Pretentii. Decizia nr. 5780/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5780/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 2384/87/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 5780

Ședința Publică din data de 13.12.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

JUDECĂTOR: V. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant D. N. I. împotriva sentinței civile nr.1115/18.07.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin cererea de recurs recurentul reclamant solicită și judecarea cauzei în lipsă, precum și că în cadrul procedurii prealabile intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă republ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalui Teleorman la data de 30.05.2013 sub nr._, reclamantul D. N. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4697 lei reprezentând taxă poluare pentru autoturisme,cu dobânda legală calculată de la data plății.

Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat în esență că a cumpărat un autoturism,înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene ,iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prev. de OUG nr. 50/2008 .

Anterior promovării prezentei acțiuni a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare, cerere respinsă.

Apreciază reclamantul că taxa de poluare percepută de autoritățile române nu este în acord cu dispozițiile art.110 paragraful I din TCE și s-a încălcat principiul nediscriminării produselor neimportate față de produsele interne prin aceea că, taxa de poluare este percepută în România numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țară ,în timp ce pentru autoturismele înmatriculate deja în România ,taxa nu mai este percepută la o nouă înmatriculare.

Prin urmare, reclamantul a concluzionat că taxa de poluare achitată pentru reînmatricularea în România a autoturismului a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului Comunității, OUG nr. 50/2008 fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare .

La fel, a precizat reclamantul că regimul juridic instituit pentru autovehiculele importate și înmatriculate în România din Comunitatea Europeană este discriminatoriu de vreme ce acestea au fost deja înmatriculate în țările membre .

În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri ,respectiv; dovada de plată a taxei, copie carte de identitate autovehicul, fișă de înmatriculare autoturism, adresa nr._/07.05.2013 emisă de AFP A., contract de achiziționare a autovehiculului Seat Ibitza tradus din limba germană, contract de vânzare cumpărare întocmit în limba spaniolă și contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 28.04.2010.

Prin întâmpinarea formulată la data de 07.06.2013,pârâta Administrația Finanțelor publice a mun. A. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată ,susținând în esență că decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată iar reclamantul a consimțit la plata taxei a cărei restituire o solicită.

Mai susține această pârâtă că spețele din jurisprudența europeană invocate de reclamant nu sunt aplicabile în prezenta speță ,nefiind identitate de obiect iar ,reclamantul nu se află în vreun caz expres prevăzut de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto și nici nu este vorba de o eroare de calcul a taxei de poluare.

Prin sentinta civila nr. 1115/18.07.2013, Tribunalul Teleorman a respins cererea ca nefondata.

In motivare, prima instanta a aratat ca reclamantul a achitat suma de 4607 lei cu titlu de taxă de poluare ,prin chitanța nr._/ 22.10.2009 emisă de AFP A.. Reclamantul însă nu a dovedit că este vorba de o taxă de poluare plătită pentru un autovehicul deja înmatriculat în UE ,de altfel a solicitat restituirea respectivei taxe de poluare fără a menționa autovehicul pentru care a fost achitată taxa de poluare . Înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei privesc un autoturism marca Seat Ibitza însă ,conform contractului de vânzare cumpărare aflat la fila 15 din dosar, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism marca Seat Ibtza la data de 28.04.2010 iar taxa de poluare a cărei restituire o solicită a fost achitată la data de 22 octombrie 2009, deci anterior datei de la care a devenit proprietar. În concluzie ,taxa de poluare a cărei restituire o solicită reclamantul nu a fost achitată pentru înmatricularea în circulație a autoturismului Seat Ibiza cumpărat de reclamant la data de 28.04.2010.

Ca atare, reclamantul nu a făcut dovada privind greșita aplicare a normelor comunitare si înlăturare a celor interne, întrucât nu a dovedit că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a cărei restituire o solicită provine din Uniunea Europeana și a fost înmatriculat anterior în vreuna din țările membre ale UE, pentru ca doar acest fapt atrage aplicarea art.110 al.1 din Tratatul UE.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, apreciind ca sentința pronunțata este greșita intrucat din actele depuse la dosar si din cele ce insotesc cererea de recurs rezulta ca a cumpărat din afara tarii un autoturism Seat Ibiza care a fost inmatriculat pentru prima data . Uniunii Europene in data de 14.03.2005 cand s-au achitat pentru prima data toate taxele prevăzute in legislația comunitara, inclusiv taxa de poluare, condiție obligatorie a primei inmatriculari.

A achitat taxa de poluare si in România pentru a-si inmatricula mașina, plata taxei fiind o condiție obligatorie impusa de Statul R..

Cunoscând practica in materie a solicitat AFP - prealabil sesizării instanței - restituirea taxei incasata nelegal, insa cererea a fost ignorata fara a se nega inmatricularea unui autoturism Seat Ibiza.

Apreciaza ca motivarea privind nedovedirea inmatricularii in spațiul Uniunii europene a acestei mașini este de asemenea greșita; din actele depuse dar si din intampinarea AFP rezulta ca nu sunt in ipoteza unei "prime inmatriculari" a autoturismului, ci in ipoteza "înmatriculării subsecvente, in România" si ca in cauza sunt incidente disp. art. 110 din Tratatul UE.

In sensul celor ce preced este si jurisprudenta Inaltei Curți de Casație și Justiție a României, Decizia nr. 24/2011, dar si hotărârea CJE, in cauza Michel Humblot, hotărârea CJE, in cauza T., 2011, sau hotărârea CJE, in cauza Weigel, 2004.

In cauza este vorba despre o taxa de poluare plătită plătită pentru un autovehicul deja inmatriculat in UE, asa cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare anexata cereri de recurs.

Cat privește marca autoturismului, acesta este un Seat Ibiza, asa cum rezulta din actele anexate cererii, din insasi sentința pronunțata si din poziția exprimata prin întâmpinare de către AFP.

Examinand recursul declarat de reclamant, Curtea retine ca reclamantul a cumpărat din afara tarii un autoturism Seat Ibiza care a fost inmatriculat pentru prima data . Uniunii Europene in data de 14.03.2005 cand s-au achitat pentru prima data toate taxele prevăzute in legislația comunitara, inclusiv taxa de poluare, condiție obligatorie a primei inmatriculari.

A achitat taxa de poluare si in România pentru a-si inmatricula mașina.

Pe fondul cauzei, Curtea observa ca OUG nr. 9/2013 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.

Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.

Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.

Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .

De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .

Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.

Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Prin reglementările sale, OUG nr. 9/2013 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).

Pe de alta parte, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Curtea considera ca acest text este aplicabil in speta, de vreme ce reclamantul are dreptul la restituirea unei sume de la buget.

Dar, prin cererea adresata paratei, reclamantul nu a solicitat plata dobanzii, astfel ca, in baza art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, nu are dreptul la aceasta.

Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate si a art. 496 NCPC, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va admite cererea în parte, va obliga pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 4697 lei reprezentând timbru de mediu si va respinge cererea privind plata dobânzii legale ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul reclamant D. N. I. împotriva sentinței civile nr.1115/18.07.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A..

Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că admite cererea în parte.

Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 4697 lei reprezentând timbru de mediu.

Respinge cererea privind plata dobânzii legale ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.12.2013

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

U. D. B. V. V. D.

GREFIER,

I. C. D.

Tribunalul Teleorman

Secția Conflicte de Munca,

Asigurari Sociale, C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond M. R.

Red. jud. B.V./2 ex./6.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 5780/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI