fapt pot fi limitate în cazurile în care legislația națională permite limitatarea dreptului de informare, în special prin protejarea securității naționale, apărării, siguranței publice și pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, iar în condițiile în care legislația națională permite administrarea unui probatoriu în fața instanței, cu păstrarea secretului, chiar dacă pârâta nu a motivat decizia de refuz în cuprinsul acesteia, Curtea reține că aceasta a dovedit în aceste condiții, motivul nemotivării, instanța fiind în măsură să analizeze concret motivul refuzului.
Prin urmare, nu se poate reține ca motiv de nelegalitate nemotivarea deciziei de refuz de acordare a dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României.
Susținerile reclamantului că avem de a face cu o încălcare a art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, întrucât nu a beneficiat in fata autorității administrative de un grad minim de protecție împotriva arbitrarului organului emitent, nu pot fi reținute, având în vedere, pe de o parte, limitările permise de legislația internațională la care s-a făcut referire, iar pe de altă parte, că există un grad rezonabil de protecție împotriva arbitrariului autorității administrative, prin posibilitatea instanței de a analiza informațiile clasificate „strict secret”, din care rezultă motivul de fapt care a generat refuzul, informații ce nu pot fi redate în cuprinsul hotărârii judecătorești, tot pentru a proteja securitatea națională, apărarea, siguranța publică și pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor. În acest sens și Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 763/2006, în care se arată că riscul de arbitrariu din parte autorităților administrative este înlăturat atâta timp cât judecătorul are acces la documentele clasificate cu respectarea condițiilor și procedurilor specifice domeniului protecției informațiilor clasificate.
Împrejurarea că reclamantul locuiește de mai mulți ani in România unde desfășoară activități comerciale, fiind beneficiarul statutului de refugiat din anul 2008, drept de ședere pe care l-a obținut in mod legal îndeplinind toate condițiile cerute de lege in acest sens și care a fost reanalizat in anul 2012 acordându-mi-se dreptul de ședere temporara pana in anul 2015, privește pe de o parte, faptul că s-a constatat că în țara de origine acesta este în pericol din motive obiective ce privesc situația din acea țară, ce au justificat acordarea statutului de refugiat, însă nu au legătură cu situația personală a reclamantului, sub aspectul prezentării unui pericol pentru ordinea publică și siguranța României.
Pe de altă parte, autoritatea pârâtă manifestă un drept de apreciere diferit în situația acordării unui drept de ședere temporară, comparativ cu dreptul de ședere permanentă, unde analiza situației personale ale străinului se face mult mai profund, având în vedere consecințele pe care legea le prevede, în cazul străinilor care au obținut un drept de ședere permanent. În speță însă, reclamantului nu i s-a prelungit un drept de ședere temporară ci, așa cum rezultă din probatoriu, i-a fost prelungită valabilitatea documentelor de identitate în calitate de refugiat, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6) raportat la art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
De asemenea, reclamantul mai arată ca deține mijloace legale de întreținere, contract valabil de ședere într-un apartament închiriat, posedă asigurare de sănătate si a avut o buna conduita si integrare in societatea româneasca, nefiind implicat in cauze penale si cunoscând limba romana la nivel – bine, însă aceste aspecte tind să dovedească la rândul lor îndeplinirea și a celorlalte condiții pentru obținerea dreptului de ședere permanentă, însă nu au legătură cu motivul neacordării dreptului de ședere permanentă, întrucât implicarea în activitățile menționate în înscrisurile clasificate puse la dispoziția instanței de SRI și IGI, se poate realiza independent de aceste interese ale reclamantului pe teritoriul României.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată și pe cale de consecință și cererea privind acordarea de daune morale, neputând fi reținută cauzarea unui prejudiciu moral reclamantului așa cum acesta a arătat, în contextul în care s-a făcut dovada că refuzul acordării dreptului de ședere a fost justificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. M. J., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE-INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA MIGRAȚIE, cu sediul în București, sector 5, .-5, . neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2013.
Președinte, Grefier,
H. P. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P./gref. E.S.M./5 ex.
| ← Pretentii. Hotărâre din 21-11-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 5716/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
