Pretentii. Decizia nr. 1764/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1764/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 3026/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1764
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: U. D.
JUDECĂTOR. B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Fetești, împotriva sentinței civile nr.2528 F/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.(2) Cod procedură civilă, apreciază recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. unic_ la data de 14.08.2012 reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule, în sumă de 9.1528 lei, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara autoturismului marca AUDI nr. identificare - . WAUZZZ8K39N015757, pentru înmatricularea căruia i s-a solicitat achitarea taxei de poluare în sumă de 9.152 lei potrivit deciziei de calcul nr. 49/03.04.2012.
A menționat că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulatie a marfurilor si a bunurilor.
In dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 117 Cod procedură fiscală, art. 148 din Constituția României, art. 110 (fost 90) par.1 din Tratatul CE etc.
În conformitate cu prevederile art. 115 Cod procedură civilă pârâta A.F.P. FETEȘTI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru nerespectarea obligației stabilită de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 referitoare la parcurgerea procedurii prealabile iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 11 din OG nr.50/2008 privind taxa de poluare și normele metodologice privind taxa de poluare care sunt conforme cu criteriile comunitare.
Prin sentința civilă nr. 2528/8.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost admisă ca fondată cererea formulată de reclamanta B. M., a fost respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta AFP FETEȘTI și a fost obligată parata către reclamantă să-i restituie suma de 9.152 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data de 03.04.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ridicată de pârâta A.F.P. Fetești, tribunalul a reținut că atâta timp cât reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emise de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr.24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar, respectiv Germania, un autovehicul second hand marca AUDI nr. identificare - . WAUZZZ8K39N015757 pentru înmatricularea căruia a fost condiționată să achite suma de 9.152 lei, potrivit chitanței . nr._/03.04.2012, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul constatat că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
A mai reținut că, însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii fiscale, calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru tribunalul a hotărât ca suma totală să fie actualizată cu această dobândă legală calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data plății efective .
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, în motivare recurenta pârâtă arată că, referitor la excepția inadmisibilitatii cererii reclamantei aceasta avea obligativitatea contestării Deciziei de calcul al taxei pe poluare la organul emitent, in speța la Administrația Finanțelor Publice Fetești, obligație stabilita de art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554 / 2004: "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia " coroborat cu art. 207, alin. 1" Contestația se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii." In Codul de procedura fiscala se stipulează:
-la art. 205, alin. 1 si 2 din Codul de procedura fiscala, " împotriva titlului de creanța, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac si nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care se considera ca a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. "
-la art. 206, alin. 3 " Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru. "
-la art. 207, alin. 1 " Contestația se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. "
In speța, organul competent pentru soluționarea contestației este conform art. 209, alin. 1, lit. c din Codul de procedura fiscala D.G.F.P. Ialomița - Biroul Soluționarea Contestațiilor, întrucât Decizia de calcul al taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal.
Potrivit art. 218, alin. 2 din Codul de procedura fiscala, împotriva Deciziilor emise in soluționarea contestației, se poate face contestație la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta ( in speța la Tribunalul Ialomița ) in termen de 6 luni de la comunicarea Deciziei emisa in soluționarea contestației.
Având in vedere faptul ca reclamanta B. M. nu a urmat aceasta procedura prealabila, acesta formulând o simpla cerere de restituire a taxei pe poluare, a considerat ca inadmisibilitatea cererii era evidenta, iar instanța de fond trebuia sa admită aceasta excepție a inadmisibilității cererii reclamantei.
F. de cele prezentate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii reclamantei B. M. ca fiind inadmisibila.
In drept, recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 si următoarele, art.304, alin. 1, pc. 9 coroborat cu art. 101, alin. 1 din Codul de procedura civila, prevederile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554 / 2004 si prevederile Codului de procedura fiscala sus-invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Curtea apreciază ca, in mod legal, prima instanta a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile invocată de pârâta AFP Slobozia având în vedere că reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emise de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
Pe fondul cauzei, Curtea retine următoarele:
Admisibilitatea acțiunii în restituirea taxei de poluare este soluția adoptată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 24/2011 stabilindu-se că procedura de contestare reglementată de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii, reținând încălcarea normelor de drept comunitar în ce privește obligația plății taxei de poluare.
Coroborând dispozițiile art. 4 și art. 2 lit. a, g-l) din Legea nr. 9/2012, art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 1/2012, cu situația de fapt reținută în privința intimatei reclamante, Curtea constată că refuzul exprimat de către recurentă pârâtă este exprimat cu exces de putere, având în vedere că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, cererea formulată de către reclamant vizează situația înmatriculării în evidențele din România a unui autoturism anterior înmatriculat în Germania, second-hand, neînmatriculat anterior în România, prin urmare fiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a raportate la art. 2 lit. a și h din același act normativ.
Pe de altă parte, Curtea reține că în privința autoturismelor second-hand, înmatriculate anterior în evidențele din România, pentru care nu a fost achitată la data primei înmatriculări taxa de primă înmatriculare prevăzută de Legea nr. 571/2003, respectiv taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, republicată, la data transcrierii primului transfer al dreptului de proprietate în România, o astfel de taxă la data formulării cererii adresată de către reclamant pârâtului pe cale administrativă și la data formulării răspunsului la procedura prealabilă, nu era datorată, fiind suspendată până la data de 01.01.2013 obligația stabilită prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, iar în măsura în care o astfel de taxă a fost achitată începând cu data de 01.01.2012, urmează a fi restituită la solicitarea solicitantului.
Coroborând aceste împrejurări, Curtea constată, prin urmare, că rațiunea adoptării hotărârilor în cauzele T. și N. împotriva României subzistă și în prezenta cauză, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 110 TFUE în sensul nerespectării principiului nediscriminării fiscale între cele două categorii de autoturisme, respectiv cele second-hand, anterior înmatriculate într-un alt stat membru(pentru care potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012 există obligația plății taxei de poluare) și acelea second-hand, deja înmatriculate pe teritoriul României, și pentru care, chiar și la data transferului dreptului de proprietate, până la data de 01.01.2013, nu exista în fapt și în drept obligația achitării, fiind încadrate în ipoteza prevăzută de art. 4 alin. 2 din același act normativ, descurajându-se astfel circulația bunurilor în interiorul U.E., aceasta fiind interpretarea art. 110 din TFUE, obligatorie pentru autoritățile interne în temeiul disp. art. 11 și 148 alin. 2 din Constituția României, respectiv Legea nr. 157/2005 privind aderarea României la U.E.
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Fetești, împotriva sentinței civile nr.2528 F/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
U. D. B. V. V. D.
GREFIER
C. D.
Red.jud.U.D./2 ex./
Tribunalul București - Secția a IX-a
C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.M. A. G.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Cetăţenie. Sentința nr. 43/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
