Pretentii. Decizia nr. 3667/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3667/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 397/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3667
Ședința publică din 26.09.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. Ș.
Judecător: M. B.
Judecător: G. D.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 581/28.02.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și că intimatul-reclamant a depus, la data de 25.07.2013, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, văzând că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 581/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. M. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași, fiind obligată pârâta către reclamant la restituirea sumei de 4839 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 2A nr._/22.05.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.05.2008 până la data restituirii sumei.
Totodată a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 239,3 lei cheltuieli de judecată.
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 08.02.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul R. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4839 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 2A nr._/22.05.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.05.2008 până la data restituirii sumei cum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat din Belgia un autoturism second hand, înmatriculat în Germania, la momentul achiziționării iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4839 lei. Apreciază reclamantul că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România. Astfel, se arată de reclamant că potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.30, art. 34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile OUG 50/2008 sunt inaplicabile. Mai arată reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României,care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Ca urmare a efectului direct al art.30, art.34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, reclamantul solicită să se constate că prevederile OUG nr. 50/2008 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia, că taxa specială achitată a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 110(1) din Tratat.
În drept a invocat dispozițiile legale prezentate în cuprinsul cererii.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 (2) Cod pr.civilă.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
Pârâta AFP Călărași a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă pe cale de excepție și neîntemeiată pe fond, motivat de faptul că taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, care prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
Relativ la excepția de inadmisibilitate, admiterea unor acțiuni privind restituirea taxei de prima înmatriculare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilită.
În fine, aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare,cu consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă. De altfel, aceasta problema a fost tranșata de Înalta Curte de Casație prin decizia nr.24/2011 prin care s-a stabilit ca procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.50/ 2008, aprobata prin Legea nr.140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.d din același cod.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Belgia un autoturism second hand, înmatriculat în Germania, la momentul achiziționării, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4839 lei. Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 al.1ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.214 ind. 2–214 ind. 3 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/ 21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 și 9 din ordonanță. Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Ulterior, prin L.9/2012 obligația de plată a taxei de poluare a fost redefinită conform art. 2-5 din acest ultim act normativ.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/ 2008 și ale Legii nr. 9/2012, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională, cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Conform art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr.50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) iar Legea 9/2012 are aplicabilitate pentru taxele de poluare plătite începând cu anul 2012 rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 sunt contrare art. 90 din Tratat întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea formulată reclamantul R. M. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași.
În consecință, tribunalul a obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 4839 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 2A nr._/22.05.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.05.2008 până la data restituirii sumei.
Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 C.pr.civilă a fost obligată către reclamant la plata sumei de 239,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, solicitând admiterea recursului formulat, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de R. MIHAITA.
Motivele Recursului
In fapt, prin soluția pronunțata de instanța de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, am arătat ca in data de 22.05.2008, contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei de prima înmatriculare pentru înmatricularea autoturismului marca OPEL ASTRA, nr. de înmatriculare_ .
Cererea mai sus menționata a fost depusa de reclamant odată cu următoarele documente: copie de pe cartea de Identitate a solicitantului; copia talonului;copia cârtii de identitate a vehiculului.
Urmare depunerii acestei cereri Trezoreria Călărași a procedat la calculul taxei de prima înmatriculare, stabilind o suma de plata in cuantum de 4839 lei.
In data de 30.01.2012, reclamantul a formulat o cerere, înregistrata la instituția pârâtă sub nr. 3731 solicitând restituirea taxei pe poluare in suma de 4839 lei, actualizata cu dobânda legala.
Pe fondul cauzei, apreciază că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/ 2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre .
Precizează faptul ca in data de 13.01.2012 s- a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele menționate, apreciază drept inadmisibila prezenta cerere de chemare in judecata.
Față de cele menționate anterior, solicităm admiterea recursului si, pe cale de consecință, modificarea in tot a sentinței pronunțata de instanța de fond si respingerea cererii de chemare in judecata formulata de R. MIHAITA.
In drept: 304 ind. 1 din Codul de procedura civila.
Intimatul-reclamant R. Mihaita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
Consideră ca susținerile recurentei-parate sunt in totalitate nefondate si nu sunt conforme cu realitatea acest lucru putând fi demonstrat si verificat, motiv pentru care solicită a fi menținută sentința instanței de fond ca temeinica si legala următoarele motive:
In ceea ce privește criticile formulate de autoritățile publice recurente, vizând greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii precum si fondul cauzei, urmează a fi avute in vedere dispozițiile art.330/ind.7/alin.4/C.p.c, potrivit cărora deciziile pronunțate de înalta Curte de Casație si Justiție in dezlegarea problemelor de drept pronunțate in soluționarea unor recursuri in interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei in Monitorul Oficial al României, Partea I.
Astfel fiind, prin Decizia nr.24/2011 din_ publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.l din_, înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iasi si Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj si a stabilit ca:
„1 .Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, far aplata taxei de poluare prevăzuta de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzuta de art.7 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, este admisibila.
2.Procedura de contestare prevăzuta de art.7 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.50/2008, aprobata prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de Procedura Fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.H7/alin.l/lit.d din același cod.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.330/ind.7/alin.4/ din Codul de Procedura Civila. Pronuntata in ședința publica astăzi, 14 noiembrie 2011.”
Având in vedere caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, rugam instanța de recurs sa aprecieze ca nefondate criticile autorităților publice recurente asupra aspectelor menționate.
Pe de alta parte, desi prima instanța a obligat autoritățile parate la plata dobânzii legale, iar nu la restituirea dobânzii in condițiile art.l24/alin.l/ OUG nr.92/2003 din Codul de Procedura Fiscala, autoritățile recurente nu au criticat acest aspect in cadrul motivelor de recurs formulate.
P. toate aceste considerente apreciază recursul formulat in prezenta cauza ca fiind nefondat si pe cale de consecința a solicitat a fi respins ca nefondat in baza art.312/alin.l si 2 din Codul de Procedura Civila, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentei cauze.
In drept,dispozițiile art.115- 118/cod pr.civ.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma criticilor invocate, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, cu referire la critica vizând greșita respingere de prima instanță a excepției inadmisibilității, Curtea constată că este nefondată având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Din această perspectivă, Curtea reține că prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”.
Prin urmare având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii, dar și al considerentelor cuprinse în conținutul acesteia, Curtea va înlătura critica vizând excepția inadmisibilității acțiunii.
Mai mult, Curtea are în vedere și faptul că reclamantul s-a adresat recurentei cu o cerere formulată pe cale administrativă solicitând restituirea taxei, învederând nelegalitatea deciziei de calcul al acestei prin prisma unor argumente identice celor expuse în cuprinsul motivelor de fapt și de drept ale acțiunii introductive, cerere respinsă de către recurenta-pârâtă, motivat de . disp. legii nr. 9/2012 care însă nu își au aplicabilitate în prezenta cauză, sub aspectul legalității plății unei taxe de poluare în temeiul dispozițiilor legale în vigoare anterior acestei date, respectiv ale OUG nr. 50/2008, care au stat la baza emiterii deciziei de calcul al taxei.
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neîmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu erau însă supuse obligației de a plăti o asemenea taxă.
Nefondate sunt și susținerile privind aplicarea Ordinului nr. 28/2012, reclamantul solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, nefiind recunoscută prin acest ordin încălcarea dreptului comunitar și existența obligației pârâtei de a restitui contravaloarea taxei plătită de intimata-reclamantă în temeiul disp. OUG nr. 50/2008.
În plus, Curtea reține că, deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe, o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
Va fi înlăturată și susținerea privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt general obligatorii pentru statele membre UE(inclusiv și în primul rând pentru autoritățile administrativ-fiscale), astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.
Față de toate aceste considerente și disp. art. 20 din legea nr. 554/204, respectiv art. 312 alin. 1 C.proc.civ. 1865, Curtea va dispune respingerea prezentului recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 581/28.02.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. M. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. Ș. M. B. G. D.
Grefier,
M.-C. O.
Red. GD/AC
2 ex/15.10.2013
Jud. fond:G. Ș.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1639/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3636/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
