Pretentii. Decizia nr. 362/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 59985/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.362
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOROVIDIU S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3390/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant G. C. M. intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că din partea intimatului reclamant s-a depus dovada achitării onorariului de avocat și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă. Totodată se arată că din partea recurentelor pârâte s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 alin 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor din prezenta cauză:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal la data de 08.09.2011 sub nr._ reclamantul G. C. M. a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâtii A. F. Publice Sector 6, D. G. a F. Publice a Municipiului Bucuresti, M. F. Publice si A. F. pentru Mediu anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/01.10.2010, anularea adresei nr._/04.07.2011 de solutionare a contestatiei, restituirea sumei de 1009 lei reprezentind taxa de poluare actualizata cu dobinda legala pina la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 12.07.2010 a cumparat din Germania un autoturism marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1HZRB101016, inmatriculat pentru prima data la 17.05.1994, iar pentru a-l putea inmatricula in Romania a fost obligat sa plateasca taxa de poluare in cuantum de 1009 lei, conform chitantei . nr._/19.10.2010. Reclamantul a mentionat ca nu i s-a comunicat decizia de calcul al taxei de poluare, motiv pentru care nu a putut-o contesta, astfel ca in mod gresit DGFPMB a respins contestatia ca tardiv formulata.De asemenea, reclamantul a aratat ca taxa contravine dispozitiilor art.28 si 110 TUE deoarece urmaresc diminuarea introducerii in tara a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate in alt stat membru UE. Reclamantul a precizat ca a urmat procedura prealabila potrivit dispozitiilor art.205-207 si 218 din OG nr.92/2003.
In drept au fost invocate dispozitiile art.148 al.2 din Constitutie, art.41, 113, 175 si 188 Cpf, art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, art.90 par.1 din TUE.
Parata A. F. Publice Sector 6, reprezentata de DGFPMB, a depus intimpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de dispozitiile art.1 si 5 al.4 din OUG nr.50/2008 din care rezulta ca taxa se face venit la bugetul Administratiei F. pentru Mediu. Parata a formulat si cerere de chemare in garantie a AFM care este beneficiarul real al taxei. Pe fondul cauzei, parata a mentionat ca taxa a fost legal incasata dispozitiilor legale in vigoare si ca reclamantul nu se incadreaza in situatiile de exceptie prevazute de art.3 al.2 din OUG nr.50/2008. Parata a facut referire la principiul poluatorul plateste si a mentionat ca taxa se aplica tuturor autovehiculelor, fie romanesti, fie straine pentru prima inregistrare a autoturismului in tara si nu pentru ca acesta tranziteaza o frontiera. In ceea ce priveste cererea de restituire, parata a mentionat procedura prevazuta de art.117 din OG nr.92/2003, precizind ca ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa speciala pentru autoturisme si taxa de poluare, insa in cauza nu exista nici o diferenta de restituit.
În drept au fost invocate prevederile art.115 -118 C., OG nr.92/2003, Legea nr.571/2003, Legea nr.554/2004, OMFP nr.1899/2004, art.126 al.2 din Constitutie, OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008.
In baza art.242 al.2 C. parata a solicitat judecarea in lipsa.
Parata DGFPMB a depus intimpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive pentru ca in cauza nu se ataca un act emis de aceasta institutie. Pe fondul cauzei, parata a reiterat sustinerile din intimpinarea depusa de parata AFP Sector 6.
În drept au fost invocate prevederile art.115 -118 C., OG nr.92/2003, Legea nr.571/2003, Legea nr.554/2004, HG nr.109/2009, HG nr.34/2009, OMFP nr.1899/2004, OMEF nr.418/2007, Legea nr.157/2005, Constitutia Romaniei.
Paratul M. F. Publice a depus intimpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive pentru ca in cauza nu exista raporturi juridice intre aceasta institutie si reclamant, sens in care au fost invocate dispozitiile art.3 al.1 si art.8 din HG nr.686/2008 si art.17 din OG nr.92/2003. Pe fond paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
În drept au fost invocate prevederile art.115 C..
Reclamantul a depus la dosar in fotocopii urmatoarele inscrisuri: decizia de calcul al taxei de poluare nr._/01.10.2010, adresa nr._/04.07.2011, chitanta . nr._/19.10.2010, adresa nr._/04.07.2011 de solutionare a contestatiei, contestatie, actele de achizitie a autoturismului, carte de identitate a vehiculului.
Parata a depus dosarul administrativ intocmit in cauza.
La termenul din 20.09.2012 tribunalul a respins ca neintemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor A. F. Publice Sector 6 si DGFPMB si a admis exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M. F. Publice si A. F. pentru Mediu.
Analizînd actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul G. C. M. a cumpărat din Germania prin contractul de cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 12.07.2010 (fila 34) autovehiculul marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1HZRB101016, iar pentru înmatricularea in România a fost nevoit sa plătească o taxa de poluare in cuantum de 1009 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/01.10.2010 (fila 29) si din chitanta . nr._/19.10.2010 (fila 7). Autovehicului a fost inmatriculat pentru prima data in Germania la data de 17.05.1994, astfel cum a retinut organul fiscal in decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/01.10.2010 si astfel cum rezulta din certificatul de inmatriculare eliberat de autoritatile germane (filele 32-33).
Reclamantul a depus la parata AFP Sector 6 contestatie împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, prin care a solicitat si restituirea taxei achitate (fila 31), la care DGFPMB- AFP Sector 6 a răspuns prin adresa nr._/04.07.2011 (fila 30) in sensul ca taxa de poluare a fost legal perceputa, desi, conform art.210 din OG nr.92/2003, parata avea obligatia de a emite decizie de solutionare a contestatiei.
Instanța a constatat că refuzul pârâtei AFP Sector 6 de a restitui reclamantului suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei auto incasata potrivit chitantei . nr._/19.10.2010 este nejustificat. Temeiul de drept al perceperii taxei a fost OUG nr.50/2008, care in art.3 mentioneaza ca taxa se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autoturismul achiziționat de reclamant nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între vehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr.PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), astfel ca nu pot fi retinute sustinerile paratei in sensul ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunta asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constitutia si cu tratatele internationale.
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este de menționat că pe rolul Curții Europene de Justiție s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autovehiculul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea vehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana de Justiție in cauza C‑402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit ca „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională”.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată si art.218 al.2 din OG nr.92/2003, tribunalul a admis in parte cererea principala, in sensul ca a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr._/01.10.2010 si adresa nr._/04.07.2011 de soluționare a contestației, și a obligat pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 1009 lei reprezentând taxa de poluare.
Tribunalul a respins solicitarea de plată a dobânzii legale față de dispozițiile art.124 din OG nr.92/2003, conform cărora „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”. Tribunalul a reținut că reclamantul a depus la parata contestația înregistrată sub nr._/29.06.2011 (fila 9) prin care nu a solicitat si dobânda legala. Așadar acordarea dobânzii legale se poate face numai de la data formulării unei astfel de solicitări la organul fiscal.
In temeiul art.60 C., tribunalul a admis cererea de chemare in garantie formulată de parata si a obligat chemata în garantie A. F. de Mediu la plata catre parata AFP Sector 6 a sumei de 1009 lei reprezentând taxa de poluare.
F. de solicitarea reclamantului si de dispozițiile art.274 C., tribunalul a obligat parata AFP Sector 6 la plata către reclamant a sumei de 543,60 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar (43,60 lei) si onorariu de avocat (500 lei, conform chitanței nr.12/20.06.2012- fila 76).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin care au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin recursurile lor, ambele pârâte recurente a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului său, această pârâtă a arătat că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivându-și soluția pe faptul că autoritățile fiscale și-au încălcat obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Or, taxa de poluare a fost percepută în baza unor acte normative în vigoare la momentul stabilirii taxei.
Dispozițiile art. 90 din Tratat nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de poluare se plătește de către toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești sau pârâtelor, în calitate de autorități fiscale, după cum greșit a reținut instanța de fond.
Față de motivarea tribunalului privind caracterul discriminatoriu al taxei de poluare, recurenta DGFPMB a arătat că regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurente, Curtea apreciază recursurile acestora ca nefondate, pentru următoarele considerente și cu următoarele amendamente în privința argumentării instanței de fond:
1. Principala critică adusă de recurente sentinței tribunalului se referă la faptul că nu este în căderea nici a autorităților fiscale și nici a instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare.
Curtea observă că recurentele nu aduc nici un fel de argumente în sprijinul susținerilor lor, ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, invocată pe larg de tribunal în argumentarea soluției pronunțate.
Se impune astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă AFP sector 3, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 90 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
2. Trecând la analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
3. Cât privește invocata neîndeplinire a procedurii administrative prealabile, Curtea constată că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. În acest sens s-a pronunțat ÎCCJ, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98)
. Astfel, prin Legea nr. 157/2005 a fost ratificat Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, în conformitate cu care, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat recunoașterea tratatului ca fiind „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional, nu doar în ceea ce privește statele suverane care au semnat și ratificat tratatul, ci și în cadrul sistemului de drept intern al acestora. Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație în raport de ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi și obligații, care pot fi invocate direct de particulari în fața instanțelor naționale (Cauzele V. Gend en Loos, nr. 26/26, 1963 și C./Flaminio C. Enel, nr. 6/64, 1964).
În ce privește motivul de recurs potrivit căruia în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată curtea reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare .
Astfel, prin admiterea cererii de chemare în judecată, pârâta a căzut în pretenții ,fiind în culpă procesuală ,împrejurare care atrage incidența în cauză a prevederilor art 274 alin 1 din C. potrivit căruia partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, astfel încât este legală și temeinică soluția instanței de fond de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Reținând toate aceste considerente, Curtea apreciază recursurile pârâtelor ca neîntemeiate, urmând a le respinge, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3390/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant G. C. M. intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 28.01.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. TB 9
I. S.
The.red.O.S.
Dact 2 ex/D.Ș.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1156/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 363/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
