Anulare act de control taxe şi impozite. Hotărâre din 14-10-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 2388/87/2012
Dosar Nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 07.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA C. DE animale ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr. 1176/07.12.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE C. TELEORMAN și M. ROȘIORII DE VEDE, în cauza având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurenta-reclamantă, prin consilier juridic R. C., care depune delegație la dosar, și intimata-pârâtă C. de C. Teleorman, prin consilier juridic A. M. P., care depune delegație, lipsă fiind intimatul-pârât M. Roșiorii de Vede.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 07.10.2013, prin serviciul registratură, Primăria Municipiului Roșiorii de Vede a înaintat la dosarul cauzei înscrisurile puse în vedere, după care:
Curtea încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și constată proba administrată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei expertize tehnice agricole pentru stabilirea corectă a stării de fapt a terenului închiriat.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților de a formulat concluzii scrise, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 04.10.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 septembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. M. B. C. P.
Grefier
M. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4108
Ședința publică de la 14.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA C. DE ANIMALE ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr. 1176/07.12.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE C. TELEORMAN și M. ROȘIORII DE VEDE, în cauza având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.10.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr. 2.388/87/07.05.2012, reclamanta Asociația C. de Animale Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu pârâții C. de C. Teleorman și Direcția de Impozite și Taxe Roșiorii de Vede, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 50/2011 a Camerei de C. Teleorman și a adresei nr._/2012 a Direcției de Impozite și Taxe din Roșiorii de Vede, în sensul reducerii cuantumului obligațiilor fiscale de la 102.660 lei la 73.080 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1176/07.12.2012, Tribunalul Teleorman a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 62.339/23.02.2012, pârâtul municipiul Roșiorii de Vede – Direcția de impozite și taxe a comunicat reclamantei Asociația C. de Animale Roșiorii de Vede că în baza deciziei nr. 50/10.11.2011, C. de C. Teleorman a reținut că în sarcina fiscală a chiriașului este conform art. 256 alin. 3) din Codul fiscal, suma de 173.261 lei compusă din 102.660 lei taxă pe terenul în suprafață de 435 ha ce face obiectul contractului de închiriere nr. 13.222/26.06.2008 și suma de 46.414 lei accesorii fiscale.
Decizia nr. 50/20.11.2011 a fost emisă în baza procesului verbal de constatare nr. 1.155/19.10.2011 – pct. 4 și a pct. 7.3 lit. a) din raportul de audit financiar nr. 65(1.155)/19.10.2011, încheiate de auditorii financiari ai Camerei de C. Teleorman.
Așa cum rezultă din actele de control precizate, suprafața de 435 ha ce face obiectul contractului de închiriere nr. 13.222/ 26.06.208, este alcătuită din mai multe tarlale menționate în anexa nr. 1 la contract, suprafață identificată conform titlului de proprietate nr. 801.507/21.11.2006 și a planului de situație anexă nr. 2 la contractul de închiriere.
S-a reținut că tarlalele nr. 24, respectiv tarlalele nr. 33, 34 și 36 precizate la nr. curent 5 și 13 din anexa 1 la contractul de închiriere în discuție, sunt potrivit anexei nr. 2 la contract, terenuri arabile, nu pășune, cum greșit susține reclamantul, astfel că din totalul celor 435 ha, 225 ha fac parte din categoria de folosință „arabil” pentru care taxa datorată este cea calculată de C. de C. Teleorman – fila 141, adică 102.660 lei.
Din această perspectivă nu se poate reține că taxa pe teren se calculează în funcție de scopul în care a fost închiriat, părțile contractante nefiind îndreptățite ca prin acordul lor să eludeze prevederi legale imperative în materie fiscală.
În fine, chiar dacă pârâtul avea obligația să calculeze taxa pe teren și să comunice reclamantei suma de plată cu acest titlu nu se poate aprecia că aceasta nu datorează respectiva taxă, atâta timp cât aceasta nu este afectată de prescripție ori de altă cauză exoneratoare de plată.
S-a avut în vedere, în acest sens, că sunt fără echivoc prevederile art. 256 alin. 3) din Codul fiscal potrivit cărora, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, ca în cauza de față, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, taxa pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
S-a constatat că, potrivit prevederilor art. 119 alin. 1) și art. 125 alin. 1) și alin. 7) din Codul de proc. fiscală, reclamanta datorează și accesoriile în valoare de 46.417 lei, pentru că avea obligația să cunoască și să aplice dispozițiile art. 256 alin. 3) din Codul fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ASOCIAȚIA C. DE ANIMALE.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea pronunțata de instanța fondului este netemeinică și nelegală întrucât este dată cu stabilirea greșită a situației de fapt și cu aplicarea greșită a legii (teza 9 art.304 Cod procedura civila).
Recurenta a susținut că instanța fondului a reținut în mod greșit faptul ca terenul închiriat de reclamanta are categoria de folosința de „ teren arabil,, în realitate fiind „pășune „. Terenul inchiriat în suprafața de 435 hectare face parte în totalitate din islazul comunal astfel cum rezulta din înscrisul ce provine chiar de la parata M. Roșiori de Vede nr._ din 17 dec.20I2 . Din conținutul acestei adrese rezulta ca, înainte de incheierea contractului de inchiriere cu recurenta, o parte din suprafața închiriată, respectiv 70,58 hectare a avut categoria de folosința de teren arabil, insa prin hotărârea consiliului local nr.61/2007 acesta a fost trecut în categoria de folosința .„pășune„. Asadar, în luna iunie 2008 când s-a încheiat contractul de inchiriere nr._ întreaga suprafața închiriată era pășune.
În opinia recurentei, categoria de folosința de „pășune,, rezulta din clauzele contractului de inchiriere care fac referiri la categoria de folosința a terenului inchiriat specificându-se în terminis ca acesta are destinația de pășune. Dealtfel aceasta este și rațiunea, scopul pentru care asociația crescătorilor de animale a încheiat contractul. Astfel: Capitolul II art.2 literele „a,„d, și g, precum și Capitolul VII din Contractul de inchiriere nr._ din 26 iunie 2008 fac referire în terminis la „preluarea fondului de pășunat, la islazul comunal, la pășune,, - ceea ce conduce în mod indubitabil la concluzia ca terenul inchiriat are categoria de folosință „pășune,, caz în care taxa se calculează cu 20 lei/hectar și nu cu 36 lei cum eronat s-a calculat de Curtea de C. prin Decizia 2011, estimare preluata apoi și de M. Roșiori de Vede prin adresa nr._/24.02.2012.
Dealtfel, în cazul în care judecătorul fondului ar fi avut îndoieli asupra categoriei de folosința a terenului inchiriat, în virtutea rolului activ în vederea aflării adevărului avea obligația fie sa ne pună în vedere sa aducem inscrisuri suplimentare, fie să solicite direct relații de la Consiliul local al Municipiului Roșiori de Vede - organ ce are competenta legala de stabilire a categoriilor de folosința a terenului și în zonarea acestora - atribuție relevata și de art. 258 alin. l din Codul fiscal, Ori sa dispună cercetare la fata locului sau expertiza agricola care, în urma verificărilor pe teren, să observe și să releve dacă pe suprafața închiriata se afla sau nu ierburi din flora spontana sau plante furajere erbacee însămânțare sau naturale care nu fac parte din sistemul de rotație a culturilor din exploatații cel puțin 5 ani astfel cum sunt definite de lege.
Recurenta a arătat că regimul juridic al terenurilor cu destinație de pășune este stabilit prin Legea 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor. Art.2 din actul normativ precizat definește noțiunile de pajiște, iarba și alte plante furajere erbacee și fâneață:
a) pajiște — suprafața agricola de pășuni, fânețe și izlazuri comunale consacrata producției de iarba și de alte plante furajere erbacee, însămânțate sau naturale, care nu fac parte din sistemul de rotație a culturilor din exploatații de cel puțin 5 ani și care sunt administrate de către agricultor/pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje, cu respectarea bunelor condiții agricole și de mediu;
b) iarba și alte plante furajere erbacee — toate plantele erbacee care se găsesc în mod natural pe pășuni, fânețe și izlazuri comunale sau care sunt incluse în amestecurile specifice pentru însămânțări și supra însămânțări, din familiile de graminee și de leguminoase utilizate ca furaje în hrana animalelor erbivore, pe baza cărora se calculează producția, valoarea nutriționala a pajiștii și capacitatea de pășunat;
c) fâneața — suprafața agricola care, conform practicii agricole locale, este recunoscuta ca fiind destinata recoltării de furaje pentru animale. Pajiștile pot avea în decursul aceluiași an utilizare mixta - pășune, fan și fan în silozar.
Potrivit art. l al.2 și art.3 din Legea 214/2011 pajiștile proprietate publica sau privata și constituie bunuri de interes național, iar România menține și se asigura ca suprafețele declarate ca pajiști în 2007 sunt în continuare utilizate pentru creșterea animalelor și producerea de furaje.
Așadar, în condițiile în care, consiliul local al Municipiului Roșiori de Vede a hotărât încă din anul 2007 categoria de folosința pentru terenul ce face obiectul contractului de inchiriere cu recurenta-reclamanta ca fiind „pășune,, orice interpretări contrare ale situației de fapt/orice speculații ale termenilor contractuali ale intimatei-parate Curtea de C. nu pot constitui baza pentru o impunere nelegala.
Recurenta a menționat faptul că, în calitate de chiriaș, și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, fapt care nu numai ca este necontestat de parate, dar este și dovedit cu înscrisuri provenind de la parata M. Roșiori de Vede, care a eliberat copie extras dupa Fisa de evidenta din arhivele direcției de impozite și taxe a primăriei, din care rezulta ca avem obligațiile achitate la zi.
Cat privește obligația fiscala de plata a taxei pe terenul inchiriat în condiții similare impozitului pe teren, desi parata a avut întregistrat în evidentele sale contractul de inchiriere, aceasta nu a emis decizii de impunere desi avea aceasta obligație legală - fapt recunoscut de parata în Nota de relații data în fata Curții de C. cu prilejul controlului.
Apreciază că, în mod greșit instanța fondului a reținut în sarcina sa ca avea obligația sa aplice legea în materie fiscală, obligația de aplicare a legii revine organelor executive ale administrației de stat iar contribuabilii au obligația sa respecte legea, sa plătească obligațiile fiscale stabilite de organele competente, în nici un caz sa își stabilească singuri obligațiile fiscale .
Niciodată nu a negat obligația fiscala, dimpotrivă, astfel cum rezulta din petitul acțiunii, a solicitat sa se stabilească în mod legal, în raport de categoria de folosința a terenului inchiriat și dispozițiile art.258 al.6, 253 al.3 și 251 al. 5 din Codul fiscal.
Recurenta a arătat că, potrivit dispozițiilor precizate stabilirea acestei taxe pe teren se face în condiții similare impozitului pe teren, iar impozitul pe teren se determina printr-o suma fixa în lei/hectar în conformitate cu prevederile art.258 din Codul fiscal, în raport de următoarele criterii:
- după cum este amplasat în intravilanul localității sau în extravilanul acesteia - art.258 al. 1,2,3,4 și 5 pentru intravilan și al 6 din Codul Fiscal pentru extravilan);
- zona de amplasament în cadrul localității coroborata cu categoria de folosința ( zonarea cuprinde în intravilan 4 zone ABCD și 9 categorii de folosința - art.258 al 4 ; iar în extravilan 4 zone și 10 categorii de folosința - art.258 al.6 Cod fiscal);
La suma rezultata se aplica unul dintre coeficienții de corecție prevăzuți la art.251 al5 din Codul fiscal în raport de rangul localității ( 0; I ;II ;III; IV sau V) și de zona în care este amplasat terenul (A,B,C sau D).
A menționat că a inchiriat acest teren începând cu jumătatea anului 2008 caz în care - cuantumul taxei pe teren pentru 2008 este de_ lei.
Așadar, pe perioada controlata taxa datorata totalizează_ lei nicidecum_ lei cat a stabilit organul de control.
Referitor la obligația de plata a accesoriilor solicita sa fie inlaturata din următoarele considerente:
- Pentru perioada iulie 2008- decembrie 2011 Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Roșiori de Vede nu a stabilit în sarcina sa obligații de plata cu titlu de „taxa pe terenul inchiriat, desi contractul a fost depus la Direcția de Impozite și Taxe la data de 10 iulie 2008.
- Cum până la controlul Curții de C. nu au fost stabilite obligații fiscale în sarcina sa, nu se poate vorbi de exigibilitatea acestora și, în consecința, nu curg majorări /penalități.
- În plus necomunicarea Deciziei pana la finele anului 2011 conduce la prejudicierea contrabilului de drepturile prevăzute de Ordonanța nr.30/2011, aplicându-se un tratament discriminatoriu în domeniul fiscal fata de ceilalți contribuabili fapt care încalcă principiul egalității de tratament intre agenții economici ai unui stat membru al Comunității Europene.
S-a mai arătat că există contrarietate intre considerentele hotărârii și dispozitiv- art.304 teza 7 Cod procedura civilă. Astfel, în vreme ce în considerente instanța fondului retine ca acțiunea este întemeiata în parte, în dispozitiv respinge acțiunea în tot ca nefondata. În pagina 2 a sentinței, paragraful penultim instanța retine ca cererea este întemeiată în parte, iar în dispozitiv respinge cererea în tot.
În conluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în principal, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulata, iar în subsidiar sa se caseze sentința cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării unei expertize tehnice agricole pentru stabilirea corecta a stării de fapt a terenului inchiriat.
Deși legal citată, intimata C. de C. Teleorman nu a formulat întâmpinare.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, fiind depuse la dosar adresa nr._ din 17.12.2012 emisă de M. Roșiorii de Vede (fila 9) și Hotărârea Consiliului Local nr. 61/09.05.2007 (fila 23).
De asemenea, la solicitarea instanței de recurs, Primăria Municipiului Roșiorii de Vede a transmis adresa nr._/04.10.2013 (fila 22), prin care a arătat că terenul ce formează obiectul Contractului de închiriere nr._/26.08.2008 are categoria de folosință „pășune”.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În fapt, între M. Roșiorii de Vede, în calitate de proprietar și recurenta-reclamantă Asociația C. de Animale Roșiorii de Vede, în calitate de chiriaș, s-a încheiat Contractul de închiriere nr._/26.06.2008 având ca obiect închirierea, în vederea exploatării în scop de pășunat a ternului din domeniul privat al municipiului în suprafață de 435 ha.
Prin adresa nr. 62.339/23.02.2012, M. Roșiorii de Vede – Direcția de impozite și taxe a comunicat recurentei-reclamante Asociația C. de Animale Roșiorii de Vede, faptul că, prin Decizia nr. 50/10.11.2011, C. de C. Teleorman a reținut că în sarcina fiscală a acestei, în calitate de chiriaș, este suma de 173.261 lei compusă din 102.660 lei reprezentând taxă pe terenul în suprafață de 435 ha ce face obiectul Contractului de închiriere nr. 13.222/26.06.2008 și suma de 46.414 lei reprezentând accesorii fiscale.
Prin acțiunea soluționată pe fond prin sentința recurată, recurenta-reclamantă a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 50/2011 a Camerei de C. Teleorman și a adresei nr._/2012 a Direcției de Impozite și Taxe din Roșiorii de Vede, în sensul reducerii cuantumului obligațiilor fiscale de la 102.660 lei la 73.080 lei, susținând că în mod eronat s-a apreciat că terenul închiriat face parte din categoria de folosință „arabil”, în realitate acesta având categoria de folosință „pășune”
De asemenea, s-a solicitat exonerarea de plata sumei constituind accesorii, susținându-se, în esență, că acestea nu sunt imputabile, întrucât au fost calculate pe perioada anterioară stabilirii obligațiilor principale.
Curtea constată că, principala problemă juridică controversată constă în stabilirea categoriei de folosință a terenului ce formează obiectul Contractului de închiriere nr._/26.06.2008, încheiat între M. Roșiorii de Vede, în calitate de proprietar, și recurenta-reclamantă Asociația C. de Animale Roșiorii de Vede, în calitate de chiriaș.
Curtea constată că, în ceea ce privește taxa datorată de recurenta-reclamantă sunt incidente dispozițiile art. 256 alin. (3) din Codul fiscal, potrivit cărora „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.”
În conformitate cu prevederile art. 258 alin. (1) din același act normativ, „Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local”, alineatele următoare stabilind, în concret, modul de calcul al taxei în funcție de criteriile prevăzute expres la alin. (1).
Interpretarea textelor legale citate conduce la concluzia că taxa pe teren datorată de de recurenta-reclamantă pentru suprafața de teren închiriată de la M. Roșiorii de Vede, în temeiul Contractului de închiriere nr._/26.06.2008 se calculează în condiții similare impozitului pe teren, respectiv în funcție de suprafață, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului.
În cazul de față, intimata C. de C. Teleorman apreciază că terenul închiriat de recurenta-reclamantă, în suprafață de 435 ha, alcătuit din mai multe tarlale, face parte din categoria de folosință „arabil”, reținându-se că aceasta rezultă din Titlul de proprietate nr._/21.11.2006, întrucât la pozițiile nr. 5 și 13 sunt menționate tarlalele nr. 24, 33, 34 și 36, acestea fiind, potrivit Anexei nr. 2, terenuri arabile.
Curtea constată, așadar că încadrarea de către intimată a terenului închiriat de recurenta-pârâtă în categoria de folosință „arabil”s-a făcut prin raportare la Titlul de proprietate nr._/21.11.2006.
Însă, din probele noi administrate în recurs, rezultă că ulterior, la data de 09.05.2007, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61/09.05.2007 (fila 23), odată cu trecerea din domeniul public în domeniul privat, categoria de folosință a terenului în discuție a fost modificată în „pășune”, aprobându-se și închirierea acestor terenuri către asociațiile crescătorilor de animale constituite în condițiile legii.
Adresele nr._ din 17.12.2012 (fila 9) și nr._/04.10.2013 (fila 22), probe noi, administrate în fața instanței de recurs, confirmă schimbarea categoriei de folosință a terenului ce face obiectul Titlului de proprietate nr._/21.11.2006 și care a fost închiriat recurentei-reclamante, din „arabil” în „pășune”.
Se impune precizarea că posibilitatea legală a consiliului local de a realiza această modificare a categoriei de folosință a terenurilor afalte în proprietatea sa, rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 258 alin. (1) din Codul fiscal care utilizează sintagma „conform încadrării făcute de consiliul local”.
Prin urmare, chiar dacă inițial terenul în discuție, prevăzut în Titlul de proprietate nr._/21.11.2006, făcea parte din categoria de folosință „arabil”, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61/09.05.2007 această categorie de folosință s-a modificat în „pășune”, astfel încât, la data încheierii Contractului de închiriere nr._/26.06.2008 între recurentă și M. Roșiorii de Vede, acesta făcea parte din categoria de folosință „pășune”, astfel cum în mod corect a susținut recurenta.
În concluzie, față de prevederile 256 alin. (3) și art. 258 alin. (1) din Codul fiscal, Curtea constată că taxa pe teren datorată de recurenta-reclamantă trebuia stabilită prin raportare la categoria de folosință „pășune” și nu la categoria de folosință „arabil”, așa cum s-a întâmplat, Decizia Camerei de C. Teleorman nr. 50/2011 și înștiințarea de plată nr._/24.02.2012 fiind nelegale sub acest aspect.
Calcularea taxei pe teren datorate de recurentă conform categoriei de folosință „pășune” se impune nu pentru faptul că în cuprinsul contractului de închiriere s-a menționat că terenul se exploatează în scop de pășunat, așa cum afirmă intimata, ci în considerarea faptului că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61/09.05.2007 această categorie de folosință s-a modificat în „pășune” și că art. 258 alin. (1) din Codul fiscal prevede că această taxă se stabilește, pe lângă alte criterii, și în funcție de categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În privința accesoriilor, recurenta-reclamantă susține exonerarea sa de la plata acestei sume, susținându-se, în esență, că acestea nu îi sunt imputabile, întrucât au fost calculate pe perioada anterioară stabilirii obligațiilor principale.
Curtea apreciază că această susținere este neîntemeiată, întrucât, împrejurarea că Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Roșiorii de Vede nu a stabilit în sarcina recurentei obligații de plată cu titlul de taxă pe terenul închiriat, deși contractul de închiriere a fost depus la organul fiscal, nu este de natură să înlăture obligația de plată care îi incumbă recurentei ex lege și nu în baza unui act întocmit de organul fiscal, iar potrivit art. 111 alin (1) din Codul de procedură fiscală, „Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.”
Astfel, obligația recurentei de plată a taxei pe teren este o obligație legală care își are izvorul în prevederile art. 256 alin. (3) din Codul fiscal iar accesoriile se calculează potrivit prevederilor art. 119 din Codul de procedură fiscală care prevăd: „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.”
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă, pe de o parte, împrejurarea că stabilirea obligațiilor de plată accesorii nu este condiționată de culpa contribuabilului, acestea curgînd, de drept, de la data scadenței obligației principale iar pe de altă parte, că scadența nu este condiționată de comunicarea sumei de plată de către organul fiscal.
În concluzie, chiar dacă obligația de plată a taxei pe terenul închiriat a fost comunicată recurentei de organul fiscal prin adresa nr._/24.02.2012, întrucât obligația de plată este o obligație legală stabilită de art. 256 alin. (3) din Codul fiscal, devenind scadentă la termenul prevăzut de lege și nu la data comunicării, Curtea reține că acesoriile curg de drept de la data scadenței, independent de vreo culpă a recurentei, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor Codului de procedură fiscală, cu mențiunea că acestea vor trebui reclaculate prin raportare la taxa pe teren stabilită corespunzător categoriei de folosință "pășune" a terenului concesionat prin Contractul de închiriere nr._/26.06.2008.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea, va anula în parte Decizia Camerei de C. Teleorman nr. 50/2011 și înștiințarea de plată nr._/24.02.2012, în ceea ce privește modalitatea de calcul a taxei pe teren și a accesoriilor, urmând ca acestea să fie stabilite prin raportare la categoria de folosință "pășune" a terenului concesionat și va respinge în rest, ca neîntemeiată acțiunea, în ceea ce privește înlăturarea obligației de plată a accesoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA C. DE ANIMALE ROȘIORII DE VEDE, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., J. Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1176/07.12.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE C. TELEORMAN, cu sediul în A., .. 53, J. Teleorman și M. ROȘIORII DE VEDE, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., J. Teleorman cauza având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Anulează în parte Decizia Camerei de C. Teleorman nr. 50/2011 și înștiințarea de plată nr._/24.02.2012, în ceea ce privește modalitatea de calcul a taxei pe teren și a accesoriilor, urmând ca acestea să fie stabilite prin raportare la categoria de folosință "pășune" a terenului concesionat.
Respinge în rest, ca neîntemeiată acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi. 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3359/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1305/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
