Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 2525/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2525/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 14/2/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2525
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - D. A. S.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ COMUNALĂ BORĂNEȘTI împotriva sentinței civile nr. 2594/F/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. DE CONURI A ROMÂNIEI și C. DE C. IALOMIȚA, având ca obiect „litigii C. de C. (Legea nr. 94/1992) ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, C. dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă intimatele-pârâte prin consilier juridic M. P., cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având cuvântul, reprezentantul intimatelor-pârâte invocă excepția tardivității formulării recursului promovat de recurenta-reclamantă și solicită admiterea acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat în faza recursului, C. acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra recursului.
Intimatele-pârâte, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca tardiv formulat, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere prevederile Legii nr. 94/1992 coroborate cu legislația aplicabilă salarizării bugetare.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., C. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.01.2012 sub nr._, reclamanta U. A. Teritorială Comunală Borănești a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Ialomița anularea Încheierii nr. 8/12.12.2011 a Camerei de C. Ialomița pronunțată cu privire la contestația formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 53/20.10.2011 și anularea Deciziei nr. 53/2011 referitor la măsurile dispuse la pct. 4 și pct. 6, urmare a celor consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 1725/23.09.2011.
Prin sentința civilă nr. 1250/22.02.2012 pronunțată de C. de Apel București a fost admisă excepția necompetenței materiale, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Ialomița.
Prin sentința civilă nr. 2594/F/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială Comunală Borănești în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Ialomița.
În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut, cu privire la restituirea sumelor acordate funcționarilor publici din cadrul U. A. Teritorială Comunală Borănești, în baza dispoziției primarului, cu titlu de supliment post și supliment corespunzător treptei de salarizare, în valoare totală de 15.424 lei în perioada 01.01._10, ca această măsură este legală și temeinică.
În acest sens, s-a reținut că reglementarea acestor drepturi de către art. 31 alin. 1 lit. c din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici are un caracter general. Cuantumul celor două suplimente salariale nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999, nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu există bază legală pentru calcularea și acordarea acestora.
Pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului postului de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri dată în aplicarea acestor prevederi legale.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului dreptului de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate.
Prin urmare, cât timp nu avem reglementări de stabilire a cuantumului acestor drepturi sau a criteriilor pe baza cărora pot fi calculate, drepturile respective nu pot fi acordate nici prin dispoziția primarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât există temei legal pentru acordarea drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, respectiv art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, existând și disponibilitate financiară în bugetul local aprobat prin hotărâre a Consiliului local; dispozițiile primarului cu nr.46/03.02:250/20.02; 385/27.03; 430/29.04; 476/27.05; 525/29.06; 580/28.07; 761/26.08; 808/29.09;_.10; 1224/10.11 din 2009 privind acordarea drepturilor menționate în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare funcționar public, nu au fost declarate ca ilegale de către Prefectul de Ialomița; la data acordării drepturilor menționate, nu exista sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici; prin art. 3 din OG nr. 6/2007, până la . legii privind sistemul unitar de salarizare, se recunoaște dreptul ordonatorului de credite, în speță primarul, de a dispune măsurile necesare în vederea salarizării angajaților proprii; drepturile acordate funcționarilor publici au fost recunoscute si prin Legea nr. 330/2009, normele referitoare la aceste drepturi au fost abrogate prin art. 49 pct. 14 din capitolul VI începând cu data de 12.11.2009; potrivit dispozițiilor art. 38 si art. 39 din Legea nr.23/2003 Codul Muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, evident acest lucru fiind și împotriva Constituției art.41 și art.53.
Dreptul la cele două sporuri salariale reprezintă un drept de creanță, deci un bun în sensul art. l din Protocolul adițional nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar refuzul de a acorda sumele de bani aferente acestora constituie o privare de proprietate, contrară dispozițiilor menționate.
Cu privire la pct. 6 din decizie, prin care s-a contestat măsura de a recupera pretinsul prejudiciu rezultat din „plata nelegală a unor sporuri salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu cls. I-VIII Borănești în baza Hotărârii nr. 1/07.12.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița, care exced prevederilor legale, recurenta a precizat că instanța de fond o omis să se pronunțe, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041 C.pr.civ.
Intimații-pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar reprezentantul acestora, prezent în fața instanței, a invocat excepția tardivității formulării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefundat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând probele administrate în cauză, motivele de recurs și dispozițiile legale aplicabile în materie, C. reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității recursului invocată de intimații-pârâți, C. reține că potrivit art. 301 C.p.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar art. 303 alin. 2 C.p.civ. stipulează că „Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.”
În speță, sentința civilă atacată a fost comunicată reclamantei la data de 27.11.2012, conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare (f. 31 dosar Tribunal).
De asemenea, C. reține că potrivit art. 101 alin. 1 C.p.civ., „Termenele se înțeleg pe zile liber, neintrând în socoteală nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul”, iar art. 102 alin. 1 prevede că „Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”. Astfel, termenul pentru depunerea cererii de recurs a început la data de 27.11.2012 (momentul la care s-a comunicat sentința recurată) și s-a împlinit la data de 13.12.2012. Or, cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 12.12.2012, așadar în cadrul termenului legal de recurs, motiv pentru care C. va respinge această excepție ca neîntemeiată.
În ceea ce privește măsura dispusă la pct. 4 din decizia nr. 53/2011 a Camerei de C. Ialomița, C. constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că recurenta-reclamantă nu poate acorda suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru toți funcționarii publici din cadrul primăriei, de vreme ce nu există nici un act normativ care să prevadă cuantumul acestor suplimente sau criteriile pentru acordarea acestor beneficii.
Mai mult, C. observă că în ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, într-un recurs în interesul legii, decizia nr. XX/21.09.2009 prin care a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În cuprinsul acesteia s-a reținut că pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate. În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi "virtuale".
De asemenea, C. reține că în situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui „bun”, noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială. Nu se poate vorbi nici de existența unei „speranțe legitime”, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice „creanță” nu poate fi considerat „valoare patrimonială” și implicit „speranță legitimă” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63-70). Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.
Prin urmare, C. constată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la măsura prevăzută la pct. 4 din decizia nr. 53/2011 a Camerei de C. Ialomița este legală și temeinică, urmând a fi menținută.
Pe de altă parte, C. observă că este întemeiată critica formulată de recurentă cu privire la nesoluționarea de către instanța de fond a capătului de cerere privind anularea măsurii prevăzute la pct. 6 din decizia nr. 53/2011 a Camerei de C. Ialomița. Astfel, C. reține că, deși în cuprinsul dispozitivului sentinței recurate este menționată soluția respingerii acțiunii, reieșind că la acel moment instanța a avut în vedere întreaga acțiune, din cuprinsul considerentelor hotărârii nu sunt făcute aprecieri cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii dispuse la pct. 6 din decizia nr. 53/2011.
În acest sens, C. observă că potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.pr.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestei obligații ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
Pornind de la aceste dispoziții legale, C. constată că prima instanță nu a analizat sub niciun aspect susținerile din cererea de chemare în judecată și cele din întâmpinare, nici înscrisurile depuse la dosarul de fond și nici nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate argumentele formulate în cauză de reclamantă cu privire la măsura dispusă la pct. 6 din Decizia nr. 53/2011. De asemenea, instanța de fond nu a analizat și arătat care sunt argumentele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției, cu atât mai mult cu cât atribuția interpretării și aplicării dispozițiilor legale este în căderea instanței de judecată.
Din moment ce sentința recurată nu este motivată în fapt si în drept cu privire la măsura dispusă la pct. 6 din Decizia nr. 53/20.10.2011 a Camerei de C. Ialomița, se impune casarea în parte a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., întrucât, deși incidenta art. 304 pct. 7 C.pr.civ. ar trebui să conducă la modificarea hotărârii atacate, totuși, lipsa motivării echivalează cu nesoluționarea fondului, astfel încât C. nu poate ști dacă soluția primei instante este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului, fiind astfel imposibil de exercitat controlul judiciar.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., C. va respinge excepția tardivității recursului invocată de intimate ca nefondată, va admite recursul, va casa în parte sentința civilă nr. 2594/F/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru rejudecare în fond în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 6 din decizia nr. 53/20.10.2011 a Camerei de C. Ialomița și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimată ca nefondată.
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ COMUNALĂ BORĂNEȘTI, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. DE CONURI A ROMÂNIEI, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1, și C. DE C. IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița.
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 6 din Decizia nr. 53/20.10.2011 a Camerei de C. Ialomița.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. D. A. S.
GREFIER
A. M. G.
Red./thred. M.D. - 2 ex./20.06.2013
jud. fond T. Ialomița – I. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2860/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4302/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
