Despăgubire. Decizia nr. 3465/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3465/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 683/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3465
Ședința publică din data de 16.09.2013
Curtea constituită din:
Președinte: H. V.
Judecător: P. O. D.
Judecător: C. B.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant G. Ș. R. împotriva sentinței civile nr.2694/23.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (succesoare în drepturi și obligații a COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR) având ca obiect „obligare emitere act administrativ – Legea nr.247/2005”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 02.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 09.09.2013, și apoi pentru azi, 16.09.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 2694/23.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a dispus: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins capătul 1 al acțiunii formulate de reclamantul G. Ș. R. îndreptată împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca rămas fără obiect; a respins capătul 2 al acțiunii îndreptată împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii, a reținut Curtea că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul G. Ș. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul R. prin C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestora sa selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/CC si sa transmită dosarul mai sus menționat unui evaluator sau unei societăți de evaluatori in vederea întocmirii raportului de evaluare in termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, să fie obligate pârâtele ca in termen de 15 zile de Ia comunicarea, respectiv, înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform raportului întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnat(a) de A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților si de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 30.07.2001 autorul său G. I., alături de G. T. au depus notificarea nr. 1756 prin intermediul B. S. si N., prin care au solicitat restituirea in natura sau acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru terenul situat in București, . Austrului), nr. 8, sector 6, in suprafața de 300 mp. La data de 28.03.2008 Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr._ prin care a dispus acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru terenul notificat din București, .. 8. sector 6. La data de 19.06.2009 Instituția Prefectului Municipiului București a emis avizul de legalitate pentru Dispoziția PMB nr._/2008. Ulterior emiterii avizului de legalitate, dosarul de despăgubiri a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat cu nr._/CC. In urma audientelor avute la ANRP cu funcționari ai Departamentului Relații cu Publicul, i s-a adus la cunoștința faptul ca dosarul de despăgubiri a fost înaintat unui evaluator in vederea întocmirii raportului de evaluare. P. la data prezentei nu a primit nicio înștiințare prin care sa i se comunice datele de identificare ale evaluatorului desemnat sa întocmească raportul de evaluare in dosarul nr._/CC. Mai mult, la data de 15.12.2011 a depus la ANRP doua adrese nr._/RL respectiv_/RL prin care a solicitat o audienta la Președintele ANRP precum si sa i se comunice stadiul dosarului de despăgubiri si copii de pe actele aliate la dosar, dar pana la data prezentei nu a primit niciun răspuns la aceste solicitări. Având in vedere ca numărul de înregistrare al dosarului de despăgubiri este noul criteriu care avut in vedere la soluționarea dosarelor, strategia acestei instituții se pare ca este una de a păstra secret stadiul general de soluționare al tuturor dosarelor deoarece nu se poate cunoaște o evidenta clara cu dosarele soluționate conform criteriului prin care dosarele erau rezolvate aleatoriu si nici conform criteriului prin care dosarele sunt soluționate in ordinea numerelor de înregistrare primite la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cert este ca modalitatea de selectare a dosarelor in vederea soluționării si finalizării procedurii privind acordarea despăgubirilor a rămas in continuare netransparenta, iar termenul in care aceste dosare ajung la o finalitate este incert si nerezonabil. De asemenea, pana la redactarea acțiunii nu i s-a comunicat vreun motiv pentru care dosarul de despăgubiri nu s-a soluționat pana in prezent. Acest lucru nici nu ar avea vreun temei, deoarece la dosar se afla depuse toate actele prevăzute de lege. A invocat reclamantul art. 13 alin. 1 lit.a) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și art. 16 alin. 7 din Titlul VII al aceluiași act normativ. Dosarul de despăgubiri nr._/CC aflat la A.N.R.P. este complet, fiind depuse toate actele necesare pentru a fi transmis unui evaluator in vederea întocmirii raportului de evaluare. Consideră ca instanța investita cu soluționarea prezentului litigiu, poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in ceea ce privește termenul in care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor si, in virtutea plenitudinii de jurisdicție, poate soluționa dosarul in sensul obligării paratei la selectarea dosarului de despăgubiri nr._/CC pentru a fi transmis unui evaluator sau unei societăți de evaluatori in vederea întocmirii raportului de evaluare și, ulterior, la emiterea titlului de despăgubire, finalizându-se astfel procesul privind acordarea despăgubirilor. Subliniază că jurisprudența de dată recentă susține această concepție, fiind pronunțate mai multe decizii care sancționează pasivitatea CCSD, atât de Curtea de Apel București, cat si de instanța suprema. Principalul argument al instanțelor care s-au pronunțat in aceasta materie este încălcarea de către ANRP si CCSD a termenului rezonabil la soluționare. Dreptul la soluționare in termen rezonabil reprezintă o garanție privind reparația echitabila atât in procedura prealabila, cat si in contencios, fiind prevăzut ca atare in Convenția Europeana a Drepturilor Omului la art. 6. Termenul rezonabil este imperios necesar sa fie respectat indiferent de criteriul dupa care sunt selectate dosarele pentru a li soluționate. Atat criteriul aleatoriu, cat si criteriul nou adoptat de CCSD "in ordinea înregistrării dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale", prin modul in care au fost implementate nu au oferit si nu oferă garanția soluționării dosarelor in termen rezonabil si transparent. Aceasta, cu atat mai mult cu cat atat Decizia Comisiei Centrale nr. 2/2006, cat si Decizia 2447/30.07.2008. prin care s-au stabilit criteriile de soluționare a dosarelor, au fost doar amintite in diverse acte oficiale, dar nu au fost niciodată publicate, ceea ce dovedește intenția ANRP si CCSD de a nu face publica evidenta dosarelor soluționate indiferent de criteriul "in vigoare". Soluționarea cererilor depuse in baza Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părțile prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate și prin reinstaurarea legalității, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept. Prin pasivitatea dar si prin atitudinea generala de care dau dovada paratele, se incalca dreptul la proprietate, acesta fiind ocrotit si garantat in mod egal de lege, indiferent de titular. Dreptul la proprietate este o prerogativa inerenta a naturii umane, un mijloc de atingere a valorilor umane recunoscute. In acest sens Curtea Constituționala stabilea ca „dreptul la proprietate este un drept natural, individual, permanent, transmisibil si inegal, iar reglementarea acestuia se regăsește in legislație". Corelativ dreptului la proprietate, statului ii revine obligația de ocrotire a proprietății. Asa cum reținea Curtea Constituționala in decizia nr. 20/14.04.1993" ocrotirea proprietății este una din valorile majore ale unui stat de drept.". A mai invocat reclamantul și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1/1952 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Ca urmare, protecția este acordată proprietarului pentru toate bunurile sale. Important este ca aceasta Convenție se adresează statelor, iar in situația de fata Statul roman prin instituțiile sale refuza sa recunoască si sa respecte drepturile cetățeanului. Astfel fiind, se poate considera acesta atitudine a Statului ca echivalenta cu o noua expropriere fapt ce nu este admisibil in condițiile Constituției si ale legilor in vigoare. In accepțiunea Curții Europene, Dispoziția PMB nr._/2008 prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat reprezintă un "bun" in sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la CKDO, iar neacordarea efectiva, conform legii, a masurilor reparatorii in echivalent este imputabila exclusiv autorității administrative competente - CCSD. Astfel, imposibilitatea de a obține despăgubirile acordate prin dispoziția mai sus menționata reprezintă o ingerința in respectarea dreptului de proprietate asupra bunurilor (cauza S. împotriva României). In cauza Arsenovici contra României, CEDO a statuat ca " ingerința în dreptul de proprietate trebuie nu numai sa urmărească un „scop legitim”, conform eu „interesul general”, ci si să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate si scopul urmărit, prin orice măsura aplicata de stat, inclusiv masurile menite sa reglementeze folosința bunurilor unui individ. Este ceea ce exprima noțiunea de „just echilibru”, care trebuie păstrat între cerințele interesului general al comunității si imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului. Încălcarea dreptului reclamantului, așa cum este garantat de art. 1 din Protocolul 1, isi are originea . scara larga rezultata dintr-o disfuncție a legislației romanești si a unei practici administrative care a afectat, si poate sa afecteze in continuare, un număr mare de persoane. Obstacolul nejustificat in exercitarea in exercitarea dreptului său la respectarea bunurilor nu a fost cauzat de un incident izolat si nici nu se datorează schimbării specifice pe care au cunoscut-o evenimentele in cazul meu. Acesta rezulta din cadrul legal de reglementare care s-a dovedit inadecvat. Având in vedere motivele mai sus enumerate, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În drept au fost invocate disp. art. 1 Protocolul 1 adițional la CEDO, art. 44 Constituția României, art. 13. art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. ari 1 lit. b) din Capitolul I din Normele Metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001.
Pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare.
A arătat pârâta că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; etapa emiterii de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire". În cauza supusă judecății, subliniază faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului București în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. Totodată dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că legalitatea acesteia. Referitor la etapa evaluării, face mențiunea ca dosarul reclamantului a fost transmis societății de evaluare . SRL care a procedat la întocmirea raportului de evaluare. În urma analizării raportului de evaluare din punct de vedere al respectării Standardelor Internaționale de evaluare s-a constatat faptul că nu a fost verificată de către evaluator valabilitatea comparabilelor folosite. Totodată, din valoarea finală a terenurilor nu a fost scăzută valoarea costurilor de demolare. Aceste probleme precum și altele regăsite în urma analizării raportului de evaluare au fost semnalate societății de evaluare prin adresa nr._/CC/2011. Societatea de evaluare a comunicat instituției că își menține punctul de vedere cu privire la problemele semnalate. Astfel, în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi înaintată propunerea de reatribuire a unui alt evaluator în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare. Ulterior întocmirii raportului de evaluare se va proceda la verificarea acestuia, iar dacă acesta respectă Standardele Internaționale de Evaluare va fi supus aprobării Comisiei Centrale în vederea emiterii titlului de despăgubire.
În privința solicitării reclamantului de obligare a Comisiei ca în termen de 15 zile să fie emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire, menționează că prin Hotărârea de Guvern nr.527/2006 a fost aprobat contractul-cadru si onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii si plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr.247/2005. În temeiul acestor dispoziții legale, sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării, care este de 20 zile, cu mențiunea că termenul indicat se calculează de la data primirii dosarelor. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către C. C. există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, aprobate prin H.G.nr.1095/2005). Prin urmare, apreciază că nu poate fi reținut termenul de 15 zile, indicat de reclamant prin cererea introductivă de instanță, în care C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia conținând titlul de despăgubire în urma procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005. Pentru considerentele expuse, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată. În drept, a invocat Legea nr. 10/2001 rep., Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
A arătat pârâta că în cuprinsul art.2 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr._, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată. De asemenea, A. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap.V Titlul VII al actului normativ menționat. Or, faptul că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai C. C. dispune emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, potrivit art.13, alin. 1 Titlul VII din actul normativ, la care a făcut referire mai sus. Nu în ultimul rând. învederează faptul că, în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15.02.2010 s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că A.N.R.P nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005. Pe fond apreciază solicitarea reclamanților privind soluționarea dosarului ca neîntemeiată întrucât pentru a fi urmată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să fie finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată, în speță, Primăria Municipiului București. Prin urmare, pentru toate considerentele mai sus-arătate, se deduce cu ușurință că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, procedură în cadrul căreia C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor are competența de a înregistra dosarele transmise, este distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001. Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În drept, a invocat H.G. nr. 361/2005 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, prima instanță a reținut că potrivit cuprinsului art.2 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată.
De asemenea, A. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005, se constată că revine exclusiv pârâtei CCSD atribuția analizării legalității respingerii cererilor de restituire în natură și de evaluare a imobilului, rezultând că nu există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia potrivit dispozițiilor legale anterior menționate îi revine competența legală de a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură și de a dispune înaintarea dosarului către un evaluator în vederea stabilirii valorii imobilului notificat de către reclamant, precum și de a emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire.
Nu în ultimul rând, se constată că în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15.02.2010 s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare prin care s-a stabilit că A.N.R.P nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, urmând a fi admisă această excepție cu consecința respingerii ca atare a acțiunii formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată din analiza documentației administrative privind imobilul notificat, atașat în fotocopie la dosarul cauzei, că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului București în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. Totodată, se constată că dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că legalitatea acesteia.
Referitor la etapa evaluării, Curtea reține ca dosarul reclamantului a fost transmis societății de evaluare . SRL, care a procedat la întocmirea raportului de evaluare. În urma analizării raportului de evaluare din punct de vedere al respectării Standardelor Internaționale de evaluare s-a constatat faptul că nu ar fi fost verificată de către evaluator valabilitatea comparabilelor folosite. Totodată, din valoarea finală a terenurilor nu ar fi fost scăzută valoarea costurilor de demolare.
Aceste probleme, precum și altele regăsite în urma analizării raportului de evaluare au fost semnalate de către pârâta CCSD societății de evaluare prin adresa nr._/CC/2011, iar societatea de evaluare a comunicat instituției că își menține punctul de vedere cu privire la problemele semnalate, astfel încât în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi înaintată propunerea de reatribuire a unui alt evaluator în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare. Ulterior întocmirii raportului de evaluare se va proceda la verificarea acestuia, iar dacă acesta respectă Standardele Internaționale de Evaluare va fi supus aprobării Comisiei Centrale în vederea emiterii titlului de despăgubire.
În drept Curtea reține că potrivit art. 16.13-16.15 din HG nr. 1095/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a titlului VII din legea nr. 247/2005, 16.13., dacă pentru întocmirea raportului de evaluare este necesară o lucrare la fața locului, evaluatorul desemnat va convoca persoanele îndreptățite să primească despăgubiri prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Convocarea va fi remisă persoanei îndreptățite cu cel puțin 5 zile înaintea efectuării lucrării de evaluare. La calculul termenului nu se socotesc ziua primirii convocării și nici data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare. Confirmarea de primire va fi alăturată lucrării evaluatorului. Persoanele îndreptățite să primească despăgubiri sunt obligate să dea evaluatorului, la solicitarea acestuia, orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării. Ele vor prezenta evaluatorului orice înscrisuri pe care le posedă, de natură a furniza acestuia informații privind valoarea imobilului obiect al lucrării. La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia. Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale. Evaluatorii desemnați sunt datori să se înfățișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere. Dacă C. C. nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize. 16.14. În baza raportului de evaluare prevăzut la pct. 16.12 și 16.13, C. C. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. 16.15. După primirea dosarelor prevăzute la pct. 16.6 și 16.8, C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.
Coroborând situația de fapt și de drept reținută în privința prezentei cauze, Curtea constată că se impune respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei CCSD de preluare a dosarului, de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură și de înaintare a acestuia în vederea evaluării, ca urmare a parcurgerii acestor etape ale procedurii administrative prevăzute de titlul VII din legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte se constată că al doilea capăt, privind obligarea aceleiași pârâte de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire potrivit valorii imobilului astfel cum aceasta rezultă din raportul de evaluare întocmit potrivit celor anterior reținute, nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare având în vedere că refuzul pârâtei de a emite o astfel de decizie este justificat de împrejurarea că la efectuarea primului raport de evaluare s-ar fi constatat nerespectarea procedurii de efectuarea a acestuia, în sensul lămuririi unor aspecte privind modul în care a fost stabilită valoarea imobilului notificat, fiind stabilită efectuarea unui nou raport de evaluare, împrejurări care nu au făcut obiectul prezentei cauze, deși pârâta le-a indicat în mod expres în sensul necesității stabilirii valorii reale a imobilului în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, astfel încât întrucât reclamantul nu a criticat decizia CCSD de efectuare a unui nou raport de expertiză de evaluare, combătând obiecțiunile invocate concret de către pârâtă.
Totodată, faptul că reclamantul a susținut că refuzul pârâtei de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire este nejustificat nu poate fi reținut întrucât pârâta a dat curs procedurii prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, iar un refuz întemeiat pe respectarea normelor prevăzute de lege nu poate fi calificat drept nejustificat în sensul disp. art. 2 alin. 1 lit. i și n din Legea nr. 554/2004, urmând pentru toate aceste considerente să fie respins acest din urmă capăt de cerere ca neîntemeiat.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 31.05.2012, a declarat recurs, înregistrat la 11.06.2012, partea reclamantă G. Ș. R., solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivare, a arătat recurentul – reclamant că instanța de fond a interpretat in mod greșit obiectul cererii de chemare in judecată, cât și scopul pentru care aceasta a fost formulata, deoarece acțiunea fost introdusă pentru ca instanța de judecata să exercite un control asupra dreptului de apreciere al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in ceea ce privește termenul in care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor și, totodată, in virtutea plenitudinii de jurisdicție să soluționeze dosarul de despăgubiri nr._/CC în sensul obligării paratelor la parcurgerea etapelor administrative in cadrul termenelor solicitate prin cerere.
Recurentul arată că a formulat cererea de chemare in judecata deoarece de mai bine de un an paratele susțin faptul ca dosarul de despăgubiri a fost transmis unui evaluator, care a întocmit raportul de evaluare, fara a-i comunica datele de identificare ale acestuia. P. la data de 23.04.2012, recurentul susține că nu a știuit cine este evaluatorul desemnat in dosarul de despăgubiri nr._/CC in ciuda tuturor solicitărilor și a tuturor audientelor avute la ANRP, dar la termenul din 23.04.2012 din afirmațiile consilierului ANRP a inteles ca evaluatorul numit de către parate este . SRL. Insa, pana la data prezentei, recurentul nu a luat la cunoștința de conținutul raportului de evaluare cu toate ca acest drept ii este recunoscut prin lege - art. 16.13 paragraful 4 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Titlului VII „regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.
Pâratele au susținut ca au depus la dosarul cauzei adresa nr._/C/2011 către . SRL prin care a fost sesizat faptul ca evaluarea intocmita nu corespunde standardelor internaționale de evaluare, insa aceasta adresa nu se regăsește in dosar. Mai mult de atat, nici „presupusul” raport de evaluare întocmit in dosarul de despăgubiri nu a fost depus la dosarul cauzei, astfel incat instanța de fond s-a pronunțat pe baza unor afirmații ale paratelor care nu au fost dovedite cu probe.
Totodată, instanța de fond susține ca nu există un refuz nejustificat in ceea ce privește refuzul de emitere a deciziei, dar există refuz nejustificat in sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, având in vedere faptul ca, in ciuda tuturor demersurilor întreprinse, paratele nu i-au comunicat copii ale actelor aflate la dosarul de despăgubiri, nu i-au comunicat o copie a raportului de evaluare si nici datele evaluatorului care a întocmit „presupusul” raport de evaluare, ținând totul in secret, chiar daca prin aceste refuzuri au incalcat drepturile sale.
Instanța de fond a interpretata in mod greșit prevederile OUG nr. 4/2012, prin care au fost suspendate pe o perioada de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie precum si a tuturor procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despăgubiri, deoarece acestea nu pot sa influențeze soluția ce urmează a fi pronunțata in prezenta cauza.
O.U.G. 4/2012 are drept consecința „modificarea” dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care nu reprezintă insa norme de procedura, ci, in mod evident, norme de drept substanțial, de vreme ce reglementeaza/normeaza conduita prepusilor statului in ceea ce privește acordarea despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite in natura. Pe cale de consecința, fiind vorba de norme de drept substanțial, modificările aduse acestora prin OUG nr. 4/2012 sunt aplicabile exclusiv situațiilor ivite după . acestui act normativ, respectiv dosarelor (deduse judecații instanțelor) înregistrate după acest moment, iar nu si raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi, astfel cum este cazul in speța dedusa judecații.
În concluziile scrise formulate, recurentul susține că a solicitat ca in măsura in care instanța va avea in vedere suspendarea timp de 6 luni a procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie precum si a tuturor procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despăgubiri, sa constate ca soluția nu poate fi aceea de respingere a cererii de chemare in judecata, ci numai aceea de obligare a paratelor la parcurgerea pașilor prevăzuți de lege în termenul indicat de reclamant, ce urmează a fi calculat după împlinirea termenului de 6 luni instituit de O.U.G. 4/2012, soluție adoptată de alte instanțe de judecata in cauze similare.
Mai mult, termenul instituit de OUG nr. 4/2012 va fi expirat la data la care prezenta cauza va fi soluționata definitiv si irevocabil.
Având in vedere motivele expuse, a solicitat recurentul admiterea recursului și modificarea sentinței recurate pe fond în sensul admiterii cererii de chemare in judecată.
A solicitat recurentul judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal sub nr._ .
Prin încheierea din 28.02.2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal a dispus în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._ .
La data de 02.08.2013, prin serviciul registratură, intimata - pârâtă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat intimata – pârâtă că cererea introductivă de instanță formulată de reclamant este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.
A susținut intimata – pârâtă că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată a fost adoptată OUG nr.4/2012, care a prevăzut suspendarea procedurilor de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni, iar în Monitorul Oficial nr. 456/06.07.2012 a fost publicată Legea nr.117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.
Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.
În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Totodată, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege, reiese că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Referitor la situația dosarului aferent Dispoziției nr._/2008 emisă de Primarul Municipiului București și înregistrat sub nr._/CC, ca urmare a analizării dosarului înregistrat sub nr._/CC, ce conține dispoziția nr. nr._/2008 emisă de Primăria Municipiului București, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013, s-a constatat necesitatea completării dosarului de despăgubire mai sus menționat cu următoarele: înscrisuri care să descrie construcțiile, respectiv magazia; istoricul de arteră și numărul poștal al imobilului notificat; copia legalizată a certificatului de moștenitor nr.69/2011 de pe urma defunctului G. I. emis de B.N.P M. V. L.. În situația în care nu deține astfel de acte, s-a adresat rugămintea de a atașa negații de la toate instituțiile de stat sau private care ar putea deține arhive în acest sens, acestea urmând a fi susținute de o declarație autentificată pe proprie răspundere a persoanei îndreptățite, din care să reiasă toate detaliile constructive necesare întocmirii unui raport de evaluare (an edificare construcții, materiale folosite la edificare, suprafețele fiecărui corp de construcție în parte).
Având în vedere lipsa înscrisurilor solicitate, potrivit dispozițiilor art. 32 al Legii nr. 165/2013, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
Pe cale de consecință, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului anterior amintit, Secretariatul Comisiei Naționale va proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii doar în baza documentelor existente în dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a dispoziției nr._/2008.
Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.
Totodată, dosarul trebuie completat cu documente necesare evaluării construcției potrivit art. 21 alin. 6, ulterior publicării normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 165/2013.
În aceste condiții, pretențiile reclamantului, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin Legea nr.165/2013, dosarul aferent Dispoziției nr._/2008 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art.34 alin. 1 din Legea nr.165/2013.
Astfel, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România. Potrivit acestui act normativ, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art.17, alin.1, lit. a din Legea nr.165/2013, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii. Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin.6 din Legea nr.165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale si se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu.
Prin urmare, având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr.165/2013, solicitarea de evaluare a dosarului de despăgubire nr._/CC, precum și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu își mai găsesc aplicabilitatea.
Având în vedere aspectele expuse, a solicitat intimata – pârâtă respingerea recursului ca nefondat.
În drept, a invocat Legea nr. 10/2001 rep., Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, OUG nr. 4/2012, Legea nr. 165/2013, art. 114 și urm. C.pr.civ.
Prin încheierea de la termenul din data de 02.09.2013, Curtea a constatat că a operat transmisiunea calității procesuale de la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în temeiul art. 17 și art. 18 alin.3 din Legea nr.165/2013.
Recurentul – reclamant a depus la dosar concluzii scrise prin care a susținut că dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu sunt de natură să influențeze soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză. În acest sens, în esență, a susținut recurentul că dispozițiile Legii nr. 165/2013, conform principiului neretroactivității legii civile, se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, adică 20.05.2013, pentru situațiile năsute după data intrării sale în vigoare. Or, cererea sa de chemare în judecată a fost formulată cu mult anterior intrării în vigoare a legii. A decide că noua lege ar putea desființa sau modifica situații juridice anterior existente ar însemna încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, respectiv al separației puterilor în stat. În ce privește afirmațiile intimatei că dosarul nu ar fi complet, recurentul arată că nu înțelege această apărare, dat fiind că anterior CCSD a susținut că raportul de evaluare fusese întocmit. În plus, înscrisurile despre care se face vorbire au fost depuse.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. X și art. XXIII din Legea nr. 2/2013, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește excepția prematurității invocată prin întâmpinarea depusă în recurs, Curtea constată că prin intermediul acesteia, partea intimat – pârâtă vizează o schimbare a soluției instanței de fond, astfel cum rezultă aceasta din sentința civilă nr. 2694/23.04.2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, fără a fi exercitat însă calea de atac a recursului, ceea ce implică invocarea ei omisso medio, fără a putea genera o analiză din partea instanței de recurs.
Asupra recursului, Curtea arată că potrivit art.20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data pronunțării sentinței civile recurate), „1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență.”. Din interpretarea acestor dispoziții, Curtea constată că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a înțeles să deroge de la principiile procedurii civile de drept comun, respectiv art. 376 și art. 377 C.pr.civ. (1865), în sensul că prezintă caracter executoriu și, astfel, autoritate de lucru judecat, doar hotărârea definitivă și irevocabilă, iar nu și cea cu privire la care nu s-a împlinit încă termenul de recurs sau nu a fost încă judecat recursul declarat. În aceste condiții, Curtea arată că eventualele drepturi recunoscute în beneficiul părții prin sentința pronunțată de instanța de contencios administrativ de fond sunt susceptibile de a fi exercitate, doar în măsura și sub condiția respingerii recursului părții adverse.
Reține totodată Curtea publicarea în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013 a Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, act normativ în raport de ale cărui dispoziții măsurile de remediere solicitate de partea reclamantă – recurentă nu mai pot fi validate.
Astfel, relativ la incidența actului normativ menționat asupra cauzei de față, se vor avea în vedere disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației părții reclamante, căreia i se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Nu în ultimul rând, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din legea menționată, care prevăd că „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (…) (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”. Analizând textul de lege, Curtea reține că, și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă procedura din art.21 se impune cu necesitate.
Or, art. 21 alin. 5 – 9 din Legea nr. 165/2013 prevede că „(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
A fost introdusă așadar o nouă etapă - a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, iar etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară și s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Curtea va constata așadar că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, acest act normativ conține și dispoziții cu caracter de noutate, care trebuie respectate, interzicând intimatei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire, anterior parcurgerii lor.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările reclamantului – reclamant cu privire la obligarea intimatei – pârâte la emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C.pr.civ. (1865).
Totodată, Curtea mai reține că Legea nr. 165/2013 nu este abrogată la data pronunțării și nici declarată neconstituțională, producând astfel efecte juridice obligatorii, după cum nu incumbă Curții de apel atribuția de a cenzura constituționalitatea legii menționate, competență ce revine exclusiv Curții Constituționale în acord cu disp. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu conduce la concluzia înlăturării efectului Legii nr. 165/2013 prin intermediul art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În acest din urmă sens reține Curtea de apel considerentele din paragrafele 235 – 236 ale hotărârii CEDO M. A. și alții c. România din 12 octombrie 2010 (cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), în care se arată: « (235) În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, …). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. (236) Ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.».
Mai reține Curtea și că în mod corect a soluționat prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în raport de atribuțiile ce revin acestei autorități publice și care exced obiectului cererii de chemare în judecată.
Față de cele arătate în precedent, Curtea apreciază că soluția de pronunțat este în sensul respingerii recursului ca nefondat prin raportare la disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (1865).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant G. Ș. R. împotriva sentinței civile nr.2694/23.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (succesoare în drepturi și obligații a COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. V. P. O. D. C. B.
Grefier,
T. M.
Red. Jud. BC/2ex./oct.2013
Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C.
Jud. fond, D. G.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3318/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4190/2013. Curtea de... → |
|---|
