Pretentii. Decizia nr. 1399/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1399/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 64491/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 1399

Ședința publică din 28.03.2013

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Judecător: R. I.

Judecător: V. D. C.

Grefier: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2998/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. F. G. și intimații-pârâți S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecata în lipsă potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ., o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 03.10.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul B. F. G. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.513 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitate în baza deciziei de calcul nr._/11.03.2011, cu chitanța de plată . nr._/11.03.2011, plus dobânda legală calculată de la data încasării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f.44).

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2998/29.06.2012, Tribunalul București secția a IX-a C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI și excepția inadmisibilității, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.513 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI la plata sumei de 543,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autovehicul folosit, marca Puegeot 207, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Olanda, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 2.513 lei, prin chitanța . nr._/11.03.2011, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.

După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru restituirea taxei (f.22).

Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.513 lei și a dobânzii legale.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, tribunalul constată că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.

Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, iar nu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nici Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. Acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă, astfel că nici nu pot fi obligați la restituirea taxei.

Tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.

În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).

Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.

Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.

Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.

Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Tribunalul apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.

Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.

Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.

În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București la restituirea sumei de 2.513 lei.

În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Acordarea dobânzii legale reprezintă o reparație integrală a prejudiciului material provocat prin lipsirea reclamantului de suma de bani achitată cu titlu de taxă.

Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.

Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.

Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.

Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.

Prin urmare, tribunalul reține că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care va obliga pârâta la plata dobânzii legale corespunzătoare sumei de 2.513 de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 543,6 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea căii de atac s-au arătat următoarele:

„În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei de 2513 lei, regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008. a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.. la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminare reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a - fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Referitor Ia aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizam următoarele:

Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor"".

Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.

Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.

Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

In același sens, potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.

De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).

Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).

Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.

Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in. România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.

In aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.

La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.

In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.

Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.

Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.

De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri si cele care aduc în tară bunuri din spațiul comunitar.

Față de cele menționate mai sus, obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.

Totodată, trebuie reținut și faptul că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. "Astfel arătăm că nici o lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.

Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.

Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, „ împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arată că formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fața instanței.

În situația în care instituția noastră nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care să o stabilească se putea ataca în fața instanței de contencios refuzul de restituire a sumei. în prezenta speță există un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere.

2. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).

Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:

Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care vă solicităm să considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorată.

3. Referitor la obligarea instituției noastre la plata dobânzii, învederam următoarele:

In acest sens, potrivit art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Astfel, nici una dintre condiții nu este îndeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța.

Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.

De asemenea, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt se impune respingerea lui ca neîntemeiat si, in plus, se poate observa ca in mod greșit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atat timp cat reclamanta, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind plătită, in baza unui temei legal.

De asemenea, potrivit art. 11 din OG nr. 13/2011 a fost abrogata Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.

4. Referitor la obligarea AFP S 2 la plata cheltuielilor de judecata, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.

În drept, art. 304 pct 9 si 304/1din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește integral considerentele acesteia.

Contrar susținerilor sale, recurenta pârâtă AFP sector 2 are calitate procesuală pasivă în cererea dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 3 din normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008 – din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultând obligația administrațiilor financiare de restituire a taxei de poluare încasată de la persoanele fizice.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că, așa cum a constatat și instanța de fond, art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. (hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10). Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.

Curtea apreciază drept legală și soluția instanței de fond în privința obligării pârâtei la plata dobânzii legale, în condițiile în care dobânda sus menționată este dobânda legală în materie fiscală, prevăzută de art. 124 alin. 1 rap. la art. 120 alin. 7 din OUG nr. 92/2003. Curtea constată că nu există dispoziții legale prin care contribuabilului să i se interzică solicitarea dobânzii în fața instanței de judecată pentru sumele pe care autoritățile fiscale refuză în mod nejustificat să i le restituie.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care pârâta susține că a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală rezultă din refuzul de a restitui reclamantului taxa de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale ce încalcă normele dreptului comunitar. Ca urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 c.p.c.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2998/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. F. G. și intimații-pârâți S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. D. G. R. I. V. D. C.

Grefier,

T. M.

Red. Jud. VDC/Tehnored. CE/2 ex

Tribunalul București, Secția a IX-a C.

Jud. fond M. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1399/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI