Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 3219/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3219/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 4670/2/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3219
Ședința publică de la 05.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenții-reclamanți B. M., C. (D.) M., C. N., C. D., N. P. D., T. D. împotriva sentinței civile nr. 7088/12.12.2012, pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimații-pârâți I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de cauze la amânare, au răspuns recurentul reclamant T. D., personal și asistat, recurenții-reclamanți B. M., C. (D.) M., C. N., C. D., N. P. D., T. D. prin reprezentant convențional, avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, intimatul pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE prin reprezentant convențional, consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 02.09.2013, prin compartimentul Registratură, intimatul pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE a depus întâmpinare, la data de 05.09.2013, prin compartimentul Registratură, intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a depus întâmpinare într-un singur exemplar, după care,
Recurenții reclamanți, prin reprezentant convențional, învederează instanței că le-a fost comunicată întâmpinarea formulată de către intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE și solicită dosarul la bară pentru a putea studia întâmpinarea depusă de intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR într-un singur exemplar în cursul aceleiași zile.
Curtea, pentru ca recurenții reclamanți să poată studia întâmpinarea depusă de intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR într-un singur exemplar în cursul aceleiași zile, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurentul reclamant T. D.,personal și asistat de avocat, care depune la dosar delegație, recurenții-reclamanți B. M., C. (D.) M., C. N., C. D., N. P. D., T. D. prin reprezentant convențional, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE prin reprezentant convențional, consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
La interpelarea instanței, recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional învederează instanței că teza probatorie a probei cu martor solicitată în fond era demonstrarea faptului că intimatul pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a continuat să plătească angajații și după . Legii nr. 330/2009, spre deosebire de intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE. Aceștia susțin că abrogarea normei de abilitare cuprinsă în Anexa nr. 3 pct. 2 OG nr. 38/2003, care permitea Guvernului să stabilească drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări, împiedică Guvernul să emită pe viitor noi norme in aceasta materie, fără insă ca hotărârile de guvern deja emise sa fie de plano afectate. Absenta unei abrogări automate derivă din lipsa certă a unei abrogări exprese și directe a H.G. nr. 1066/2004. Împrejurarea că legiuitorul a procedat la abrogarea așa-zisei norme de abilitare nu este nici ea de plano relevantă. Chiar dacă H.G. nr. 1066/2004 este dată în aplicarea Anexei nr. 3 pct. 2 a O.G. nr. 38/2003, care a fost abrogată expres, trebuie ținut cont de caracterul normei primare de a fi o normă de abilitare iar norma secundară o normă de reglementare în substituire și nu de organizare a punerii în aplicare a normei primare. Atunci când norma secundară doar organizează punerea în aplicare a normei primare abrogarea normei primare poate fi socotită ca lăsând fără obiect reglementarea secundară, care volens nolens va fi și ea considerată abrogată. Însă, atunci când norma primară abilitează un organ să reglementeze el primar și alte drepturi, in mod independent, suntem in prezenta unei delegări ce va conferi reglementării adoptate de către autoritatea delegată autonomie. Aceasta autonomie împiedică extinderea abrogării la reglementarea H.G. nr. 1066/2004, tocmai pentru că această normă reglementează primar unele drepturi.
Recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional, recunosc că din argumentația învederată nu rezultă cu necesitate supraviețuirea HG nr. 1066/2004. Ceea ce trebuie cercetat, in ceea privește problema supraviețuirii normelor deja emise în temeiul abilitării date prin Anexa nr. 3 pct. 2 OG nr. 38/2003 este dacă acestea intră sau nu in conflict cu noua reglementare, aceasta fiind adevărata problemă juridică ridicată de speță. Arată că prin raportare la Legea nr. 330/2009, o lege generală, HG nr. 1066/2004 apare ca o normă anterioară specială. Această calificare, evidentă din sfera de cuprinderea a celor doua norme, a fost ignorată de către instanța de fond care a pronunțat din această pricină o hotărâre cu aplicarea greșită a legii în ce privește abrogarea implicită a Hotărârii Guvernului nr.1066/2004 prin abrogarea expresă a Ordonanței Guvernului nr.38/2003 prin Legea-cadru nr.330/2009 si respectiv aplicarea retroactivă a Hotărârii Guvernului României nr. 578/2011 începând cu 1 ianuarie 2010.
Cu privire la dispozițiile alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 330/2009, recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional, consideră că acesta reprezintă intenția legiuitorului de a se conserva reglementarea specială anterioară în ce privește drepturile anume prevăzute în acest text. Prin aplicarea alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 330/2009, al cărei efect ar fi conservarea H.G. 1066/2004, abrogarea expresă a pct. 3 al Anexei 2 nu este lipsită de semnificație juridică. Mai întâi ca o astfel de semnificație e constituită oricum de suprimarea competenței Guvernului de a emite pe viitor hotărâri în temeiul acestui text, iar pe de alta parte, excluderea dată de alin. 2 al art. 48 nu împiedică efectul abrogării altor reglementări asupra cărora excepția nu se poate extinde.
Recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional, arată că instanța de fond a ignorat susținerile noastre și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, apreciind în mod eronat că apariția Deciziei 2009/906/PESC a Consiliului Uniunii Europene determină încetarea aplicabilității prevederilor H.G. nr. 1 066/2004. În fapt, Decizia 2009/906/PESC privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina adoptată de Consiliul U.E. in luna decembrie 2009 nu cuprinde interdicții exprese în sarcina Statului român, nu abrogă Hotărârea Guvernului României nr.1066/2004 ca act normativ național și nici nu cuprinde reglementări de natură să facă inaplicabile reglementări naționale de natura celor reglementate expres de H.G. nr.1066/2004. Se solicită cheltuieli judiciare pe cale separată.
Recurentul-reclamant T. D., personal, învederează instanței că nici instanța de fond și nici pârâtele nu au putut proba valoarea juridică a Decizia 2009/906/PESC a Consiliului din 08 decembrie 2009, care are caracter strict administrativ și astfel, susținerile intimaților-pârâți sunt eronate. Solicită instanței să analizeze distinct dreptul de diurnă și dreptul de cazare conform legislației interne.
Intimatul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, prin reprezentant convențional, solicită instanței să se respingă recursul și să se mențină soluția pronunțată în fond, ca fiind legală și temeinică. Arată că proba testimonială se referă la o situație comparativă între Minister și Inspectorat, dar în mod concludent a fost respinsă de către instanța de fond. Consideră că instanța a constatat în mod corect că H.G. nr. 1066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Hețegovina reglementa în cuprinsul acesteia acordarea indemnizației zilnice în valută de 100 euro pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunii, specificând totodată faptul că aceste cheltuieli se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor. Însă, art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr._ privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice abrogă O.G.nr. 38/2003 și astfel, prin abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis, începând cu data de 01.01.2010, H.G. nr. 1066/2004 a fost abrogat implicit.
Intimatul-pârât, prin reprezentant convențional, face trimitere la dispozițiile art. 24 din Anexa IV și Anexa V pct. 3 G din Legea nr. 330/2009, la art. 17 alin. (8) din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea MAI, din a căror interpretare se poate constata faptul că dispozițiile HG nr. 1066/2004 au fost abrogate implicit odată cu . Legii nr. 330/2009. Mai arată că instanța de fond a constatat în mod legal că prin Decizia 2009/906/PESC a Consiliului din 08 decembrie 2009 privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, care a avut drept scop continuarea Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, s-a prevăzut faptul că: "Fiecare stat membru sau instituție VE suportă cheltuielile aferente tuturor membrilor personalului pe care i-a detașat, inclusiv cheltuieli de călătorie spre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurnele aplicabile, precum și indemnizațiile pentru condiții dificile de lucru" conform art. 7 alin. (2) teza a II - a. Astfel, sunt excluse "diurnele aplicabile" din categoria cheltuielilor suportate de către statele membre pentru personalul pe care îl detașează. Potrivit Procedurilor Standard de Operații ale misiunii EUPM, personalul participant la misiune este îndrituit la plata unei indemnizații zilnice /per diem.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 08.06.2012, reclamanții Bărbuțu M., C. (căsătorită D.) M., C. N., C. D., Năstacă P. D. și T. D. cu chemat în judecată pe pârâții I. general al Poliției Române și M. Administrației și Internelor solicitând, obligarea, în solidar, a pârâților la plata drepturilor bănești, constând în diurnă și cazare, ca urmare a abrogării HG nr. 1066/2004 abia prin HG nr. 578/2011, după cum urmează:
- către reclamantul Bărbuțu M., pentru perioada 17 mai 2010 - 16 iunie 2011, adică suma de 39.600 euro în echivalent lei la data plății efective,
- către reclamanta C. N., pentru perioada 17 mai 2010 - 16 iunie 2011, adică suma de39.600 euro, în echivalent lei la data plății efective.
- către reclamantul C. D., pentru perioada 1 mai 2010 - 16 iunie 2011, adică suma de 41.200 euro în echivalent lei la data plății efective.
- către reclamanta C. (D.) M., pentru 29 august 2010 - 16 iunie 2011, adică suma de 29.200 euro în echivalent lei la data plății efective,
- către reclamantul N. P. D., pentru perioada17 mai 2010- 16 iunie 2011, adică suma de 39.600 euro în echivalent lei la data plății efective.
- către reclamantul T. D., pentru perioada 1 mai 2010 - 16 iunie 2011, adică suma de 41.200 euro, în echivalent lei la data plății efective.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtului M.A.I., în calitate ordonator principal de credite, să aloce fondurile necesare plăților la care va fi obligat PÂRÂTUL l.G.P.R., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioada ianuarie-august 2010 au fost selecționați si trimiși de autoritățile romane sa participe la Misiunea de Politie a Uniunii Europene in Bosnia si Herțegovina – EUPM. Reclamanții au îndeplinit misiunea cu caracter temporar pana la data de 31 decembrie 2011, excepție făcând reclamanta C. (D.) M., al cărei tur de serviciu a fost extins de autoritățile romane si se va finaliza la 30 iunie 2012. Pe întreaga perioada cat au îndeplinit misiunea, reclamanții nu au beneficiat de drepturi salariale de la Uniunea Europeana, toate drepturile bănești încasate cu titlu de salariu fiind primite de la autoritățile romane trimițătoare.
Au arătat reclamanții că în perioada 14 ianuarie - 30 aprilie 2010, respectiv 26 februarie - 30 aprilie 2010, T. D., respectiv C. D., au încasat drepturile bănești de indemnizație zilnica (diurna si cazare) prevăzute de H.G. nr. 1066/2004, iar ceilalți 4 reclamanți nu au primit nici un astfel de drept, fara deosebire de data sosirii in misiune. Începând cu 1 mai 2010 plata acestor drepturi bănești prevăzute de H.G. nr. 1066/2004 a fost suspendata de IGPR pentru toți angajații săi polițiști trimiși in misiunea EUPM fara nicio explicatie si fara ca reclamantilor sa le fie comunicat vreun act administrativ in acest sens, în conditiile in care MAI a continuat sa plateasca aceleasi drepturi banesti prevazute de acelasi act normativ propriilor angajati politisti participanti in acelasi timp la aceeasi misiune EUPM.
În consecința, pentru perioada 1 mai 2010 - 17 iunie 2011 (data intrării in vigoare a HG nr. 578/11 iunie 2011 privind abrogarea HG 1066/2004) reclamanților nu le-a mai fost plătit niciunul din drepturile bănești prevăzute de HG 1066/2004.
S-a mai indicat prin cerere că cei 2 reclamanți care au încasat parțial drepturile menționate, respectiv C. D. si T. D., au fost supuși în primul trimestru al anului 2011 unei cercetări administrative declanșate de angajatorul I.G.P.R., având ca obiect eventuala încasare fără drept a acestor sume de bani. Pârâtul I.G.P.R. a motivat aceasta cercetare printr-o interpretare proprie a prevederilor legale, conform căreia drepturile prevăzute de H.G. nr. 1066/2004 nu ar fi trebuit plătite, întrucât începând cu data de 1 ianuarie 2010, H.G. nr. 1066/2004 si-ar fi încetat aplicabilitatea.
La data de 17 iunie 2011 a intrat in vigoare H.G. nr. 578/2011 privind declararea ca abrogata a HG nr. 1066/_.
Reclamanții au arătat că exclusiv din cauza conduitei angajatorului nu au mai primit drepturile bănești prevăzute de H.G. nr. 1066/2004.
De asemenea, s-a mai arătat în cerere că deși angajatoruI I.G.P.R. a decis sa suspende plata drepturilor bănești prevăzute de H.G. nr. 1066/2004 angajaților săi polițiști români participanți la misiunea EUPM pe motiv ca H.G. nr. 1066/2004 nu și-ar mai produce efectele de la . Legii-cadru nr. 330/2009, adică de la 1 ianuarie 2010, el a decis sa facă acest lucru abia după trecerea unui interval de 5 luni de la acest eveniment legislativ (adică de la 1 mai 2010) si nu de 1 ianuarie 2010, cum ar fi logic - daca se urmărește cu consecvență propria sa argumentație. Mai mult decât atât, angajatorul M.A.I. a înțeles sa plătească aceste drepturi angajatului sau, ofițer M.A.I. participant la misiunea EUPM, pana la finalizarea turului de serviciu al acestuia, adică pana la 1 iunie 2010. Cu alte cuvinte, angajatorul MAI a plătit integral angajatului sau drepturile bănești prevăzute de H. G. nr. 1066/2004 fără nicio suspendare sau obiecție, in timp ce angajatorul I.G.P.R.- care este o structura direct subordonata M.A.I. - a ințeles sa facă o interpretare proprie a legilor in vigoare si sa suspende incepând cu 1 mai 2010 plata acestor drepturi către proprii săi angajați, suspendare pe care a decis-o in mod unilateral si arbitrar, fără vreun anunț prealabil/notificare si fără sa indice un temei legal.
Reclamanții mai arată că au solicitat celor două instituții rezolvarea pretențiilor aici formulate, însă acestea nu au dat curs, până la această dată, cererilor reclamanților.
În drept, reclamanții au invocat aplicarea în cauză a H.G. nr. 1066/2004 care a fost abrogată expres prin Hotărârea Guvernului României nr. 578 din 1 iunie 2011 (H.G. nr. 579/2011) care a intrat în vigoare la data de 17 .06.2011.
Reclamanții au arătat că H.G. nr. 1066/2004 nu a fost abrogată expres sau implicit anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 579/2011, ceea ce justifică aplicarea sa situației reclamanților pe perioadele mai sus arătate.
H.G. nr. 1066/2004 a fost edictat în temeiul pct. 2 din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin Legea nr. 330/2009 s-a procedat la abrogarea O.G. nr. 38/2003, ceea ce ar putea ridica problema abrogării implicite a H.G. nr. 1066/2004, dar, în opinia reclamanților, o astfel de teză nu poate fi primită pentru argumente ce țin de natura corelației dintre O.G. nr. 38/2003 și H.G. nr. 1066/2004 (A), pe de o parte, și, pe de alta, de voința legiuitorului exprimată chiar în Legea nr. 330/2009 (8).
În privința corelația O.G. nr. 38/2003 cu H.G. nr. 1066/2004, au arătat că se exclude posibilitatea unei abrogării implicite a acestui din urmă act, odată cu . Legii nr. 330/2009, deoarece ca reglementare secundară, Hotărârile de Guvern sunt date de regulă în aplicarea legii așa încât ele nu ar putea avea o autonomie proprie. Pct. 2 din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 nu constituie însă o reglementare primară de sine stătătoare a cărei dezvoltare sau organizare a aplicării să fie realizată prin H.G. nr. 1066/2004, ci o normă de abilitare, de sine stătătoare, așa încât Guvernul României să reglementeze el, în mod direct, relațiile sociale speciale arătate de ipoteza legii. Pct. 2 din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 este o normă care trimite la o altă normă.
Așa stand lucrurile, abrogarea expresa a normei de trimitere nu este de natura sa afecteze aplicabilitatea normei speciale la care se face trimiterea.
Au mai precizat reclamanții că, departe de a fi urmărit abrogarea H.G. nr. 1066/2004, legiuitorul a păstrat premisele legale ale aplicării sale în continuare și după . Legii nr. 330/2009 și a Legii nr. 248/2010.
În privința compatibilității concluziei păstrării în vigoare a H.G. nr. 1066/2004 prin raportare la dispozițiile Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 248/2010, reclamanții au concluzionat cu privire la inexistența unei abrogări exprese directe, pentru aceea că niciunul dintre aceste acte normative nu procedează la o abrogare expresă și directă a H.G. nr. 1066/2004. Or, din economia celor două acte normative rezultă cu claritate faptul că, în acele cazuri în care legiuitorul a dorit abrogarea unor norme speciale anterioare a făcut-o expres.
Au mai arătat reclamanții că au fost păstrate dispozițiile speciale anterioare în materia cheltuielilor cu cazarea și locuința.
Este adevărat că cele două acte normative procedează la o abrogare expresă indirectă a tuturor actelor normative contrare lor. Cu toate acestea H.G. nr. 1066/2004 nu este o normă care să contravină legilor cadru, păstrarea ei în vigoare fiind, dimpotrivă, chiar voința exprimată a legiuitorului în dispozițiile tranzitorii ale art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 potrivit cărora: "(2) Prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare", respectiv art. 36 din Legea nr. 248/2010, potrivit cărora: "Prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare si mutare, acordarea concediilor, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea si locuința rămân in vigoare."
În susținerea raționamentului propriu, reclamanții au arătat că și în absența celor două norme exprese HGR nr. 1066/2004 nu este un act contrar celor două legi cadru întrucât acestea lasă pe seama reglementărilor speciale atât stabilirea drepturilor personalului bugetar trimis în străinătate (pct. 1), cât și (reglementarea altor drepturi, cu caracter special) alte drepturi ale personalului instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională (pct. 2). Astfel, printr-o normă generală, aplicabilă pentru tot personalul bugetar trimis în străinătate, deci care vizează și situația reclamantilor, legea face trimitere la aplicarea reglementării speciale (art. 33 din Legea nr. 330/2009 și art. 29 din Legea nr. nr. 248/2010), or H.G. nr. 1066/2004 este tocmai o astfel de normă specială.
Reclamanții au făcut referire la art. 33 din Legea nr. 330/2009 care prevede că "personalul bugetar trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar beneficiază de drepturile prevăzute de reglementările specifice în domeniu", iar art.29 din Legea nr. nr. 248/2010 prevede că: „personalul bugetar trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar beneficiaza de drepturile prevazute de reglementarile specifice in domeniu."
Legiuitorul nu distinge între diversele reglementări specifice în domeniu, prin urmare nici interpretul nu trebuie să distingă.
Pe de altă parte, s-a indicat că prin norme speciale aplicabile personalului instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, chiar Legea nr. 248/2010 și Legea nr. 330/2009 fac trimitere la caracterul special al altor drepturi care au fost lasate in mod expres si explicit in competenta de reglementare a Guvernului României. În acest sens au fost menționate Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 248/2010.
În continuare, reclamanții au făcut referire la irelevanța dispozițiilor H.G. nr. 579/2011, pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare. Guvernul României a procedat abia prin dispozițiile H.G. nr. 579/2011 la abrogarea expresă și directă a H.G. nr. 1066/2004 prevăzând că aceasta "este și rămâne" abrogată. Desigur că Guvernul României ar putea abroga, pentru viitor, o normă a sa anterioară. Formularea "este și rămâne" sugerează însă că s-ar dispune, sau s-ar statua asupra unei abrogări ce ar produce efecte anterior.
Or, fără umbră de îndoială că H.G. nr. 579/2011 nu poate dispune decât pentru viitor. Așa stând lucrurile, în absența unei abrogări anterioare, realizată prin Legea nr. 330/2009 sau prin Legea nr. 248/2010, cum a demonstrat mai sus la pct. A și B, dispozițiile H.G. nr. 1066/2004 au ieșit din vigoare abia la data intrării în vigoare a H.G. nr. 579/2011, adică la data de 17 iulie 2011.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul I. G. al Poliției Române s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a arătat că H.G. nr. 1066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea in cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) in Bosnia și Hețegovina (BiH) reglementa în cuprinsul acesteia acordarea indemnizației zilnice în valută de 100 euro pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunii, specificând totodată faptul că aceste cheltuieli se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor. Temeiul legal în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 1066/2004 îl reprezintă O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care în cuprinsul Anexei nr. 3 pct. 2 prevedea: "Drepturile bănești cuvenite personalului care incadrează batalioanele mixte constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului".
Însă, art. 48 alin. (1) pct.9 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice abrogă O.G. nr. 38/2003.
Astfel, prin abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis, începând cu data de 01.01.2010, H.G. nr. 1066/2004 a fost abrogat implicit.
Prin Decizia 2009/906/PESC a Consiliului din 08 decembrie 2009 privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH), care a avut drept scop continuarea Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, s-a prevăzut faptul că: "Fiecare stat membru sau instituție UE suportă cheltuielile aferente tuturor membrilor personalului pe care i-a detașat, inclusiv cheltuieli de călătorie spre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurnele aplicabile, precum și indemnizatiile pentru condiții dificile de lucru" (art. 7 alin. (2) teza a 11 - a).
Astfel, au fost excluse "diurnele aplicabile" din categoria cheltuielilor suportate de către statele membre pentru personalul pe care îl detașează. Potrivit Procedurilor Standard de Operații ale misiunii EUPM, personalul participant la misiune este îndrituit la plata unei indemnizații zilnice (per diem).
Având în vedere prevederile H.G. nr. 1066/2004, fiecare polițist român participant la EUPM primea o indemnizație zilnică pentru cazare (68 euro) și hrană (32 euro), iar conform Deciziei 2009/906/PESC și Procedurilor Standard de Operații ale misiunii EUPM, același ofițer este îndrituit și la plata din fondurile UE a unui per diem (valoare actuală - 131,8 euro) .
Pe de altă parte, Legea nr. 330/2009 prevede în cuprinsul dispozițiilor sale în mod expres drepturile salariale de care poate beneficia personalul care participă la misiuni, reieșind faptul că participarea polițiștilor români în misiunea EUPM Bosnia și Herțegovina este o misiune cu caracter temporar în străinătate, iar polițiștilor participanți la această misiune li se aplică prevederile Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010.
Astfel, coroborând interpretarea de mai sus cu prevederile Legii nr. 330/2009 menționate anterior, se constată faptul că dispozițiile H.G. nr. 1066/2004 au fost abrogate implicit odată cu . Legii nr._.
A arătat pârâta că abrogarea tacită (sau implicită) este specifică activității de aplicare a legislației și constă în raționamentul ce se face în cazul existenței a două texte (acte) în același domeniu, textul ulterior determinând ieșirea din uz a textului anterior. Acest principiu se sprijină pe ideea că un act posterior, care exprimă o nouă voință, infirmă voința anterioară, textul vechi devenind inaplicabil pri existența - în aceeași materie - a unui text nou, a unei noi decizii."
În Monitorul Oficial nr. 413 din 14 iunie 2011 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 578/01.06.2011, care în articolul unic prevede că "Este și rămâne abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1._ privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herțegovina (BiH), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 642 din 16 iulie 2004. "
Motivul pentru care a fost adoptat acest act normativ este prevăzut în chiar preambulul său, respectiv faptul că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.066/2004 nu mai sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv 1 ianuarie 2010.
Acest aspect rezultă de altfel și din nota de fundamentare a H.G. nr. 578/2011, conform căreia promovarea acestui proiect de act normativ a fost justificată și de existența dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială", precum și ale art. 17 (asanarea legislației) potrivit căruia ,în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată."
Având în vedere prevederile Legii nr. 330/2009, care a stabilit în mod expres drepturile salariale aplicabile personalului anat în misiune, precum și lipsa temeiului legal al H.G. nr. 1066/2004, legiuitorul a apreciat că se impune abrogarea expresă a H.G. nr. 1066/2004.
În continuare, pârâtul a făcut referire la nota de fundamentare a H.G. nr. 578/2011 prin care se arată că " abrogarea actului de bază conduce la scoaterea din uz a actului de executare, motivația legislativă a acestuia din urmă fiind determinată de existența celui de bază. Pe cale de consecință, evenimentul legislativ constând în adoptarea Legii nr. 330/2009, în baza căreia au fost abrogate dispoziții din O.G. nr. 38/2003, determină ieșirea din uz a H.G. nr. 1066/2004, dar necesită o abrogare expresă."
Astfel, H.G. nr. 578/2011 nu a abrogat în mod expres H.G. nr. 1066/2004,
ci doar a constatat abrogarea implicită a acesteia prin Legea nr. 330/2009.
În acest context, pârâtul IGPR solicită să se constatate faptul că trebuia să pună în aplicare actele normative menționate mai sus și nu era competentă să interpreteze H. G. nr. 578/2011, în condițiile în care în conținutul acesteia se prevede în mod expres faptul că H. G. nr. 1066/2004 este abrogată începând cu data de 01.01.2010.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul M. Administrației și Internelor a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive arătându-se că acesta are calitatea de ordonator principal de credite, având în competență doar repartizarea creditelor bugetare aprobate, nu și stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul IGPR, care sunt de competența exclusivă a inspectorului general al IGPR care este ordonator secundar de credite.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului IGPR.
Prin sentința civilă nr.7088/12.12.2012 a Curții de Apel București, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și, pe fond, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
La pronunțarea sentinței instanța de fond a avut în vedere că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor este nefondată având în vedere că acestui pârât, în calitate de ordonator principal de credite, îi revine competența de a repartiza creditele bugetare către ordonatorii secundari.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din HG nr. 1066/2004 ”în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herțegovina (BiH) au dreptul la o indemnizație zilnică în valută de 100 euro, detaliată astfel: a) diurna: 32 euro; b) cazarea: 68 euro”.
Prin HG nr. 578/2011, publicată în M.Of. nr. 413/14.06.2011 a fost declarată ca abrogată HG nr. 1066/2004, în articolul unic al HG 578/2011 prevăzându-se expres că „este și rămâne abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herțegovina (BiH), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 16 iulie 2004”.
În preambulul HG nr. 578/2011 s-a arătat că hotărârea a fost emisă în urma constatării faptului că prevederile HG nr. 1066/2004 nu mai sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv 1 ianuarie 2010.
Având în vedere principiul neretroactivității actelor normative, Curtea ca instanță de fond a apreciat că dispozițiile HG nr. 578/2011 nu puteau abroga expres prevederile HG nr. 1066/2004 decât începând cu data intrării în vigoare a HG nr. 578/2011, adică începând cu data de 17.06.2011.
Pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 16 iunie 2011 nu se poate reține că HG nr. 578/2011 a abrogat prevederile HG 1066/2004, problema de drept care trebuie dezlegată în cauză fiind aceea dacă prevederile HG nr. 1066/2004 au fost abrogate indirect sau implicit, începând cu 1 ianuarie 2010, prin dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
A reținut instanța fonului că prin art. 48 alin. 1 pct. 9 din Legea 330/2009, intrat în vigoare la 01 ianuarie 2010, a fost abrogată expres Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu excepția art. 1, 25, 29 alin. (2) și (3), art. 37, 38, 52, 55 - 58, pct. 1 al notei la anexa nr. 1, pct. 3 al anexei nr. 4, pct. 2 și 3 ale anexei nr. 5. Prin urmare, a fost abrogată expres inclusiv dispoziția din OG nr. 38/2003 (pct. 2 din Anexa 3), în executarea căreia a fost emisă HG nr. 1066/2004.
În continuare, Curtea a avut în vedere că din abrogarea expresă a dispoziției din OG nr. 38/2003 care abilita Guvernul de a stabili prin hotărâre de guvern drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări, intenția legiuitorului a fost de a abroga inclusiv reglementările secundare emise în temeiul acestei dispoziții, și anume dispozițiile HG nr. 1066/2004.
Raționamentul conform căruia dispozițiile HG nr. 1066/2004 nu ar fi fost abrogate implicit prin Legea 330/2009 întrucât pct. 2 din Anexa 3 la OG nr. 38/2003 ar fi doar o normă de abilitare a fost înlăturat de instanța de fond pentru aceea că dupăintrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu mai există dispoziții care să abiliteze Guvernul să stabilească drepturile solicitate prin hotărâre de guvern.
Neaplicabilitatea HG nr. 1066/2004 după data de 01 ianuarie 2010 rezultă și din faptul că după această dată au dispărut rațiunile pentru care a fost adoptată HG nr. 1066/2004, și anume acelea de a asigura plata cheltuielilor de hrană și cazare ale polițiștilor români trimiși în Misiunea Uniunii Europene din Bosnia și Herțegovina, ce nu erau asigurate din fondurile uniunii europene. Începând cu data de mai sus a intrat în vigoare Decizia 2009/906/PESC a Consiliului Uniunii Europene care prin art. 7 alin. 2 a stabilit că: „MPUE este formată în principal din personal detașat de statele membre sau de instituțiile UE. Fiecare stat membru sau instituție UE suportă cheltuielile aferente tuturor membrilor personalului pe care l-a detașat, inclusiv cheltuieli de călătorie spre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurnele aplicabile, precum și indemnizațiile pentru condiții dificile de lucru și de risc”.
Rezultă că, începând cu data de 01 ianuarie 2010, diurnele, în care sunt incluse și cheltuielile de hrană și cazare, nu mai sunt suportate de statul care a trimis polițiștii în misiune, ci din fondurile Uniunii Europene, astfel că nu mai există rațiunile pentru care HG nr. 1066/2004 a prevăzut pentru polițiști români detașați în misiunea MPUE dreptul a li se acoperi cheltuielile de hrană și cazare în cuantumul indemnizației zilnice de 100 euro.
Împotriva Sentinței civile nr. 7088/12.12.2012 a Curții de Apel București au formulat recurs reclamanții,solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata pentru faza procesuală a fondului și cea a recursului.
În motivare, reclamanții au invocat incidența art.304 pct.5 si respectiv 3041 din C.proc.civ., în sensul în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra admisibilității probei cu martori, desi aceasta proba a fost ceruta expres. Instanța a prorogat discutarea probei cu martori dupa administrarea probei cu interogatoriul conform încheierii de sedinta din data de 31.10.2012, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamanților-recurenți prin lipsirea acestora de unul din mijloacele de proba legale pe care dorea sa îl utilizeze în dovedirea pretențiilor.
Au arătat recurenții că hotararea atacata este viciata prin aceea ca instanta nu a pus in discutie cererea de incuviintare a probei cu martori formulata, acest remediu neputând fi realizat direct în calea de atac a recursului în fața ICCJ.
Un alt motiv de recurs invocat a constat în interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente și invocate prin cererea introductivă, respectiv cele produse prin întâmpinările părățllor.
În acest sens, recurenții au arătat că semnificația abrogării Anexei nr. 3 pct. 2 din OG nr. 38/2003 nu a fost aceea a abrogării reglementarilor date de către Guvern în temeiul abilitarii stabilite prin acest text legal. Legea se aplica numai pentru viitor și de aceea abrogarea normei de abilitare cuprinsă în Anexa nr. 3 pct. 2 OG nr. 38/2003, care permitea Guvernului să stabileasca drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite din polițiștl români și potițlști ai altor țări, impiedica Guvernul sa emita pe viitor noi norme in aceasta materie, fără însa ca hotărârile de guvern deja emise sa fie de plano afectate.
Absenta unei abrogări automate derivă din lipsa certă (și necontestată de instanta fondului și de către parati) a unei abrogări exprese și directe a H.G. nr. 1066/2004.
Au arătat recurenții că împrejurarea că legiuitorul a procedat la abrogarea așa-zisei norme de abilitare nu este relevantă. Chiar dacă H.G. nr. 1066/2004 este dată în aplicarea Anexei nr. 3 pct. 2 a O.G. nr. 38/2003, care a fost abrogată expres, trebuie tinut cont de caracterul normei primare de a fi o normă de abilitare, iar norma secundară o normă de reglementare în substituire și nu de organizare a punerii în aplicare a normei primare. Atunci când norma secundară doar organizează punerea în aplicare a normei primare abrogarea normei primare poate fi socotită ca lăsând fără obiect reglementarea secundară, care vo/ens nolens va fi și ea considerată abrogată. Însă, atunci când norma primară abilitează un organ să reglementeze el primar și alte drepturi, in mod independent, suntem in prezenta unei delegări ce va conferi reglementării adoptate de către autoritatea delegată autonomie. Aceasta autonomie împiedică extinderea abrogării la reglementarea H.G. nr. 1066/2004, tocmai pentru că această normă reglementează primar unele drepturi.
Au precizat recurenții că din cele menționate nu rezultă cu necesitate supravietuirea HG nr. 1066/2004, dar în privința supravietuirii normelor deja emise în temeiul abilitării date prin Anexa nr. 3 pct. 2 OG nr. 38/2003 ( in speta HG nr. 1066/2004) trebuie analizat dacă este daca acestea intra sau nu in conflict cu noua reglementare.
Recurenții au arătat că un astfel de conflict ar exista dacă noua reglementare ar interzice sau ar reglementa diferit, prin norme de aceeasi generalitate, relatiile sociale avute in vedere de dispozitiile HG nr. 1066/2004. Cata vreme abrogarea HG nr. 1066/2004 nu a fost expresa se poate pune doar problema unei abrogari exprese indirecte sau a unei abrogări tacite, ceea ce presupune existenta unei reglementari noi si concurente, pe același nivel de generalitate și cu continut diferit.
Au indicat recurenții că, prin raportare la Legea nr. 330/2009, o lege generală, HG nr. 1066/2004 apare ca o normă anterioară specială. Aceasta calificare, evidenta din sfera de cuprindere a celor doua norme, a fost ignorată de către instanta de fond care a pronuntat din aceasta pricina o hotărâre cu aplicarea greșită a legii în ce privește abrogarea implicita a Hotararii Guvernului nr.1066/2004 prin abrogarea expresa a Ordonantei Guvernului nr.38/2003 prin Legea-cadru nr.330/2009 si respectiv aplicarea retroactiva a Hotararii Guvernului Romaniei nr. 578/2011 incepand cu 1 ianuarie 2010.
Recurenții au precizat că nici Legea-cadru nr.330/2009 și nici Legea-cadru nr.248/2010, care a abrogat-o si inlocuit-o pe prima, nu cuprind prevederi care sa reglementeze abrogarea expresa a H.G. nr. 1066/2004, iar in conformitate cu prevederile art. 65 alin. (3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată - cu modificarile si completarile ulterioare "abrogarea implicita nu este recunoscuta în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. "
Legea nr. 330/2009 nu a reglementat nimic în legătură cu drepturile privind cazarea personalului politist politienesc aflat în misiune in afara tarii. Anexa nr. IV 5 a Legii nr. 330/2009, referita de catre sentinta atacata ca argument decisiv, nu face nicio referire la diurnă si cazare. Afirmația instanței potrivit căreia noua reglementare ar oferi o rezolvare diferita cazarii și diurnei reglementate de către HG nr. 1066/2004 a rămas la stadiul declarativ fără a se putea identifica care normă ar rezolva, în concret, această problemă.
In condițiile in care noua reglementare nu prevede nimic in legătură cu diurna si cazarea si nu s-ar putea susține în mod rezonabil că aceste drepturi au fost suprimate, singura concluzie logica este supraviețuirea vechii reglementari.
De altfel aceasta supravietuire este garantată de legiuitor prin art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009.
În continuare, făcând trimitere la prevederile H.G. nr.578/2011, recurenții au arătat că mențiunea din cuprinsul actului că H.G. nr.1066/2004 "este si ramane abrogata" nu produce efecte juridice.
In ipoteza in care H.G. nr.1066/2004 ar fi fost abrogata de la momentul adoptării Legii-cadru nr.330/2009, se ridica întrebarea legitima care mai este rostul adoptării H.G. nr.578/2011 de abrogare a H.G. nr.1066/2004 la mai bine de 18 luni de la adoptarea legii care, in viziunea eronata a instanței de fond, ar abroga/ar face inaplicabile prevederile H.G. nr.1066/2004.
În privința aplicabilității art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, recurenții au arătat că textul reprezintă intenția legiuitorului de a se conserva reglementarea specială anterioară în ce privește drepturile anume prevăzute în acest text. A.. 2 al art. 48 deroga de la dispozițiile generale ale alin. 1 al art. 48 a Legii nr. 330/2009, ceea ce îl face aplicabil cu prioritate, prin aceea că nu se refera la toate drepturile polițiștilor plecați in misiuni in afara teritoriul național, drepturi care au fost sau ar fi putut fi stabilite de către Guvern, ci doar la cele privitoare la cazare si diurna, ceea ce ilustrează criteriul calificării general¬special al clasificării normelor juridice (sfera normei speciale este mai redusă si inclusă complet în sfera mai extinsă a normei generale).
Prin aplicarea alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 330/2009, al cărei efect ar fi conservarea H.G. 1066/2004, abrogarea expresa a pct. 3 al Anexei 2 nu este lipsita de semnificație juridica, cum se sugerează de către instanța de fond. Mai întâi o astfel de semnificație e constituita oricum de suprimarea competenței Guvernului de a emite pe viitor hotărâri in temeiul acestui text, iar pe de alta parte, excluderea dată de alin. 2 al art. 48 nu împiedică efectul abrogării altor reglementari, asupra cărora excepția nu se poate extinde
Recurenții au arătat că a aprecia că alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 330/2009 se aplica numai cazurilor în care nu s-a procedat la abrogare expresă prin pct. 1 este complet nerealist, deoarece normele neabrogate oricum ar fi supraviețuit si fara o norma care sa prevadă acest lucru, de vreme ce nu sunt abrogate, astfel că miza edictării alin. 2 al art. 48 este tocmai aceea a unei derogări de la normele generale pe care legea salarizării unice le abrogă.
Au mai arătat recurenții că instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra altor argumente legale aduse, care au fost ignorate nejustificat. Printr-o normă generală, aplicabilă pentru tot personalul bugetar trimis în străinătate, deci care vizează și situația reclamanților, legea face trimitere la aplicarea reglementării speciale (art. 33 din Legea nr. 330/2009 și art. 29 din Legea nr. nr. 284/2010), ori H.G. nr. 1066/2004 este tocmai o astfel de normă specială.
Dincolo de intenția explicită a legiuitorului de a conserva aplicabilitatea normelor speciale menționate, oricum, dată fiind natura specială a normei anterioare, ieșirea ei din vigoare, urmare a edictării unei norme generale ulterioare, nu ar putea avea loc decât printr-o abrogare expresă si directă (art. 65 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 republicată). Dar, câtă vreme această abrogare s-a realizat numai prin dispozițiile H.G. nr. 579/2011, orice discuție privind o eventuală abrogare expresă indirectă sau implicită este inutilă.
În privința Deciziei nr. 2009/906/PESC a Consiliului Uniunii Europene, recurenții au arătat că aceasta este irelevantă, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii prin aceea că a apreciat în mod eronat ca apariția Deciziei 2009/906/PESC a Consiliului Uniunii Europene determina încetarea aplicabilității prevederilor H.G. nr.1066/2004.
Au arătat recurenții că Decizia 2009/906/PESC privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH) adoptata de Consiliul U.E. in luna decembrie 2009 nu cuprinde interdicții exprese in sarcina Statului roman, nu abroga Hotararea Guvernului Romaniei nr.1066/2004 ca act normativ national si nici nu cuprinde reglementari de natura sa faca inaplicabile reglementari nationale de natura celor reglementate expres de H.G. nr.1066/2004.
Mai mult, Decizia 2009/906/PESC nu reprezintă un act normativ al Uniunii Europene, ci doar un act administrativ adoptat in vederea stabilirii normelor de organizare si functionare a MPUE BiH.
Decizia nr. 2009/906/PESC nu face nicio referire la indemnizatie pentru cazare, ci doar la acordarea unei diurne, iar, dreptul la indemnizație privind cazarea este distinct de cel privind diurna. Asta rezultă atât din cuprinsul HG nr. 1066/2004 cât și a diverselor dispoziții ale Legea nr. 330/2009. Așadar, cel mult dreptul la diurnă, iar nu și cel privitor la cheltuielile privind cazarea, prevăzute de H.G. nr. 1066/2004 ar fi putut fi afectate de către Decizia nr. 2009/906/PESC.
Intimatul M. AFACERILOR INTERNELOR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat.
A arătat intimatul că instanța d fond a constatat în mod corect că H.G. nr. 1066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia și Hețegovina (BiH) reglementa în cuprinsul acesteia acordarea indemnizației zilnice în valută de 100 euro pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunii, specificând totodată faptul că aceste cheltuieli se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor. Totodată, a observat că temeiul legal în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 1066/2004 îl reprezintă G.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care în cuprinsul Anexei nr. 3 pct. 2 prevedea: "Drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului".
Însă, art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr._ privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice abrogă O.G.nr. 38/2003.
Astfel, prin abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis, începând cu data de 01.01.2010, H.G. nr. 1066/2004 a fost abrogat implicit.
A mai arătat intimatul că Misiunea Uniunii Europene din Bosnia și Herțegovina constituia, până la data de 01.01.2010, singura misiune a Uniunii Europene (dintre cele la care participă și Poliția Română - EULEX Kosovo, EUMM G., EUPOL Afganistan) care nu asigura cheltuielile personalului secondat în ceea ce privește cazarea și masa, motiv care a stat la baza adoptării H.G. nr. 1066/2004.
De asemenea, în motivarea hotărârii, instanța de fond a constatat în mod legal că prin Decizia 2009/906/PESC a Consiliului din 08 decembrie 2009 privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene (MPDE) în Bosnia și Herțegovina (BiH), care a avut drept scop continuarea Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, s-a prevăzut faptul că: "Fiecare stat membru sau instituție UE suportă cheltuielile aferente tuturor membrilor personalului pe care i-a detașat, inclusiv cheltuieli de călătorie spre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurnele aplicabile, precum și indemnizațiile pentru condiții dificile de lucru" (art. 7 alin. (2) teza a II - a). Astfel, sunt excluse "diurnele aplicabile" din categoria cheltuielilor suportate de către statele membre pentru personalul pe care îl detașează. Potrivit Procedurilor Standard de Operații ale misiunii EUPM, personalul participant la misiune este îndrituit la plata unei indemnizații zilnice (per diem).
A mai învederat intimatul că având în vedere prevederile H.G. nr. 1066/2004, fiecare polițist român participant la EUPM primea o indemnizație zilnică pentru cazare (68 euro) și hrană (32 euro), iar conform Deciziei 2009/906IPESC și Procedurilor Standard de Operații ale misiunii EUPM, același ofițer este îndrituit și la plata din fondurile DE a unui per diem (valoare actuală - 131,8 euro) . Deopotrivă, Legea nr. 330/2009 prevedea în cuprinsul dispozițiilor sale în mod expres drepturile salariale de care poate beneficia personalul care participă la misiuni.
Participarea polițiștilor români în misiunea EUPM Bosnia și Herțegovina este o misiune cu caracter temporar în străinătate, iar polițiștilor participanți la această misiune li se aplică prevederile Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010.
Astfel, coroborând interpretarea de mai sus cu prevederile Legii nr. 330/2009 menționate anterior, se constată faptul că dispozițiile H.G. nr. 1066/2004 au fost abrogate implicit odată cu . Legii nr. 330/2009.
În continuare, intimatul a arătat că în doctrină s-a reținut în mod constant
că abrogarea tacită (sau implicită) este specifică activității de aplicare a legislației și constă în raționamentul ce se face în cazul existenței a două texte (acte) în același domeniu, textul ulterior determinând ieșirea din uz a textului anterior. Acest principiu se sprijină pe ideea că un act posterior, care exprimă o nouă voință, infirmă voința anterioară, textul vechi devenind inaplicabil prin existența - în aceeași materie - a unui text nou, a unei noi decizii.
În Monitorul Oficial nr. 413 din 14 iunie 2011 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 578/01.06.2011, care în articolul unic prevede că „Este și rămâne abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia¬Herțegovina (BiH), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 642 din 16 iulie 2004. "
Motivul pentru care a fost adoptat acest act normativ este prevăzut în chiar preambulul său, respectiv faptul că prevederile Hotărârii Guvernului nr, 1.066/2004 nu mai sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv 1 ianuarie 2010.
Acest aspect rezultă de altfel și din nota de fundamentare a H.G. nr. 578/2011, conform căreia promovarea acestui proiect de act normativ a fost justificată și de existența dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială", precum și ale art. 17 (asanarea legislației) potrivit căruia ,în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată."
Având în vedere prevederile Legii nr. 330/2009, care a stabilit în mod expres drepturile salariale aplicabile personalului aflat în misiune, precum și lipsa temeiului legal al H.G. nr. 1066/2004, legiuitorul a apreciat că se impune abrogarea expresă a H.G. nr. 1066/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele de recurs invocate și la normele incidente, Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1/ În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C., Curtea îl va înlătura, constatând că în cauză nu poate fi vorba despre nerespectarea de către instanța de fond a unor nome procedurale incidente, de natură a atrage casarea sentinței pronunțată de aceasta.
Astfel, Curtea va reține că instanța de fond a încuviințat la termenul din 31.10.2012 probele cu interogatoriu și înscrisuri și a prorogat discutarea probei testimoniale.
Încheierea privind încuviințarea probatoriului are caracter preparatoriu și nu interlocutoriu, astfel că ea nu leagă instanța, motiv pentru care faptul că necesitatea administrării probei cu martori nu a mai fost pusă în discuția părților nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii, instanța putând aprecia asupra relevanței suplimentării probatoriului încuviințat deja cu administrarea unei noi probe.
Este adevărat că instanța fondului a prorogat discuțiile cu privire la utilitatea și pertinența probei testimoniale la următorul termen de judecată, dar faptul că nu a procedat în acest mod nu este de natură de a produce vreo vătămare recurenților, atâta timp cât proba testimonială, în raport de obiectul cauzei, apare vădit neconcludentă.
Pe de altă parte, proba testimonială în sine nu a fost solicitată în mod procedural, prin cererea de chemare în judecată, conform art.112 pct. 5 C. ci direct în fața instanței, deși reclamanții erau asistați de apărător, nefiind incidente dispozițiile art. 138 alin 1 pct. 4 C..
De asemenea, cu ocazia solicitării de încuviințare a probei, reclamanții nu au indiciat nici teza probatorie, așa cum confirmă mențiunile din încheierea de ședință.
Pe cale de consecință, proba ar fi trebuit să fie administrată doar în condițiile art. 138 alin 1 pct. 2 sau art. 138 alin 1 pct. 3 C.. Ori, recurenții nu au făcut dovada necesității administrării probei ce ar fi reieșit din dezbateri, motiv pentru care, în mod corect, aceasta nu a mai fost administrată.
Pentru toate aceste motive, Curtea va aprecia că în cauză nu se impune casarea sentinței pronunțate, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 5 C..
2/ În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C., referitor la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Curtea va constata că nici acesta nu este incident în cauză.
Astfel, Curtea va avea în vedere, prin raportare la situația de fapt corect reținută de prima instanță, că în cauză trebuie analizat dacă, începând cu data de 01.01.2010, dispozițiile HGR nr. 1066/2004 cu privire la cordarea drepturilor bănești constând în diurnă și cazare au fost sau nu abrogate.
Se va avea în vedere faptul că drepturile solicitate de reclamanți, începând cu data de 01.05.2010, au fost acordate acestora anterior în baza HGR nr. 1066/2004, care la art. 1 prevedea că „în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herțegovina (BiH) au dreptul la o indemnizație zilnică în valută de 100 euro, detaliată astfel: a) diurna: 32 euro; b) cazarea: 68 euro”.
Hotărârea de Guvern a fost dată în aplicarea Anexei 3 pct. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Conform art.59 din OG nr.38/2003 „anexele 1 - 5 fac parte integrantă din prezenta ordonanță”, ceea ce înseamnă că urmează regimul actului a cărui parte integrantă o constituie.
Ori, începând cu data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, conform căreia de la data intrării în vigoare se abrogă „Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 1, 25, 29 alin. (2) și (3), art. 37, 38, 52, 55 - 58, pct. 1 al notei la anexa nr. 1, pct. 3 al anexei nr. 4, pct. 2 și 3 ale anexei nr. 5” – art.48 alin 1.
Anexa 3 a OG nr. 38/2003 nu este menționată printre excepțiile de la abrogare, astfel că se poate reține o abrogare expresă a acesteia începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Art. 48 alin 2 precizează mai apoi că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare”.
Este adevărat că, doar aparent, s-ar putea sesiza un conflict între dispozițiile din alin 1 și alin 2, respectiv faptul că, deși în alin 1 se abrogă unele texte de lege prin care sunt recunoscute drepturi bănești, printre care și drepturile de cazare, de exemplu, în alin 2 legiuitorul se contrazice, susținând că dispozițiile din actele normative privind cazarea rămân în vigoare.
Curtea va reține însă că, dintr-o interpretare sistematică a textelor indicat, nu se poate desprinde decât concluzia că actele abrogate expres nu-și mai produc efectele, pe când celelalte acte, cu privire la care nu s-a făcut referire în alin 1 și prin care se recunoaște „acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința” rămân în vigoare.
Nu este însă cazul Anexei 3 pct. 2 a OG nr. 38/2003, care a fost în mod expres abrogată.
Curtea va reține că problema de interpretare care se ridică este legată de aceea dacă actul emis în baza unui act normativ expres abrogat, respectiv HGR nr. 1066/2004, face parte din categoria „celorlalte acte normative” indicate în art. 48 alin 2 al Legii nr. 330/2009.
În elucidarea acestui aspect instanța de recurs va avea în vedere dispozițiile art.67 alin 1 din legea nr.24/2000, conform căreia „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite”.
De asemenea, se va avea în vedere și alin 3 al art.67, din același act normativ, conform căruia „evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.
Curtea va reține că dispozițiile HGR nr.1066/2004 nu reprezintă un act normativ special, care să nu poată fi abrogat implicit ca efect al abrogării normei generale, care este OG nr. 38/2003, pentru aceea că potrivit art. 15 alin 2 din legea nr. 24/2000 „o reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie”.
Ori, conform dispozițiilor constituționale privind ierarhia normelor din România se constată că Constituția română și legile constituționale se află pe prima poziție, legile organice se află pe locul doi, legile ordinare reprezintă al treilea tip de norme juridice, ordonanțele Guvernului reprezintă al patrulea tip de norme și hotărârile Guvernului reprezintă al cincilea tip de norme din ierarhia juridică.
Așadar, Curtea va reține că HGR nr. 1066/2004 nu reprezintă normă specială de același nivel cu OG nr. 34/2003, ci un act normativ dat în aplicarea ordonanței, astfel că i se aplică dispozițiile art. 67 alin 3 din Legea nr. 24/2000, putând fi abrogat în mod implicit o dată cu abrogarea normei generale.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a apreciat că, o dată cu abrogarea expresă a normei generale – OG nr. 34/2003, din care Anexa 3 face parte integrantă, în mod implicit a fost abrogată și HGR nr. 1066/2004, care a intrat în desuetudine atâta timp cât a dispărut cadrul general prin care au fost recunoscute drepturile pretinse de recurenți.
Că este așa o confirmă și HGR nr. 578/2011, care deși produce efecte doar pentru viitor, de la data intrării în vigoare, nu poate fi ignorată cu desăvârșire, cel puțin nu în ceea ce privește aspectul confirmativ din cuprinsul actului.
Astfel se va reține că în preambul legiuitorul a făcut referire la procedura asanării legislative recunoscută de art.17 din legea nr. 24/2000, conform căruia „în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată”.
HGR nr. 578/2011 prevede că „este și rămâne abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2004 privind stabilirea indemnizației zilnice în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, pentru polițiștii români care își desfășoară activitatea în cadrul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herțegovina (BiH)”.
Intenția legiuitorului în sensul abrogării, o dată cu . Legii nr. 330/2009 a HGR nr. 1066/2004 este astfel exprimată clar și neechivoc și, chiar dacă actul nu poate produce efecte pentru trecut, aspectele menționate în cuprinsul acestuia nu fac decât să întărească raționamentul expus anterior și aplicat și de instanța de fond cu ocazia judecării cererii.
În ceea ce privește Decizia nr. 2009/906/ PESC a Consiliului Europei, Curtea va aprecia că,într-adevăr, așa cum au susținut și recurenții, aceasta nu este de natură a produce efecte juridice în plan intern, în sensul anulării dreptului suveran al statului de a stabili și drepturi suplimentare celor recunoscute prin norma comunitară.
Cu toate acestea, în contextul legislativ prezentat, aceasta reprezintă un argument în plus în susținerea teoriei conform căreia, prin raportare și la contextul economic, legiuitorul a intenționat eliminarea dintre obligațiile sale a obligației de plată „a cheltuielilor aferente tuturor membrilor personalului pe care l-a detașat”.
Pentru toate aceste motive, instanța de recurs va constata că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a legii în cauză și în mod just a constatat abrogarea implicită a HGR nr. 1066/2004, în baza căreia a fost formulată acțiunea, motiv pentru care în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți B. M., C. (D.) M., C. N., C. D., N. P. D., T. D. împotriva sentinței civile nr. 7088/12.12.2012, pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VIII-A DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimații-pârâți I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
A. J. | A. P. | R. I. C. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. .>
18.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4391/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3858/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
