Pretentii. Decizia nr. 5324/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5324/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 11499/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 5324
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2399/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea în lipsă și că intimatul D. G. a depus întâmpinare, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței sa dispun obligarea paratelor la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 10.214,00 lei, precum si actualizarea acestei sume cu rata dobânzii de la momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii.
Tribunalul București prin sentința civilă nr.2399/30.04.2013 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3, a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta la plata către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 10.214,00 lei și la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume conform art. 124 Cod proc.fisc., de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin.1 Cod proc.civ. pânăl la data plății.
În esență, pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP Sector 3, se impune a fi respinsă avand in vedere ca Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata, in consecinta exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte in raportul juridic de drept administrativ substantial dedus judecatii.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de parata AFP Sector 3, fiind achitata la dispozitia acestei institutii, imprejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinatie bugetara nu este de natura sa inlature obligatia de restituire din sarcina organului fiscal, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care parata va asigura indeplinirea efectiva a obligatiei de restituire ce-i incumba in mod direct.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a apreciat ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Italia, data primei inmatriculari fiind 6.11.2002, astfel cum rezulta din inscrisul in traducere legalizata atasat la fila 7 din dosar, in consecinta instanta constata ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Finanțelor Sector 3 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Scutit de obligația achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229 Cod proc.fiscală recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 09.08.2013 sub nr._ .
Recurenta critică sentința de fond arătând că aceasta este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta critică sentința de fond arătând că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Arată că nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 3.
Arată că in conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediulur. organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.S alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
învederează faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția noastră si intimata -reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care cere admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește fondul cauzei, arată ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Arată ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, arată faptul ca motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, intrucat analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciem că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizam următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează că incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008: si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, invocă jurisprudenta Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri"". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, arată ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, arată că în literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, invederam instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, invederam ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc). Totodată, menționam ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul
autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii calculata cojrfgrm art. 124 din OG nr. 92/2003, învederam următoarele:
Potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Solicită să se constate ca nici una dintre condiții nu este îndeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța.
In ceea ce privește obligarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 la plata cheltuielilor de judecata arată ca, potrivit prevederilor art. 274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata. Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.(4), și (9) Cod procedură civilă si art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul reclamant a cerut respingerea recursului ca nefondat, în esență, fiind reiterate aspectele reținute de instanța de fond în considerentele sentinței atacate.
Nu s-au cerut și nu au fost administrate probe noi în recurs în condițiile art. 305 Cod proc.civ.
Examinând recursul de față prin prisma motivelor de recurs invocate cât și față de dispozițiile art. 304 ind.1 Cod proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea acesteia, motivând, in mod corect si temeinic, soluția adoptata, în sensul că, având în vedere faptul că Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de pârâtă, existând astfel identitate între persoana chemată în judecată și emitentul actului administrativ contestat, recurenta pârâtă fiind parte în raportul juridic de drept administrativ substanțial dedus judecății.
Mai mult decât atât, din moment ce taxa a fost încasată ca efect al actelor emise de pârâta AFP Sector 3, fiind achitată la dispoziția acestei instituții, împrejurarea că aceasta a primit ulterior o altă destinație bugetară nu este de natură să înlăture obligația de restituire din sarcina organului fiscal, ci constituie un aspect legat de modalitatea concretă în care pârâta va asigura îndeplinirea efectivă a obligației de restituire care-i incumbă în mod direct.
Referitor la critica recurentei în sensul că instanța de fond si-a format o convingere greșită admițând cererea de chemare în judecată, Curtea reține că, în mod corect, prima instanță, prin prisma argumentelor aduse în sprijinul susținerii cererii de chemare în judecată, a pronunțat o soluție temeinică și legală, reținând că problema de drept dedusă judecății vizează incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecința caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
De asemenea, prima instanță a procedat corect și a respectat, interpretat și aplicat corect dispozițiile legale în materie, atunci când a admis cererea reclamantului, concluzionând că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin.l lit. d din Codul de procedură fiscală, nu este supusă condițiilor impuse de dispozițiile art. 205 ale aceluiași cod.
Această soluție care a fost confirmata chiar de către înalta Curte de Casație și Justiție a României care, prin Decizia nr. 24/2011, a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că; „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod. "
Mai mult decât atât, asa cum a reținut și instanța de fond, s-a solicitat inclusiv restituirea sumei achitata ca taxa de poluare, arătând faptul ca OUG 50/2008 contravine dreptului comunitar si, prin aplicarea ei, se incalca prevederile art. 90 paragraful 1 din TFUE (actualmente art. 110) si nu contestând modul de stabilire si de calcul al taxei de poluare.
In ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că intimatul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie a contestației administrative prevăzute de art. 205 C. fiscal., instanța de fond a procedat corect respingând această excepție a decăderii.
În condițiile în care acesta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 90 paragraf 1 (actual art. 110) din Tratatul CE și pe dispozițiile art. 117 alin. 1, lit. D din Cod proc. Fiscală, iar potrivit acestui ultim articol, dar și a dispozițiilor art. 135 Cod. Proc. Fiscală, se restituie contribuabililor sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, iar dreptul de a cere restituirea se prescrie în 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, se constată că cererea este formulată în termen legal.
Mai mult decât atât, această cerere având o individualitate proprie, nefiind condiționată de anularea în prealabil a actelor administrativ fiscale de calcul a cuantumului taxei de poluare, deși acestea din urmă pot fi legal întocmite, cu respectarea legislației fiscale, obligația însăși de plată contravine regimului juridic comunitar.
Referitor la fondul cauzei, se reține că instanța a apreciat, in mod corect, ca în cauză se impune restituirea taxei de poluare iar dispozițiile dreptului comunitar se aplica cu prioritate fata de dreptul național, principiu consacrat si garantat de Constituția României, astfel ca a dispus admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Apariția Legii 9 / 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si reglementarea in alt mod a obligației de plata a unei taxe cu ocazia primei înmatriculări/primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra unui autoturism (obligații ca nu sunt aplicabile autoturismelor second hand înmatriculate in tara pana la data de 31 12 2012, ca efect al suspendării aplicării dispozițiilor art 4 alin. 2 din L 9/2012 prin OG 1/2012 ) nu a înlăturat caracterul discriminatoriu al reglementarilor interne si de natura a incalca reglementările UE (art.28-31 si art. 110 din TFUE ), in sensul ca:
-potrivit Legii 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) §i N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cârtii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor §i locuinței cu nr. 211/2003;
-obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România (art 4 lit a), fara ca textul sa faca distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand; -rezulta faptul ca taxa p:e emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara,deoarece art.4 alin.2 din lege supune obligației de plata a taxei exclusiv prima transcriere a dreptului de proprietate asupra vehiculelor inmatriculate anterior in tara dar pentru care nu se achitase fosta taxa speciala de prima inmatriculare sau taxa de poluare prevăzuta de OUG 50/2008;
-astfel, noua taxa pe emisiile poluante, păstrează ca efect imediat diminuarea introducerii in România a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru, atâta vreme cat o astfel de taxa nu se plătește in cazul transferului proprietății asupra vehiculelor deja inmatriculate in tara ;
-reglementata in acest mod, taxa pe emisiile poluante diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru CUMPĂRĂTORII SUNT ORIENTAȚI DIN PUNCT DE VEDERE FISCAL SA ACHIZIONEZE AUTOVEHICULE SECOND-HAND DEJA ÎNMATRICULATE IN ROMÂNIA.
Art. 148, alineatul 2 din Constituția României, prevede că: "ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana,, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum si celelalte reglementeri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare".
Art. 110 par. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,forma consolidata (ratificat de România prin L 157/2005 ) in care se arata: "...niciun stat membrii nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect, produselor naționale Similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție ";
Art. 25 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,forma consolidata in care se prevede faptul ca: "Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceasta interdicție se aplica de asemenea taxelor cu caracteristica.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de poluare.
Textul art.90 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România(second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto ( de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, iar recunoașterea de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare nu a existat niciodată.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale.
Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2399/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.G.G.
Tehnored.C.O./2ex.
Jud.fond: B. R., Tribunalul București-SCAF
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 4749/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3621/2013.... → |
|---|
