Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3621/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3621/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 42009/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3621
Ședința publică din 23.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 4913/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. M., cauza având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat intimatul – reclamant, personal, care s-a legitimat cu C.I. . nr._, lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta – pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care,
Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. 3 și art. 11 alin. 4 din OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013, ca urmare a reorganizării ANAF, în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurentă – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor ale fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate acestora, în speță Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul – reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4913/04.12.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 4, obligând AFP Sector 4 la restituirea către acesta a sumei de 3.377 lei, reprezentând contravaloare taxa pe poluare, cu dobânda legala aferenta din momentul plății până la restituirea efectivă. A respins cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare, ca neîntemeiata și a obligat pârâta la 43 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand importat dintr-un stat membru UE, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligat să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în cuantum de 3.377 lei, a cărei restituire, solicitată ulterior organului fiscal, i-a fost refuzată.
A reținut că refuzul organelor fiscale de restituire a acestei taxe către reclamant este nejustificat, arătând în esență că ea urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi și este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, contravenind art. 110 par. 1 din Tratatul UE, care interzice taxarea internă discriminatorie. A arătat astfel că taxa se aplică doar autoturismelor înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008, nu și celor înmatriculate anterior, astfel că autoturismele second-hand introduse în țară din spațiul UE după . ordonanței sunt grevate de o sarcină fiscală care nu se aplică autoturismelor second-hand aflate în circulație, interzisă de legislația europeană. A invocat în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În temeiul principiului supremației dreptului comunitar și reținând totodată că, potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, lăsând neaplicate normele interne contrare, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau pe calea unei alte proceduri constituționale, Tribunalul a concluzionat că taxa a fost percepută reclamantului cu încălcarea dreptului Uniunii, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda legală calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la data plății taxei până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată repretentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Cât privește cererea de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că prin notificarea adresată organului fiscal anterior introducerii acțiunii reclamantul nu a formulat și o asemenea solicitare, procedură obligatoriu de urmat, conform art. 205 si urmatoarele C.pr.fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
În motivare, recurenta a arătat, în ce privește principiul supremației dreptului comunitar, că, în conformitate cu prevederile art. 148 din Constituție și cu cele ale Legii de ratificare a Tratatului de aderare, legile cadru europene sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A susținut totodată că OUG nr. 50/2008 nu contravine art. 110 TFUE, având în vedere faptul că taxa este datorată de toți proprietarii de autoturisme, cu ocazia primei înmatriculări, indiferent de proveniență, reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”. A subliniat că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, taxe similare fiind practicate și în alte state membre, ci doar prevede ca taxa aplicată produselor importate și cea aplicată produselor naționale similare să nu fie calculate pe baza unor criterii diferite, aceasta fiind și poziția Comisiei Europene.
A mai menționat că în speță nu este incidentă niciuna dintre ipotezele la care se referă art. 117 C.pr.fiscală, subliniind că restituirea taxei pe poluare este posibilă doar în condițiile art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Totodată, recursnta a criticat obligarea sa la plata dobânzii fiscale, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 124 C.pr.fiscală.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE, al cărui scop este acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deorece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul deloc neglijabil al taxei plătite de intimat, de 3.377 lei, raportat la prețul tranzacției intracomunitare, de 7.500 euro, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Recurenta a mai susținut că legislația europeană este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii doar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, fiind la latitudinea autorităților naționale forma și mijloacele prin care se asigură atingerea rezultatului, iar taxa de poluare instituită de OUG nr. 50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național.
Curtea reține că recurenta face confuzie între întinderea forței juridice obligatorii a diferitelor acte juridice comunitare. Astfel, doar directivele sunt obligatorii numai în privința rezultatului, în timp ce prevederile tratatelor constitutive sunt în întregime obligatorii, iar potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE au aplicabilitate directă, nefiind necesară transpunerea conținutului lor într-o lege internă, și sunt prioritare normelor naționale contrare, ceea ce presupune că nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a acestor norme, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa). Prin urmare, organele fiscale nu pot justifica perceperea unei taxe invocând legislația internă contrară dreptului Uniunii.
În ce privește referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei Europene față de reglementarea internă a taxei pe poluare, acestea sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Recurenta a criticat și obligația accesorie instituită în sarcina sa, de plată a dobânzii aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, dobândă calculată potrivit art. 124 C.pr.fisc., susținând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea acesteia.
Sub acest aspect, Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Prin urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului.
Mai mult decât atât, în cauză de față se constată că intimatul-reclamant a solicitat acordarea dobânzii chiar prin cererea de restituire a taxei adresată organului fiscal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimat contravine dreptului Uniunii, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda aferentă.
Sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, .. 13, împotriva Sentinței civile nr. 4913/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. M., cu domiciliul procesual ales în București, sector 1, .-19, ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. C. I.
Red./ thred. jud.M.B./2ex./14.10.2013
Jud.fond:L. G.,Tribunalul București – Secția a IX a
| ← Pretentii. Decizia nr. 5324/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2669/2013.... → |
|---|
