Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5622/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5622/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 375/122/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 5622

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

JUDECĂTOR - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

GREFIER - A. M. C.

Pe rol soluționarea recursurilor promovate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G. și ANV - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI împotriva Încheierii din 17.04.2012 și a sentinței civile nr. 454/C./16.10.2012 pronunțate de Tribunalul G., Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. D. G. BIH S.R.L. și intimații pârâți I. D., E. C. C., M. M. T. și C. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimata reclamantă prin avocat G. cu împuternicire avocațială la dosarul de fond – fila 8, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că:

- Tribunalul G. a înaintat la dosar recursurile formulate în cauză și împotriva Sentinței civile nr. 454/16.10.2012 de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. și respectiv de către ANV - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București;

- la data de 18.07.2013 intimata reclamantă a formulat cerere de comunicare și a recursului formulat de ANV - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva Sentinței civile nr. 454/16.10.2012;

- la data de 27.09.2013 Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a comunicat că se subrogă în drepturile și obligațiile ANV - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, în baza OUG nr. 74/2013, solicitând citarea sa în consecință;

- la data de 30.09.2013 și respectiv la data de 06.12.2013 intimata reclamantă a formulat întâmpinări, inclusiv în raport de recursul promovat de ANV - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva Sentinței nr. 454/16.10.2012, ce între timp i-a fost comunicat;

- la data de 05.11.2013 Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a solicitat introducerea sa în cauză, ca urmare a reorganizării Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului G., în baza HG nr. 520/2013.

Curtea ia act de reorganizarea intervenită în temeiul OUG nr. 74/2013 și dispune în consecință rectificarea în sistem ECRIS și în citativ cu privire la recurenta pârâtă ANV - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, iar în locul recurentei pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. ia act că în prezent este Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – filele 59 și 123.

La întrebarea instanței, intimata reclamantă prin avocat arată că i-a fost comunicat și recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 454/C./16.10.2012, iar că în raport de acesta a și formulat întâmpinare. Depune decizia civilă nr. 1340/25.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reprezentând practică judiciară.

În continuare, nefiind cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei de interes în ceea ce privește recursurile formulate împotriva încheierii de suspendare, precum și asupra fondului recursurilor formulate în cauză.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 454/C./16.10.2012 formulat de fosta Direcție G. a Finanțelor Publice a Județului G., intimata reclamantă prin avocat solicită respingerea acestuia ca nefondat. În mod corect prin sentința recurată a fost admisă acțiunea și anulate actele administrative emise de această recurentă.

În ceea ce privește situația accizelor, învederează că ambele recursului formulate împotriva sentinței civile nr. 454/C./16.10.2012 au elemente comune, un singur element de diferențiere ar fi în sensul că fosta Direcție Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București are o afirmație în plus față de cele făcute de fosta Direcție G. a Finanțelor Publice a Județului G.. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, societatea a utilizat doar gaz petrolier lichefiat pentru uz casnic, acest aspect rezultând din actele depuse la dosar și în mod corect fiind reținut de prima instanță. Or, legea în asemenea cazuri stabilește acciza zero, ceea ce înseamnă că și pentru pierderile tehnologice de GPL de uz casnic, acciza trebuie să fie tot zero. Singurul motiv pentru care s-au stabilit accize este acela că Studiul pentru evaluarea pierderilor de GPL ar fi fost realizat de către o societate care nu figurează pe o listă comunicată de un anumit minister. Or, așa cum a reținut și prima instanță, acel studiu este complet irelevant chiar dacă el ar fi lipsit cu desăvârșire sau nu ar fi existat pierderi tehnologice, acciza ar fi fost tot zero. Practica judiciară este unanimă în acest sens, arătând că a depus la dosar hotărâri ale Curții de Apel București și ale Tribunalului G., acestea fiind pronunțate în cauze similare.

În ceea ce privește faptul că prin GPL de uz casnic s-ar înțelege doar GPL efectiv introdus în butelii, o asemenea afirmație este nerelevantă față de raportul de expertiză efectuat în cauză, și nu are suport legislativ pentru mai multe argumente. În primul rând există o definiție legală a noțiunii de GPL de uz casnic care nu impune condiția efectivă a introducerii în butelii, iar în art. 205⁶ C.fisc. se stabilește momentul obligației de a plăti acciza încă din situația în care au fost importate acele bunuri. GPL de uz casnic este un produs total diferit ca structură și încadrare tarifară față de celelalte două tipuri de GPL.

În ceea ce privește criticile aduse soluției date în privința cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora, întrucât onorariul de avocat corespunde atât muncii depuse de avocat, cât și valorii pricinii și nu se impune reducerea sa.

În ceea ce privește cele două recursuri formulate împotriva Încheierii de suspendare a executării, acestea sunt nefondate, în mod corect instanța dispunând suspendarea. Întrucât acțiunea în anulare urmează a fi soluționată irevocabil, aceste recursuri urmează a fi respinse ca lipsite de interes. Solicită respingerea celor 4 recursuri și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, depunând și dovada onorariului de avocat.

În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Încheierea pronunțată în data de 17.04.2012 de Tribunalul G. – Secția civilă în dosarul nr._ a fost admisă cererea de suspendare executării deciziei de impunere formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâții ANV - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G., Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. și I. D., E. C. C., M. M. T. și C. M. și, în consecință, a fost suspendată executarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 7/25.10.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 3/25.10.2011, deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-GR 210/18.11.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-GR nr. 134/25.10.2011 emise de DJAOV G. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestor acte administrative.

Astfel, a reținut tribunalul pe fondul cererii de suspendare că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Din textul precizat rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă.

Prin urmare suspendarea executării actului administrativ constituie, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

În speța de față, reclamanta a îndeplinit condiția prealabilă impusă de textul art. 15 din Legea nr. 554/2004 parcurgând procedura reglementată de disp. art. 7 din același act normativ, adresându-se atât cu plângere prealabilă la pârâtă, dar și cu cerere de anulare a actelor la instanța competentă ce fac obiectul dosarului_ .

De asemenea a mai reținut instanța că potrivit disp. art. 215 alin. 2 teza a II a-C. pr. fiscală instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei, condiție îndeplinită de către reclamantă conform recipisei de consemnare nr._/1/14.08.2012 pentru suma de 9.918 lei.

Referitor la condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale, instanța a apreciat că acestea sunt îndeplinite pentru considerentele subsecvente.

În ceea ce privește condiția iminenței unei pagube, întrucât executarea imediată a actelor administrativ-fiscale este de natură a periclita însăși desfășurarea activității de către reclamantă, în contextul economic actual, caracterizat prin eforturile pe care micii întreprinzători trebuie să le depună pentru a supraviețui dificultăților economice.

Producerea imediată a efectelor actului atacat se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă”, în intenția legiuitorului.

Instanța a constatat că în cauză, subzistă pericolul producerii unei pagube care ar afecta grav situația juridică a reclamantei, în condițiile în care prin executarea actului administrativ, activitatea acesteia ar putea fi paralizată, cu consecința imposibilității de a susține plata salariilor către angajații societății sau poate chiar disponibilizarea personalului angajat, întrucât societatea ar fi în imposibilitatea de a-și onora obligațiile pe care le are de îndeplinit lunar.

Deci, se poate observa faptul că paguba iminentă ce este pe cale să se producă afectează nu numai societatea reclamantă, prin însăși posibilitatea încetării existenței sale juridice cât și o . familii ale căror venituri vor fi diminuate sau chiar vor fi lipsite de orice venit, traiul de zi cu zi devenind aproape imposibil.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă se observă că aceasta are în derulare o . contracte creditate la instituții bancare, ratele aferente acestor credite devenind dificil de achitat, aceasta cu atât mai mult cu cât, din evidența programului ECRIS rezultă că societatea reclamantă are mai multe litigii pe rol în cadrul cărora contestă decizii de impunere pe aceleași considerente, astfel că, executarea imediată a acestora, ar aduce-o în imposibilitatea de a se susține financiar.

Instanța nu a primit interpretarea dată noțiunii de „pagubă iminentă”, de către pârâtă, întrucât, o astfel de interpretare ar conduce la concluzia că instituția suspendării a fost reglementată de legiuitor doar în favoarea persoanelor juridice ce desfășoară activități de interes public, interpretare străină de orice dispoziție legală și chiar discriminatorie.

Referitor la condiția cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.2 lit. t din Legea nr. 554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale emise de D.J.A.O.V. G., rezultată din aparența nelegalitate a acestora, care nu face obiectul procedurii speciale reglementate de disp.art.14, 15 din L. nr. 554/2004, transpare din faptul că actul administrativ trebuie interpretat și analizat prin prisma motivelor invocate în procedura administrativă, litigiul între părți fiind derivat din interpretarea diferită a noțiunii de GPL uz casnic, coroborată cu opinia exprimată de D.G.F.P. G. reținându-se și interpretarea diferită pe care organul care a emis decizia de impunere o dă noțiunii de GPL uz casnic, în contradicție cu Autoritatea Națională a Vămilor – vama G., aspecte însă, care vor fi clarificate de instanță odată cu soluționarea fondului pricinii.

Câtă vreme raționamentul autorității publice nu e pe deplin cunoscut iar existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, iar argumentele juridice prezentate anterior, aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială în ceea ce privește actul contestat, instanța a apreciat că nu se poate ca, pe fondul acestei situații de incertitudine juridică, să se dea eficiență, sub aspectul executării, actului unilateral și că se impune ca actul să nu-și producă efecte până la soluționarea pe fond a cauzei.

Măsura suspendării actului administrativ, în contextul conturat, nu este de natură a crea un prejudiciu pârâtei și oricum măsura dispusă prin prezenta este în acord și cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.

În consecință, cerința pagubei iminente și de nereparat ce s-ar produce reclamantei este îndeplinită, astfel că toate elementele expuse, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv justifică suspendarea în temeiul art.14 din Legea nr. 554/2004 a executării actului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 454/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția civilă în dosarul nr._, a fost admisă contestația formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele ANV - Direcția Județeană Pentru Accize și Operațiuni Vamale G. și Direcția G. A Finanțelor Publice A Județului G., în sensul că au fost anulate decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 7/25.10.2011 și raportul de inspecție fiscală nr. J - GR 3/25.10.2011, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F - GR 210/18.11.2011 și raportul de inspecție fiscală nr. F - GR 134/25.10.2011 emise de DJAOV G., deciziile nr. 2/11.01.2011 și nr. 9/30.01.2012 emise de DGFPG.

Prin aceeași sentință, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei . SRL în contradictoriu cu pârâții persoane fizice I. D., E. C. C., M. M. și C. M..

În sfârșit, în baza art. 274 C. pr. Civilă au fost obligate pârâtele DJAOV G. și DGFPG la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 6535 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorarii expert și de avocat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În urma verificărilor efectuate pentru perioada 15.09._11, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale G. (în continuare denumită și DJAOVG) au stabilit în sarcina reclamantei . SRL accize pentru gaz petrolier lichefiat în sumă de 17.703 lei și majorări de întârziere în suma de 12.145 lei.

Consecințele acestui control au constat în întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 3/25.10.2011, Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 7/25.10.2011 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. J-GR 7/25.10.2011. Acciza suplimentară a fost calculată pentru pierderile tehnologice de GPL înregistrate în contabilitate.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale a formulat contestație reclamanta, înregistrată la DJAOVG sub nr. 8281/25.11.2011, solicitând anularea acestora, susținând că nu datorează acciza și accesoriile.

Prin Decizia nr. 2/11.01.2012, parata Direcția G. a Finanțelor Publice a respins contestația reclamantei ca nefondată.

Ulterior pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. aferent accizei calculate de organele de inspecție fiscală din cadrul DJAOVG, a stabilit obligația reclamantei de a achita 3364 lei TVA, 2276 lei majorări și 505 lei penalități, emițând în Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 210/18.11.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 210/18.11.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GR 134/18.11.2011.

Și împotriva acestor acte administrativ-fiscale a formulat contestație reclamanta, înregistrata la DGFP G. sub nr._/15.12.2011, solicitând anularea acestora, TVA și accesoriile stabilite de DGFP G. nefiind datorate ca urmare a faptului că nu datorează acciza și accesoriile stabilite de DJAOVG. Contestația a fost respinsă prin Decizia nr. 9/30.01.2012 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G..

Reclamanta a susținut în cuprinsul acestor contestații cât și în fața instanței că nivelul accizei datorate pentru produsele GPL prelucrate și comercializate este 0 întrucât acesta este destinat utilizării exclusive pentru uzul casnic, conform autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute.

În acest sens, instanța a reținut că reclamanta a fost autorizată să funcționeze de către Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea operatorilor de produse Supuse Accizelor Armonizate, ca antrepozit fiscal de producție la adresa din jud. Bihor, ., ., în conformitate cu următoarele autorizații:

- nr. RO0103605PP01 din data de 16.03.2007 emisă la data de 20.03.2007;

- nr. RO0103605PP01 din data de 16.03.2007 emisă la data de 21.10.2009;

- nr. RO0103605PP01 din data de 26.11.2010 emisă la data de 26.11.2010.

Aceste autorizații sunt valabile pentru desfășurarea activității de producție gaze petroliere lichefiate utilizate exclusiv în consum casnic - îmbuteliate în butelii tip aragaz, permițându-i ca, în regim suspensiv de accize, să primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze produsul GPL uz casnic.

Locația autorizată ca antrepozit fiscal este o stație de îmbuteliere GPL uz casnic, compusă dintr-o instalație de încărcare și vase de stocare a gazului construite de către . - societate autorizată (neautorizată în opinia pârâtelor) să efectueze asemenea lucrări de către Ministerul Economiei și Comerțului prin autoritatea de profil, respectiv ISCIR INSPECT IT. Produsul GPL aragaz este încărcat în butelii și distribuit, destinația să rămânând neschimbată (GPL uz casnic).

Pârâtele au susținut la rândul lor că pentru perioada 15.09._09 pierderile de GPL înregistrate în contabilitatea reclamantei au fost determinate în baza studiului privind evaluarea pierderilor de GPL efectuate de . G., societate care, conform adreselor nr._/14.04.2010 și_/12.010.2010 emise de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nu se regăsește ca persoană juridică abilitată să efectueze studiul privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice conform Ordinului comun MEC/MFP nr._, drept pentru care, pentru pierderile de GPL înregistrate în baza studiului emis de aceasta, . SRL datorează acciză în sumă totală de 17.703 lei, la care au fost calculate penalități și majorări ide întârziere.

Mai mult, pârâtele nu au recunoscut dihotomia dintre GPL destinat consumului casnic și cel pentru altă utilizare susținând că există doar GPL pentru care conform dispozițiilor legale în vigoare actuale reclamanta datorează accize, argument care nu poate fi însușit de instanță, pornind chiar de la autorizațiile emise de către Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea operatorilor de produse Supuse Accizelor Armonizate unde se menționează clar natura produselor prelucrate și comercializate de către beneficiar.

Analizând documentele contabile din perioada suspusă controlului și verificate în cuprinsul raportului de expertiză executat în cauză, rezultă că în perioada supusă controlului, reclamanta a aprovizionat numai gaz petrolier lichefiat destinat utilizării în consum casnic, conform autorizațiilor de antrepozit fiscal.

În hala de producție, contestatoarea transferă gazul în butelii de aragaz, butelii care ulterior se livrează către consumatori.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că destinația GPL prelucrat de către reclamantă a fost altul decât cea pentru uz casnic fiind incidente în consecință dispozițiile art.176 alin.1 Codul fiscal, care stabilesc conform Anexei nr. 1, punctul 14.3 că acciza este zero atunci când gazul petrolier lichefiat este destinat utilizării în consum casnic, iar prin nota subsol 3 a aceluiași punct se definește noțiunea de gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic, ca fiind gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz.

Instanța a reținut că așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză executat de exp. S. N., din verificarea evidenței contabile pentru perioada 15.09._09 s-a constatat că reclamanta a efectuat numai achiziții, îmbutelieri, expedieri în locația autorizată ca antrepozit fiscal din com. Aștileu . de produse petroliere(GPL) livrate pentru consum casnic.

În consecință, pentru gazul petrolier lichefiat destinat consumului casnic utilizat de contestatoare, acciza este zero, astfel că nu se justifică calculul din raportul de inspecție fiscală respectiv folosirea accizei cu cota cea mai mare practicată în antrepozitul fiscal.

În ceea ce privește pierderile tehnologice constatate prin procese verbale, acestea au fost înregistrate în contabilitate conform prevederilor legale și provin din procesul de manipulare, îmbuteliere și distribuție efectuate asupra produsului gaz petrolier lichefiat utilizat în consumul casnic, deci stabilirea de accize la cota cea mai mare practicată în antrepozitul fiscal este eronată, din moment ce cota aplicabilă în antrepozit este zero.

Pentru aceste considerente, instanța a constatat că reclamanta nu datorează accize pentru gazul petrolier lichefiat de uz casnic și nici pentru pierderile tehnologice, și în consecință, în baza art. 218 C. pr. fiscală coroborat cu disp.art.18 din L.nr.554/2004 privind contenciosul administrativ a admis contestația, a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit de expert S. N. și a anulat decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 7/25.10.2011 și raportul de inspecție fiscală nr. J - GR 3/25.10.2011, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F - GR 210/18.11.2011 și raportul de inspecție fiscală nr. F - GR 134/25.10.2011 emise de DJAOV G., deciziile nr. 2/11.01.2011 și nr. 9/30.01.2012 emise de DGFPG.

Totodată, a luat act de cererea reclamantei de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, iar în temeiul art.274 C.pr.civ. a obligat pârâtele DJAOV G. și DGFPG la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. a formulat recurs în termen legal împotriva încheierii din 17.04.2012, solicitând modificarea în tot a acesteia, respectiv să fie respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării formulată de . SRL, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Formulând o . considerații cu caracter teoretic, recurenta a arătat că pentru stabilirea accizei aferente pierderilor tehnologice înregistrate în contabilitatea societății și TVA aferentă, organele de control au aplicat dispozițiile legale. Astfel, în condițiile în care legiuitorul stabilește plata unei accize pentru pierderile ce nu sunt justificate conform legii, indiferent de regimul suspensiv sau nu accize, contestatoarea nu poate adăuga la textul de lege.

Având în vedere faptul că dispozițiile legale de mai sus, care consacră o obligație în sarcina reclamantei, sunt aplicabile în perioada verificată, susținerea reclamantei este nedovedită.

Mai mult, în mod neîntemeiat instanța de fond motivează că "raționamentul autorității publice nu este pe deplin cunoscut" în condițiile în care stabilirea accizei și a TVA aferentă sunt prevăzute de Codul fiscal prin dispoziții clare și explicite.

Astfel, art. 192 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu pct.16 și 17. (2) din HG 44/2004 dispune: "în cazul pierderilor sau lipsurilor acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil".

De asemenea, conform prevederilor art. 2 din Ordinul 615/2004, "Se admit ca neimpozabile în sensul art. 192 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, consumurile tehnologice definite la art. 1, respectiv cantitățile rezultate prin aplicarea coeficienților maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice.

(2) Beneficiază de regimul prevăzut la alin.(1) agenții economici care fac dovada existenței unui studiu privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice, întocmit de către persoane juridice abilitate și avizat de Ministerul Economiei și Comerțului și de Ministerul Finanțelor Publice".

Având în vedere faptul că pierderile tehnologice de GPL înregistrate în contabilitatea contestatoarei au fost determinate în baza unui studiu privind evaluarea pierderilor tehnologice de GPL efectuat de o societate care nu a fost abilitată conform legislației în vigoare să efectueze astfel de studii, în mod corect organul de control a calculat acciza aferentă acestor pierderi.

Pentru neîndeplinirea condițiilor imperative cerute de lege pentru a putea beneficia de scutire pentru cantitățile de produse accizabile conform prevederilor art. 192 Cod fiscal, . SRL, avea obligația de a calcula acciza aferentă.

Atât în contestația depusă la DGFP G. cât și în cererea dedusă judecății, . SRL nu contestă faptul că a înregistrat în contabilitate pierderile tehnologice în baza unui studiu efectuat de o entitate neautorizată conform legii.

A doua condiție ce se impune a fi îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare, constă în prevenirea unei pagube iminente și ireparabile, pe care reclamanta nu o dovedește cu niciun înscris.

Reclamanta face vorbire de faptul că societatea ar intra în încetarea plăților către furnizorii și salariații societății, fără a face dovada acestor cheltuieli raportate la veniturile înregistrate.

De asemenea, învederează că are în derulare contracte de credite la BCR de 800.000 lei/1 an și CEC Bank de 270.000 le/1 an, a căror restituire va fi pusă în pericol.

Din înscrisurile anexate se poate observa că ambele contracte de credit sunt finalizate, fiind scadente la 02.03.2012, respectiv 27.03.2012.

Totodată, din balanța la luna noiembrie 2011 depusă la dosar se observă încasări de 461.000 lei/lună și cheltuieli cu salariații de 22.000 lei, astfel încât nu se poate vorbi de încetare de plăți în cazul executării sumei de 35.993 lei.

În mod nejustificat instanța de fond a apreciat ca întemeiată cererea contestatoarei, considerând că este îndeplinită condiția privind paguba iminentă, deoarece niciun înscris din cele depuse la dosar nu confirmă cele reținute de instanță.

Astfel, motivarea că "paguba iminentă ce este pe cale să se producă afectează nu numai societatea reclamantă, prin însăși posibilitatea încetării existenței sale juridice cât și o . familii ale căror venituri vor fi diminuate sau chiar vor fi lipsite de orice venit, traiul de zi cu zi devenind aproape imposibil" nu se sprijină pe nicio dovadă concretă, fiind generică și neraportată concret la prezenta cauză.

Veniturile lunare ale contestatoarei depășesc cu mult suma de 35.993 lei pentru care se solicită suspendarea executării, cât și cheltuielile cu salariații.

Cu o cifră de afaceri de 5.494.977 lei și un profit net de 113.237 lei, conform datelor declarate la data efectuării inspecției fiscale, este vădit nereală motivarea instanței că societatea ar fi în pericol să își înceteze activitatea pentru plata debitelor stabilite prin deciziile de impunere.

Solicitarea reclamantei de a suspenda, până la soluționarea irevocabilă a contestației, executarea silită a unui act administrativ fiscal prin care s-au stabilit creanțe fiscale, în favoarea unor creanțe comerciale ale furnizorilor, este tendențioasă și în mod vădit rezultă un grad de conformitate scăzut față de respectarea legislației fiscale.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus precum și faptul că nu se aduc dovezi în susținerea celor afirmate, a apreciat recurenta pârâtă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14-15 din legea nr. 554/2004.

Împotriva aceleiași încheieri a mai formulat în cauză recurs Autoritatea Naționala a Vămilor prin Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale București solicitând ca prin decizia ce o va pronunța sa dispună admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de petentă.

Astfel, instanța de fond apreciază îndeplinita condiția iminentei unei pagube întrucât executarea imediata a actului administrativ este de natura a periclita desfășurarea activității de către reclamanta în contextul economic actual iar referitor la condiția cazului bine justificat instanța apreciază ca și aceasta condiție este îndeplinita întrucât exista o îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ derivata din interpretarea diferita a noțiuni de GPL-uz casnic. Totodată instanța de fond se afla . referitor la faptul ca reclamanta are mai multe decizii de impunere fapt ce rezulta din evidenta programului ECRIS.

Organele de control din cadrul D.J.A.O.V. G. au emis o singura decizie de impunere pentru reclamanta . SRL - CUI_, iar din evidenta programului ECRIS se poate observa ca celelalte decizii de impunere au fost emise pentru alte societăți cu sediu social și cod unic de înregistrare (CUI) diferit (.-CUI_, . SRL - CUI_, . SRL - CUI_, . SRL - CUI_) sigura asemănare constând în faptul ca au același obiect de activitate, ca și reclamanta.

Conform art.14 alin.(1)din Legea nr.554/2004 suspendarea executării unui act administrativ se poate acorda în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actului administrativ, ca o situație de excepție, se poate cere și dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca instanța de judecata sa poată admită cererea de suspendare, ce face obiectul prezentei cauze.

1) Referitor la prima condiție prevăzuta de textul de lege menționat, dispozițiile art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ precizează ca „prin cazuri bine justificate se înțelege acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.”

Din verificarea, în aparenta, a legalității deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. J-GR 7/25.10.2011 emisa de DJAOV G., se constata ca nu exista o îndoiala puternica asupra legalității emiterii acesteia. Astfel, în cuprinsul deciziei sunt inserate motivele de fapt și de drept care au dus la stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina reclamantei.

Insa, criticile reclamantului privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata accizei pentru pierderile tehnologice, în sensul beneficierii de cota zero pentru GPL - aragaz sunt neîntemeiate.

Urmare a inspecției fiscale parțiale a rezultat ca societatea nu a respectat reglementările fiscale privind plata accizelor datorate bugetului general consolidat al statului întrucât a înregistrat pierderi tehnologice de GPL în contabilitate în baza unui studiu efectuat de către o persoana juridica care nu era abilitata sa întocmească studii privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice specifici activităților de depozitare, manipulare și distribuție în conformitate cu Ordinul MEC - MEF nr._, iar pentru aceste pierderi conform prevederilor art.192 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal și pct.17 alin.(2) din HG nr.44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal - în vigoare la data supusa controlului, se calculează accize.

În conformitate cu prevederile din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal nivelul accizei este diferit în funcție de utilizarea GPL - ului. Nivelul accizei este zero numai pentru GPL utilizat în consumul casnic, noțiune definita în Codul Fiscal astfel „prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o greutate de pana la maximum 12,5kg.” Având în vedere textul din lege „prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz”, reiese ca acciza este „0” numai pentru GPL-ul INTRODUS EFECTIV în butelii tip aragaz.

Pentru nerespectarea prevederilor legale în materie, organul de control fiscal emite decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. IGJR nr.7/25.10.2011 prin care stabilește în sarcina reclamantei obligația de plata de_ lei.

Or, prin prisma elementelor de fapt și de drept invocate de reclamant, nu exista indicii temeinice de natura sa pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate.

În susținerea condiției cazului bine justificat, se constata ca reclamanta a făcut trimitere la nelegalitatea aplicării normelor fiscale situației de fapt expuse. Or, pentru a interpreta aspectele de drept în discuție, este necesara o analiza profunda a normelor de drept, cazul bine justificat, nefiind dovedit.

Totodată, ca practica judiciara în acest sens, a invocat punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind « prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucura actul administrativ ». Or, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce . drept este de neconceput ».

D. urmare, aceasta condiție nu a fost îndeplinita întrucât nu a fost demonstrata existenta unui caz bine justificat, în accepțiunea art.2 alin(1) litera t) din Legea nr.554/2004.

2) În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, nici în acest sens reclamanta nu se încadrează în prevederile legale, întrucât nu este autoritate publica sau serviciu public (așa cum este prevăzut în mod expres în lege). Astfel, dispozițiile art.2 alin(1) litera s) din Legea nr.554/2004 definesc noțiunea pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Insa, în cauza dedusa judecații obiectul principal de activitate al reclamantei nu este de interes public, ci privat.

Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la paguba iminenta, întrucât suma menționata în decizia de regularizare, indiferent de cuantum, nu constituie în mod necesar o paguba, ci o datorie fiscala, a cărei legalitate urmează a fi cenzurata pe cale judiciara.

Nu pot fi primite aprecierile instanței de fond referitor la faptul ca prin executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr. J- GR nr.7/25.10.2011 activitatea societății ar putea fi paralizata cu consecința imposibilității plații salariilor către angajați sau poate chiar disponibilizarea acestora, deoarece actele depuse în sensul iminentei prejudiciului material asupra stării financiare precare a societății nu fac dovada a unei situații instabile din punct de vedere financiar.

Suma ce reprezintă obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei este relativ mica_ lei și nu este totuși de natura sa se constituie . sa conducă la perturbarea activității petentei, care are cifre de afaceri mari în raport cu suma contestata și realizează profit anual important așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea instanța de fond considera ca reclamanta având contracte de credite la instituții bancare, ratele aferente acestor credite devin dificil de achitat.

Din înscrisurile depuse la dosar se poate observa ca ambele contracte de credit sunt finalizate, fiind scadente la 02.03.2012 - Banca Comerciala R. SA,respectiv 27.03.2012-CEC BANK SA.

În funcție de aprecierile instanței de fond, nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și prin urmare solicitam respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiata.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea recursului și, reținând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiuni ca nefondata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.

Împotriva sentinței civile nr. 454/16.10.2012 a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

A apreciat recurenta că la soluționarea cererii, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 2 din Ordinul 615/2004, coroborate cu prevederile art. 192 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003, considerând că pierderile tehnologice înregistrate de societate nu sunt supuse accizei.

1. În fapt, . SRL a achiziționat produsul energetic GPL în regim suspensiv în baza autorizației de antrepozit fiscal, însa, pentru perioada 15.09._09, pierderile tehnologice de GPL înregistrate de societate în contabilitate au fost determinate în baza studiului privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice, efectuat de ..

Prin adresa înregistrată la DJAOV G. nr. 7157/28.09.2011 petenta depune Situația pierderilor de produse accizabile în perioada 15.09._11, iar prin adresa nr. 7540/17.10.2011 Situația pierderilor de produse accizabile în perioada 01.06._09.

Organul de control a stabilit că pentru perioada 15.09._09 pierderile de GPL înregistrate în contabilitate au fost determinate în baza studiului privind evaluarea pierderilor de GPL efectuate de . SRL G., societate care, conform adreselor nr._/14.04.2010 și_/12.010.2010 emise de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nu se regăsește ca persoană juridică abilitată să efectueze studiul privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice conform Ordinului comun MEC/MFP nr._, drept pentru care, pentru pierderile de GPL înregistrate în baza studiului emis de aceasta, . SRL datorează acciză în sumă totală de 17.703 lei.

Organele de control au calculat majorări de întârziere conform art. 120 din Codul de procedură fiscală, în sumă de 12.145 lei.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond care consideră că societatea nu datorează accize deoarece deține autorizație de antrepozit fiscal pentru GPL utilizat exclusiv în consum casnic, fără a reține faptul că respectiva autorizație este emisă "în regim suspensiv de accize", regim care poate înceta în condițiile stabilite prin lege.

Susținerea instanței că nivelul accizei O (zero) aplicat pentru GPL pentru care deține autorizație se aplică și în cazul pierderilor tehnologice, este eronată și nu poate fi primită, această fiind în contradicție cu dispozițiile legale.

Contestatoarea deține autorizație pentru produse accizabile, GPL E 500, în regim suspensiv de accize. Având în vedere dispozițiile legale enunțate mai sus, în cazul pierderilor produsului accizabil care nu sunt dovedite printr-un studiu întocmit conform legii, se calculează acciza.

Critica adusă de contestatoare cu privire la nivelul accizei calculate de echipa de control, motivat de faptul că în cadrul antrepozitului se utilizează un singur produs accizabil, este nefondată, având în vedere faptul că textul de lege stabilește calculul accizei la nivelul cel mai ridicat, indiferent dacă în antrepozitul fiscal se produce un singur tip sau mai multe de produse accizabile.

Astfel, regimul suspensiv de accize se aplică pentru producția GPL cuprins în autorizație nu și pentru pierderile ce nu pot fi justificate cu documente legale.

2. Cu privire la soluția instanței de anulare a Deciziei nr. 9/2012 emisă de DGFP G. în soluționarea contestației nr._/15.12.2011, cu privire la Decizia de impunere nr. FGR 210/18.11.2011 emisă de DGFP G., aceasta nu este motivată, instanța nefăcând vorbire în considerentele hotărârii cu privire la aceste acte de control, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și menținerea actelor administrativ - fiscale ca legale și temeinice.

Prin neînregistrarea accizei stabilită suplimentar de organele vamale, societatea a diminuat baza de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată cu suma de 17.703 lei, astfel încât în mod corect, conform prevederilor art. 137 Cod fiscal, organele fiscale au stabilit TVA suplimentar în sumă de 3.364 lei.

Având în vedere faptul că în lipsa documentelor justificative întocmite conform dispozițiilor legale, care să dovedească pierderile tehnologice pentru produsele accizabile din antrepozitul deținut, societatea datorează accize, în mod corect organele de control au calculat TVA suplimentară.

3. A solicitat totodată recurenta modificarea sentinței civile nr. 454/2012 cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) și art. 277 Cod procedură civilă.

Având în vedere faptul că în fața instanței de fond a fost administrată proba cu expertiză cu onorariul expertului de 1.000 lei, apreciem că onorariul avocatului în sumă de 5.500 lei este exagerat, raportat la valoarea debitelor stabilite de către DGAOV și DGFP G. și anulate de instanța de fond și solicităm cenzurarea acestuia.

Totodată s-a solicitat să se observe că instituția recurentă a emis doar Decizia de impunere nr. FGR 210/18.11.2011 prin care a stabilit TVA în sumă de 6.145 lei, astfel încât obligarea în solidar cu DJAOV la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată, solicitând modificarea sentinței conform art. 277 Cod procedură civilă.

De asemenea, recurenta a învederat că deși a solicitat în mod expres instanței de fond să procedeze la verificarea contractului de asistență juridică și a chitanței de plată a onorariului de avocat, instanța nu a dat curs acestui demers, justificat de altfel, deoarece acționarul majoritar al societății deține alte societăți comerciale cu obiect de activitate identic (., . SRL, . SRL, . SRL), cu litigii pe rol privind calculul accizei și TVA, avocatul desemnat depunând același contract de asistență juridică în mai multe dosare.

În sfârșit, împotriva aceleiași sentinței și pentru motive în esență similare a formulat recurs și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București solicitând deopotrivă admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, instanța de fond apreciază ca în ceea ce privește pierderile tehnologice care provin din procesul de manipulare îmbuteliere de gaz petrolier lichefiat utilizat în consumul casnic au fost înregistrate în contabilitate conform prevederilor legale iar stabilirea accizei la cota cea mai mare practicata în antrepozit este eronata din moment ce cota aplicabila la gaz petrolier lichefiat utilizat în consumul casnic este zero, drept pentru care considera ca reclamanta nu datorează acciza nici pentru pierderile tehnologice și nu se justifica calculul din raportul de inspecție fiscala.

De asemenea instanța de fond în mod eronat considera ca organele de inspecție fiscala din cadrul D.J.A.O.V. G. au stabilit în sarcina reclamantei acciza pentru gaz petrolier lichefiat pentru perioada 15.09._11.

În ceea ce privește aspectele invocate de instanța de fond, recurenta a învederat următoarele:

Gazul petrolier lichefiat conform prevederilor din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal este un produs accizabil,ce poate avea conform pct.14.3 din anexa nr.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal trei utilizări respectiv:

- utilizat drept combustibil pentru motor

- utilizat drept combustibil pentru încălzire

- utilizat în consumul casnic

În conformitate cu prevederile din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal nivelul accizei este diferit în funcție de utilizarea gazului petrolier lichefiat. Nivelul accizei este zero numai pentru gazul petrolier lichefiat utilizat în consumul casnic, noțiune definita în Codul Fiscal astfel „prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o greutate de pana la maximum12,5kg." Având în vedere textul din lege, prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz", reiese ca acciza este „0" numai pentru GPL-ul INTRODUS EFECTIV în butelii tip aragaz.

Reclamanta deține autorizație de antrepozit fiscal care ii permite sa achiziționeze ca materie prima E-500 gaze petroliere lichefiate în regim suspensiv de acciza pentru a fi îmbuteliate în butelii tip aragaz. Gazul petrolier lichefiat circula în regim suspensiv de acciza numai însoțit de documentul administrativ electronic procesat e-DA.

În fapt, organele de control din cadrul D.J.A.O.V. G. au efectuat inspecție fiscala parțiala perioada supusa controlului fiind 15.09._11 și au constatat ca pentru perioada 15.09._09 pierderile tehnologice de gaz petrolier lichefiat GPL înregistrate în contabilitate au fost determinate în baza unui studiu privind evaluarea de GPL efectuat, de către . SRL G..

Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. J-GR nr.7/25.10.2011 legala, având în vedere următoarele:

-societatea reclamanta în perioada verificata a achiziționat produsul energetic E-500 gaz petrolier lichefiat în regim suspensiv în baza autorizației de antrepozit fiscal, insa pentru perioada 15.09._09 a înregistrat în contabilitate pierderile de GPL în baza studiului privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice specifici activităților de depozitare manipulare și distribuție efectuat de către . G..

-Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri prin adresa nr._/14.04.2010 și adresa nr._/12.10.2010 comunica autorității vamale care sunt persoanele abilitate sa efectueze studii privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice specifici activităților de depozitare, manipulare și distribuție în conformitate cu Ordinul MEC- MEF nr._ .

Deoarece . G. nu se regăsește înscrisă în adresele emise de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri ca persoană juridică abilitată să întocmească studii privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare și distribuție, reclamanta datorează acciza, în baza următoarelor prevederi legale:

„Art.1 - Prin consumuri specifice activităților de depozitare .manipulare .distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice ale industriei petroliere în sensul prezentului ordin se înțelege scăzămintele care se produc în timpul depozitarii, manipulării [...] determinate de procese naturale cum sunt: evaporare, volatizare, depuneri pe pereții vagoanelor și recipientilor în care sunt transportate și depozitate aceste produse,precum și depuneri pe pereții conductelor de transport."

Art.2 - (1) Se admit ca neimpozabile în sensul art.192 alin.(4) lit. b din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare, consumurile tehnologice definite la art.1, respectiv cantitățile rezultate prin aplicarea coeficienților maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice."

(2) - Beneficiază de regimul prevăzut la alin.(1 ) agenții economici care fac dovada existentei unui studiu privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice, specifici activităților de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale și produselor petroliere tipice și atipice, întocmit de către persoane juridice abilitate și avizat de Ministerul Economiei și de Ministerul Finanțelor Publice."

-Art.192 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal care dispune: „În cazul pierderilor sau lipsei, acciza pentru un produs accizabil devine exigibila la data când se constata o pierdere sau o lipsa a produsului accizabil."

F. de cele prezentate reclamanta datorează acciza pentru pierderile tehnologice înregistrate în contabilitate în perioada 15.09._09 deoarece nu deținea un studiu întocmit de o persoana juridica abilitata,astfel ca organele de control emite decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala J-GR nr. 7/25.10.2011 prin care stabilește în sarcina reclamantei obligația de plata de_ lei reprezentând acciza și majorări de întârziere aferente în cuantum de_ lei ce reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.

În ceea ce privește faptul ca nivelul accizei a fost stabilit cu cota cea mai mare, a considerat recurenta ca s-a procedat legal în temeiul art.192 alin.3 din Codul Fiscal și pct.16 și pct.17 din HG nr.44/2004 privind Normele metodologice de aplicarea a Codului Fiscal care dispune:

16. În cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)pot fi dovedite prin procese verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor

b)se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor

c)sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate."

17.(2) În cazul pierderilor înregistrate . autorizat pentru producția și /sau depozitarea de produse accizabile cu nivele diferite de accize, acciza aferenta pierderilor atunci când aceasta nu se încadrează într-una din situațiile prevăzute la art.192 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare,se calculează cu cota cea mai mare practicata în antrepozitul fiscal respectiv."

Având în vedere cele prezentate și prin prisma actelor normative aplicabile în speța nu putem fi de acord cu aprecierile instanței de fond ca reclamanta nu datorează acciza nici pentru pierderile tehnologice din moment ce cota aplicabila la gaz petrolier lichefiat utilizat în consumul casnic este zero și nu se justifica calculul din raportul de inspecție fiscala.

De aceea, se pune problema de ce . SRL a înregistrat în contabilitate în perioada 19.06._11 pierderi tehnologice de GPL ce au fost determinate în baza unui studiu efectuat de către . avizat de către Ministerul Economiei și de către Ministerul Finanțelor Publice, daca aceste studii nu prezintă relevanta.

În ceea ce privește raportul de expertiza contabila, instanța de fond a considerat ca fiind util soluționării cauzei în contextul în care expertul contabil a menționat în acesta ca pierderile tehnologice au fost înregistrate în contabilitate, fapt constatat și menționat în raportul de inspecție fiscala J-GR nr.3/25.10.2011 de către organele de control la efectuarea inspecției fiscale parțiale.

Organele de control din cadrul D.J.A.O.V. G. au emis decizia de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscala nr. J-GR nr.7/25.10.2011, stabilind în sarcina reclamantei obligația de plata a accizei nu pentru faptul ca pierderile tehnologice nu erau înregistrate în contabilitate, ci pentru faptul ca societatea a înregistrat în contabilitate pierderii tehnologice cu acciza zero fără ca aceste pierderi sa fie stabilite în baza unui studiu efectuat de către o persoana juridica abilitata de către Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri și totodată avizat de către minister.

Recurenta menționează în continuare că . nu era autorizata sa construiască vase de stocare a gazului, deoarece organele fiscale au menționat în raportul de inspecție fiscala ca . nu era autorizata sa întocmească studiu privind evaluarea pierderilor de GPL, având în vedere condițiile cerute de lege.

A mai criticat soluția instanței de fond întrucât la pronunțarea acesteia nu a ținut cont de dispozițiile art.176 din Codul Fiscal și art.1 și art.2 din Ordinul MEC - MEF nr._, considerând ca reclamanta nu avea nevoie de un studiu autorizat deoarece antrepozitul fiscal a comercializat un singur tip de produs pentru care acciza este zero, respectiv gaz petrolier lichefiat utilizat în consum casnic și ca urmare și pentru pierderile tehnologice acciza datorata este zero.

Daca instanța de judecata ar fi interpretat corect dispozițiile legale ar fi constatat ca reclamanta deține autorizație pentru produsul E-500 gaze petroliere lichefiate și nu pentru gaz petrolier lichefiat utilizat în consum casnic,iar pct.14.3 din anexa nr.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prevede ca produsul gaz petrolier lichefiat se compune din gaz petrolier lichefiat utilizat drept combustibil pentru motor, drept combustibil pentru încălzire și utilizat în consumul casnic, astfel ca acciza se determina în funcție de produsul pe care putea sa-l dețină în antrepozit cu acciza cea mai mare, neavând relevanta ca reclamanta a comercializat un singur tip de produs, deși conform autorizației deținute putea comercializa toate tipurile de produse.

De asemenea a criticat soluția pronunțata de instanța de fond în ceea ce privește cheltuielile de judecata, solicitând respingerea acestora având în vedere având în vedere cuantumul nejustificat de mare.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijența sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.

La datele de 30.09.2013 și de 06.12.2013 intimata reclamantă S.C. D. G. BIH S.R.L. a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate împotriva Încheierii din data de 17.04.2012 și împotriva Sentinței civile nr. 454/16.10.2012 ca nefondate, invocând deopotrivă în privința recursurilor formulate împotriva încheierii de suspendare excepția lipsei de interes; a solicitat deopotrivă obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

Asupra excepției lipsei de interes invocată de intimata reclamantă

Arată autorul excepției că în măsura în care instanța de recurs va soluționa irevocabil cauza, recursurile formulate împotriva Încheierii de ședință din data de 17.04.2012 sunt lipsite de interes întrucât suspendarea a fost dispusă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Având prin urmare în vedere că excepția lipsei de interes trebuie soluționată mai înaintea soluționării recursului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât la acest moment (al soluționării excepției, deci anterior soluționării fondului) există cel puțin teoretic posibilitatea admiterii recursurilor promovate împotriva sentinței instanței de fond sau a unuia dintre acestea și casării cauzei cu trimitere spre rejudecare (sau cu reținere spre rejudecare).

Așadar, deși este o soluționare irevocabilă a cauzei, este actual interesul soluționării recursurilor și împotriva Încheierii de suspendare din data de 17.04.2012.

Curtea va respinge în consecință excepția lipsei de interes invocată de intimata reclamantă ca nefondată.

Asupra recursurilor promovate împotriva Încheierii din data de 17.04.2012

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la condiția existenței unui caz justificat pentru a se dispune suspendarea, Curtea observă prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care:

„(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. (2) Dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător.

Conform prev. art. 14, „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”

Prin voința legiuitorului paguba iminentă este reprezentată de „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” (art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004), iar cazurile bine justificate „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004).

Analizând considerentele expuse în încheierea recurată, Curtea apreciază că în mod corect a reținut prima instanță în cadrul motivelor ce se pot subscrie conceptului de caz bine justificat existența interpretării diferite date noțiunii de GPL uz casnic pe de o parte de către D.G.F.P. G. iar pe de altă parte de către Autoritatea Națională a Vămilor – vama G., în contextul în care chiar litigiul dintre părți este derivat tocmai din interpretarea diferită a acestei noțiuni.

A arătat judecătorul fondului că atât timp cât raționamentul autorității publice nu e pe deplin cunoscut iar existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, iar argumentele juridice prezentate anterior, aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială în ceea ce privește actul contestat, nu se poate ca, pe fondul acestei situații de incertitudine juridică, să se dea eficiență, sub aspectul executării, actului unilateral și că se impune ca actul să nu-și producă efecte până la soluționarea pe fond a cauzei.

În continuarea acestui raționament, Curtea apreciază că un argument puternic în favoarea reținerii aparenței de nelegalitate a actelor administrative este și faptul că prin Sentința civilă nr. 454/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul G., de asemenea recurată în prezenta speță, a fost admisă acțiunea reclamantei și anulate, în consecință, actele în privința cărora anterior fusese admisă cererea de suspendare.

De moment ce actele au fost anulate, întrucât s-a reținut nelegalitatea acestora, este evident că în speță sunt dovedite împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În ceea ce privește motivele de recurs în concret formulate (de către fiecare recurentă în parte), se observă că aceste critici țin de fapt de fondul cauzei, de modul în care recurentele apreciază că trebuie dezlegată problema de drept dedusă judecății, nu constituie critici aduse soluției de admitere a cererii de suspendare, care prin ipoteză nu presupune o analiză a fondului, și nici raționamentului ce a condus la pronunțarea unei anumite soluții.

Cu privire la paguba iminentă, Curtea, având în vedere disp. art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, apreciază că și această condiție este îndeplinită, fiind necesară preîntâmpinarea executării unor acte administrative nelegale și a prejudiciului ce evident ar fi cauzat într-o astfel de ipoteză.

Referitor la susținerea recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. în esență sub aspectul posibilităților materiale ale intimatei reclamante, Curtea observă că prima instanță nu a reținut doar cheltuielile invocate de parte raportat la cifra sa de afaceri, ci și existența mai multor litigii pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cu probleme de drept similare celor ce fac obiectul prezentei spețe, astfel că toate aceste împrejurări, coroborate cu executarea silită a unor acte ce se pot dovedi nelegale, ar cauza fără îndoială reclamantei un prejudiciu greu de recuperat.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursurile promovate împotriva Încheierii din data de 17.04.2012 ca nefondate.

Asupra recursurilor promovate împotriva Sentinței civile nr. 454/16.10.2012

Criticile ambelor recurente pârâte întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. nu pot fi reținute având în vedere că în mod corespunzător prima instanță a identificat situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile acesteia, reținând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 176 alin. 1 Codul fiscal potrivit cărora „Nivelul accizelor armonizate în perioada 2007 - 2010 este cel prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu.”

De asemenea, potrivit Anexei nr. 1 menționată anterior, Curtea constată că la pct. 14.3 se menționează în privința GPL utilizat în consum casnic o acciză 0.

Din această perspectivă, Curtea constată că intimata reclamantă deținea autorizații de antrepozit fiscal, acestea fiind valabile pentru desfășurarea activității de producție gaze petroliere lichefiate utilizate exclusiv în consumul casnic, autorizațiile permițând, potrivit mențiunilor cuprinse în aceasta, să primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze, după caz, produsul E 5-GPL, pentru care potrivit dispozițiilor legale anterior menționate nivelul accizei datorat este „0”.

Corespunzător situației de fapt reținută atât de către organele de control vamale, cât și de expertul desemnat de către prima instanță, Curtea constată că interpretarea dată de către recurentele pârâte sintagmei „utilizat în consum casnic” nu corespunde intenției reale a legiuitorului, acesta dorind să excludă de la obligația plății accizelor și a TVA aferent acestora acest produs energetic, destinat, potrivit proprietăților fizico-chimie, exclusiv consumului casnic, urmare a activității de deținere și de îmbuteliere, în modalitatea expusă de către intimata reclamantă.

Prin urmare, împrejurarea că la data efectuării controlului fiscal-vamal o parte din GPL nu se afla îmbuteliat în aceste recipiente speciale nu corespunde cu interpretarea corectă a acestor dispoziții legale, fiind supusă accizei „0” inclusiv activitatea de deținere a acestui produs energetic, fiind destinat exclusiv pentru utilizarea în consum casnic (aspect confirmat chiar prin disp. art. 206 ind. 3 pct. 11 din legea nr. 571/2003 care definește regimul suspensiv de accize, acesta vizând inclusiv deținerea unor asemenea produse, nefiind prevăzută în mod expres o anumită stare a produsului, astfel cum pretind recurentele pârâte respectiv numai produsul îmbuteliat), astfel încât actele atacate de către intimata reclamantă au fost emise cu exces de putere, prin aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor legale care au stat la baza acestora.

Astfel, Curtea reține că nu are relevanță pentru determinarea caracterului accizabil al acestui produs împrejurarea că studiul efectuat pentru determinarea consumurilor tehnologice în activitatea de îmbuteliere a GPL destinat pentru consum casnic a fost realizat de către o societate neautorizată potrivit dispozițiilor legale (art. 192 alin. 3 din legea nr. 571/2003) și regulamentare (ordinul nr. 614/2004) dezvoltate de către recurentele pârâte prin motivele de recurs, ci exclusiv natura acestui produs energetic destinat exclusiv consumului casnic, nefiind necesară determinarea unor consumuri tehnologice, acestea fiind impuse exclusiv în cazul activităților desfășurate pentru alte produse GPL supuse însă accizelor în cuantumul prevăzut de lege pentru aceste categorii.

Pe de altă parte, Curtea constată, asemenea primei instanțe, împrejurarea că nu prezintă relevanță că reclamanta intimată a efectuat un astfel de studiu pentru determinarea consumurilor tehnologice și a înregistrat ulterior în contabilitatea proprie aceste consumuri, urmare a constatării că pentru produsul energetic destinat activității de deținere și de livrare pentru consum casnic nivelul accizei este „0”, iar în plus, reclamanta nu desfășoară activități în privința unor alte tipuri de produse energetice supuse eventual unor accize și TVA aferentă.

Este nefondată deci și critica referitoare la caracterul eronat al interpretării dispozițiilor art. 2 din Ordinul 615/2004, coroborate cu prevederile art. 192 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 571/2003, în mod greșit reținând prima instanță, în optica recurentelor, că pierderile tehnologice înregistrate de societate nu sunt supuse accizei.

Caracterul nefondat al criticii se reține inclusiv în ceea ce privește argumentul legal invocat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, respectiv disp. art. 192 alin. 3 C.fisc. și pct. 16 și 17 din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Astfel, Curtea constată că disp. art. 192 alin. 3 și 4 din legea nr. 571/2003 potrivit cărora „(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil. A.. 4- Prevederea alin. (3) nu se aplică și plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv și sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiții: a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundațiilor sau altor cazuri de forță majoră, dar numai în situația în care autorității fiscale competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul respectiv, împreună cu informația privind cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România; b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deținerii sau deplasării produsului, dar numai în situația în care cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România nu depășește limitele prevăzute în norme”, nu sunt aplicabile intimatei reclamante având în vedere că produsul pentru care a fost efectuat studiul pentru determinarea consumurilor tehnologice beneficia de acciză „0”, situația premisă pentru aplicarea acestor dispoziții legale implicând deținerea și livrarea unor produse energetice supuse accizelor peste „0”.

Mai mult, Curtea constată că recurentele pârâte nu au făcut dovada că intimata reclamantă s-ar fi aflat, în perioada vizată de acțiunea de control fiscal-vamal, în una dintre situațiile prevăzute de art. 192 alin. 5-7 din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora:

„(5) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea.

(6) În cazul unui produs energetic, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare ori la care este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.

(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă ori se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.”

De asemenea Curtea nu poate primi nici susținerile privind interpretarea și aplicarea disp. art. 162 lit. g din legea nr. 571/2003, potrivit cărora „accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producția internă sau din import: g) produse energetice”, având în vedere că legiuitorul a precizat la alin. 3 lit. e din art. 175, privind descrierea produselor energetice, faptul că „Produsele energetice pentru care se datorează accize sunt: e) gazul petrolier lichefiat cu codurile NC de la 2711 12 11 până la 2711 19 00”, or din analiza autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de către intimata reclamantă, coroborat cu dispozițiile art. 176 alin. 1 din același act normativ și pct. 14.3 din anexa I, precum și cu răspunsul comunicat reclamantei de către Direcția Regional Vamală București, Curtea constată că pentru produsul energetic deținut și îmbuteliat de către intimata reclamantă (destinat exclusiv consumului casnic) este datorată o acciză, însă la nivelul „0”.

În plus, instanța de recurs constată că această interpretare corespunde și intenției legiuitorului, acesta precizând în mod expres la alin. 4-7 din art. 175 din Legea nr. 571/2003, următoarele:

„(4) Produsele energetice, altele decât cele de la alin. (3), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei va fi fixat în funcție de destinație, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.

(5) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare ori utilizat drept combustibil pentru motor sau ca aditiv ori pentru a crește volumul final al combustibilului pentru motor este accizat la nivelul combustibilului pentru motor echivalent.

(6) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice alt produs, cu excepția turbei, destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat pentru încălzire, este accizat cu acciza aplicabilă produsului energetic echivalent.

(7) Consumul de produse energetice în incinta unui loc de producție de produse energetice nu reprezintă eliberare pentru consum atunci când se efectuează în scopuri de producție. Când acest consum se efectuează în alte scopuri decât cel de producție și, în special, pentru propulsia vehiculelor, se consideră eliberare pentru consum”.

Nu va fi primită nici susținerea referitoare la nemotivarea soluției de anulare a Deciziei nr. 9/2012, Curtea apreciind că aceasta se deduce în mod necesar din considerentele primei instanțe, prin care se reține caracterul nelegal al actelor administrativ fiscale elaborate de pârâte, dar și din împrejurarea că decizia se impune a fi de asemenea anulată de moment ce constituie soluția pronunțată în contestația administrativă formulată de reclamantă anterior sesizării instanței de judecată.

Este evident că de moment ce actele contestate nu sunt legale, se impune a fi anulată în primul rând decizia de respingere a contestației administrative.

Este nefondată și critica vizând acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere culpa procesuală a pârâtelor, dar și cuantumul dovedit a fi fost efectuat de către intimata reclamantă.

Astfel, referitor la onorariul de avocat, prezenta instanță apreciază ca irelevantă împrejurarea că acționarul majoritar al societății deține alte societăți comerciale cu obiect de activitate identic, cu litigii pe rol privind calculul accizei și TVA, avocatul desemnat depunând același contract de asistență juridică în mai multe dosare, atât timp cât facturile aferente sunt distincte și reprezintă o contraprestație a muncii efectiv depuse pentru fiecare cauză în parte.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat, acesta este în opinia instanței de recurs proporțional cu munca îndeplinită de către apărătorul intimatei reclamante și adecvat față de complexitatea dosarului.

Având în vedere aceste aspecte, împrejurarea ca fiind dovedite și cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul pentru expert, se impune acordarea acestora în beneficiul reclamantei, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 la respingerea recursurilor ca nefondate cu consecința menținerii sentinței primei instanțe de constatare a nelegalității actelor administrativ-fiscale atacate de către intimata-reclamantă.

În temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ. vor fi obligate recurentele pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – parte din onorariu avocat, conform dovezilor de plată atașate de către intimată în recurs (filele nr. 143-144 dosar recurs).

La reducerea cuantumului onorariului avocațial, în cadrul cheltuielilor de judecată pretinse în recurs, instanța are în vedere gradul real de complexitate a cauzei, dar și împrejurarea că problemele de drept ridicate de speță nu sunt noi, existând o jurisprudență consecventă, dar și de notorietate. Totodată, se subliniază faptul că fiind în stadiul recursului aspectele ridicate de recurentă constituie în esență reiterări ale apărărilor formulate în fața instanței de fond, astfel că prin urmare și apărătorul intimatei reclamante a reluat în principal susținerile invocate la fond. În sfârșit, pentru soluționarea recursurilor a fost necesar un singur termen de judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata reclamantă ca nefondată.

Respinge recursurile promovate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. (fosta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G.) cu sediul în G., ., județul G. șiDIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta ANV - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI) cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova,împotriva Încheierii din 17.04.2012 și a sentinței civile nr. 454/C./16.10.2012 pronunțate de Tribunalul G., Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. D. G. BIH S.R.L.cu sediul ales în București, .. Marasoiu nr. 16, sector 1, și intimații pârâți I. D., E. C. C., M. M. T.șiC. M., toți cu domiciliul ales la ANV – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. cu sediul în G., Dn km. 63, județul G., ca nefondate.

Obligă recurentele pârâte la plata către intimata reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din onorariu avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. M. P. M. D. A. V.

GREFIER

A. M. C.

Red. MMP - 2 ex. – 10.03.2014

Tribunalul G. – jud. fond G. T.

← Suspendare provizorie a executarii. Decizia nr. 3669/2013....		Anulare act administrativ. Decizia nr. 2005/2013. Curtea de Apel... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5622/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5622/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI