Pretentii. Decizia nr. 4394/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4394/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 2643/116/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4394
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă B. L. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 2111/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale C. Administrativ și Fiscal – Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită iar prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată îndeplinite disp. art. 150 Cod procedură civilă și reține cererile de recurs spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2111/29.11.2012 Tribunalul Călărași – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași. În consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3007 lei achitată cu titlu de taxă de înmatriculare.
Totodată, instanța a respins capetele de cerere ale acțiunii privind anularea adresei nr._/8.10.2012 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Anterior, prin încheierea de ședință din 8.11.2012, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat la data de 22.03.2008 un autovehicul sencond-hand, marca Seat L., iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 3007 lei, achitată la data de 17.04.2008.
Reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 3007 lei, însă pârâta a refuzat acest lucru.
Tribunalul reține că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate aui fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110(1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cui produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.)
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit.a din OUG nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauzele T. și N. că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință, taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, deciziile Curții Europene de Justiție în cauzele T. și N. fiind obligatorii pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o cauză similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prin art. 4 al legii.
Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013.
Ca atare, la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
In consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritar și prevalează legii interne.
Cât privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei, tribunalul a reținut că aceasta nu a fost motivată în fapt și în drept.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI.
În recursul său, reclamanta a arătat că instanța de fond a respins in mod greșit acest capăt de cerere, întrucât încasarea pe nedrept si in mod nelegal a unei sume la bugetul statului, naște, potrivit dispozițiilor procedurale fiscale, dreptul la restituirea sumei in integralitate, respectiv prin aplicarea dobânzii legale aferente acestei sume, așa cum stabilesc dispozițiile art. 117, alin 1, lit. d, art. 124 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În recursul său, recurenta-pârâtă arată că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile¬limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/ 2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
Precizam faptul ca in data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În cursul judecării recursului s-a dispus citarea în cauză a intimatei DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI, care a preluat atribuțiile Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile părților, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, având în vedere, pe lângă considerațiile instanței de fond și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 07.04.2011 în cauza T. vs. Statul român și ulterior în cauza N. vs. Statul român, în care s-a reținut că taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art. 110 din TFUE. Așa fiind, soluția instanței cu privire la obligația de restituire a sumelor încasate este corectă, fiind în acord cu normele dreptului comunitar, toate criticile recurentei-pârâte cu privire la acest aspect fiind nefondate.
În ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Curtea constată că perceperea unei sume fără existența unui suport legal valid constituie un fapt juridic generator de prejudicii. Acoperirea integrală a prejudiciului presupune, pe lângă restituirea sumei percepute, și dezdăunarea pentru lipsa de folosință a acesteia. Prin urmare, Curtea constată că se impune obligarea pârâtei la plata dobânzii, astfel cum a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că reclamanta nu a motivat în mod distinct acest capăt de cerere nu poate conduce la respingerea acestuia, întrucât satisfacerea acestei solicitări decurge logic din admiterea capătului principal de cerere, conform principiului acoperirii integrale a prejudiciului, ce guvernează materia răspunderii delictuale.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul pârâtei, va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312 și 304 pct. 9 C. proc. civ. și va modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și la plata dobânzii legale aferente sumei de 3007 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 2111/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale C. Administrativ și Fiscal – Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă B. L. împotriva sentinței civile nr. 2111/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale C. Administrativ și Fiscal – Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și la plata dobânzii legale aferente sumei de 3007 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Octombrie 2013.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
Red. Tehnored. R.I.
2 ex.
………………………………………
Tribunalul Călărași – Secția C.
Judecător: C. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|








