Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 376/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 376/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 21040/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 376
Ședința publică din 28.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - P. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant C. P. împotriva sentinței civile nr. 625/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administativ și Fiscal, în contadictoriu cu intimatul – pârât MUNICIPIULUI B. PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având ca obiect „refuz acordare drepturi”.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că s-a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 625/15.02.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administativ și Fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi atribuie reclamantului, în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, art. 5, alin. 1 lit. c, un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, sub sancțiunea plății unor penalități în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul C. P. are calitatea de „Luptător pentru V. Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător remarcat pentru fapte deosebite”, conform certificatului . – nr._/25.12.2009.
În baza acestei calități, reclamantul beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, între aceste drepturi fiind și cel menționat de art. 5 lit. c: „cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii.”
Pentru valorificarea acestui drept, reclamantul s-a adresat Primăriei Municipiului București, cu cererea nr._/07.03.2011, solicitând cumpărarea unui asemenea spațiu.
Prin adresa nr. SRSCAS/ga/1196/23.03.2011, CGMB – Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București i-a solicitat petentului ca, în legătură cu cererea formulată în baza Legii nr.341/2004, să își completeze dosarul cu certificatul LRM-N nr._/25.12.2009, emis în temeiul Legii nr. 341/2004, act ce îi conferea drepturile revoluționarilor menționate de această lege, demers căruia reclamantul nu i-a dat curs, la dosarul său pentru atribuirea spațiului comercial neaflându-se un act care să ateste calitatea sa de revoluționar, așa cum există în dosarul instanței.
Este adevărat, a arătat Tribunalul, că, în cazul unei cereri de tipul celei formulate de către reclamant și care se încadrează în ipoteza art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004, legiuitorul nu a lăsat administrației nicio opțiune, indiferent de existența sau inexistența unor asemenea spații, așa cum a lăsat această posibilitate în situația art. 5 lit. g din același act normativ, în care s-a reglementat „atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate și cu clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 m2 de teren în extravilan și 500 m2 de teren în intravilan”.
În cazul de față nu există o soluționare condiționată de „posibilități”, ceea ce atestă că s-a dorit instituirea unei obligații născută „ope legis”, corelativă dreptului reclamantului de a-i fi atribuit un asemenea spațiu.
Cu toate acestea, a apreciat instanța de fond, nu se poate constata, la acest moment, că există un refuz nejustificat al pârâtului în atribuirea spațiului, în condițiile în care reclamantul nu a depus actul solicitat și nu a făcut dovada (minimă de altfel) a încadrării sale în categoria persoanelor ce beneficiază de drepturile generoase oferite de Legea nr. 341/2004
Abia în cazul unui refuz de aplicare a legii în sensul menționat are deschisă calea în justiție pentru obligarea autorității administrative la punerea în executare a legii, pentru că în acest moment instanța nu poate suplini voința autorității administrative, în condițiile în care aceasta nu și-a manifestat refuzul, altfel ar fi o imixtiune nepermisă chiar constituțional, de către autoritatea judecătorească în atribuțiile organelor administrative ce pun în executare legea.
Cum nu se poate constata existența unui refuz nejustificat din partea Municipiului București, prin autoritățile sale, de punere în executare a legii, nu se poate admite acțiunea reclamantului sub acest aspect, a concluzionat Tribunalul, iar în ce privește cererea de stabilire a penalităților pentru zilele de întârziere, aceasta a fost de asemenea respinsă, în baza principiului „accesorium sequitur principale”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul C. P., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.
În motivare, recurentul a arătat că beneficiarii art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 nu trebuie să dovedească îndeplinirea unor condiții suplimentare, în afara celei referitoare la dovada calității de revoluționar, în acest sens fiind prevederile art. 29 din HG nr. 1412/2004, astfel că eventuala obligare a sa la a depune orice alt înscris cu excepția celui doveditoor al calității de revoluționar este nelegală, printr-un act normativ de nivel inferior, HCGMB nr. 242/2005, nefiind admisibil a se stabili obligații suplimentare celor prevăzute în actele normative superioare.
A mai susținut că în mod eronat Tribunalul a reținut că nu a depus certificatul doveditor al calității de revoluționar, invocând în acest sens cererea sa adresată autorității pentru acordarea dreptului conferit de lege, în care a menționat că anexează certificatul respectiv și, mai mult decât atât, a anexat și legitimația aferentă și cartea de identitate. A precizat că în absența acestor documente cererea nu ar fi fost primită și înregistrată și că intimata-pârâtă nu ar fi avut de unde să cunoască . numărul certificatului pe care i l-a solicitat ulterior în completarea actelor dosarului.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., dar și art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Motivul pentru care prima instanță a reținut că nu se poate constata existența unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a soluționa cererea recurentului-reclamant privind acordarea dreptului conferit de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 este acela că petentul nu a anexat cererii adresate autorității certificatul doveditor al calității de revoluționar.
Impunerea unei asemenea condiții, de dovedire a calității de revoluționar, este în concordanță cu prevederile art. 29 din HG nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, potrivit cărora „La acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004”.
Deși recurentul susține că a anexat certificatul de revoluționar, o mențiune în acest sens fiind într-adevăr inserată în cuprinsul cererii adresate autorității, acest fapt nu poate fi considerat ca dovedit, în condițiile în care intimata-pârâtă neagă depunerea certificatului, acesta nu se regăsește printre înscrisurile existente în dosarul administrativ, iar recurentul nu a dovedit în vreun alt mod că și-ar fi îndeplinit această obligație.
Argumentele invocate de recurent, în sensul că în absența certificatului nu i-ar fi fost primită și înregistrată cererea sau că autoritatea nu ar fi avut de unde să cunoască . numărul certificatului pe care i l-a solicitat ulterior în completarea actelor dosarului, nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, în anexa 4 la HCGMB nr. 242/2005 privind procedurile de constituire a dosarelor nu se prevede neînregistrarea cererii în cazul în care dosarul nu este complet, ci faptul că acesta nu va fi analizat, iar, pe de altă parte, în adresa prin care recurentului i s-a solicitat completarea dosarului cu certificatul doveditor al calității de revoluționar autoritatea nu a menționat datele de identificare ale certificatului.
În condițiile în care recurentul-reclamant nu a făcut în fața instanței, nici în recurs, dovada că a anexat cererii adresate autorității certificatul doveditor al calității de revoluționar, concluzia Tribunalului în sensul că nu se poate constata refuzul nejustificat al intimatului-pârât de soluționare a cererii este corectă. De altfel, și în ipoteza în care certificatul ar fi fost anexat cererii, iar ulterior, indiferent de motiv, nu s-ar mai regăsi la dosarul administrativ, nu se poate constata refuzul nejustificat al autorității de soluționare a cererii atâta timp cât recurentul nu înțelege să dea curs solicitării de completare a dosarului, dovada calității de revoluționar fiind esențială pentru stabilirea calității petentului de beneficiar al legii nr. 341/2004.
Sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant C. P. împotriva sentinței civile nr. 625/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administativ și Fiscal, în contadictoriu cu intimatul – pârât MUNICIPIULUI B. PRIN PRIMARUL GENERAL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. DRĂGHICIMELANIA B. C. P.
GREFIER,
P. C.
Red.MB/25.02.2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1532/2013.... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
