Anulare act administrativ. Sentința nr. 403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 403/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 5614/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.403
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.01.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTECANACHEU C.
GREFIER R. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Z. A. B. în contradictoriu cu pârâții C. S. AL MAGISTRATURII – DIRECȚIA DE INSPECȚIE J. PENTRU JUDECĂTORI, V. M. S., R. J., R. S., E. F., F. S. D., M. T., A. I. ȚUCA și INSPECȚIA J..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.01.2013.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2012, reclamantul Z. A. B. a chemat în judecată pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII solicitând desființarea rezoluției nr.1103/_ /19.06.2012 a Direcției de Inspecție J. pentru Judecători și obligarea Inspecției Judiciare la continuarea procedurii disciplinare.
În motivarea acțiunii a arătat că prin această rezoluție a fost respinsă sesizarea sa prin care, în baza Legii 24/2012, reclama săvârșirea unor abateri disciplinare încadrabile în alineatele h),i),s) si t) din art. 99 din Legea nr. 304/2004 modificata, de către un grup de judecători de la secțiile civile ale Curții de Apel G. si ale Înaltei Curți de Casație si Justiție (care în al doilea si al treilea ciclu procesual al unei cauze pe Legea 10/2001 instrumentaseră dosarele nr._, nr._, nr._ si nr._ ). A solicitat sa li se aplice vinovaților sancțiuni disciplinare corespunzătoare gravitații abaterilor comise (context in care, potrivit legii, hotărârile criticate pot fi supuse controlului judiciar pe calea extraordinara de atac a revizuirii).
Din motivarea Inspecției Judiciare rezulta ca respingerea sesizării este vădit netemeinica si esențial nelegală datorită faptului că actul de sesizare (căruia i s-a dat un alt înțeles decât cel pe care îl are în realitate), nu a fost reținut și tratat ca o sesizare a unor abateri disciplinare deosebit de grave, ci ca un simplu memoriu prin care autorul (exprimându-și nemulțumirea față de modul de instrumentare al cauzei), ar fi vizat, în esență, „prin interpretarea probatoriului și diferitelor texte legale", o cenzurare pe cale administrativa a soluției data in proces (or, în speță, nu se regăsește o astfel de cerere).
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de împrejurarea că emitentul actului contestat este Inspecția J. care, potrivit art. 65 alin.1 din Legea 317/2004, beneficiază de personalitate juridică, astfel că în conformitate cu disp. art. 41 C.pr.civ. poate să fie parte în judecată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere disp. art. 97 alin.2 din Legea 303/2004 și faptul că exercitarea dreptului reglementat de aceste dispoziții nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.
Au mai fost invocate disp. art. 17, art. 46 alin.2 teza finală din Legea 304/2004, art.2 alin.3 din Legea 303/2004 și art. 124 alin.3 din Constituție, precizându-se că Inspecția J. nu are competența de a proceda la o nouă analiză a probatoriului administrat într-o cauză și a disp. legale incidente, pentru a stabili dacă soluția pronunțată de instanță este legală și temeinică.
La termenul de judecată din 09.10.2012, Curtea a pus în discuție, în temeiul disp. art. 161 din Legea 554/2004, citarea în cauză în calitate de pârâți a judecătorilor la care se referă sesizarea adresată de reclamant Consiliului S. al Magistraturii și a dispus citarea acestora.
La termenul de judecată din 20.11.2012, Curtea a solicitat reclamantului să precizeze, în raport de motivele invocate de pârât în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, dacă se judecă în contradictoriu și cu Inspecția J. și față de precizarea că solicită chemarea în judecată a Inspecției Judiciare, a dispus citarea acesteia în cauză în calitate de pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta Inspecția J. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că a fost sesizată de reclamant la data de 21.03.2012, iar în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii 24/2012, Legea 317/2004 prevedea posibilitatea de a fi contestată, potrivit Legii 554/2004, numai rezoluția de clasare dispusă de comisia de disciplină pentru judecători, la sesizarea Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, după ce se constata de către inspectorul judiciar care a efectuat verificările prealabile, existența unor indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare.
În speță, comisia de disciplină pentru judecători nu a fost sesizată și nici nu a dispus clasarea sesizării reclamantului, deoarece inspectorul judiciar, în urma verificărilor prealabile, a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare de către judecătorii indicați de reclamant.
Actul comunicat reclamantului reprezintă rezultatul verificărilor prealabile a aspectelor semnalate și nu poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, întrucât nu îndeplinește condițiile prev. de art. 2 alin.1 lit. c care definește actul administrativ.
A invocat disp. art. 47 alin.5 din Legea 317/2004, în forma actuală, conform cărora poate fi contestată de către persoana care a formulat sesizarea către Inspecția J., numai rezoluția prin care s-a respins sesizarea sau când inspectorul șef infirmă rezoluția inspectorului judiciar și dispune respingerea sesizării.
Pârâta a susținut că nu poate face obiectul acțiunii cererea prin care se solicită instanței să dispună obligarea Inspecției Judiciare la emiterea unui act de cercetare disciplinară a judecătorilor, având în vedere că cercetarea disciplinară se poate realiza doar în condițiile art. 46-47 din Legea 317/2004.
Pe fondul cauzei a arătat că toate criticile reclamantului față de soluțiile pronunțate în dosarele nr._, nr._ și nr._ de către magistrații din cadrul Curții de Apel G. și Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă efectuate de Inspecția J., în caz contrar încălcându-se principiul independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin.3 din Constituție.
Analiza și aprecierea probelor, raționamentul și interpretarea normelor legale de către completul de judecată, argumentele de fapt și de drept ce motivează soluțiile pronunțate constituie aspecte ce țin de judecata cauzelor și exced limitelor de competență ale Inspecției Judiciare care nu poate cenzura hotărârile judecătorești irevocabile.
În speță nu s-a reținut încălcarea normelor legale din gravă neglijență sau cu rea credință, deci nu sunt indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t din Legea 303/2004(art. 99 lit. h în reglementarea anterioară).
Prin notele scrise depuse la dosar la termenul de judecată din 22.01.2013, reclamantul a solicitat respingerea cererii Inspecției Judiciare ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, având în vedere că la data întocmirii – 12.11.2012, Inspecția J. nu avea calitatea de parte în cauză, dobândind calitatea de pârâtă la termenul din 20.11.2012.
Au fost depuse la dosar actul contestat și documentația care a stat la baza emiterii acestuia.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că în luna martie 2012, reclamantul a adresat CSM un memoriu prin care sesiza o . încălcări cu știință ori nesocotiri din culpă, în opinia sa, în mod grav, neîndoielnic sau nescuzabil, a unor norme de drept material sau procesual( în cauza înregistrată la Tribunalul B. împotriva Instituției Primarului municipiului B. sub nr.2275, pe Legea 10/2001) comise în exercitarea funcției, cu certă rea credință ori gravă neglijență, de către judecători de la Curtea de Apel G. și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
Memoriul a fost înregistrat la Inspecția J. – Direcția de Inspecție J. pentru Judecători sub nr.1103/_ /2012, iar prin adresa nr. 1103/_ /2012 din 19.06.2012, Inspecția J. îi comunică reclamantului aspectele rezultate în urma verificărilor efectuate, în limitele de competență prev. de disp. art. 46 alin.2 din Legea 304/2004.
În cuprinsul adresei sunt invocate disp. art. 97 alin.2 din Legea 303/2004, disp. art. 17, art. 46 alin.2 teza finală din Legea 304/2004, disp. art. 124 alin.3 din Constituție, precizându-se că Inspecția J. din cadrul Consiliului S. al Magistraturii poate efectua verificările necesare pentru lămurirea aspectelor sesizate conform art. 97 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, însă soluționarea căilor de atac este dată în competența exclusivă a instanțelor de judecată (conform art. 126 din Constituție justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege).
Rezultă că legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de instanțe nu pot fi analizate în cadrul verificărilor efectuate de Inspecția J.. Stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, aprecierea asupra probatoriului, pertinent, necesar și util soluționării unei cauze, interpretarea probelor, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, raționamentul logico-juridic ce stă la baza pronunțării unei anumite soluții și unei anumite hotărâri judecătorești, reprezintă elemente esențiale ale activității de judecată, ce nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția J., fiind supuse exclusiv controlului judiciar exercitat în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
În ipoteza în care s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege și s-au pronunțat hotărâri definitive și/sau irevocabile, autoritatea de lucru judecat se impune a fi respectată în cursul realizării acestor verificări. Inspecția J. nu are competența de a proceda la o nouă analiză a probatoriului administrat într-o anumită cauză și a dispozițiilor legale incidente, pentru a stabili dacă soluția pronunțată de instanță este legală și temeinică.
Aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în diferite cereri - cerere de chemare în judecată, întâmpinare, cererea reconvențională, concluzii scrise, etc, interpretarea diferitelor texte legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză, reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui raționament logico - juridic și al unui proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente aplicate la situația de fapt și, în consecință, constituie atributul esențial al activității de judecată, iar rezultatul operațiunii de interpretare și soluția dată speței nu poate face obiectul unei cenzuri administrative.
Prin raportare la cele anterior prezentate, nu se pot retine indicii cu privire la săvârșirea unor fapte care să întrunească elementele vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 modificată, sau care să contravină normelor de deontologie profesională, în legătură cu care Inspecția J. are competența de a efectua cercetări.
Curtea apreciază că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CSM, față de împrejurarea că prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind C. S. al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, au fost modificate dispozițiile Secțiunii a 4-a din Capitolul IV al Legii nr. 317/2004, republicată, referitoare la atribuțiile Consiliului S. al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților și a fost introdus un nou capitol, Capitolul VII denumit "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari".
Potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, Inspecția J. beneficiază de personalitate juridică astfel că, în conformitate cu art. 41 din Codul de procedură civilă, poate să fie parte în judecată.
Art. 65 alin. 3 din lege dispune în sensul că " Inspecția J. acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate ".
Prevederile art. 74 alin. 1 lit. a din același act normativ, stabilesc că inspectorii judiciari au ca atribuții, în materie disciplinară, dispunerea și efectuarea cercetării disciplinare în vederea exercitării acțiunii disciplinare față de judecători, procurori, inclusiv față de cei care sunt membri ai Consiliului S. al Magistraturii, precum și față de magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Emitentul actului contestat de reclamant este Inspecția J. care are personalitate juridică și nu CSM, astfel că nu există identitate între pârâtul CSM și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, excepția urmând să fie admisă, iar acțiunea în contradictoriu cu pârâtul CSM va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reclamantul a solicitat respingerea cererii depusă de Inspecția J. la termenul din 20.11.2012, întocmită la data de 12.11.2012, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât la data întocmirii - 12.11.2012 nu avea calitatea de parte în cauză, dobândind calitatea de pârâtă la termenul din 20.11.2012.
Curtea constată că Inspecția J. este emitentul actului ce face obiectul prezentei acțiuni, având calitate procesuală pasivă în cauză, împrejurarea că întâmpinarea a fost formulată anterior termenului la care s-a dispus citarea sa în cauză, ca urmare a comunicării cererii de chemare în judecată de către CSM, nefiind de natură să ducă la concluzia că Inspecția J. nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, din moment ce potrivit Legii 554/2004 are calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită în temeiul acestui act normativ, astfel că excepția invocată de reclamantă va fi respinsă.
Curtea apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 451 din Legea 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării Inspecției Judiciare, orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanțelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. Orice semnalare privind activitatea necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, greșit îndreptată la instanțe sau parchete, va fi înaintată Inspecției judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare. Aspectele semnalate sunt supuse unor verificări prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori sesizează comisia de disciplină corespunzătoare.
Prin adresa contestată de reclamant i s-a comunicat, în conformitate cu disp. art.451 alin.4 din această lege că nu se pot reține indicii cu privire la săvârșirea unor fapte care să întrunească elementele vreunei abateri disciplinare prev. de art. 99 din Legea 303/2004, modificată.
Această adresă constituie un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004, respectiv un act administrativ asimilat, conform alin. 2 al aceluiași articol, prin care Inspecția J. exprimă de fapt, refuzul de a sesiza Comisia de disciplină potrivit art. 451 alin.5 din Legea 317/2004, refuz pe care reclamantul îl apreciază nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin.1 lit. i din Legea 554/2004 și pe care îl contestă în temeiul acestei legi.
În motivarea excepției inadmisibilității, pârâta invocă disp. art.46 alin.12 și 13 din Legea 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii 24/2012, potrivit cărora în cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluția comisiei de disciplină dispusă în condițiile alin.1, sau după caz, în condițiile prezentului alineat se comunică persoanelor indicate la art. 451 alin.4.
Rezoluția de clasare dispusă în condițiile alin.1 sau, după caz, în condițiile alin.12 poate fi atacată potrivit Legii 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, de persoana indicată la art. 451 alin.1 și de persoana vizată.
Faptul că art. 46 alin. 13 reglementează în mod expres posibilitatea atacării în instanța de contencios administrativ a rezoluției de clasare întrucât exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, nu înseamnă că actul administrativ prin care se comunică persoanei care a formulat sesizarea, constatarea că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, este exceptat de la controlul instanței în conformitate cu disp. Legii 554/2004.
Au mai fost invocate disp. art. 46 alin.5 din Legea 317/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 24/2012, potrivit cărora rezoluția de respingere a sesizării prev. la alin.1 lit. c și alin.4 poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, susținându-se că în cauza de față se constată că nu există niciuna dintre situațiile prev. de acest articol.
Dispozițiile legale invocate de pârâtă nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a excepției inadmisibilității acțiunii, ele nefiind aplicabile în speță, modificarea art. 46 din Legea 317/2004, prin Legea 24/2012, fiind ulterioară sesizării Inspecției Judiciare de către reclamant.
În consecință, Curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei se reține că acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția J. este neîntemeiată, din probele administrate rezultând că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către judecătorii la care se referă memoriul adresat de reclamant Inspecției Judiciare.
În cadrul verificării prealabile efectuate de inspectori cu privire la aspectele semnalate de persoana care sesizează Inspecția J. nu pot fi analizate legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de instanțe, astfel cum în mod corect s-a reținut în actul administrativ pe care reclamantul îl contestă.
Examinând conținutul memoriului formulat de reclamant se reține că acesta aduce critici hotărârilor judecătorești pronunțate în cauza ce face obiectul sesizării apreciind, de exemplu, că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a se reface în întregime judecata este vădit nelegală, deoarece în toate cazurile, precum cel de față, în care recursurile au fost admise în baza unui singur motiv de modificare și în care modificarea nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi se casează în parte hotărârea, iar rejudecarea reîncepe de la actul anulat( în recurs se casează în întregime hotărârea atacată, numai dacă sunt întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificare, iar altele casarea, or în speță nu a fost cazul).
De asemenea, reclamantul susține că prin decizia nr.8082/08.10.2009, Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția civilă respinge nelegal contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr.6373/29.10.2008, prin decizia civilă nr.2494/17.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă respinge nelegal contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr.8082/08.10.2009, iar Curtea de Apel G. rejudecând fondul exclusiv prin prisma motivelor de contestație și apărărilor reținute în considerentele sentinței civile nr.330/10.05.2005(dată la care nu intrase în vigoare Legea 247/2005) a reținut o altă stare de fapt.
Este criticată și decizia civilă nr.571/27.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă care, în opinia reclamantului, discreționar și cu o rea credință evidentă respinge recursul împotriva deciziei civile nr.83/A/16.03.2010 a Curții de Apel G., ca nefondat, omițând aparent „din greșeală” să cerceteze două dintre motivele de casare.
Instanța supremă reține că „prezumția de proprietate invocată de recurent ar fi fost răsturnată de pârât” (fără a nominaliza proba contrară la care face trimitere) și că în baza probelor administrate „ instanța a făcut o corectă aplicare a disp. Legii 10/2001”, ceea ce consideră reclamantul că este fals și neadevărat.
Curtea constată că toate criticile care vizează stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate, modul de interpretare a probelor, modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale și soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești nu pot fi cenzurate cu ocazia verificării prealabile pe care inspectorii o fac pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.
În acest sens se au în vedere disp. art. 17 din Legea 304/2004 care stabilesc că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prev. de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, precum și disp. art. 46 alin.2 teza finală din același act normativ din care rezultă că verificările referitoare la respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiul independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, principiu consacrat de art. 124 alin.3 din Constituție, dar și autoritatea de lucru judecat.
Cenzurarea hotărârilor judecătorești irevocabile nu este atributul Inspecției Judiciare, având în vedere că disp. art. 2 alin. 3, art. 97 alin.2 din Legea 303/2004, art. 17, art. 46 alin.2 teza finală din Legea 304/2004 interzic orice imixtiune în activitatea de judecată.
În urma verificărilor efectuate nu s-a putut reține încălcarea normelor legale din gravă neglijență sau cu rea credință, pentru a se constata indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t din Legea 303/2004(art.99 lit. h în reglementarea anterioară) care constă în exercitarea funcției cu rea credință sau din gravă neglijență.
G. neglijență se constată atunci când judecătorul manifestă o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție.
Pentru a se înscrie în noțiunea de gravă neglijență, în sensul art.991 alin. 2 din Legea 303/2004, în forma în vigoare la data sesizării Inspecției Judiciare, încălcarea normelor de procedură trebuie să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, lipsită de orice justificare, cu consecințe deosebit de grave atât în privința drepturilor procesuale ale părților, cât și în privința activității de judecată.
Or, în speță, nu a fost identificată o astfel de greșeală săvârșită de judecătorii la care se referă sesizarea reclamantului, soluțiile pronunțate de aceștia neputând forma obiect al verificării prealabile efectuate de inspectori care nu au competența, în cursul acestei verificări, să procedeze la o nouă analiză a probatoriului administrat într-o cauză, la o nouă interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei respective, cu scopul de a stabili dacă este legală soluția criticată de persoana care sesizează Inspecția J..
Susținerea reclamantului din notele scrise depuse la termenul din 20.11.2012 că rezoluția emisă de pârâtă, pe care o contestă, se întemeiază pe o motivare străină de natura și obiectul memoriului nu poate fi reținută, analizarea aspectelor semnalate de reclamant făcându-se prin prisma dispozițiilor legale care definesc abaterea disciplinară constând în exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, a prevederilor legale care reglementează competența inspectorilor judiciari în cadrul verificării prealabile și limitele acestei competențe, prin raportare la principiile consacrate de Constituție și de legislația incidentă în materia organizării judiciare a căror respectare se impune pentru asigurarea independenței judecătorilor.
Susținerea că inspectorii judiciari nu au audiat nici măcar un singur judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu constituie o cauză de nelegalitate a actului administrativ contestat de reclamant, întrucât potrivit art. 46 alin.3 din Legea 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării pârâtei, ascultarea judecătorului este obligatorie în cadrul cercetării disciplinare în vederea exercitării acțiunii disciplinare.
Legea 317/2004 nu reglementează obligația audierii judecătorului în cursul verificării prealabile efectuate de inspectorul din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, astfel că sub acest aspect, disp. Legii 317/2004 nu au fost încălcate.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. S. AL MAGISTRATURII, cu sediul în B.. Calea Plevnei nr.141B, sector 6, și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția J. și excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Z. A. B. domiciliat în Mun. Bacău, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA J., cu sediul în B.. Al. Căuzași nr. 57B, sector 3, V. M. S. și R. J. citați la Curtea de Apel G., cu sediul în G., ., jud. G., R. S., E. F., F. S. D., M. T. și A. I. ȚUCA citați la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. R. M.
Red. C.C./Tehnored.R.M./12 ex./12.03.2013
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2836/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1801/2013. Curtea de... → |
|---|
