Pretentii. Sentința nr. 2771/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2771/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 3114/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2771

Ședința publică de la 25.09.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. P.

GREFIER: M. C. I.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PRIN PROCURORUL GENERAL, având ca obiect - „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 24.09.2013, reclamantul a depus înscrisuri, în 2 exemplare, după care,

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul L. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale pentru traumele psihice și consecințele pe care reclamantul și familia sa lesuportă de 5 ani le suportă pe nedrept din vina exclusivă a pârâtului prin refuzul a face.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că a formulat mai multe plângeri penale împotriva Secției 11 poliție, împotriva unor judecători de la Tribunalul București, a unui cabinet expert contabil, a unui notar, a unui executor judecătoresc, a unui avocat, a domnului P. M., precum și a Asociației proprietari ., București, acestea formând obiectul dosarului de cercetare penală nr. 868/P/2oo9, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Reclamantul a susținut că este nemulțumit de modul în care s-a instrumentat acest dosar penal, arătând că nu se face o cercetare obiectivă a faptelor semnalate și că a formulat mai multe memorii înaintate Președintelui României și Ministerului Justiției.

Concluzionează în sensul că această situație durează de 6 ani, producând daune materiale și morale întregii familii și solicită obligarea pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel București la plata de daune morale în valoare de 500.000 lei.

Pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul a arătat că a înregistrat sesizarea formulată de reclamantul L. I. privind nemulțumirea acestuia față de soluțiile dispuse de parchet în mai multe dosare penale ce au avut ca obiect plângeri formulate împotriva unor magistrați, executori judecătorești, avocați și alte persoane.

A susținut că au fost reluate aspectele prezentate în plângerile anteriore ce au format obiectul dosarelor penale nr. 868/P/2010, nr. 144/P/2011, nr. 1427/P/2011 și nr. 1522/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București referitoare la președintele Asociației de Proprietari din blocul nr. 7 din .. 36, sector 3, București, avocatul E. M. și executorii judecătorești care ar fi săvârșit infracțiuni de fals și abuz, cu precizarea suplimentară că persoanele susmenționate ar fi fost ajutate și de doi notari în săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.pen.

Pârâtul a arătat că în urma examinări cauzei, prin rezoluția emisă de reprezentantul Ministerului Public la data de 13.06.2012 în dosarul nr. 260/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C.pen. față de A.N.

În ceea ce privește petiția reclamantului trimisă inițial Administrației Prezidențiale prin care acesta solicita efectuarea de cercetări sub aspectul unei presupuse infracțiuni de abuz în serviciu comisă de către doi notari publici a căror nume nu le-a precizat dar față de care a presupus că au participat la adunarea generală a Asociației de Proprietari din Blocul nr. 7 din .. 36, sector 3, București ce a avut loc la data de 16.10.2006, pârâtul a arătat că aceasta nu întrunește elementele prev. de art. 222 C. pen. decât dacă fapta este expusă în mod concret, relevându-se cel puțin date din care să rezulte presupunerea rezonabilă în acest sens.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a reluat și a dezvoltat susținerile referitoare la săvârșirea de către persoanele împăotriva cărora a formulat plângere penală a unor presupuse infracțiuni.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:

În fapt, reclamantul a formulat o . plângeri penale care au format obiectul dosarelor penale nr. 868/P/2010, nr. 144/P/2011, nr. 1427/P/2011 și nr. 1522/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București referitoare la președintele Asociației de Proprietari din blocul nr. 7 din .. 36, sector 3, București, avocatul E. M. și executorii judecătorești care ar fi săvârșit infracțiuni de fals și abuz.

Prin sesizarea înregistrată sub nr. 307/VIII-1/2012 reclamantul și-a exprimat nemulțumirea față de soluțiile dispuse de P. dosarele penale ce au avut ca obiect plângeri formulate împotriva unor magistrați, executori judecătorești, avocați și alte persoane, arătând că acestea ar fi fost ajutate și de doi notari în săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.pen.

Curtea constată că, prin Rezoluția emisă la data de 13.06.2012 în dosarul nr. 260/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C.pen. față de A.N., în cauza sesizată de către reclamant.

În esență, reclamantul este nemulțumit de modul în care au fost instrumentate dosarele penale întocmite urmare a plângerilor penale pe care le-a formulat și de soluțiile pronunțate în aceste cauze de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel București, apreciind că această modalitate de soluționare i-a cauzat daune materiale și morale.

În raport de susținerile reclamantului, Curtea constată, în primul rând, că soluțiile pronunțate de procurori în cadrul dosarelor penale pe care le instrumentează nu au caracterul unor acte administrative, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ, sub aspectul legalității.

În măsura în care reclamantul este nemulțumit de modul în care au fost soluționate aceste cauze penale, acesta are posibilitatea legală de a exercita căile de atac reglementate de Codul de procedură penală, instanța de contencios administrativ nefiind competentă să examineze, din perspectiva leglității și temeiniciei, soluțiile pronunțate de procurori în cauzele penale.

În ceea ce privește pretinsul refuz al pârâtului de a cerceta plângerile penale formulate de reclamant, Curtea reține, pe de o parte, că acesta nu poate constitui un refuz nejustificat – act administrativ asimilat - în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte, că P. de pe lângă Curtea de Apel București a procedat la examinarea plângerilor formulate de reclamant, împrejurarea că nu au fost soluționate în sensul favorabil acestuia, neputând constitui un refuz de a cerceta cauza.

Neputându-se reține în sarcina pârâtului o conduită ilicită, constând în nelegalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat, întrucât actele și măsurile dispuse de procuror cu ocazia instrumentării cauzelor penale nu au caracterul unor acte administrative, Curtea constată că modalitatea de soluționare a plângerilor penale formulate de reclamant nu este aptă să îi producă acestuia vreun prejudiciu moral sau material, existența pagubei fiind condiționată de existența faptei ilicite.

Pe cale de consecință, constatând că pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel București a procedat la examinarea plângerilor penale formulate de reclamant, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată, cu precizarea că cenzurarea legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate de pârât în cauzele penale se poate face exclusiv în termenele și în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul L. I., cu domiciliul în sector 3, București, .. 36, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PRIN PROCURORUL GENERAL, cu sediul în sector 3, București, .-3, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. P. M. C. I.

Red.jud. P.C.

Tehnored. I.C./4ex.

..2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2771/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI