Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 1704/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1704/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 7396/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1704
Ședința publică de la 27.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
GREFIER - C. A.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta P. O., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, având ca obiect „refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta care se legitimează cu C.I. . nr._/S 1, bir.3/15.07.2009, asistată de avocat P. F., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reclamanta, prin avocat, arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea pe fond.
Reclamanta, prin avocat solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că prin actele atașate la dosar s-a făcut dovada domiciliului forțat al familiei reclamante, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.6 din Legea nr.189/2000. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare atât pe excepții cât și pe fond.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta P. O. a formulat CONTESTAȚIE împotriva Hotărârii nr._/196 din 22.08.2012 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 de pe lângă C. de P. a Municipiului București, prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată sub nr._/12.06.2012, pentru stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Deși din probele făcute de mine rezultă, fără echivoc, că. aceasta și familia părintească au suportat în mod clar, așa cum este prevăzut în mod expres de disp.art.6 din L.189/2000, persecuțiilor regimurilor instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, sus-numita comisie i-a respins în mod cu totul neîntemeiat cererea . Menționează că persoane în situații similare celei în care s-a aflat, făcând dovezi cu acte și martori, așa cum a procedat și reclamanta, pentru susținerea cererii, au fost recunoscute de aceeași comisie ca având calitatea de beneficiare ale sus menționatei legi.
În ce privește probele făcute de reclamantă, în susținerea cererii, precizează că a depus sus-numitei comisii, odată cu depunerea cererii, în copie, actul de identitate, certificatele de naștere și căsătorie, și în original, adeverința nr.32/C din 25.01.2012 a Ministerului Administrației și Internelor - Arhivele Naționale Județene M. și declarațiile a doi martori, autentificate de un notar public.
Când i-a fost eliberată adeverința, i s-a spus că probabil arhiva perioadei căutate a fost,probabil, distrusă într-un incendiu. Prezentei contestații anexează copia tuturor documentelor acestea.
Din declarațiile martorilor, autentificate de notar, rezultă că în perioada martie 1944-decembrie 1944 a fost refugiată împreună cu familia părintească, când abia avea vârsta de nouă ani, din orașul Huși, fost județ Fălciu, acum jud. V., în partea opusă a României, în . la o distanță de 33 km de orașul T. S., azi în jud. M., suportând multe neajunsuri în ce privește șocul strămutării în mod intempestiv, a lipsei de hrană și cazării într-un loc străin.
Așa fiind, urmează a fi admisă contestația și să fie anulată Hotărârii nr._/196 din 22.08.2012 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 de pe lângă C. de P. a Municipiului București, obligând-o să-i recunoască calitatea de beneficiară a respectivei legi și să dispună acordarea de despăgubiri.
La solicitarea instanței, pârâta a atașat documentația care a stat la baza emiterii actului atacat.
Deliberând asupra prezentei acțiuni, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a actului atacat, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
În fapt, Curtea constată că Hotărârea nr._/22.08.2012 emisă de către pârâta C. de P. a Mun. București, Comisia pentru aplicarea legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta P. O., având în vedere nu sunt aplicabile disp. legii nr. 189/2000, din actele depuse de către reclamantă nerezultând persecuția suferită în sensul prevăzut de art. 6 din acest act normativ.
Din motivarea acestei hotărâri Curtea constată că pârâta a avut în vedere actele depuse de către reclamantă, respectiv fotocopie a cărții de identitate, a certificatului de căsătorie și de naștere, adeverința MAI-Arhivele Naționale M. din 25.01.2012, declarații martori, astfel încât s-a constatat că petenta-reclamantă în prezenta cauză nu a făcut dovada recunoașterii persecuției etnice invocate, în temeiul art. 6 din legea nr. 189/2000.
În drept, Curtea constată că potrivit disp. art. 6 și 6 ind. 1 din ORDONANȚA nr. 105 din 30 august 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, în forma în vigoare la data formulării cererii administrative de către reclamantă, „ Perioada în care persoana persecutată din motive etnice nu s-a putut încadra în muncă, ca urmare a unei invalidități de gradul I sau II survenite ca urmare a persecuției, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă.
ART. 6^1
Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.”
De asemenea, potrivit disp. art. 1, 2 și 4 din HG nr. 127 din 14 februarie 2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, „art. 1- Beneficiază de prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; e) a fost supraviețuitoare a trenului morții; f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
ART. 2
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
ART. 4
(1) Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt: acte eliberate de C. Roșie Internațională;acte eliberate de lagărele de concentrare;livrete militare sau adeverințe eliberate de U.M._ Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie; - carnet de identitate privind pe cei deportați în Moghilev; adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.; buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din Transnistria;acte eliberate de primăria orașelor respective;certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;adeverințe eliberate de alte autorități din Transnistria;alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii.
Coroborând susținerile reclamantei cu înscrisurile depuse în dovedirea prezentei acțiuni și cu dispozițiile legale și regulamentare enunțate anterior, Curtea reține că prezenta acțiune este neîntemeiată.
Astfel din analiza înscrisurilor depuse de către reclamantă la pârâtă în vederea soluționării cererii în temeiul disp. art. 6 din legea nr. 189/2000 cu referire la disp. art. 1 lit. c din OG nr. 105/1999 și din HG nr. 127/2002, menționate anterior, instanța constată că nu poate fi reținută calitatea reclamantei de membru al familiei care ar fi făcut obiectul unei astfel de măsuri, respectiv de stabilire a domiciliului în altă localitate, din motive etnice sau în sensul că ar fi fost expulzată, s-ar fi refugiat sau ar fi făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
În concret, Curtea constată că în răspunsul comunicat reclamantei(fila 7 a dosarului) de către MAI-Serviciul Județean M. al Arhivelor Naționale se precizează că tatăl reclamantei, numitul A. Octav nu figurează înscris ca refugiat pe raza localității Vânju M., județul M..
De asemenea din analiza răspunsului comunicat reclamantei de căre aceeași autoritate la data de 06.02.2013(fila 39 dosar) se reține aceeași susținere menționată anterior, precum și împrejurarea că din analiza registrelor Școlii Primare din . M. pentru anul școlar 1944-1945 reclamanta a fost identificată în catalogul clasei a III-a, trimestrul I, cu mențiunea „plecată la Huși pentru a urma școala”.
În plus, din analiza înscrisurilor depuse în fotocopie la filele 53 și 57-58 de către reclamantă, Curtea constată doar că aceeași autoritate publică amintită anterior comunică reclamantei următoarele:”cercetându-se fondul arhivistic al Inspectoratului Școlar jud. Fălciu pe anul 1944 s-a constatat că în borderoul cu reținerile salariilor personalului de control și de serviciu pentru acoperirea avansului de evacuare figurează tatăl reclamantei, numitul A. Octav, cu menționarea funcției deținute, nerezultând însă natura și cauzele acestei evacuări.
Din analiza celor două declarații extrajudiciare de martor date în formă autentificată(filele nr. 5-6 dosar) aparținând numiților T. A. și respectiv C. A., Curtea constată doar că aceștia au declarat că în anul 1944 aceștia împreună cu familiile acestora ar fi fost refugiați din orașul Huși, județul Fălciu(actual V.) în .. M., iar în aceeași perioadă ar fi fost refugiați și membrii familiei reclamantei, familiile acestora călătorind împreună, nefiind însă menționat motivul acestei deplasări a familiei reclamantei.
În plus Curtea constată că reclamanta nu a dovedit că persoanele care au dat aceste declarații ar fi obținut calitatea solicitată pârâtei în temeiul dispozițiilor legii nr. 189/2000, nefiind dovedită situația de pretinsă discriminare aplicată reclamantei de către pârâtă prin modul de soluționare a cererii formulată pe cale administrativă.
Din conținutul acestor înscrisuri și declarații, Curtea constată că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei privind persecuția-sub forma stabilirii domiciliului forțat în altă localitate, prin refugiu-ar fi operat în cazul reclamantei, respectiv din motive etnice, ci exclusiv faptul că în perioada respectivă-anul 1944-reclamanta s-ar fi mutat în localitatea Vânju M., jud. M. din Huși, jud. Fălciu, actual V., nerezultând astfel dovada unei persecuții prin evacuare forțată din motive etnice în sensul dispozițiilor legale enunțate anterior, reclamanta nedovedindu-și prin probele administrate situația de persecutată din motive etnice, considerente care conduc la concluzia că actul emis de către pârâtă este legal întocmit, nefiind dovedite condițiile prescrise de art. 1 alin. 1 lit. c din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, urmând a fi respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. O. cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București cu sediul în București, Calea V. nr.6, sect.3,ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
G. D. C. A.
Red. GD/AC
2 ex/11.06.2013
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 30-05-2013, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 5473/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
