Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 612/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 9261/2/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 612/11.02.2012

Ședința publică de la 11.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. D.

GREFIER - C. A.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. E., în contradictoriu cu pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat A. D. Ș., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 15.01.2013, pârâtul a depus originalul întâmpinării și un set de înscrisuri.

Reclamantul, prin avocat, depune originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru de 12 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, un set de înscrisuri în dovedirea și susținerea acțiunii.

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul doi al acțiunii având ca obiect recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și acordă cuvântul totodată și asupra excepțiilor inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes invocate de pârât prin întâmpinare.

Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului având în vedere că refuzul a fost din partea Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, care a organizat și stabilit modalitatea de desfășurare a examenului, universitatea fiind doar o locație a desfășurării examenului care a fost susținut de cei cărora li s-a aprobat dosarul de către minister. Invocă prevederile art.7, art.34, art.35, art.37, art.42 și 43 din Lg nr. 128/1997, și art 68 din Lg învățământului nr. 84/1995, în raport de care M. aprobă, Inspecția verifică întrunirea condițiilor, precizând că în urma notei trimisă de Minister nu a putut susține examenul, M. fiind singurul coordonator al examenului de definitivare. în ce privește excepția inadmisibilității, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că pe nota contestată există semnătura ministrului și ștampila, în raport de care nu a putut susține examenul, nota nefiind o simplă corespondență, reprezentând o listă colectivă trimisă de Inspectorat către centru. Consideră că actul administrativ nr._/2010 a produs efecte juridice. Față de excepția lipsei de interes, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că dosarul reclamantului a fost verificat anterior, în urma verificării constituindu-se un dosar de definitivat. Precizează că acțiunea a fost formulată pentru nerespectarea unui drept personal al reclamantului, drept încălcat printr-o notă a ministerului. Mai arată că Facultatea de Muzică era acreditată, urmând a se raporta la legislația în vigoare la momentul respectiv.

Curtea acordă cuvântul și în dezbaterea pe fond a acțiunii.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, reclamantul îndeplinind toate cerințele legale pentru susținerea examenului de definitivare. Invocă HG nr.1011/2001, art.15 alin.10 din Legea nr.84/2005, art.2 din Legea nr.554/2004. Consideră că pârâtul a uzat de exces de putere, astfel că se impune anularea în parte a Notei contestate, în ceea ce îl privește pe reclamant și recunoașterea dreptului acestuia de a susține examenul de definitivare. Depune concluzii scrise și jurisprudență. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare atât pe excepții, cât și pe fond.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului anularea în parte a actului administrativ emis de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu numărul_/DGJC/l 4.10.2010, cu privire la reclamant, prin care în mod ilegal i-a fost refuzată participarea la susținerea examenului de Definitivat în învățământ în sesiunea august 2011, restabilirea situației anterioare emiterii actului administrativ nr._/DGJC7I4TI030IO, respectiv recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării, obligarea M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial Diploma de Studii, obținută în urma susținerii examenului de licență, . nr._ eliberată de către Universitatea "S. Haret" - Facultatea de Muzică, la data de 01.07.2009, sub nr.8139.

În motivare, reclamantul a învederat următoarele:

Astfel reclamantul a susținut că a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității "S. Haret" București în perioada 2005 - 2008, și a absolvit cursurile acesteia prin promovarea examenului de licență în sesiunea Iulie 2008.

A înțeles să urmeze cursurile Universității S. Haret - Facultatea de Muzică în condițiile în care a obținut garanția că aceasta este acreditată, iar finalizarea cursurilor prin obținerea diplomei de licență îi va conferi toate drepturile legale. Prin semnarea contractului de studii, Universitatea s-a angajat să obțină calificare utilizabilă pe piața muncii, lucru care s-a și întâmplat.

În acest sens i-a fost eliberată Diploma de Licență . nr._ de către Universitatea "S. Haret" - Facultatea de Muzică la data de 01.07.2009 sub numărul 8139.

Potrivit acestui document, ce poartă antetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, reclamantul beneficiază de toate drepturile legale și face precizarea că nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării, constatării nulității sau anulării acestui act.

În concret, acesta funcționează la Palatul Copiilor din C. ca profesor de muzică la catedra de taraf începând cu anul 2009.

În luna octombrie a anului 2010 a depus dosarul în vederea înscrierii la Definitivat la Palatul Copiilor din Constanta.

Dosarul de înscriere a fost verificat de conducerea unității de învățământ (Palatul Copiilor din C.) conf. art 29 alin 2 din Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar - Anexa la O.M nr.5720/20.10.2009 și înaintat către Inspectoratul Școlar Județean C. care l-a aprobat și a dispus a dispus efectuarea inspecției speciale pentru obținerea gradului didactic DEFINITIV.

În urma analizei activităților desfășurate pe parcursul inspecției speciale, s-a considerat că este îndreptățit să susțină examenul pentru obținerea gradului definitiv. Ulterior obținerii calificativului la inspecția specială, Dosarul, precum și Raportul Scris privind obținerea calificativului la Inspecție Specială au fost înaintate către centrul de perfecționare a personalului didactic, din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, conf. art. 30 alin 1 lit. a din Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, care a acceptat Dosarul în vederea susținerii examenului de DEFINITIVAT.

Astfel, a fost înscris pe listele candidaților care urmau să susțină examenul pentru acordarea definitivării în învățământ în anul școlar 2010 - 2011, așa cum reiese și din Adresa Inspectoratului Școlar Județean C. Nr. 1688/1/24.09.2012.

Examenul pentru obținerea gradului definitiv urma să fie susținut în luna August a anului 2011.

În ziua examenului s-a prezentat la sediul Universității de Muzică din București în vederea susținerii examenului, însă nu i-a fost permis accesul în sala de examen. Având în vedere faptul că pe parcursul acestor luni nu s-a luat nicio măsură din partea MECTS cu privire la reglementarea situației celor care au terminat forma de învățământ ID, Universitatea S. Haret, așa cum s-a susținut în presă prin comunicatele MECTS, reclamantul a solicitat explicații cu privire la refuzul de a fi primit în examen și dacă a făcut parte din lista colectivă a profesorilor care nu a putut susține examenul de definitivat, Inspectoratului Școlar Județean C.. Potrivit răspunsului primit de la această Instituție, Adresa Nr. 1688/1/24.09.2012., adresă prin care i s-a comunicat Nota nr._/DGJC/14.10. 2010 și totodată confirmat faptul că ar fi făcut parte din lista persoanelor vizate de această Notă, iar reclamantul nu are dreptul să susțină examenul de acordare a definitivării în învățământ urmare a Notei nr._/DGJC/14.10.2010.

Nota MECTS nr._/DGJC/14.10.2010 a produs efecte juridice în sensul art.2 alin 1 lit. c din Lg nr. 554/2004, în sensul că ulterior emiterii acesteia nu i s-a recunoscut și i-a fost refuzat dreptul de a susține examenul de Definitivat.

Potrivit Notei MECTS nr._/DGJC/14.10.2010 adresată Universității de Muzică din București, în conformitate cu disp art. 19 din OMECI nr. 5720/2009 definitivarea în învățământ se poate obține de către personalul didactic de predare care îndeplinește condițiile de studii prev. de art 7, 34, 35, 36, 37, 42 și 43 din Lg nr. 128/1997, și art 68 din Lg învățământului nr. 84/1995.

Reclamantul nu a fost primit în examen ulterior emiterii actului nr._/DGJC/14.10.2010.

Reclamantul a întrunit toate condițiile legale de participare la examenul de definitivat, așa cum reiese și din modul de verificare și aprobare a Dosarului depus în vederea susținerii examenului precum și din actele anexate cererii de chemare în judecată.

Astfel, a îndeplinit cerințele referitoare la studiile de specialitate, pregătire psiho - pedagogică, vechime la catedră și performanțe profesionale, conform art. 7, 34, 35, 36, 37, 42 și 43 din Legea 128/1997 și art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, ambele în vigoare la momentul absolvirii studiilor și înscrierii la examenul de definitivat.

Prin plângerea prealabilă nr._/2012, a contestat legalitatea și netemeinicia actului administrativ unilateral cu caracter individual emis de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și anume Nota M.E.C.T.S nr._/DGJC/14.10.2010 și a solicitat M.E.C.T.S revocarea în parte a acesteia, în temeiul art. 52 alin 1 din Constituție, ale art. 1 alin (1) și ale art. 2 alin (1), art. 7 din Legea 554/2004 privind Contenciosul Administrativ, apreciind ca fiind emisă cu încălcarea actelor normative enunțate în cuprinsul plângerii, precum și cu încălcarea dreptului comunitar.

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a răspuns plângerii formulate printr-o adresa purtând același număr de înregistrare și anume nr._ din data de 02.11.2012, și contrar celor solicitate a conchis faptul că plângerea formulată este neîntemeiată și nu a dat curs solicitării.

În aceste condiții, față de răspunsul neclar, lipsit de o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune, pe care înțelege să o susțină cu următoarele argumente:

I. Notei Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu numărul_/DGJC/14.10.2010 constituie act administrativ unilateral cu caracter individual prin care i s-a adus o gravă atingere a drepturilor recunoscute de lege și atestate printr-un înscris oficial, nu i-a fost recunoscut dreptul de a susține examenul de definitivat în învățământ și implicit drepturile dobândite în urma susținerii examenului de Licență, atestate prin eliberarea Diplomei de Licență, încălcându-i-se astfel un interes legitim.

În speță, anterior emiterii Notei M.E.C.T.S nr._/DGJC/14.10.2010, Diploma de Licență eliberată de către Universitatea "S. Haret" - Facultatea de Muzică, nu a fost supusă revocării, constatării nulității sau anulării de către nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească.

În acest context, înțelege să învedereze faptul că Nota M.E.C.T.S nr._/DGJC/14.10.2010 este un act administrativ unilateral cu caracter individual și a produs efecte juridice.

Câteva repere teoretice se pot dovedi utile în acest sens:

•Potrivit definiției de manual, actul administrativ reprezintă „acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești" (A. I., Tratat de D. Administrativ, Volumul II, Ediția a IV-a, E.. AII B., București, p. 25). De asemenea, conform celor reținute în doctrină, printre trăsăturile actului administrativ se numără tocmai faptul că acesta reprezintă o exteriorizare a voinței interne a unui organ al administrației publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. Unii autori, pentru a scoate mai clar în evidență această trăsătură a actului administrativ, rețin chiar în definiția pe care o formulează că prin voința juridică unilaterală a organului administrației de stat se creează o situație juridică nouă sau se refuză o pretenție juridica""" (Al N.).

În literatura de specialitate, în ce privește cerința ca actul administrativ să fie unilateral s-a subliniat faptul că actul administrativ unilateral poate fi emis cu participarea mai multor autorități publice, respectiv a unui organ administrativ și a unui organ nestatal. Se face astfel vorbire de caracterul hotărârilor comune dintre un organ al administrației publice pe de o parte și un alt subiect de drept (alt organ administrativ, un alt organ de stat, un organ sindical, un organ ierarhic inferior, etc) pe de altă parte, și se subliniază faptul că în toate aceste cazuri ne aflăm tot în prezenta unui act unilateral deoarece «acordul de voință» intervine pentru a realiza o singură voință juridică. Astfel, dacă actul juridic este emis de către un organ administrativ și pus în aplicare de către un organ ierarhic inferior, actul emanat de la organul ierarhic superior are semnificația de aprobare prealabilă. Se reține astfel că prin manifestarea voinței a două organe ale administrației publice sau a unui organ al administrației publice și a unei structuri nestatale, ne aflăm în prezența unui act administrativ, deci a unei manifestări unilaterale de voință, numai atunci când aceasta reprezintă o modalitate procedurală de angajare a unei singure voințe juridice, ca și cum ar fi vorba de un singur organ (A.I., Tratat de D. Administrativ, Volumul II, Ediția a IV-a, E.. AII B.,București, p. 33). Actul administrativ își păstrează caracterul unilateral și în cazul în care este adoptat de două sau mai multe autorități administrative împreună (R. N. P., op.cit., p.287; A. T., D. administrativ - tratat elementar, Editura ALL B., 2002, p.187. T. Drăganu, Actele de drept administrativ, op.cit., p.42).

•Actul administrativ individual este manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, într-o formulă mai explicită, care „creează, modifică sau desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate""" (T. Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-N., 1992, op.cit., p.145). O categorie a actelor individuale o reprezintă și «actele colective», cele care au ca obiect liste de persoane fizice. (A. I., Tratat de D. Administrativ, Volumul II, Ediția a IV-a, E.. AII B., București, p. 39).

În fine, tot la nivel teoretic trebuie arătat că un act administrativ generează o obligație directă și imediată în sarcina emitentului din momentul adoptării lui, în sensul că trebuie să-l aducă la cunoștința celor interesați și nu-l mai poate revoca decât în condițiile legii. Totodată, în cazul actului administrativ cu caracter individual, acesta produce efecte juridice de la momentul comunicării lui. Consecința directă a valorii juridice a actului administrativ constă în aceea că actul emis produce efecte juridice fără a fi necesar consimțământul celor cărora acest act li se adresează. Astfel, valoarea juridică creează o prezumție de autenticitate și de veridicitate în favoarea actelor administrative.

Natura unui act este dată de conținutul său și de efectele juridice pe care le produce și nu de forma pe care o îmbracă.

Raportat la aceste elemente, se poate conchide faptul că Nota M.E.C.T.S nr._/DGJC/14.10.2010 este un act administrativ unilateral cu caracter individual și a produs efecte juridice, întrucât:

Prin actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 a fost exteriorizată voința juridică unilaterală a organului administrativ M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, creându-se o situație juridică nouă în raport de persoanele înscrise pe listele susținerii examenului de definitivat în învățământ, refuzându-se practic accesul unor cadre didactice la susținerea acestui examen (așa cum se precizează în cuprinsul actului „candidații cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern (...) nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ").

Prin răspunsul Inspectoratului Școlar Județean C. i-a fost comunicat actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010, producând astfel efecte juridice, în sensul că nu i-a fost permis accesul în examenul de susținere a definitivării în învățământ, nerecunoscându-i-se dreptul de susținere a acestui examen.

Actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 este un act administrativ unilateral cu caracter individual fiind însoțit de răspunsul Inspectoratului Școlar Județean C. potrivit căruia reclamantul nu a putut susține examenul de Definitivat urmare a acestei Note.

Actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 s-a bucurat de prezumția de legalitate și a constituit prin el însuți un titlu executor. În urma emiterii lui, fără nicio altă formalitate, reclamantului nu i-a fost recunoscut dreptul de a susține examenul de definitivat în învățământ.

Mai mult de atât, Nota MECTS nr._/DGJC/14.10.2010 nu constituie o simplă adresă emisă de Direcția Generală Juridic și C. din cadrul MECTS. Această notă, semnată de funcționari din cadrul ministerului, poartă rezoluția „aprobat" precum și semnătura și ștampila ministrului D. P. F.. In acest caz nu ne găsim în prezența unei aprobări, ci a unui act administrativ emis de ministru (T. Drăganu, Actele de drept administrativ, op.cit., p.138.)

Potrivit teoriei noțiunii de act administrativ, termenul de „aprobare" denumește manifestarea de voință a unui funcționar public de decizie sau a unei autorități publice, care de fapt reprezintă un act administrativ unilateral, emis la propunerea unor funcționari publici inferiori (în speță, nota a fost semnată de către Directorul General DGJC - I. M. și Directorul General DGMRURS - C. M.).

În concluzie, întrucât Nota M.E.C.T.S nr._/DGJC/14.10.2010 a produs efecte juridice, aceasta se constituie ca un act administrativ unilateral cu caracter individual.

II. Actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 a fost emis cu încălcarea prevederilor Protocolului nr. 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Totodată, principiul „egalității" este aplicat discriminatoriu. După cum se poate cu ușurință observa, principiul „egalității" este reinterpretat de Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și transformat în principiul „unii sunt egali". Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Astfel, deși este evident că toate cadrele didactice au dreptul de a susține examenul de definitivat în învățământ dacă întrunesc condițiile prevăzute de art. 34 din Legea 128/1997, în modul arbitrar de interpretare a legii de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului doar unele cadre didactice au dreptul de a susține acest examen.

Așa cum a arătat anterior, dosarul de înscriere a fost verificat de conducerea unității de învățământ și înaintat către Inspectoratul Școlar Județean C. care l-a aprobat și a dispus a dispus efectuarea inspecției speciale pentru obținerea gradului didactic DEFINITIV. Ulterior obținerii calificativului la inspecția specială, Dosarul precum și Raportul Scris privind obținerea calificativului la Inspecție Specială au fost înaintate către centrul de perfecționare din cadrul Universității de Muzică din București, conf. art. 30 alin 1 lit. a din Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, care a acceptat Dosarul în vederea susținerii examenului de DEFINITIVAT.

Prin Legea nr. 103 din 25 aprilie 2006, România a ratificat Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la R. la 4 noiembrie 2000. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Protocol "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație. Totodată, art. 1 alin 2 subliniază faptul că nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1."

Or, într-o situație juridică identică M. Educației, Cercetării și Inovației a eliberat D-lui Save D. D. Certificatul de Definitivare în învățământ, ulterior promovării probelor de examen, prin Ordinul Ministrului educației cercetării și inovării nr. 5888 din 11.11.2009.

D-l Save D. a urmat cursurile Universității S. Haret, Forma de învățământ: ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ în perioada 2003-2007. Acesta a promovat examenul de DEFINITIVARE în sesiunea 17-20 August 2009, fiindu-i eliberat Certificatul . nr._ și înregistrat sub nr.63 din data de 18.05.2010, pe care îl anexează.

De la momentul susținerii examenului de definitivat de către Dl. Save D. (sesiunea august 2009) și până la momentul susținerii examenului de definitivat de către reclamant nu s-a produs nicio schimbare legislativă care sa nu permită susținerea examenului de definitivat cu îndeplinirea condițiilor art. 34 din Legea 128/1997.

Mai mult de atât situațiilor juridice identice trebuie să li se aplice aceeași soluție. Dreptul la un proces echitabil presupune uniformitatea de jurisprudență în cazul spețelor identice, prin urmare reclamantul are o speranță legitimă de a obține în cazul său aceeași soluție ca cea identificată în cazul lui Save D..

Dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 vin să se alăture celor ale art. 14 din Convenție în lupta împotriva discriminării. Astfel, dacă art. 14 din Convenție este aplicabil doar dacă eventuala discriminare se referă la exercițiul unuia dintre drepturile prevăzute în Convenție, art. 12 interzice discriminarea în raport de exercitarea absolut oricărui drept garantat prin legislația internă. Astfel, în jurisprudența Curții, noțiunea de discriminare cuprinde în mod obișnuit cazurile în care un individ sau un grup este, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, mai puțin bine tratat decât altul (CEDO, Hot. Din afacerea lingvistică belgiană).

În jurisprudență referitoare la Protocolul nr. 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:

a) existența unei diferențe de tratament

b) lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.

Pe cale de consecință, atunci când o politică sau anumite măsuri produc repercusiuni grave negative importante asupra unui individ sau unui grup de indivizi, suntem în prezența unei discriminări, de maniera celei produse prin emiterea actului administrativ nr._/DGJC/14.10.2010. Protocolul 12 interzice cu desăvârșire practicile discriminatorii ale autorităților publice.

Actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010. îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarat contrar prevederilor art. 1 din Protocolul nr 12. la Convenția Europeana a Drepturilor Omului întrucât:

a) Există o discriminare între situații juridice identice, reclamantul a urmat cursurile aceleiași Universități (Universitatea S. Haret), la aceeași formă de învățământ (învățământ la distanță) și în aceeași ani de studiu ca și domnul Save D., i se aplică aceeași lege și aceleași acte normative și cu toate acestea nu îi este recunoscut un drept atestat printr-un înscris oficial.

b) Diferența de tratament nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

În aceste condiții, se poate afirma fără riscul de a greși că actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

III. Actul administrativ nr._/DGJC/l 4.10.2010 încalcă principiul „securității juridice", fundament al statutului de drept.

În sistemul român de drept, supremația Constituției și a legilor a fost ridicată la rang de principiu constituțional, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie." S-a instituit astfel o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele și în concordanță cu Legea fundamentală a țării și, totodată, să asigure calitatea legislației. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută și înțeleasă, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, așadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalității, prevăzut de textul constituțional menționat, un alt principiu, cel al securității juridice. Fără a fi consacrat expres de normele constituționale, fiind mai degrabă o creație a jurisprudenței, acesta constituie, deopotrivă, un principiu fundamental al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcție de calitatea legilor sale. (S. P., C. C., V. Ț., Aspecte practice de tehnică și evidență legislativă, Editura Monitorul Oficial, 2008, p. 7.)

Având o structură complexă, principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze". Acest principiu a fost consacrat și a cunoscut o continuă îmbogățire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât și în materia protecției drepturilor omului. Astfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele comunitare (Cauza C-381/97, Belgocodex, Culegere 1998, p. 1-8153, par. 26,)

Principiul securității juridice cuprinde, în principal, următoarele exigențe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii.

Cu privire la neretroactivitatea legii, ca urmare a consacrării constituționale, acest principiu a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să-1 respecte în procesul de legiferare, neretroactivitatea legii constituind o garanție fundamentală a drepturilor constituționale.

Accesibilitatea legii privește, în principal, aducerea la cunoștință publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative și aducerea la cunoștință a actelor administrative individuale. Există însă și o altă semnificație a noțiunii de accesibilitate, asociată exigenței previzibilității legii, și anume aceea care privește modul de receptare a conținutului actelor normative și a celor individuale de către corpul social, în sensul de înțelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informați asupra consecințelor actelor și faptelor lor, ci să și înțeleagă consecințele legale ale acestora. In caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecințe asupra securității raporturilor sociale, a existenței societății în general.

Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum R. împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat"; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita"; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice". Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre,_, Foto-Frost v Hauptzollant LiibeckOst,_ ), principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

Și în doctrină s-a afirmat, în același sens, că prima dintre condițiile ce asigură aplicabilitatea dreptului o constituie suficienta sa definire, care vizează asigurarea rigorii atât în planul conceptualizării dreptului, a noțiunilor juridice, cât și în planul redactării actelor normative. Așa cum s-a remarcat, „elaborarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egală măsură, o știință sau mai exact o tehnică și, în plus, o tehnică dificilă^ (Jean-Claude Piris - „Union europeenne: comment rediger une legislation de qualite dans 20 langues . members ", în „Revue du droit public", nr.2/2005, p. 476.)

Cele arătate conduc către o altă exigență a principiului securității juridice, care privește interpretarea legii întrucât, dacă elementul de interpretare a dispozițiilor legale este inevitabil, principiul securității juridice impune și în această privință anumite limite și rigori.

Referitor la asigurarea interpretării unitare a legii, chiar dacă, aparent, acest element al securității juridice aduce în prim-plan rolul instanțele judecătorești, în realitate exigența privește tot activitatea legislativă precum și cea administrativă, întrucât de modul în care sunt reglementate, corelate, sistematizate actele normative, depinde unitatea interpretării acestora.

După . unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, în toate aceste cazuri revenind tot legiuitorului asigurarea clarității și coerenței reglementării, precum și integrarea armonioasă a acesteia în sistemul de drept, pentru eliminarea pe cât posibil a divergențelor de interpretare.

Existența unor asemenea divergențe profunde de interpretare în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze, cu consecința condamnării statului român. Astfel, în cauza P. împotriva României,_, Curtea a statuat că „f« lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, asemenea divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp și țin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele statului de drept.""""

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de for superior în domeniul educației, avea obligația să publice într-o maniera care să asigure difuzarea efectivă a informației către destinatarii direct interesați, lista facultăților acreditate.

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a respectat însă obligația de a informa corect publicul țintă. Reclamantul a fost de bună credință, (bona fides praesumitur), astfel că nu trebuie să fie obligat să suporte consecințele juridice care nu s-au produs prin propria faptă.

Contrar celor reținute prin actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010, Universitatea S. Haret, Facultatea de Muzică București, specializarea Pedagogie Muzicală, pe care a absolvit-o cu examen de licență în anul 2008, este acreditată conform H.G nr. 693/2003, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 466/30.06.2003.

Mai mult de atât, actului administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 se aplică retroactiv unei situației juridice create în anul 2008, iar așa cum este bine știut, actele administrative sunt active și nu retroactive.

Prin emiterea acestui act, MECTS acționează abuziv, contrar interesului public,așa cum este definit acesta în cuprinsul art. 2 din Legea 554/2004 (interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice) precum și în Constituția României în art. 52.

Astfel, pe lângă faptul că actul administrativ emis încalcă atât un drept recunoscut de lege prin emiterea unei Diplome de Licență, încalcă și un interes legitim al reclamantului, ca o consecință directă a excesului de putere exercitat de către MECTS.

Potrivit art.2 alin.l lit. m din Legea 554/2004, excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de Lege, în cazul de față dreptul la învățământ prev. de art. 32 alin 1 din Constituția României, precum și egalitatea în drepturi prevăzut în art. 16 din Constituția României.

Totodată, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, prevede în art. 60 alin 1 faptul că "Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi".

Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță este ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă organizată forma de învățământ de zi.

De asemenea, OUG 75/2005, privind asigurarea calității educației prevede în art.29 alin.3 faptul că "în învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. " în acest sens, legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ. Mai mult de atât, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 66 faptul că "învățământul universitar se desfășoară în universități, institute și academii de studii, cu facultăți și specializări acreditate", fără a se face vreo mențiune referitoare la acreditarea sau autorizarea formei de învățământ.

Mai mult de atât, legea prevede clar faptul că se acreditează doar programele de studii și nu formele de învățământ, acestea din urmă fiind doar modalități de desfășurare a programelor de studii. Potrivit H.G nr. 1011/08.10.2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, art. 1, învățământul la distanță reprezintă o formă flexibilă de învățământ superior. În acest sens sunt și prevederile art. 15, alin. 10 din Lg. 84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia, formele de organizare a învățământului sunt învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă, la distanță (...).

Astfel, programul de studii absolvit, și anume programul de studii de Pedagogie Muzicală duce la calificarea universitară, indiferent de forma de învățământ absolvită.

Totodată, OUG nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației, nu prevede acreditarea sau autorizarea formelor de învățământ, ci doar a structurilor instituționale.

În ceea ce privește Hotărârile de Guvern aflate în vigoare referitoare la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, și în cadrul cărora nu se regăsește specializarea Pedagogie Muzicală, din cadrul Facultății de Muzică, Universitatea "S. Haret", absolvită cu examen de licență în sesiunea Iulie a anului 2008, acestea nu pot avea efect retroactiv.

Principiul neretroactivității legii civile este regula conform căreia o lege civilă se aplică doar acelor situații care se ivesc în practică după adoptarea ei. Potrivit acestui principiu, legea nu se aplică și situațiilor anterioare adoptării ei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Codul Civil: ”Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă" și cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României: ,dregea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

Principiul neretroactivității normei juridice ține de stabilitatea ordinii de drept, de echitatea și legalitatea aplicării normei și de rațiunea prezenței normei în viața socială. în ceea ce privește raporturile derulate în trecut sub imperiul legii vechi, acestea nu pot fi desființate pentru motivul că legiuitorul înțelege să dea o reglementare juridică nouă acestor relații. în caz contrar, s-ar produce serioase perturbări sociale.

Reclamantul a absolvit în anul 2008 specializarea Pedagogie Muzicală - Facultatea de Muzică din cadrul Universității S. Haret, specializare acreditată conform H.G nr. 693/2003, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 466/30.06.2003. Prin emiterea actului administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 au fost prejudiciate drepturi recunoscute de lege si atestate printr-un înscris oficial. Așa cum a arătat, Diploma de Licență eliberată de către Universitatea "S. Haret" - Facultatea de Muzică, nu a fost supusă revocării, constatării nulității sau anulării de către nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească.

Astfel că prin efectele juridice produse prin Nota MECTS nr._/DGJC/14.10.2010 s-au modificat situații definitiv stabilite și acte definitiv terminate, nesocotindu-se principiile de echitate cele mai elementare.

Prin urmare, prin emiterea acestui act au fost încălcate toate prevederile anterior menționate și mai mult de atât a fost încălcat un drept subiectiv constatat de legiuitor și având ca și consecință întrunirea interesului legitim cu privire la această situație.

Precizează că noțiunea de interes legitim, alături de dreptul subiectiv, își găsește protecția atât în Constituție, (art. 52 alin 1: „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”), cât și în Legea Contenciosului Administrativ (art. 1 alin 1: Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Față de textele de lege enunțate mai sus în cuprinsul prezentei, prin emiterea actului administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 s-a încălcat interesul legitim al reclamantului de a dobândi dreptul la învățătură prev de art. 32 alin 1 din Constituția României, "Dreptul la învățătură este asigurat prin (...)învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare."

Prin urmare și având în vedere cele anterior expuse, actul administrativ nu a fost emis în conformitate cu litera și spiritul Constituției și al legilor și excede limitelor competenței Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului și pe cale de consecință actul administrativ nr._/DGJC/14.10.2010 este nelegal și lipsit de temeinicie și contravine prevederilor art. 15 alin.2 și art. 32 alin. 1 din Constituția României, art. 15 alin. 10, art. 60 alin 1 și 3, art. 66 din Legea învățământului, art. 29 alin 3 din OUG 75/2005, H.G 1011/08.10.2001, H.G 693/2003, fiind emis cu încălcarea principiilor echității, egalității, neretroactivității legii, precum și al securității juridice.

Având în vedere cele menționate, susține nu există vreun temei legal pentru a nu recunoaște un act de studii și anume o Diplomă de Licență, act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate. In sprijinul afirmațiilor, înțelege să invoce practica judiciară în materie, respectiv Deciziile înaltei Curți de Casație și Justiție privitoare la dosare care au avut același obiect cu prezenta cauza, și anume anularea în parte, cu privire la reclamant, a Notei 1133/2010 și recunoașterea dreptului de a susține examenul de Definitivat în învățământ:Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia Nr 1591/23 MARTIE 2012 - Dosar Nr._/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia Nr. 1365 din 13.03.2012 - Dosar Nr._/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia Nr 1590/23 MARTIE 2012 - Dosar Nr._/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia Nr 1297/9 MARTIE 2012 - Dosar Nr._/2/2010.

În drept, invocă prevederile Legii nr. 554/2004, art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 1, art.l 1 alin.l, art. 52 alin 1 din Constituție, H.G 693/2003, OUG 75/2005, precum și toate actele normative anterior menționate.

În dovedire a atașat împuternicire avocațială, precum și înscrisuri în fotocopie:Diplomă de Licență . nr._ eliberată de către Universitatea "S. Haret" - Facultatea de Muzică, la data de 01.07.2009, sub numărul 8139 și suplimentul acesteia, Certificat de absolvire . nr._ eliberat de către Universitatea S. Haret din București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, înregistrat sub nr. 1583 din data de 23.12.2009;Nota nr._/DGJC/14.10.2010; Nota nr. 1133/DGJC/16.08.2010, C. carte de identitate;Certificatul . nr._ și înregistrat sub nr.63 din data de 18.05.2010, Dovada îndeplinirii procedurii prealabile, Răspunsul la plângerea prealabilă nr._/2012, extrase de pe portalul instanțelor privind cauze identice.

Pârâtul M. Educației Naționale, în conformitate cu dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru primul capăt al acțiunii:

Prin adresa cu numărul_/01.08.2011 M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, răspunde unor solicitări ale unor instituții de învățământ superior și reprezintă un punct de vedere documentat și întemeiat pe prevederile legale în vigoare. Adresa reprezintă o corespondență administrativă, între două direcții ale MECTS, care nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între reclamantă și instituția emitentă, astfel cum rezultă și din decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2975/24.05.2011.

Legea contenciosului administrativ definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

Această adresă nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și nu se referă la reclamant.

Un act administrativ nu este orice act emis de un compartiment din cadrul unei instituții publice, ci este actul emis de chiar instituția publică abilitată prin lege să emită acte cu acest caracter. A admite o altfel de ipoteză ar însemna să se admită că solicitările sau notele informative transmise de o direcție sau efectuate de către o Comisie din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea organizării activității, ar reprezenta acte administrative cu caracter normativ sau individual.

Conform legii actele administrative pe care le emite Ministerului Educației Naționale sunt ordine, metodologii, instrucțiuni, acte care au forma stabilită de lege pentru aceasta în niciun caz un răspuns la o cerere de relații.

Având în vedere faptul că această adresă nu are caracterul unui act administrativ, pretențiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă.

Având în vedere cele de mai sus a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

De asemenea a invocat și EXCEPȚIA LIPSEI DE INTERES cu următoarea motivare:

În doctrină de specialitate, interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim, corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale, să fie personal și direct, să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea.

Prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamantul cere anularea unei note care în prezent nu mai are aplicabilitate. Care este interesul reclamantului în formularea unei acțiunii de anulare a unei adrese care se referea la participarea la concursul de definitivat în anul 2010. In prezent legislația aplicabilă este OMECTS nr. 5560/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, care reglementează condițiile de participare la examenul de definitivat.

Reclamantul nu indică care este folosul practic al anulării adresei în cauză, anularea respectivului act nu atrage îndeplinirea de către reclamant a condițiilor cerute de legislația prezentă.

Solicită astfel să constate că cererea de anulare a notei nr._/DGJ /14.10.2010 este lipsită de interes.

3.Pe fondul primului capăt de cerere solicită respingerea acesteia ce neîntemeiat din următoarele motive:

Adresa nr._/01.08.2011 este un punct de vedere emis de către o direcție din cadrul Ministerului Educație către o altă direcție din cadrul aceleiași instituții, și a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Aceasta nu se referă la reclamantă și nici măcar la candidați în general, nu interzice participarea la examenul de definitivat, ci aducea clarificări cu privire la legislația aplicabilă și care trebuie respectată. Nu se poate susține că respectarea legii înseamnă în mod automat încălcarea unor drepturi.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 128/1997(act în vigoare la data emiterii notei) definitivarea în învățământ se poate obține de către personalul didactic de predare care îndeplinește condițiile de studii prevăzute la art. 7 și care are un stagiu de cel puțin 2 ani la catedră, având in această perioadă funcția de bază în învățământ.

Modalitatea de obținere a definitivatului în învățământ era reglementată prin Ordinul ministrului educației nr.5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar care, la art. 19 prevedea că definitivarea în învățământ și gradele didactice II și I pot fi obținute de personalul didactic de predare care îndeplinește condițiile privind studiile de specialitate, pregătirea psiho-pedagogică, vechimea la catedră și performanțele profesionale, conform art. 7, 34, 35, 36, 37, 42 și 43 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Deci, din aceste prevederi legale rezultă foarte clar care erau condițiile casc trebuiau îndeplinite de către candidați pentru a se putea înscrie la examenul de definitivat una dintre acestea era și absolvirea, cu examen de licență ori examen de absolvire, a unei instituții de învățământ superior sau a unui colegiu pedagogic de profilul postului.

Pentru recunoașterea studiilor efectuate se impune ca specializarea urmată, la o anumită formă de învățământ, să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste aspect este reglementat și în prezent de către O MECTS nr. 5560/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, act administrativ emis pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2011.

Referitor la adresa supusă cenzurii, arată că aceasta nu face referire la valabilitatea actelor de studii ale reclamantului.

Prin adresa în cauză ministerul nu face altceva decât să prezinte în mod sintetizat punctul de vedere al M.E.C.T.S. privind condițiile legale care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată participa la examenul de definitivat.

Prin adresa contestată, ministerul nu interpretează dispozițiile legale respective, nu face nici o referire la valabilitatea /nevalabilitatea unor acte de studiu astfel încât adresa în cauză nu prejudiciază reclamantului mai mult decât ar prejudicia enunțarea unor prevederi legale.

În consecință adresa supusă cenzurii nu întrunește elementele constitutive ale unui act administrativ, nu aduce modificări situației studiilor reclam tei acestea fiind deja reglementate prin hotărâri de guvern în vigoare, astfel încât cererea reclamantei este neîntemeiată.

II. În ceea ce privește solicitarea de recunoaștere a dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat din următoarele motive:

Așa cum a arătat mai sus în prezent participarea la concursul de definitivat este reglementată de OMECTS nr. 5560/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013.

Astfel potrivit art. 161 alin 3) din Metodologie "Specializările absolvenților cu studii universitare de lunga/scurta durata sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licența, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învățământ, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar, detașare în interesul învățământului, detașare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, care au început studiile după . Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior si recunoașterea diplomelor, republicata, trebuie sa se regăsească atât în Centralizator, cât si în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat si particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum si titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor si al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat si particular, structurile si specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior emise după data de 17 decembrie 1993, care cuprind specializările autorizate sa funcționeze provizoriu/acreditate, precum si forma de învățământ pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate. Programele de studii universitare de masterat acreditate și forma de învățământ pentru care au fost acreditate sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului si spoitului."

Potrivit datelor depuse la dosar reclamantul a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității "S. Haret" la o formă de învățământ neautorizată.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora, or dacă aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către instituția de învățământ superior consecința este nevalabilitatea actelor de studii emise de către aceasta.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Învederează instanței că M. Educației în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, raportat la atribuțiile și competențele sale în domeniul educației, respectiv a învățământului superior, recunoaște fără nicio altă formalitate, diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate.

În condițiile în care reclamantul nu respectă criteriile stabilite prin Metodologie, iar forma de învățământ pentru specializarea urmată de acesta nu se regăsește în nicio hotărâre a Guvernului de la înființarea Universității "S. Haret" și până în prezent, este evident ca acesta nu poate fi admis la concurs chiar dacă deține o diploma de licență.

Astfel instanța este ținută a analiza cererea reclamantului în raport de legislația în vigoare, respectiv OMECTS nr. 5560/2011, act administrativ cu caracter normativ care se bucură de prezumția de legalitate și care este opozabil erga omnes.

III. Cu privire la legalitatea studiilor urmate de reclamant face următoarele precizări:

Din datele dosarului reiese că reclamantul a absolvit la Universitatea „S. Haret", Facultatea de Muzică, specializarea pedagogie muzicală, forma de învățământ ID.

Specializarea pedagogie muzicală urmată reclamant era prevăzută în hotărârile de guvern privind aprobară Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior și a specializărilor/programelor de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea în vigoare pentru perioada incidență cauzei, respectiv HG nr. 1609/2004, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 ca fiind autorizată provizoriu la forma de învățământ FR și acreditată să funcționeze Ia forma de învățământ zi. Forma de învățământ ID nu este prevăzută în nici o hotărâre de Guvern de la . și până la absolvire în anul 2008.

Învederează faptul că modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr.75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, H.G. nr. 1011/2001 prevede la capitolul IV, art. 17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ eu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată".

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către instituția de învățământ pe care au absolvit-o reclamanții.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie „studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

Din economia textului de lege menționat mai sus - art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.

De asemenea, învederăm onoratei instanțe faptul că, la art.3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității "S. Haret" din București se statuează:

„După . prezentei legi în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii."

Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul că în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Legea nr. 84/1995, la art. 103, alin. 2 prevede: " Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".

Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID si FR dacă universitatea respectivă nu are organizate si cursuri la zi la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.

În acest sens decide și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._, pe care o anexăm.

Menționează că, în cazul Universității S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

În afara hotărârilor de guvern care prevedeau ce specializări și forme de învățământ aveau instituțiile de învățământ superior, mai exista și posibilitatea pentru reclamant de a se informa la instituțiile care puteau să ofere relații/informații despre specializările la care se putea desfășura procesul de învățământ.

Hotărârile de guvern nu au fost emise pentru a fi ignorate, ci pentru asigura și informa cu privire la cadrul legal în care urma să fie desfășurat procesul de învățământ, pe cale de consecință nerespectarea acestora se impune a fi sancționată.

Prin urmare nici o instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

Nu pot fi eliberate diplome dacă specializările urmate nu s-au desfășurat conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor se constată că forma (le învățământ și specializarea urmate nu existau.

Nu se poate imputa MEN că au fost urmate cursuri fără să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ urmată din anul înscrierii reclamanților la acestea, până în anul finalizării, iar instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal.

De asemenea, nu se poate vorbi de o culpă a MEN în organizarea de către USH a unor specializări și forme de învățământ nelegale.

Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță USH. Universitatea „S. Haret" are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Este inadmisibil ca, în urma unei activități desfășurate în afara cadrului legal, cu bună știință, de către USH, să se dea vina pe MECTS și să se impună acum în sarcina MECTS eliberarea unor tipizate de diplomă care să acopere activitățile nelegale desfășurate de USH.

În această ordine de idei, solicitarea de eliberare diplome care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului „Quod nullum est, nullum producit efectum", studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.

Față de cele de mai sus a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond, să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

In drept: Codul de procedură civilă, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr. 536/2011, OUG nr. 75/2005, Legea nr.288/2004, H.G. nr. 1418/2006, OMECTS 5560/2011, H.G. nr. 1609/2004, HG nr.676/2007, H.G. nr. 635/2008.

La data de 11.02._ reclamantul a atașat în dovedirea acțiunii un set de înscrisuri în fotocopie: comunicarea către IȘJC a refuzului susținerii de către reclamant a examenului de definitivare din partea Universitatea Națională de Musică București, DPPD, comunicarea de către Inspectoratul Școlar Județean C. a motivului refuzului de a permite reclamantului susținerea acestui examen, nota care face obiectul prezentei cauze, practică judiciară.

Deliberând asupra excepțiilor invocate, precum și asupra fondului cauzei, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată următoarele:

Reclamantul este absolvent al Universității S. Haret din București, Facultatea de Muzică, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 200, conform diplomei de licență nr. 8139/01.07.2009 (f. 22).

Prin Nota nr._/14.10.2010 a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (f. 17), intitulată „NOTA referitoare la susținerea examenului de definitivat în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II”, a fost transmisă următoarea „propunere”:„ candidații cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul Instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior care cuprind specializările autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010”.

În lista întocmită în considerarea acestei note, cuprinzând profesorii care nu pot susține examenul de definitivat (f. 100), figurează, la poziția 1, și reclamantul în cauză, în sensul că Universitatea Națională de Muzică din București a comunicat Inspectorului Școlar Județean C. că reclamantul nu poate susține acest examen întrucât forma de învățământ pe care a parcurs-o nu se regăsește în nicio HG din Nomenclatorul domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior și a specializărilor/programelor de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu.

În temeiul acestei adresei Inspectorul Școlar Județean C. a procedat la comunicarea către reclamant a acestui refuz, întemeiat atât pe nota emisă de către pârât, cât și pe adresa emisă de Universitatea Națională de Muzică din București avându-se în vedere aceleași considerente.

Împotriva refuzului exprimat de către pârât reclamantul a formulat procedura prealabilă, solicitând recunoașterea diplomei acestuia și a dreptului privind susținerea examenului de definitivare, plângerea fiind respinsă de către pârât prin reluarea argumentelor expuse în conținutul notei menționate anterior și care face obiectul prezentei cauze.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de anulare a notei emisă de către pârât, în considerarea lipsei naturii de act administrativ, apt a produce efecte juridice, Curtea constată că este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Cu privire la acest aspect, se constată că nota a constituit temeiul refuzului de a recunoaște reclamantului dreptul de a susține examenul de definitivat, după cum i-a fost comunicat și în scris de către Universitatea Națională de Muzică din București, unde reclamantul se prezentase în vederea susținerii examenului.

O astfel de împrejurare rezultă din trimiterea exclusiv la această notă în cuprinsul adresei de răspuns sus menționate, precum și din faptul că, anterior acestui moment, în verificarea îndeplinirii cerințelor legale, conform art. 29 din Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, dosarul de înscriere al reclamantului a fost verificat de conducerea Universității Naționale de Muzică din București, ulterior fiind aprobat de Inspectoratul Școlar Județean C..

Prin urmare, rezultă că singurul temei al reconsiderării îndeplinirii cerinței privind studiile a fost această notă/adresă a ministerului, astfel încât susținerea pârâtului în sensul că temeiul refuzului l-ar fi constituit decizia nemijlocită a fiecărei unități de învățământ de a urma sau nu propunerea din nota ministerului nu are acoperire.

Din această perspectivă se constată că această notă nu constituie un simplu punct de vedere al unei terțe persoane, ci constituie concluzia impusă de pârât, ca instituție care, potrivit art. 141 lit. o din Legea nr. 84/1995 a învățământului, „răspunde de formarea și perfecționarea personalului didactic”, iar potrivit art. 160 alin. 1 din aceeași lege, „stabilește obiectivele și coordonează formarea continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar /…/”.

Or, potrivit art. 7 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, „(1) Instituțiile de învățământ superior, centre de formare/perfecționare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, abilitate de M. Educației, Cercetării și Inovării, realizează formarea continuă prin următoarele tipuri de programe și activități: a) examenele de definitivare în învățământ și de obținere a gradelor didactice II și I, inclusiv prin cursurile de pregătire a acestora”.

În considerarea celor mai sus arătate, instanța constată că această „Notă” are natura juridică a unui act administrativ asimilat, în sensul disp. art. 2 alin. 2 din legea nr. 554/2004, emis de către pârât în exercitarea puterii publice, apt prin el însuși a produce efecte juridice, efecte care s-au și produs în privința reclamantului, în sensul interzicerii participării la examenul de definitivat.

Din aceeași perspectivă se constată că pârâtul deține și o legitimare procesuală pasivă cu privire la solicitarea reclamantului de recunoaștere a dreptului reclamantului de a susține acest examen de definitivat, avându-se în vedere considerentele expuse anterior, precum și împrejurarea că singurul temei juridic de emitere a refuzului de participare la acest examen a fost nota emisă de către pârât, temei preluat fără alte justificări de către participanții efectivi la procedura privind organizarea și desfășurarea examenului în discuție, urmând a fi respinse atât excepția inadmisibilității, cât și a lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate.

De asemenea cu privire la lipsa de interes invocată de către pârât, Curtea constată că în prezent reclamantul are un interes personal, direct, legitim și actual de a solicita atât anularea acestei note care constituie refuzul manifest exprimat în mod general, dar și specific, exprimat în cadrul răspunsului la procedura prealabilă comunicată reclamantului, precum și de a solicita obligarea pârâtului să îi recunoască dreptul de a participa la acest examen de definitivat în temeiul diplomei de licență prezentată în acest scop de către reclamantă, nota nefiind revocată sau anulată, prin urmare producând în continuare efecte juridice directe în cazul reclamantului, acesta fiind exclus de la participarea la acest examen motivat de împrejurarea că această diplomă nu atestă că forma de învățământ absolvită prin examenul de licență ar fi fost acreditată conform legii, situația fiind continuă și prezentă, urmând a respinsă și această excepție ca neîntemeiată.

Cu privire la fondului cauzei, instanța reține că, potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic,„Definitivarea în învățământ se poate obține de către personalul didactic de predare care îndeplinește condițiile de studii prevăzute la art. 7 și care are un stagiu de cel puțin 2 ani la catedră, având în această perioadă funcția de bază în învățământ”.

Cerința a cărei neîntrunire de către reclamant a fost susținută de pârât prin nota contestată este aceea vizând studiile, reglementate în art. 7 alin. 1 lit. e al legii, la care face trimitere textul mai sus redat al art. 34 alin. 1, astfel:„pentru funcția de profesor în învățământul liceal și postliceal - absolvirea cu examen de licență a unei instituții de învățământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia în profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an și jumătate, aprobate în acest scop de M. Educației, Cercetării și Inovării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului -, precum și îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția deținerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic sau a absolvirii unui liceu pedagogic ori a unui colegiu universitar pedagogic și deținerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic”.

Or, reclamantul probează întrunirea acestor cerințe cu diploma de licență emisă de Universitatea S. Haret din București, precum și suplimentul la această diplomă, documente care atestă licențierea reclamantului în arte, domeniul muzică, specializarea pedagogie muzicală, cu durata studiilor de 3 ani, respectiv 180 de credite ECTS, pe baza promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2008 .

Curtea reține că prin nota contestată în prezenta cauză și prin refuzul exprimat prin această notă de permite participarea la acest examen, pârâtul nu face decât să impună ignorarea efectelor juridice produse de această diplomă începând cu data emiterii acesteia către beneficiarul său, respectiv reclamantul din prezenta cauză, diplomă ce are natura juridică a unui act administrativ a cărui legalitate nu a fost contestată în mod corespunzător, pe cale judiciară, neexistând vreo hotărâre judecătorească de anulare a acesteia, singura în măsură a o lipsi de aceste efecte juridice.

Or, procedând de această manieră, pârâtul eludează urmarea unei proceduri prevăzută de lege pentru verificarea validității diplomei mai sus menționate, încercând să își impună concluzia unilaterală cu privire la acest aspect, fără să fi solicitat vreun moment anularea diplomei pe cale judiciară, ocazie cu care să fie invocate toate aspectele referitoare la lipsa acreditării formei de învățământ în discuție pe care și-a fundamentat nota contestată.

Din această perspectivă Curtea constată că a interzice accesul reclamantului la susținerea examenului de definitivat, în considerarea pretinsei nelegalități a diplomei echivalează cu a-l lipsi pe acesta de efecte juridice, în mod unilateral și fără a avea vreun temei legal care să îi permită aceasta, ceea ce nu este admisibil.

Prin urmare, rezultă concluzia că în măsura în care diploma reclamantului nu a fost anulată, aceasta își produce efectele juridice iar unul dintre acestea este și acela de a proba îndeplinirea cerinței privind studiile urmate de către reclamant în vederea susținerii examenului de definitivat.

În consecință, instanța constată ca întemeiată în parte acțiunea reclamantului, astfel că – în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 – va dispune anularea parțială a notei comunicată prin adresa nr._/14.10.2010 a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în ceea ce îl privește pe reclamant.

De asemenea, avându-se în vedere considerentele anterior expuse, va fi admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtului să recunoască reclamantului dreptul de a participa la acest examen de definitivat în temeiul acestei diplome de licență obținută în urma studiilor urmate de către reclamant, fără însă a se statua prin prezenta asupra dreptului de apreciere al autorităților implicate efectiv în organizarea și desfășurarea acestui examen cu privire la alte aspecte decât dreptul pentru participarea la acest examen în temeiul acestei diplome, precum și asupra legalității acestor studii și asupra susținerilor pârâtului privind eventuala neacreditare a formei de învățământ absolvită de către reclamant, acestea fiind critici care nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual care nu are ca obiect și anularea diplomei reclamantului, respectiv refuzul acestor instituții de a permite efectiv accesul în sala de examen în vederea susținerii acestuia și a validării rezultatelor în privința reclamantului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obținută în urma susținerii examenului de licență, instanța îl va respinge ca neîntemeiat având în vedere următoarele:

Astfel, după cum rezultă din cele expuse mai sus, concluzia derivând din anularea notei/adresei contestate este aceea a dreptului reclamantului de a se prezenta în vederea susținerii examenului de definitivat, mai exact a întrunirii cerinței legale privind studiile, concluzie valabilă cât timp diploma sa de licență nu a fost anulată de instanța de judecată.

Însă acest drept nu înseamnă însă că instanța poate statua, în acest cadru procesual, cu privire la validitatea diplomei din perspectiva chestiunilor invocate de pârât prin nota/adresa contestată, fie și de această manieră indirectă pretinsă de reclamant, de recunoaștere a diplomei.

Concluzia instanței cu privire la imposibilitatea pârâtului de a pune sub semnul întrebării validitatea diplomei în modul indirect și unilateral în care a făcut-o, se impune pentru aceleași rațiuni și în privința solicitării reclamantului de obligare a pârâtului la recunoașterea diplomei sale, prin prezentul cadrul procesual nefiind posibilă o astfel de solicitare cu caracter general, având în vedere că se impune analizarea doar a drepturilor și/sau a intereselor legitime ale reclamantului având legătură cu această diplomă și care ar putea fi contestate de către pârât, ci exclusiv în măsura în care astfel de situații se vor ivi din aceleași considerente analizate în cadrul prezentei, considerente față de care va fi respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, dreptul legitim al reclamantului privind dreptul de a participa și susține examenul de acordare a definitivării fiind recunoscut în urma admiterii primelor capete de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiate.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. E., cu domiciliul ales în C., . nr.21, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu sediul în București, ..28-30, sect.1.

Anulează în parte, în privința reclamantului, nota emisă sub nr._/DGJC/14.10.2010 a pârâtului și obligă pârâtul să recunoască reclamantului dreptul de a susține examenul de acordare a definitivării.

Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

G. D. C. A.

Red. GD/AC

2 ex/01.03.2013

← Pretentii. Decizia nr. 4065/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretentii. Decizia nr. 4396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI