Despăgubire. Sentința nr. 2876/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2876/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 8170/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2876
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. I. C.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. F. P. S.A., în contradictoriu cu pârâtul G. R., având ca obiect „despăgubiri”.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01 octombrie 2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamanta S.C. F. P. S.A. a chemat în judecată pârâtul G. R., în temeiul prevederilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând instanței: acordarea unor despăgubiri în valoare de 59.960.000 RON pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate de prevederile art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 ("O.G. nr. 18/2010"); sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010, dezvoltată în cuprinsul acțiunii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, a arătat că este acționar al Societății Naționale de gaze Naturale Romgaz Mediaș ("Romgaz"), unde deține un procent de 14,99% din capitalul social.
A precizat că Romgaz a luat ființă prin Hotărârea nr. 575 din 14 iunie 2001 privind înființarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A prin fuziunea Societății Comerciale de Explorare și Producție a Gazelor Naturale "Exprogaz" - S.A cu Societatea Națională de Depozitare Subterană a Gazelor Naturale "Depogaz" - S.A, la data constituirii capitalul social al societății fiind deținut integral de stat, în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Resurselor (art. 3 alin. 2 din HG 575/2011).
A menționat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente a prevăzut în capitolul II al Titlului VII înființarea Fondului P. "organism de plasament colectiv în valori mobiliare, înființat sub forma unei societăți de investiții financiare, care va funcționa în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată".
Același act normativ a prevăzut în Anexă și descrierea activelor ce vor fi transferate la F. P., printre care ,,15% din SNGN Romgaz S.A".
A arătat că, în prezent, capitalul social al Romgaz este structurat după cum urmează: Statul Român: 85,1% din capitalul social; F. P.: 14,9% din capitalul social.
A precizat că, la acest moment, capitalul F. P. este deținut de acționari instituționali străini (46.87%), persoane fizice române (30.60%), acționari instituționali români (9.56%), persoane fizice nerezidente (8.57%), Ministerul Finanțelor Publice (2.66%), F. P. (1.74%).
A arătat că, în anul 2010, G. a aprobat O.G. nr. 18/2010, potrivit dispozițiilor căreia:
Art. 59. - (1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, În cursul anului 2010, sume neutilizate la data intrării În vigoare a prezentei ordonanțe, aferente anilor precedenți, reprezentând surse proprii de finanțare, constituite din profitul anilor precedenți, din sume rezultate din vânzarea activelor, din vânzarea participațiilor deținute la filiale, precum și sume din cota de 35%, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 168/1998 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare dezvoltării și modernizării producției de țiței și gaze naturale, rafinării, transportului și distribuției petroliere, cu modificările ulterioare. (2) Cu sumele donate potrivit alin. (1) se diminuează capitalurile proprii.
Art. 60. - (1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona sume la bugetul de stat în cursul anului 2010, altele decât cele prevăzute la art. 59, fără ca aceasta să conducă la înregistrarea de rezultate financiare negative. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt deductibile la calculul profitului impozabil și vor fi reflectate în mod corespunzător în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici prevăzuți la alin. (1). (3) Se mandatează reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor să modifice în mod corespunzător bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat.
Art. 61. - (1) Sumele prevăzute la art. 59 și 60 se virează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat deschis la unitățile Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială operatorii economici cu capital majoritar de stat sunt luați în evidența fiscală, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora. (2) Prevederile art. 59 și 60 se pot aplica și Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societății Naționale de Gaze Naturale "Romqaz" ¬S.A. Mediaș în limita sumei de 400 milioane lei și Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A. în limita sumei de 74 milioane lei.
A menționat că, în aplicarea prevederilor acestui act normativ, la data de 26 noiembrie 2010, Consiliul de Administrație Romgaz a avizat acordarea unei donații către bugetul de stat în valoare de 400 milioane lei [ANEXA 2].
A arătat că Adunarea Generala a Acționarilor Romgaz a aprobat, prin Hotărârea Adunării Generale nr. 12/30 noiembrie 2010, această donație, cu o majoritate de 85,01%, formată prin votul pozitiv dat de Statul R. [ANEXA 3].
A arătat că a votat împotriva efectuării acestei donații către Statul Român (art. 2 din Hotărârea Adunării Generale nr. 12/30 noiembrie 2010).
Mai mult, anterior Hotărârii Adunării Generale, a depus toate eforturile pentru a împiedica o astfel de decizie, purtând o amplă corespondență cu instituțiile statului și arătând considerentele pentru care o astfel de decizie ar aduce atingere drepturilor și intereselor sale legitime [ANEXA 5].
În ciuda opoziției sale, la data de 07 decembrie 2010, s-a semnat contractul de donație în forma autentica, iar la data de 8 decembrie 2010 s-au virat banii către bugetul de stat [ANEXA 4].
A precizat că donația efectuată de Romgaz către Statul Român în aplicarea prevederilor art. 59-61 din Ordonanța 18/2010, a dus la scăderea valorii activului net al Romgaz și, implicit, la scăderea valorii activului net al S.C. F. P. S.A., cauzând o vătămare a dreptului său de proprietate asupra unei cote părți din profitul societății proporțională cu participația sa la capitalul social.
În ceea ce privește admisibilitatea prezentei acțiuni în lumina prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, a arătat următoarele:
Prezenta acțiune este admisibilă din perspectiva prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Textul art. 9 pune la dispoziția persoanelor care se consideră vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, mecanismul procesual de a accede pe calea contenciosului administrativ la instanța de contencios administrativ competentă, pentru a asana nelegalitatea și a restabili ordinea de drept, inclusiv pentru a obține satisfacția patrimonială cu titlu de reparație.
A precizat reclamanta că, în speța de față sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale acțiunii, astfel cum este prevăzut la art. 9 din Legea nr. 554/2004: vătămarea unui drept sau interes legitim al său, prin O.G. nr. 18/2010; ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, care însoțește prezenta acțiune, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.
A arătat că, prin drepturi vătămate, în sensul Legii contenciosului administrativ, se înțelege orice drept prevăzut de Constituție, lege sau alt act normativ, căruia i se aduce atingere.
Așa cum a arătat mai sus, este acționar al Romgaz, deținând o participație de 14,9% din capitalul social.
Potrivit art. 67 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, "cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol „dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat”.
A menționat că, deși profitul se distribuie acționarilor sub formă de dividende, proporțional cu cota de participare la capitalul social, prin donația efectuată patrimoniul Romgaz a fost diminuat în beneficiul unui acționar, Statul român, fără a se urma însă procedura legală a repartizării de dividende.
A arătat că hotărârea adunării generale de aprobare a donației are valența unei hotărâri de acordare de dividende, deoarece prin prisma acționarului majoritar, Statul și-a exprimat consimțământul pentru reducerea patrimoniului societății în beneficiul acționarilor, respectiv a unuia dintre aceștia, natura juridică a acestei repartizări neputând fi alta decât aceea de dividend.
A precizat că legea interzice clauzele leonine, respectiv înțelegerile care favorizează unii asociați, în detrimentul celorlalți. Dacă o astfel de restricție există chiar în ipoteza în care asociații își dau acordul, cu atât mai mult, nu pot fi permise abuzurile unor asociați, care, fără consimțământul celorlalți, și-ar atribui în întregime profitul unei societăți.
Atâta vreme cât adunarea generală a acționarilor a hotărât schimbarea destinației unor sume aflate la dispoziția societății, fără nicio justificare economică pentru societate, distribuirea lor nu putea avea loc în beneficiul unui singur acționar, ci trebuia realizată cu respectarea cotelor de participare la capitalul social.
A mai arătat reclamanta că o astfel de hotărâre nu ar fi fost posibilă în temeiul dreptului comun, respectiv fără existența dispozițiilor O.G. nr. 18/2010 în activul legislativ. Aceste dispoziții legale au permis mascarea repartizării de profit în beneficiul unui singur acționar sub forma unui act cu titlu gratuit în favoarea unei terțe părți, care are întâmplător calitatea de acționar majoritar al respectivei societăți, cu ignorarea intereselor și drepturilor Fondului P., acționarul minoritar al Romgaz.
Este esențial de subliniat, a precizat reclamanta, că donația efectuată de Romgaz către Statul Român (în urma hotărârii adoptate exclusiv cu votul acționarului majoritar, Statul Român) a avut o valoare semnificativă, respectiv 400 milioane Ron, depășind actele cu titlu gratuit uzuale în derularea activității societăților comerciale, încheiate în scopuri umanitare sau sociale, reprezentând o diminuare semnificativă a patrimoniului societății comerciale.
A arătat că a fost astfel privată de dreptul său la o parte din profitul societății, fapt ce constituie o atingere gravă adusă dreptului de proprietate în sensul art. 44 din Constituția R. și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A susținut că este astfel îndreptățită la despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a folosirii donației ca modalitate concretă de repartizare a beneficiilor către acționarul majoritar - Statul român.
A afirmat că prejudiciul pe care l-a suferit, prin donația către Stat a sumei de 400 milioane lei de la bugetul Romgaz, se ridică la 59.960.000 RON.
Această sumă reprezintă procentul ce i se cuvine din profitul societății aferent anilor anteriori, pe care adunarea generală a acționarilor a hotărât să îl distribuie, iar nu să îl utilizeze în beneficiul societății.
A arătat că, între prejudiciul pe care l-a suferit și prevederile Ordonanței vătămătoare, există o indisolubilă legătură de cauzalitate: sumele aferente profitului obținut de societate nu ar fi putut fi donate Statului român, în absența prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010, ci ar fi fost, fie folosite în beneficiul societății în scopul obținerii de profit, fie repartizate acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social.
A afirmat că încheierea actului juridic de donație creează prezumția existenței unei sume disponibilă a fi alocată distribuirii de dividende, câtă vreme societatea a admis că această sumă nu este indispensabilă derulării normale a activității comerciale curente.
Obligația impusă societăților comerciale de a dona, prin decizia discreționară a acționarului majoritar, mascată într-un text de lege care pare să instituie doar "posibilitatea" nu și obligația unei astfel de decizii, a creat în realitate, cadrul legal pentru "exproprierea" acționarilor minoritari.
A susținut că O.G. nr. 18/2010 simulează in dreptul de a dona, ordinul de a o face, cu atât mai mult cu cât actul normativ nu se limitează la o prevedere cu caracter general, aplicabilă erga omnes, ci nominalizează atât societățile vizate și care ar putea efectua pot „donațiile" (printre care și Romgaz), cât și sumele în limita cărora s-ar putea face respectivele donații pentru fiecare caz în parte.
A arătat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59 - 61 din O.G. nr. 18/2010 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, fiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992:
"Art. 29. - (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță in vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
A arătat că excepția de neconstituționalitate care însoțește prezenta acțiune are legătură cu soluționarea cauzei și că textele de lege cu privire la care ridică excepția de neconstituționalitate sunt fundamentale pentru soluționarea prezentei cauze.
A susținut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra unei cotei părți din profitul societății ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței nr. 18/2010. În absența acestui text de lege, statul român, în calitate de acționar majoritar al Romgaz, nu ar fi avut cadrul legal pentru a decide efectuarea unei donații către sine însuși, ci ar fi folosit sumele donate în beneficiul societății sau le-ar fi repartizat ca dividend acționarilor, în cote proporționale cu participația la capitalul social.
A invocat inexistența unei decizii a Curții Constituționale cu privire la același text al ordonanței.
Din interpretarea prevederilor art. 29 al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că pot face obiect al excepției de neconstituționalitate doar prevederile legale în legătură cu care nu s-a solicitat anterior controlul constituționalității.
A arătat că textul art. 59-61 al O.G. nr. 18/2010 nu a făcut obiectul vreunei astfel de proceduri.
A menționat că, mai mult, constituționalitatea art. 59-61 al O.G. nr. 18/2010 nu a fost constatată de Curtea Constituțională nici pe calea controlului exercitat cu ocazia legiferării, în lumina prevederilor art. 146 alin. 1 lit. a) din Constituția R..
Dezvoltarea excepției de neconstituționalitate:
Potrivit art. 59-61 din Ordonanța nr. 18/2010:
"Art. 59. - (1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, în cursul anului 2010, sume neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe (...) (3) Se mandatează reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor să modifice în mod corespunzător bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat.
Art. 61. - (2) Prevederile art. 59 și 60 se pot aplica și Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș în limita sumei de 400 milioane lei și Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A. în limita sumei de 74 milioane lei.
A arătat reclamanta că textul Ordonanței nr. 18/2010 creează premisele încălcării dreptului de proprietate aparținând acționarilor minoritari din societățile cu capital majoritar de stat, prin favorizarea acționarului majoritar, Statul român.
Sunt astfel nesocotite următoarele prevederi constituționale:
"Art. 44 - (1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) P. privată este garantată și ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită in proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor "
Potrivit dispozițiilor art. 44 din Constituția R., proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titularul său.
Conform doctrinei" "ocrotirea prin lege a dreptului de proprietate presupune reglementarea măsurilor necesare apărării acesteia împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, aflate pe poziție de egalitate juridică cu titularul dreptului, în timp ce garantarea impune reglementarea acelor măsuri care să îl apere pe titularul dreptului de proprietate de încălcările pe care le-ar putea suferi din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, când acestea ar acționa împotriva sa de pe poziții de autoritate, cu precizarea că garantarea dreptului de proprietate implică și obligația statului de a-l despăgubi pe titular pentru orice atingere adusă dreptului său".
Protecția constituțională a dreptului de proprietate este în mod evident extinsă prin interpretarea art. 44 din Constituție în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului", a mai arătat reclamanta.
Noțiunea de "bun" trebuie înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu o valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Dividendele cuvenite acționarilor constituie un bun. În momentul în care societatea obține profit, fiecare asociat al ei are dreptul la un beneficiu - văzut ca un element patrimonial pozitiv care constă într-un câștig bănesc sau de altă natură (dar tot patrimonială), apt să determine creșterea avutului asociaților.
Prin art. 59 din Ordonanța nr. 18/2010, dreptul de proprietate al acționarilor minoritari nu este: - nici ocrotit - G., cumulând atributele de putere legislativă, pe de o parte, și de persoană interesată în cauză, în virtutea calității sale titular al dreptului de proprietate privată a statului, și-a încălcat obligațiile de a reglementa măsuri necesare apărării dreptului de proprietate împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, legiferând practic prin art. 59 discreția acționarului majoritar - adică propria sa discreție - de a efectua acte cu titlu gratuit: "Se mandatează reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor să modifice în mod corespunzător bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat". - nici garantat - dispozițiile legale nu impun condiția prealabilă a obținerii acordului acționarilor majoritari, deși în virtutea delegării calității de putere legislativă statul ar fi trebuit să reglementeze măsurile necesare pentru a-l apăra pe titularul dreptului de proprietate de încălcările pe care le-ar putea suferi din partea unor terți.
A arătat reclamanta că proprietatea privată trebuie garantată și ocrotită în mod egal, indiferent de titular, Statul român sau F. P..
Prevederea art. 44 alin. 2 din Constituție a fost redactată în contextul în care, la momentul adoptării Constituției, era încă vie amintirea concepției potrivit căreia proprietatea de stat era apărată mai viguros decât cea individuală, după cum vie este încă amintirea practicilor îmbrăcând forma juridică a donației pentru preluarea abuzivă a proprietății private. Dezbaterile finalizate cu adoptarea textului actual al acestui articol au dus la concluzia că proprietatea privată a statului nu poate constitui un privilegiu deoarece "nu poate exista o economie sănătoasă de piață decât dacă toate formele de proprietate privată sunt egale, sunt egal garantate", astfel încât "nu va exista nicio discriminare în ocrotirea acestei proprietăți".
Așa cum și Curtea Constituțională a stabilit în numeroase decizii", "statul nu poate beneficia, cât privește bunurile care formează obiectul proprietății private, de o ocrotire juridică diferită de aceea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat".
Or, prin textul Ordonanței nr. 18/2010, Statul beneficiază de o protecție sporită a proprietății sale în societățile în care deține participația majoritară la capitalul social, având putere de decizie totală asupra distribuirii profitului către el însuși, cu nesocotirea dreptului de proprietate al acționarilor minoritari.
Deși adoptarea unei decizii cu votul acționarilor majoritari nu contravine prevederilor constituționale sau legii societăților comerciale, distincția în cazul dedus judecății, este dată de regula de drept comun instituită pentru protecția proprietății private, constând în aceea că orice decizie de distribuire de dividende va profita în mod automat și obligatoriu tuturor acționarilor, proporțional cu cota lor de participare la capitalul social.
Or, a precizat reclamanta, aplicarea acestei reguli a fost eludată în situația particulară prevăzută de Ordonanța nr. 18/2010, aducându-se astfel gravă atingere dreptului de proprietate al acționarilor minoritari.
Natura juridica specială a donatorului, ce nu funcționează pe principiul guvernării corporatiste, ci a societății tutelate sau/si cu caracter mixt, în care voința adunării generale se formează în mod autoritar (administrativ) și nu pe criterii strict civile, fiind practic înglobată în decizia unui organ administrativ, diferențiază ipoteza prevăzută de art. 59-61 din Ordonanța nr. 18/2010 de situația societăților cu capital integral privat.
Este de notorietate faptul că în societățile în care statul deține mai mult de 70% din capitalul social „directivele" de la centru sunt impuse. Însă, a legifera o astfel de măsură, este cu certitudine contrar constituției.
Art. 59-61 din Ordonanță legiferează dreptul statului de a diminua activele societăților în care deține pachetul majoritar și de a "expropria" acționarii minoritari, prin efectuarea de donații, cu privire la care are putere discreționară de decizie și al cărei beneficiar este în final tot el.
Acționarii minoritari ai societăților cu capital majoritar de stat pierd orice protecție sau garanție a dreptului lor de proprietate. Obligația de garantare și ocrotire a dreptului de proprietate este astfel încălcată, substanța dreptului de proprietate al acestora fiind atinsă.
Chiar dacă dispozițiile legale nu impun obligația, ci pretind a reglementa doar dreptul societății de a dona, acestea prezintă grave indicii de neconstituționalitate.
În acest sens, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului", chiar dacă dreptul de proprietate este juridic intact, din moment ce limitările aduse de stat îi atribuie un caracter precar deoarece situația juridică a bunului în cauză se află într-o incertitudine permanentă, art. 1 din Protocol este încălcat, încălcarea decurgând din însăși substanța dreptului de proprietate.
A precizat reclamanta că art. 59-61 din Ordonanța nr. 18/2010 creează o situație similară: chestiunea repartizării profitului în societățile menționate de dispozițiile legale devine incertă, datorită posibilității legale oferită acționarului majoritar de a uza de calea donației pentru aproprierea drepturilor ce altfel nu ar putea face decât obiectul distribuirii de profit.
Este lesne de înțeles că în cazul societățile comerciale cu capital majoritar de stat acestea vor alege să se prevaleze de această posibilitate dată de ordonanță, în favoarea modalității de distribuire a profitului între acționari.
Aceasta întrucât în ipoteza în care sumele reprezentând profitul societății ar fi distribuite acționarilor sub formă de dividend, Statului i-ar reveni, în calitatea sa de acționar, o valoare diminuată proporțional cu cota de participație la capitalul social a acționarilor minoritari. Or, în ipoteza aplicării prevederilor art. 59-60 din O.G. nr. 18/2010, Statului îi revine întreaga sumă, în detrimentul acționarului minoritar.
Donația micșorează profitul societății, însă aceasta afectează doar acționarii minoritari, iar nu și Statul, care a primit profitul cuvenit sub forma donație.
Textul Ordonanței nr. 18/2010 afectează așadar în mod substanțial/esențial dreptul de proprietate al acționarilor minoritari din societățile cu capital majoritar de stat, respectiv profitul obținut în urma desfășurării activității comerciale, asimilat, din punct de vedere al Constituției R. și Convenției Europene a Drepturilor Omului, proprietății private, creând astfel o discriminare între titularii dreptului de proprietate privată, respectiv între proprietatea privată a Statului și cea a unei persoane private (art. 16 din Constituție).
În spiritul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului este imperativ să se asigure cea mai bună protecție proprietarului atunci când autoritățile statului înțeleg să se amestece în acest drept garantat".
Privarea de proprietate nu poate fi legitimă atâta vreme cât nu este justificată și atâta vreme cât statul nu l-a despăgubit pe titular pentru atingerea adusă dreptului său.
Reclamanta a precizat că sunt astfel nesocotite și dispozițiile art. 45 din Constituție, conform cărora „accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora În condițiile legii sunt garantate.”
Corolar firesc al dreptului de proprietate privată, libertatea economică ține de esența unei economii de piață și presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniția și întreprinde o activitate cu scop lucrativ. Libera exercitare a unei activități lucrative, prin care se urmărește obținerea sau împărțirea de beneficii este așadar consacrată la nivel constituțional.
A arătat reclamanta că, prin instituirea dispozițiilor legale care creează cadrul acordării de donații de la societățile cu capital majoritar de stat către același stat, se aduce atingere libertății constituționale de exercitare a unei activități economice, în scopul obținerii de profit, fiind impusă acționarilor o voință străină de interesul societar.
Activitatea economică și libera inițiativă presupun dreptul persoanei de a-și stabili modul în care înțelege să desfășoare o activitate, precum și dreptul acesteia de a beneficia de activele patrimoniale deținute și de a le utiliza.
Or, în ipoteza unei donații de o valoare semnificativă, cum este cea menționată în textul legal, scopul principal al activității societății este deturnat, cu consecința încălcării speranței legitime a acționarului minoritar la obținerea profitului.
Mai mult, prin nominalizarea unor societăți în art. 62 (2) al Ordonanței, statul impune practic acestora să doneze, stabilind chiar și suma ce trebuie donată: "Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș în limita sumei de 400 milioane lei și Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A. în limita sumei de 74 milioane".
Dacă Electrica S.A. și Loteria Română sunt societăți cu capital integral de stat, pe care prevederile Ordonanței nu le prejudiciază, reclamanta (și alte societăți care s-ar regăsi într-o situație similară) este direct vătămată de prevederile acestui text, accesul liber al său la o activitate economică fiind nesocotit.
Reclamanta a susținut că sunt încălcate dispozițiile art. 135 din Constituție, potrivit cărora: (1) Economia R. este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție
A precizat că art. 135 trebuie interpretat în strânsă coroborare cu art. 45, consacrat libertății economice, în sensul garantării accesului la activitățile economice. Statul este așadar ținut să asigure o economie de piață, în care societățile comerciale, indiferent de forma lor de proprietate, își desfășoară activitatea pe baza principilor economiei de piață și nu a economiei centralizate.
În economia de piață agenții economici se bucură de libertatea comerțului, iar motivația activității lor o constituie maximizarea profitului.
În economia centralizată alocarea și utilizarea resurselor, precum și stabilirea raporturilor dintre resurse și nevoi sunt consecințe ale unor decizii centralizate, impuse agenților economici de către aparatul de stat, nevoia de resurse bugetare fiind suficientă prin ea însăși pentru a justifica încălcarea principiilor economiei de piață.
Prevederile art. 59-61 din Ordonanța nr. 18/2010 creează premisele unei economii centralizate, constituind o simplă formă de colectare de resurse bugetare, ce încălcă principiile economiei de piață, impunând societăților cu capital majoritar de stat să distribuie profitul către stat, cu ignorarea intereselor acționarilor minoritari.
Având în vedere că O.G. nr. 18/2010 a creat premisele însușirii de către Stat, în mod discreționar, a profitului societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu ignorarea voinței acționarilor minoritari, că a suferit un prejudiciu efectiv ca urmare a aplicării de către acționarul majoritar al Romgaz a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 și că art. 59-61 din OG 18/2010 prezintă grave indicii de neconstituționalitate, reclamanta a solicitat instanței: acordarea unor despăgubiri în valoare de 59.960.000 RON pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate de prevederile arte 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 ("O.G. nr. 18/2010"); sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor arte 59-61 din O.G. nr. 18/2010, dezvoltată în cuprinsul prezentei acțiuni; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
În drept, a invocat dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 44, art. 45 și art. 135 din Constituția R., precum și principiile în care își are sediul materia.
În dovedirea acțiunii, a depus la dosar, în copie: hotărârea Consiliul de Administrație al Romgaz nr. 10/2 septembrie 2010; hotărârea Consiliului de Administrație al Romgaz nr. 14/26 noiembrie 2010; hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Romgaz nr. 12/30 noiembrie 2010; contractul de donație semnat între Romgaz și Statul Român la data de 8 decembrie 2010 și dovada virării banilor către bugetul de stat; corespondență purtată de F. P. cu instituțiile statului.
Ministerul Finanțelor Publice a formulat, în temeiul art. 49 alin. (3) Cod procedură civilă, cerere de intervenție în interesul Guvernului R..
S-a arătat în cuprinsul cererii, că Ministerul Finanțelor Publice este inițiator al Ordonanței Guvernului R. nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, prin aceasta justificându-și calitatea procesuala de intervenient în interesul G. R..
A arătat că, în aceasta situație, în care se solicita despăgubiri ca urmare a emiterii Ordonanței Guvernului R. nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, Ministerul Finanțelor Publice are interesul de a demonstra constituționalitatea acesteia, apărând astfel interesele în calitate de inițiator al ordonanței de guvern.
În temeiul art. 52 alin. (1) Cod procedura civila, a solicitat instanței sa încuviințeze in principiu cererea de intervenție.
Pârâtul G. R. a formulat întâmpinare.
A invocat excepția netimbrării acțiunii.
A arătat că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, prin excepție, se admite posibilitatea pentru petent de a achita taxa până la prima zi de înfățișare. Potrivit doctrinei și jurisprudenței, excepția timbrajului primează oricărei alte excepții procedurale, iar îndeplinirea celorlalte cerințe nu pot fi analizate câtă vreme cererea nu a fost legal timbrată, instanța nefiind legal învestită.
A precizat că, potrivit art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare".
D. urmare, a arătat pârâtul, în speță se aplică prevederile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare care stabilesc că cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se timbrează astfel: cu 4 lei cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris; cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei, cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite.
Pentru aceste considerente, având în vedere că S.C. F. P. S.A. a înțeles să solicite repararea unui eventual prejudiciu determinat de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2010, iar din înscrisurile ce i-au fost comunicate nu reiese dacă autoarea cererii de chemare în judecată a achitat taxa corespunzătoare acestei cereri, pârâtul a solicitat instanței să verifice respectarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, cât și a timbrului judiciar, iar în cazul în care constată neîndeplinirea acesteia, să dispună anularea cererii, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza finală C.proc.civ.
A invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Articolul 67 alin.(l) C.proc.civ. prevede faptul că părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Astfel, cel care poate sta în judecată, poate să și dea mandat altei persoane pentru a-l înlocui și a-i apăra interesele săvârșind actele de procedură necesare.
A arătat pârâtul că, din punct de vedere al obiectului, se poate face distincție între reprezentarea în exercițiul dreptului de chemare în judecată și reprezentarea în judecată, deoarece art. 68 alin. (1) C.proc.civ. amintește de procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și procura de reprezentare în judecată.
Calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-o procură care trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, iar dacă procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.
Întrucât acțiunea introductivă poartă numai semnătura reprezentanților convenționali, pârâtul a solicitat instanței să verifice calitatea acestora de reprezentanți ai părții reclamante, dat fiind că drepturile și obligațiile avocatului sunt prevăzute de lege, statut, codul deontologie și contractul de asistență și reprezentare juridică legal încheiat în temeiul Legii nr.51/1995, republicată.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
A arătat că, în speță, acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată în drept pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
A precizat că reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 100/2008, trimite la dispozițiile art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar, o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoanei reclamante, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acțiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Deci, potrivit legii, acțiunea vizată prin dispoziția art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.
A arătat că, în acest sens, potrivit alin. (5) al art. 9 din Legea nr.554/2004, cererile de chemare în judecată formulate în temeiul respectivului articol pot avea ca obiect numai "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Însă, prin raportare la dispozițiile art.9 alin. (5) din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ poate păși la soluționarea fondului numai în situația în care Curtea Constituțională declară neconstituțională ordonanța sau o dispoziție a acesteia.
A arătat că, în realitate, obiectul principal al acțiunii, ce transpare din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, este constatarea neconstituționalității dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 18/2010, fapt ce evidențiază inadmisibilitatea acțiunii.
A precizat că în sensul acestor susțineri s-a pronunțat anterior, într-o speță similară, și instanța supremă, astfel încât soluția și considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Sub un alt aspect, a arătat pârâtul, prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă în situația în care acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică cu excepția de neconstituționalitate, ambele având aceeași motivare, în acest sens statuând, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional - "legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim".
Prin urmare, atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.
O atare situație trebuie clarificată, întrucât în cazul în care acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, sesizarea instanței de contencios administrativ a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 9 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr. 554/2004. De altfel, instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dacă excepția îndeplinește condițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a sesiza Curtea Constituțională, printre care și aceea ca excepția să aibă legătură cu soluționare a cauzei pe fond.
Însă, a arătat pârâtul, în cazul de față, este evident că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, fiind fundamentate pe aceleași considerente.
A menționat Deciziile Curții Constituționale nr. 761, nr. 764/31.10 .2006, nr. 5/09.01.2007, nr. 66/25.01.2007.
În subsidiar, referitor la fondul cauzei, pârâtul a arătat următoarele:
Cu privire la netemeinicia pretențiilor formulate de societatea reclamantă, S.C. F. P. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA, suspendarea și anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.N.G.N. Romgaz S.A. din data de 30.11.2010 prin care a fost aprobată realizarea unei donații în sumă de_ lei către Statul Român.
Cauza a format obiectul dosarului nr._ pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția comercială si de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr.146CC/19.01.2011, cererea a fost respinsă sub ambele capete, respectiv suspendarea și anularea hotărârii nr.12 din 30.11.201P adoptată de Adunarea Generală a acționarilor S.N.G.N. Romgaz S.A. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr.715/01.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială, în dosarul nr._, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de S.C. F. P. S.A. împotriva sentinței mai sus menționate.
Pârâtul a arătat că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamantă în raport cu Ordonanța Guvernului nr. 18/2010, pentru următoarele considerente:
a) Din actele depuse la dosar rezultă că a fost invocată de către reclamantă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010, întrucât, după cum arată, acestea încalcă prevederile art. 44 alin. (1)-(4) - dreptul de proprietate privată, ale art. 45 - libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) - obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, din Constituția R..
Cu privire la prezenta excepție de neconstituționalitate, a arătat următoarele:
Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția R., republicată, și al art. 1 pct. I.1 din Legea nr. 138/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Proiectul actului normativ a fost inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată și de Regulamentul aprobat prin Hotărâre a Guvernului nr.561/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 59 alin. (1) din O.G. nr. 18/2010: "Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, în cursul anului 2010, sume neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, aferente anilor precedenți, reprezentând surse proprii de finanțare, constituite din profitul anilor precedenți, din sume rezultate din vânzarea activelor, din vânzarea participațiilor deținute la filiale, precum și sume din cota de 35%, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 168/1998", iar potrivit art. 61 alin. (2) din același act normativ: ,,Prevederile art. 59 și 60 se pot aplica și Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" – S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" – S.A. Mediaș în limita sumei de 400 milioane lei și Companiei Naționale "Loteria Română" – S.A. în limita sumei de 74 milioane lei." și potrivit art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 18/2010: "Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona sume la bugetul de stat în cursul anului 2010, altele decât cele prevăzute la art. 59, fără ca aceasta să conducă la înregistrarea de rezultate financiare negative".
În conformitate cu regulile din dreptul comun în materia societăților comerciale, dispozițiile art. 67 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 31/1990: Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol: ,,Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii. "
Din analiza argumentației prezentate de reclamantă, rezultă că situația premisă pe care aceasta o are în vedere este că hotărârea adunării generale de aprobare a donației are valența unei hotărâri de acordare de dividende și că sumele la care fac referire dispozițiile legale mai sus citate constituie întreg "profitul determinat" care, în virtutea acestor dispoziții legale, se atribuie în totalitate acționarului majoritar.
Or, a arătat pârâtul, aprecierea cu privire la corespondența dintre totalul sumelor neutilizate disponibile la data intrării în vigoare a O.G. nr. 18/2010, respectiv la data donației, și sumele care au făcut obiectul aplicării dispozițiilor legale criticate constituie un aspect de strictă aplicare a legii. Prin urmare, în ceea ce privește obiectul donației, consideră că există un dubiu rezonabil cu privire la faptul că prin prevederile legale mai sus citate, statul, întrunind calitatea de legiuitor cu aceea de acționar majoritar, ar fi impus donarea profitului, a dividendelor în sumă de 400 de milioane lei.
În ceea ce privește caracterul normelor criticate, respectiv dacă acestea au natura unor norme imperative sau supletive, a considerat că, în mod obiectiv nu există argumente de text care să susțină natura de norme imperative. Astfel, de la bun început, a menționat că, asupra acestui aspect, argumentul reclamantei că "prin nominalizarea unor societăți (...) statul impune practic acestora să doneze, stabilind și suma ce trebuie donată" și cel potrivit căruia "chiar dacă dispozițiile legale nu impun obligația, ci pretind a reglementa doar dreptul societății de a dona, acestea prezintă grave indicii de neconstituționalitate" se află într-o evidentă contradicție, deoarece, deși afirmă că statul a impus donarea, și suma ce trebuie donată, deci se afirmă că normele ar avea caracter imperativ, reclamanta susține și că dispozițiile legale nu impun obligația și, deci normele ar avea caracter supletiv (chiar dacă numai pretins caracter supletiv).
A arătat pârâtul că, din analiza textelor criticate rezultă în mod expres că formularea este în sensul de a consacra o posibilitate și nu o obligativitate, textele utilizând sintagma "pot dona".
În ceea ce privește distincția față de dreptul comun, a considerat că este necesar să avem în vedere situația unei societăți comerciale în care acționarul majoritar este un investitor privat prudent și diligent, aceleași caracteristici fiind valabile și pentru acționarul minoritar. Astfel, în principiu, a considerat că, potrivit dreptului comun este posibilă operațiunea de donație către bugetul de stat din partea unui operator economic care are acționar majoritar privat, fiind incidente dispozițiile Codului civil în materie de donație.
În același timp însă, a considerat că marja de apreciere a acționarului majoritar cu privire la cuantumul concret al donației este limitată de principiul proporționalității, potrivit căruia toți acționarii trebuie să participe și la profit și la pierderi în mod proporțional cu cotele deținute. Or, în cazul de față, așa cum a arătat mai sus normele legale criticate nu impun donarea întregului profit, astfel încât să se poată susține argumentul reclamantei cum că statul ar fi profitat de dubla sa calitate de legiuitor și de acționar pentru a impune distribuirea către sine a profitului.
A arătat că, prin urmare, sunt nefondate argumentele reclamantei care vizează faptul că reglementările criticate ar fi impus efectuarea donației și că acestea ar fi constituit temei legal distinct de dreptul comun.
În ceea ce privește critica potrivit căreia statul și-ar fi atribuit nu doar partea leului, ci întregul dividend, a considerat pârâtul că nu este lipsită de importanță formularea textelor criticate care utilizează sintagma "pot dona sume neutilizate", respectiv "pot dona sume". Astfel, cu totul alta ar fi fost situația dacă reglementarea ar fi utilizat forma articulată, respectiv "pot dona sumele neutilizate" și "pot dona sumele" sau "donează sumele neutilizate", respectiv "donează sumele de ... ".
A arătat că, în aceste condiții, există argumente de text pentru a avea în vedere faptul că legiuitorul delegat nu numai că nu a derogat de la dreptul comun în materia donațiilor, dar nu a derogat nici de la dreptul comun în materia distribuirii dividendelor. În opinia sa, prevederile criticate nu stabilesc expres nici că statul va încasa întregul profit, totalitatea sumelor neutilizate și nici că un demers de aplicare a dispozițiilor privind facultatea de a dona nu trebuie să țină cont de actul constitutiv, legea societăților comerciale și principiile generale de drept. Astfel, forma nearticulată din sintagma "pot dona sume neutilizate", respectiv "pot dona sume" susține numai faptul că pot fi donate părți din sumele care se circumscriu condițiilor prevăzute, părțile fiind determinate și cu aplicarea celorlalte dispoziții din dreptul comun, de la care prevederile criticate nu au stabilit derogări. Practic, normele legale criticate nu au făcut altceva decât să stabilească modul în care, între altele, pentru societățile cu capital majoritar de stat putea fi utilizată posibilitatea de a dona sume către bugetul de stat, posibilitate permisă inclusiv de Codul civil, fără a înlătura incidența principiului proporționalității.
A arătat că, prin urmare, dacă O.G. nr. 18/2010 nu a cuprins și garanții suplimentare privind ocrotirea proprietății acționari lor minoritari acest lucru s-a datorat faptului că aceștia se bucură în continuare de toate garanțiile prevăzute de legislația în materie, potrivit dreptului comun, garanții care nu au fost înlăturate prin adoptarea acestui act normativ, existând chiar argumente de text din cadrul acestuia că, de fapt, limitele marjei de apreciere a acționarului majoritar au fost menținute, după cum a arătat mai sus. În aceste condiții, considerăm că, de exemplu, în cazul S.C. Romgaz S.A., facultatea de a dona sume la bugetul de stat putea fi utilizată numai cu respectarea limitei superioare de 400 milioane de lei. Reclamanta afirmă că această limită nu a făcut decât să arate suma care trebuie donată, când, de fapt această limită arată tocmai faptul că la utilizarea facultății de a dona erau incidente principiul proporționalității și celelalte principii din actul constitutiv și din dreptul comun, așa cum erau incidente, de exemplu condițiile societare și legale de convocare a A.. Mai mult, limita respectivă este un indiciu concret al faptului că legiuitorul nu a intenționat să determine suma care trebuie donată, ci doar să se asigure că marja de apreciere a acționarului majoritar respectă drepturile acționarilor minoritari, așa cum respectă, în exemplul mai sus menționat, regulile de convocare a A. sau ale CA.
Așadar, configurarea sumei concrete care urma să fie donată bugetului de stat este un act care depinde eminamente de voința societății, statul lăsând, așa cum a arătat, această opțiune deschisă, iar, în concret, suma urma să fie determinată, de la caz la caz, prin aplicarea ansamblului regulilor de drept incidente și nu doar a posibilității de a dona.
Față de acestea, a considerat neîntemeiată excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată.
În subsidiar, în situația în care instanța va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, a precizat că punctul de vedere al Guvernului R. asupra excepției de neconstituționalitate va fi completat și prezentat Curții Constituționale, sub semnătura primului-ministru, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
La termenul din 11.12.2013, instanța, în temeiul art. 52 C.proc.civ., a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că, singura împrejurare că acesta a inițiat O.G. nr. 18/2010 nu justifică un interes actual.
La același termen, instanța a acordat cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare.
A pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei.
Reclamanta a depus chitanțe care atestă plata taxei judiciare de timbru stabilite de instanță și timbre judiciare în cuantum de 6 lei.
Pârâtul, prin consilier juridic, a arătat că nu mai susține excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, față de faptul că apărătorul reclamantei a depus contractul de asistență juridică.
Prin încheierea din 11.12.2012, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin aceeași încheiere, instanța, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2005, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 și a suspendat judecarea cauzei.
La data de 9.07.2013 a fost comunicată Curții de Apel București copia deciziei Curții Constituționale nr. 272/23.05.2013, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010, ridicată de Societatea Comercială F. P. S.A. în dosarul nr._ .
Repunându-se cauza pe rol, a fost acordat termen la 24.09.2013, cu citarea părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat, în temeiul prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate de dispozițiile art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. (3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. (…) (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.”
Prin decizia nr. 272/23.05.2013, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamantă în prezenta cauză și a constatat că dispozițiile art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Având în vedere că dispozițiile art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 au fost declarate constituționale prin decizia sus-menționată, în baza art. 9 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. P. S.A., cu sediul în București, .-80, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. N. N. D. Kingston Petersen, în București, .. 1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, în contradictoriu cu pârâtul G. R., cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 1.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. C. M. D.
Red. / Tehnored. C.R.I.
4 ex./2013
. ………………….
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1697/2013. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2030/2013.... → |
|---|
