Pretentii. Decizia nr. 4065/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4065/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 75957/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4065
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: L. B. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, prin reprezentant legal Director Executiv Adjunct L. D., împotriva sentinței civile nr. 4937/5.12.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F. cu domiciliul în București, . nr. 3, ., ., sector 5 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin rezoluția președintelui completului, instanța a pus în vedere recurentei-pârâte să depună la dosarul cauzei încă un exemplar al recursului în vederea comunicării intimatei-chemate în garanție, obligație îndeplinită la data de 26.09.2013, prin C. Registratură (filele 14-19 dosar);
- la data de 07.10.2013, prin C. Registratură, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare (fila 20 dosar), precum și chitanța de plată a onorariului de avocat (fila 21 dosar);
-în cauză s-a cerut judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor OG 74/2013 și HG 520/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice Sector 5 din subordinea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice din subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4937/5.12.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I. F. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5057 lei reprezentând taxă de poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant de 543 lei.
S-a respins pretenția reclamantului privind plata dobânzii legale.
De asemenea, a fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, aceasta din urmă fiind obligată la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 5 a sumelor de 5057 lei reprezentând taxă de poluare și 543 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din România în 1.11.2010 un autoturism marca BMW, tip 3C/318i, an fabricație 1995 – fila 12-14 care a fost înmatriculat in Germania conform cărții autovehiculului depus la fila 12 si care a fost adus in România de Pascalău C., pentru înmatricularea căruia a plătit taxă de poluare în cuantum de 5057 lei. Autovehiculul a fost încadrat la categoria M1 norme poluare E4.
Reclamantul s-a adresat AFP sector 5 București care a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru restituirea sumei prin cererea nr._/31.10.2011, dar pârâta nu a răspuns cererii acestuia.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei către reclamant este nejustificat deoarece stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, având forță juridică superioara celor naționale, rezultă că perceperea taxei de poluare este nelegală și urmează a fi restituită, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea paratei la dobânda legala, instanța l-a respins având in vedere ca reclamantul nu a făcut dovada in condițiile art.117 si 124 Cod proc.fiscala ca a solicitat organului fiscal aceasta dobânda, art.124 prev.ca “Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”. Or, reclamantul prin cererea nr._/31.10.2011 nu a solicitat si dobanda legala.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulata de parata AFP sector 5 pentru AFM, instanța de fond a retinut ca potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului său, pârâta AFP sector 5 București a arătat, în privința invocatei discriminări, consideră că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute, întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea, din analiza prevederilor art. 13 din Legea nr. 157/2005 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, reiese că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma ș mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Chiar dacă nu o numește expressis verbis ca inadmisibilitate a acțiunii, recurenta subliniază că niciuna din literele art. 117 nu este incidentă în speță, din textul OUG nr. 50/2008 reiese că restituirea taxei se poate face numai în anumite condiții.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1. Chiar dacă nu a denumit-o expressis verbis ca excepție de inadmisibilitate, recurenta invocă ca motiv de recurs faptul că reclamantul a solicitat doar restituirea taxei, fără să fi contestat decizia de calcul a acesteia, potrivit procedurii prescrise de lege.
Cu privire la acest aspect, curtea reține că divergența de interpretare a fost înlăturată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, statuând că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
2. În ceea ce privește fondul litigiului, curtea reține că una dintre principalele critici aduse de recurentă sentinței tribunalului se referă la faptul că nu este în căderea instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare, iar în lipsa unui temei legal în legislația națională pentru restituirea taxei, aceasta nu se poate dispune.
Curtea observă că recurenta ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, impunându-se astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă AFP sector 5, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 110 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
3. În privința neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța apreciază ca juste și temeinice considerațiunile instanței de fond, apreciind că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, curtea apreciază ca justă și temeinică soluția instanței de fond privind obligarea la restituirea taxei de poluare
Reținând considerentele de fapt și de drept expuse, curtea apreciază recursul pârâtei ca nefondat, astfel că – în baza art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C. pr.civ. și art. 124 C.pr.fiscală – îl va respinge în consecință.
Cererea intimatului reclamant, de obligare a recurentei pârâte la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, va fi respinsă ca neîntemeiată. Astfel, pe de o parte avocatul intimatului reclamant nu s-a prezentat în ședință pentru a pune concluzii pe fondul recursului, iar pe de altă parte întâmpinarea depusă la dosarul cauzei nu cuprinde nici un fel de apărări punctuale în raport de recursul pârâtei, ba, mai mult, cuprinde cereri proprii, inadmisibile în lipsa propriului recurs, relativ la obligarea pârâtei și la plata dobânzii fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4937/5.12.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F. cu domiciliul în București, . nr. 3, ., ., sector 5 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „pretenții – taxa de poluare” ca nefondat.
Respinge ca nefondată cererea intimatului-reclamant I. F. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. /dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – P. L.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3621/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2013. Curtea de... → |
|---|
