Anulare act administrativ. Decizia nr. 3534/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3534/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4191/87/2011*
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3534
Ședința publică de la 19 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursurilor formulate de recurentele – pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, care a preluat atribuțiile Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Teleorman în temeiul OUG nr. 74/2013 și ADMINISTRAȚIA FINANȚELORPUBLICE A. împotriva sentinței civile nr.1120 din 23.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C.M.A.S.C.A.F., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. P. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
P. are ca obiect – „anulare act administrativ”
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata – reclamantă B. P., reprezentată de avocat Ț. G., în baza împuternicirii avocațiale nr.51/18.09.2013, emisă de Baroul Teleorman, pe care o depune la dosar, lipsind recurentele – pârâte și intimata – chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimata – reclamantă, prin apărător, învederează faptul că se află pe terenul legislației vechi și solicită restituirea taxei de poluare. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1120/23.11.2012 a Tribunalului Teleorman, instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr.311/10.08.2011 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, prin care reclamanta B. P. a fost obligată la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, fiind obligați pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația Finanțelor Publice A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 10.446 lei actualizată cu dobânda calculată potrivit Codului de procedură fiscală de la data achitării până la plata efectivă. Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, instanța de fond a reținut că taxa stabilită în sarcina reclamantei și achitată de aceasta, în baza OUG nr. 50/2008, încalcă prevederile de drept comunitar în materia măsurilor caracter restrictiv și discriminatoriu, calitative și cantitative, percepute cu ocazia achiziționării unui bun în interiorul spațiului comunitar.
A constatat prima instanță că reclamanta B. P. ca proprietar al autoturismului marca Mercedes Benz tip 200,categoria auto N 1, norme de poluare E 1, . WDB1240811F240347, nr omologare S4MH1D1L11B29, an de fabricație 1992, . auto H162004, data primei înmatriculări 06.10.1992, nr de identificare WDB1240811F240347, a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism,fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 10.446 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.
Taxa de poluare prevăzută de art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
A mai reținut instanța de fond că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. OUG nr. 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene.
În concluzie, instanța de fond a reținut încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene, prin impunerea în vederea înmatriculării a taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, astfel că se impune anularea decizie prin care a fost stabilită taxa și restituirea acesteia reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 1120/23.11.2012 a Tribunalului Teleorman a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii mentinerea ca legale si temeinice a deciziilor de calcul a taxei de poluare si a deciziei 311/10.08.2011 emisa de DGFP Teleorman.
În motivare, recurentul a arătat că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii ( art, 304 pct. 9 Cod procedura civila).
A arătat recurentul că a invocat excepția tardivității prin întâmpinarea depusă, motivata de faptul ca in cauza, intimata reclamanta solicita in baza legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, restituirea sumei de 10.446 lei, reprezentând taxa de poluare, iar conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea acestuia.
Recurenta a precizat că reclamantul nu a făcut dovada prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a îndeplinit procedura prealabila in termenul legal.
Pe fond, recurentul a arătat că în cauză nu se poate vorbi despre încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
S-a arătat că prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG Nr. 50/2008, nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputând fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
În privința cheltuielilor de judecată, recurentul a arătat că în mod eronat a fost admis acest capăt de cerere nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare.
La rândul său, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a formulat recurs solicitând modificarea sentinței în tot și respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că taxa achitată de reclamantă a fost percepută în mod legal de la aceasta de organele fiscale, practica instanței de fond fiind aproape unitara în sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului.
A arătat recurentul că Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.
A mi arătat recurentul că în loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
În temeiul OUG nr. 74/2013 privind reorganizarea ANAF, Curtea a luat act de faptul că atribuțiile Direcției Județene a Finanțelor Publice Teleorman au fost preluate de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de recurent pârât, în locul recurentei DGFP Teleorman.
Analizând cererea de recurs prin raportare la motivele invocate și la dispozițiile legale incidente, având în vedere și prevederile art. 304/1 rap. la art.304 pct. 9 C., Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției tardivității, motivată de neîndeplinirea procedurii prealabile, Curtea va constata că aceasta a fost respinsă cu ocazia primei judecări a fondului, când instanța a reținut că faptul că pârâtul a reținut că plângerea a fost depusă tardiv nu echivalează cu lipsa plângerii prealabile și nici cu formularea unei cereri în instanță cu nerespectarea art. 7 sau depășirea termenului prevăzut de art. 11 din legea nr. 554/2004.
În fapt, Curtea va reține că instanța de fond avea obligația de a califica excepția tardivității ca fiind, în fapt, excepția inadmisibilității, pentru lipsa plângerii prealabile, așa cum reiese în mod evident din motivare întâmpinării.
Cu privire la această excepție, Curtea va constata că este neîntemeiată, având în vedere Decizia nr. 24/2011 dată în interesul legii de ÎCCJ, conform căreia acțiunile de genul celor promovate de intimatul reclamant sunt admisibile în lipsa contestării prealabile a deciziilor, această hotărâre fiind obligatorie conform art. 330/7 alin 4 C..
2/ În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv incorecta aplicare a normelor comunitare de către instanța de fond, motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C., Curtea va înlătura alegațiile recurentelor, ca nefondate.
Astfel, va constata că, în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimata reclamantă a achiziționat autoturismului marca Mercedes Benz tip 200,categoria auto N 1, norme de poluare E 1, . WDB1240811F240347, nr omologare S4MH1D1L11B29, an de fabricație 1992, . auto H162004, data primei înmatriculări 06.10.1992, nr de identificare WDB1240811F240347 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 10.446 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule. Taxa a fost percepută în baza deciziei contestate, emisă în temeiul OUG nr. 50/2008.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a procedat și la anularea actelor administrative care au stat la baza calculului și încasării taxei de poluare, în respectarea aceluiași raționament juridic expus anterior.
3/ În ceea ce privește soluția dată asupra cererii privind cheltuielile de judecată, Curtea va constata că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea art.274 C., pârâții aflându-se în culpă procesuală și căzând în pretenții față de reclamantă, iar cuantumul cheltuielilor fiind dovedit cu chitanța nr. 78/02.12.2011.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate de cele două recurente sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. prin raportare la cererea de recurs formulată, ca efect al soluției dată asupra acesteia, Curtea va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat achitat cu chitanța nr. 30/29.01.2013 (fila16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele – pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., împotriva sentinței civile nr.1120 din 23.11.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C.M.A.S.C.A.F., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. P. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondate.
Obligă recurentele la plata către intimata B. P. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
S. Ș.
Red. ..10.2013
| ← Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... | Alte cereri. Decizia nr. 3195/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
