Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2664/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2664/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 3203/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2664
Ședința publică de la 10.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurent – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva Sentinței civile nr. 359/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. (I.) C. și intimata – pârâtă U. S. HARET, cauza având ca obiect – „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă U. S. Haret, prin avocat N. S. – C., cu împuternicire avocațială la dosarul de fond al cauzei (fila 17).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 27.05.2013, prin serviciul registratură intimata-reclamantă M. (I.) C. a depus la dosar întâmpinare iar la data de 06.06.2013 recurentul-chemat în garanție a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, astfel cum i-a fost pus în vedere de către instanță prin citația transmisă pentru prezentul termen, după care:
Curtea constată că M. Educației Naționale are calitatea de recurent-chemat în garanție și nu de recurent-pârât, astfel cum din eroare a fost reținut în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul anterior, urmând a dispune rectificarea citativului în acest sens.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar înscrisuri, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.
Deliberând asupra cererii în probațiune formulată de către recurentul-chemat în garanție, Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind ca este pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-pârâtă U. S. Haret, prin reprezentant, solicită respingerea recursului promovat de MECTS, ca fiind nefondat, cu consecința menținerii sentinței criticate ca fiind legala și temeinică.
Totodată, învederează faptul că pentru tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, conform art. 7 din OMECT nr. 2284/2007 (în speța ROMDIDAC SA) este necesară aprobarea scrisă a recurentului - chemat în garanție M.E.C.T.S., aspect ce rezultă și din conținutul adresei nr._/25.06.2009, anexată la dosarul cauzei, iar cum aprobarea cererilor de catre MECTS nu a fost dovedită, instanța de fond în mod corect a admis cererea de chemare în garanție.
De asemenea, arată că din adresa nr._/25.06.2009, emisa de MECTS, rezultă fără echivoc că tipărirea și eliberarea actelor de studii, ale reclamantului, nu se poate realiza decât cu aprobarea scrisa a MECTS, în calitate de autoritate competenta și chemat în garanție de către U. S. Haret.
În continuare, învederează faptul că refuzul MECTS nu este justificat, întrucât nu există niciun temei legal care să legitimeze aceasta poziție adoptată de recurent, deoarece intimatul-reclamant este îndreptățit a pretinde eliberarea actelor de studii cerința acestuia fiind legitimă, justificată mai ales de obligația pe care și-a onorat-o prin parcurgerea cursurilor legal organizate de Universitate și prin însușirea cunoștințelor (dovedita prin promovarea examenului de licență).
Având în vedere aceste aspecte cât și cele detaliate în cuprinsul întâmpinării și înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, solicită respingerea recursului formulat în prezenta cauză și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 07.12.2012 reclamanta M. (I.) I. C., domiciliată în Oltenița, .. 108, .. B, ., jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâta U. „S. Haret” cu sediul în București, ..13, și în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și obligarea chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență.
La data de 04.01.2013 pârâta U. S. „Haret” București a formulat în cauză întâmpinare și cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei motivat de faptul că nu se află în culpă în ceea ce privește emiterea diplomei de licență, întrucât s-a aflat în imposibilitatea practică de a obține tipărirea formularelor tipizate, urmând a se constata că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamanta M. ( I.) I. C. în sensul că după terminarea studiilor i-a eliberat acesteia adeverința de absolvire a studiilor.
Prin cererea de chemare în garanție pârâta U. S. „Haret” a solicitat obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Prin Sentința civilă nr. 359 din data de 07.02.2013, Tribunalul Călărași a admis acțiunea, a obligat pârâta U. „S. Haret”să elaboreze diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru studiile urmate de reclamantă, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea formulată de reclamanta M. I. C. de obligare a pârâtei U. „S. Haret”să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă este întemeiată, având în vedere calitatea sa de cursant absolvent.
S-a constatat că U. „S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii nr. 1319/17.06.2011 ce atestă absolvirea Facultății de Limbi și Literaturi străine din București, program de studii Limba și Literatura Engleză – Limba și Literaturi Franceză cu durata de 3 ani, și ca efect al susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009, al dobândirii titlului de licențiat al reclamantei, să elibereze și diploma de licență.
S-a apreciat că obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul refuzului fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
S-a reținut că, prin întâmpinare chematul în garanție nu a afirmat în mod neechivoc netemeinicia drepturilor pretinse de reclamanta-recurentă, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate.
Este de necontestat împrejurarea că reclamanta este licențiată în L. și Literatură străină și poate pretinde eliberarea diplomei de licență.
S-a constatat că actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.
M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței rur._/2010 și nu a solicitat printr-o altă acțiune analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către pârâta Universitate.
S-a reținut că obligația pârâtei Universitate este corelativă obligației chematului în garanție de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat intimata-pârâtă prin întâmpinarea și cererea de chemare în garanție, soluția admiterii cererii de chemare în garanție asigurând efectiv executarea obligației de către pârâtă, câtă vreme aceasta din urmă este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. Educației Naționale (actuala denumire a pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).
Primul motiv de recurs este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă, recurentul considerând că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
În acest sens, a arătat că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții EXCLUSIVE ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Având în vedere acest aspect, a precizat că atribuțiile și competențele M.E.N. sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului, cu modificările și completările ulterioare, în art. 216 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației Naționale.
Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, - "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. (2) Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
(3)Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
(4)Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat".
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior.
De asemenea, a precizat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației Naționale, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Apreciază că, în prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MEN să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MEN și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
A susținut că instanța de fond se substituie MEN și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr. 1/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MEN și ARACIS, și nu a instanțelor de judecată.
Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs este întemeiat pe 488 alin. (1) pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, recurentul învederând că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MEN.
A menționat că instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MEN, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentul a susținut că instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art. 5, că „învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege", din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.
De asemenea, H.G. nr. 1011/2001 prevede la capitolul IV, art. 17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. Haret
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M., la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie „studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Legea nr. 84/1995, la art.103, alin. 2 prevede: "Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".
Însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Potrivit art. 60 alin. l din Legea învățământului nr. 84/1995 „ activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculă studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamant, pârâta U. S. Haret era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamantul-intimat nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățit să obțină diploma de licență.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamanților-intimați. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
În această ordine de idei, solicitarea de a fi eliberată diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât potrivit principiului „Quod nullum est, nullum producit efectum", studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MEN dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Recurentul a învederat instanței de recurs că specializarea urmată de reclamant nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, această nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care a urmat studiile.
Nu există niciun temei legal pentru demersul de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate, învederăm onoratei instanțe că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.
Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept: a invocat Noul Cod de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G.1011/2001, Legea nr. 288/2004,Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Intimatele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În cauză s-a încuviințat și s-a administrat proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În prealabil, se impune precizarea că prezentul recurs este guvernat de normele vechiului Cod de procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, întrucât procesul este început înainte de . noului Cod de procedură civilă, data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Călărași fiind 07.12.2012.
În consecință, Curtea constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din noul Cod de procedură civilă, indicate de recurent ca temei de drept al recursului, însă motivele formulate se circumscriu ipotezelor reglementate de art. 304 pct. 4 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurentul a susținut că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, arătând, în acest sens, că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Curtea constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea soluționată prin sentința recurată are ca obiect obligarea pârâtei U. “S. Haret” la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului acesteia, precum și obligarea chematului în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă, în vederea eliberării acestora.
Or, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1), teza a doua din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din același act normativ, „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”
Având în vedere pretențiile deduse judecății în primă instanță de reclamant și prevederile textelor legale citate, Curtea reține că, prin acțiunea soluționată prin sentința recurată, intimata-reclamantă a suspus cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul, pretins nejustificat, al unor instituții publice, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U. “S. Haret” de a elibera diploma de licență, respectiv de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență (eliberarea unui act și efectuarea unei operații administrative care intră în atribuțiile legale ale celor două instituții publice), ipoteza care se circumscrie întocmai dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în condițiile în care actul normativ menționat reglementează expres posibilitatea instanței de contencios administrativ de a dispune, în cadrul controlului de legalitate al actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat), asemenea măsuri constând în obligarea unor instituții publice la eliberarea unor acte administrative sau la efectuarea unor operațiuni administrative, soluția pronunțată de instanța de fond este o soluție pronunțată în limitele și cu respectarea atribuțiilor atribuțiilor puterii judecătorești.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu s-a substituit Ministerului, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, întrucât nu a eliberat ea însăși actele administrative solicitate și nu a efectuat operațiunile administrative în locul acestora, ci a sancționat refuzul instituțiilor pârâte, apreciat ca fiind nejustificat, de a-și îndeplini atribuțiile legale, soluția pronunțată fiind așadar în limitele controlului de legalitate care poate fi exercitat de instanța de contencios administrativ.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând împrejurarea că, în opinia recurentului, instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației Naționale, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Curtea reține că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr.443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe domenii.
Potrivit Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care intimata-reclamantă a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul ministrului educației nr. 3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art. 8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”
Totodată, se reține că specializarea urmată de intimata-reclamantă a fost confirmată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, Curtea constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau intimatei-pârâte U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specialitatea (domeniul) urmat de intimata-reclamantă, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege.
Este important de subliniat aspectul că, după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea OUG nr. 75/2005, a HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Pe de altă parte, Curtea reține că, potrivit art. 20 din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.”
Este relevantă și împrejurarea că intimatei-reclamante i-a fost eliberată adeverința care atestă faptul că a obținut titlul de licențiat, adeverință care a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă și, în consecință, bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate.
Pe de altă parte, Curtea reține că și în ipoteza în care specializarea intimatei-reclamante nu ar fi fost recunoscută, aceasta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect iar eroarea comună în care s-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În consecință, Curtea constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a intimatei-reclamante, aceasta are dreptul de a solicita eliberarea diplomei de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
În concluzie, în mod legal și temeinic a fost obligată intimata-pârâtă U. S. Haret, prin sentința recurată, la eliberarea diplomei de licență și suplimentului de diplomă pentru intimata-reclamantă.
Referitor la cererea de chemare în garanție, Curtea constată că există un raport juridic născut din refuzul chematului în garanție de a aproba tipărirea formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență.
Curtea constată că acest refuz este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de intimata-reclamantă.
Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care, în perioada 2005-2009, M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată intimatei-reclamante care auacționat cu bună-credință.
Având în vedere soluția de admitere a cererii având ca obiect eliberarea diplomei și constatând că pârâta U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera intimatei-reclamante diploma de licență fără concursul efectiv al recurentului-chemat în garanție care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare, în raport de dispozițiile art. 60-63 din Codul de procedură civilă, Curtea constă că în mod legal și temeinic, prin sentința recurată, a fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru intimata-reclamantă.
Susținerile din recurs referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S. Haret a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acesteia de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi primite, având în vedere că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond nu a fost învestită să analizeze legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
În concluzie, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurent – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE( fost M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI) împotriva Sentinței civile nr. 359/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. (I.) C. și intimata – pârâtă U. S. HARET.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5715/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 22/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
