Pretentii. Decizia nr. 2706/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2706/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 4413/87/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2706
Ședința publică de la 13.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: J. A.
JUDECĂTOR: C. – N. L.
JUDECĂTOR: ȘURCULESCU F.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 1004/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal – complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. R. I. și cu intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții – restituire taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1004 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman- Secția C., în dosarul nr._ s-a admis acțiunea, privind pe reclamantul M. R. I., domiciliat în ., județul Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, prin reprezentant legal, cu sediul în București, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M., prin reprezentant legal, cu sediul în T. M., județul Teleorman și obligate pârâtele Administrația F. pentru Mediu – București și Administrația Finanțelor Publice T. M. să restituie reclamantului suma de 4417 lei reprezentând taxa pe poluare.
Pentru a hotărâ acestea, Tribunalul a reținut prin acțiunea înregistrată la nr._ din 02.10.2012 reclamantul M. R. I. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu București, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice T. M. solicitând restituirea sumei de 4417 lei reprezentând taxă pe poluare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în anul 2008 a cumpărat un autoturism marca Renault Trafic, nr. de identificare VF1JLBCB66V266303, din spațiul UE, respectiv Germania având nr. de circulație WHV – 83- H, ce a fost înmatriculat pentru prima dată la data de 30.03.2006 în UE.
Instituția Prefectului Județului Teleorman a condiționat înmatricularea autoturismului de plata unei taxe pe poluare, taxă pe care a achitat-o cu chitanța ., nr._ în valoare de 4417.
A precizat reclamantul că, s-a adresat ulterior către Administrația Finanțelor Publice T. M. și Administrația F. pentru Mediu București în vederea restituirii taxei de poluare care a fost percepută abuziv, răspunsul fiind negativ.
Consideră reclamantul că taxa pe poluare plătită este abuzivă și interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene și, ținând cont că începând cu 01.01.2007, data la care România a aderat la UE, reglementările comunitare sunt direct aplicabile față de dispozițiile interne.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice T. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii pârâta a arătat că, restituirea taxei de poluare se poate solicita, doar ca diferențe de taxe plătite, în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost calculată și plătită taxa de poluare, pe care le invocă reclamanta, consideră pârâta că, acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate în susținerea acțiunii.
Invocând jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, pârâta a arătat că, Tratatul Uniunii Europene nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa de poluare intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Față de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se poate observa că taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de statul roman, ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituită în vederea constituirii și colectării de fonduri pentru protejarea mediului și a aerului, împotriva poluării acestuia.
Instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin OUG nr. 50/2008, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să o respecte, în baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscală, conform cărora „interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului în scopul realizării cerințelor legii"", în condițiile în care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate să adopte măsuri legislative, pentru modificarea și completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Din proba cu acte administrată în cauză s-a reținut că:
Reclamantul M. R. I. a achiziționat autoturismul marca Renault, tip JL/JLBC/TRAFIC, categoria auto M1, norme poluare E3, an fabricație 2006, ce a fost înmatriculat pentru prima dată la 30 martie 2006 într-un stat membru UE.
În vederea efectuării primei înmatriculării în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluarea în sumă de 4417 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 210/10.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M., achitată potrivit chitanței . nr._ din 16.10.2008.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
S-a reținut astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE, astfel încât s-a admis actiunea si obligate pârâtele Administrația F. pentru Mediu – București și Administrația Finanțelor Publice T. M. să restituie reclamantului suma de 4417 lei reprezentând taxa pe poluare.
Față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reclamantul a renunțat la judecarea cauzei luându-se act de aceasta în practicaua sentinței.
S-a luat act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.
Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Teleorman, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1004 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman- Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat reclamant M. R. I., cu domiciliul in Saelele, jud. Teleorman, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și modificarea acesteia în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii, având în vedere următoarele
1. Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii ( art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
In mod greșit instanța de fons a admis acțiunea având ca obiect anulare act administrativ, restituire taxa de poluare.
Potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta.
Restituirea taxei de poluare se poate solicita, doar ca diferente de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, iar întrucât acțiunea formulata de către reclamantul M. R. I. nu se poate incadra in niciuna dintre aceste situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acestuia este neîntemeiata in drept.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamantul, considera recurenta ca acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG Nr. 50/2008, nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene ( modificat si renumérotât cu art. 110 j din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), intrucat aceasta nu poate fi asimilata I impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției si mediului tuturor proprietarilor de autoturisme
Solicita să sa observe ca actul normative in baza căruia a fost calculata si încasata taxa de poluare a cărei restituire se solicita, este un act normativ in vigoare, cu aplicabilitate generala, astfel ca, in măsura in care s-ar constata ca acesta contravine normelor comunitare, procedurile legale in material elaborării si adoptării actelor cu caracter normativ, impun abrogarea expresa a acestor dispoziti de către organul emitent.
Mai mult decât atat, eventuala nelegalitate a dispozițiilor OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Totodată, se arata ca instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin OUG nr. 50/2008, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, conform cărora ,,interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitoruli, in scopul realizării cerințelor legi?", in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
In situația in care instanța ar admite cererea reclamantului si ar dispune exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța judecătoreasca s-ar substitui autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
Reclamantul intimat M. R. I., a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursul formulat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Teleorman.
Solicită sa i se restituie taxa de poluare in valoare de 4417 lei plătită conform OUG 50 / 2008 la data de 16.10.2008, deoarece consideră ca OUG 50/ 2008, actul care sta la baza calculării si incasarii acestei taxe este in contradicție cu dispozițiile art 6-12 si art 30-37 din Tratatul de la R., de constituire a Comunității Europene, Tratat care interzice orice discriminare in ceea ce privește libera circulație a bunurilor, cu dispozițiile art. 3, lit. a si c din Tratatul privind UE, din Tratatul de la Amsterdam, cu dispozițiile Tratatului de Aderare a României la UE, precum si cu interpretările Curții Europene care a stabilit printr-o decizie din 1974 ca toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitate de a impiedica, direct sau indirect, in fapt sau potențial, comerțul intracomunitar, sunt considerate mărfuri cu efect echivalent cotelor vamale.
Prin aceasta taxa este incalcat principiul constituțional al egalității cetățenilor in fata legii, in condițiile in care sunt obligați la plata acestei taxe, doar cetățenii care achiziționează alt autoturism din alt stat comunitar si nu si cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Autoturismul in cauza indeplineste normele de poluare Euro 3, iar in România se tranzactioneaza autoturisme similare cu norme de poluare Non Euro, Euro 1, si Euro 2, fara taxa de poluare la reinmatriculare, conditionandu-se exercitarea dreptului de folosința al autoturismului, in contradicție cu normele de drept comunitar referitor la libera circulație a mărfurilor.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Renault, tip JL/JLBC/TRAFIC, categoria auto M1, norme poluare E3, an fabricație 2006, ce a fost înmatriculat pentru prima dată la 30 martie 2006 într-un stat membru UE.
În vederea efectuării primei înmatriculării în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluarea în sumă de 4417 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 210/10.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M., achitată potrivit chitanței . nr._ din 16.10.2008.
În mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.
Nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 - să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 1004/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal – complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. R. I., cu domiciliul în Saelele, ., și cu intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. C. – N. L. Șurculescu F.
GREFIER,
B. M.
Red./Tehnored./jud.F.S../20 iunie 2013
Judecător fond: V. V., Tribunalul Teleorman
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2005/2013. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 4072/2013. Curtea de... → |
|---|
