Anulare act administrativ. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 5764/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 3 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant S. S., cu domiciliul în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 838/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 3, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant S. S., personal, legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCEP Sector 3 Biroul 3 la data de 29.08.2006, valabilă, CNP_, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin rezoluția președintelui completului la primirea dosarului s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 14 lei și timbru judiciar de 0,6 lei, acesta fiind citat cu această mențiune astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare restituită la dosarul cauzei (fila 5 dosar), obligație neîndeplinită;
-la data de 30.01.2014, prin C. Registratură, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o cerere de comunicare a motivelor de recurs, în vederea formulării întâmpinării, deși la momentul înregistrării recursului pe rolul Î.C.C.J. și emiterii citației pentru primul termen de judecată aceasta a fost citată cu o copie a motivelor de recurs astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare restituită la dosarul cauzei (fila 12 din dosarul Î.C.C.J.).
Curtea reține că în cauză, recurentul-reclamant este scutit de obligația de plată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, având în vedere că este un litigiu ce vizează funcționarii publici prin coroborare cu prevederile Codului Muncii la care face trimitere Legea funcționarilor publici.
De asemenea, Curtea respinge cererea intimatei-pârâte de comunicare a motivelor de recurs în considerarea faptului că acestea au fost comunicate încă de la data de 15.10.2012 conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 12 din dosarul Î.C.C.J. și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Recurentul-reclamant personal având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și anularea celor două decizii de imputare emise cu încălcarea legii, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea la data de 10.02.2014.
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 10.02.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
O. D. P. | B. C. | V. H. |
GREFIER |
F. E. B. |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 937
Ședința publică din data de 10 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant S. S., cu domiciliul în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 838/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 3, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile și susținerile au avut loc în ședința publică din data de 3.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 838 din data de 08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a -VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. S. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21.06.2011, sub nr. unic_, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reclamantul S. S. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziilor de imputare nr. 12/20.01.2011 și nr. 25/5.05.2011, prin care reclamantului i-a fost imputată suma totală de 11.156 lei prejudiciu pentru care pârâta apreciază că acesta s-ar fi făcut vinovat; suspendarea executării actelor administrative reprezentate de deciziile de imputare nr. 12/20.01.2011 și nr. 25/5.05.2011, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ.
În motivarea acțiunii a arătat că, prin deciziile de imputare atacate, pârâta i-a adus la cunoștință reclamantului faptul că i-a fost angajată răspunderea materială în limita unei presupuse pagube de 11.156 lei, pentru care s-ar fi stabilit vinovăția.
În motivarea deciziilor de imputare a fost invocată decizia nr. 4/21.07.2009, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5047/17.11.2010. De asemenea, s-a menționat că paguba s-ar fi produs în perioada 21.08.2008 – 3.09.2009.Cu privire la situația sa personală, reclamantul a menționat că prin Ordinul nr. 156/21.08.2008 al Președintelui Agenției Naționale de Integritate, a fost numit în funcția publică cu statut special de inspector de integritate în cadrul ANI. Prin Ordinul nr. 393/21.08.2008 al Președintelui Agenției Naționale de Integritate, reclamantul a fost desemnat să exercite temporar funcția publică conducere cu statut special de șef serviciu – Serviciul Inspecției de Integritate 2 la Inspecția de Integritate I, în intervalul 21.08.2008 – 21.02.2009, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr._/2008.Prin Ordinul nr. 458/8.10.2008, reclamantul a fost numit în funcția publică de conducere cu statut special de șef serviciu – Serviciul Inspecției de Integritate 2 la Inspecția de Integritate I, iar prin Ordinele 65927/24.02.2009 și 100/29.01.2010 ale Președintelui Agenției Naționale de Integritate, acesta a fost reconfirmat în funcție, ordinele fiind emise în baza dispozițiilor OUG nr. 229/2009 și respectiv a Legii nr. 330/2009.
Prin urmare, față de calitatea de funcționar public cu statut special, a apreciat reclamantul că față de întemeierea emiterii deciziilor de imputare nr. 12/20.01.2011 și nr. 25/5.05.2011 pe dispozițiile art. 84, art. 85 din Legea nr. 188/1999, nu sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale de natură a-i atrage răspunderea. Astfel, a apreciat reclamantul că nu i-au fost aduse la cunoștință toate elementele ce au constituit temei pentru imputarea sumei de 11.156 lei, acesta neavând cunoștință de unde provine, cum a fost stabilită această valoare, de ce constituie pagubă la nivelul instituției la care este angajat și de ce aspecte legale se face vinovat. De asemenea, deciziile de imputare amintite se rezumă doar la a enumera un act normativ și o decizie a Curții de Conturi care nu îi este opozabilă și de care nu a luat cunoștință. Așadar, a considerat reclamantul că fapta ilicită producătoare de prejudiciu nu este dovedită, la fel ca și existența unui prejudiciu cert, lichid și exigibil, simpla înscriere a unei sume într-o decizie de imputare, fără nicio explicație, nereprezentând respectarea legii. A mai arătat reclamantul că vinovăția sa ca stare de fapt de natură să îi angajeze răspunderea este nu numai neprobată, dar și inexistentă și din perspectiva vreunei atitudini culpabile, cât și din analiza concretă a stării de fapt, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu nu există sau, în cel mai bun caz, nu este dovedită. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale Legii nr. 188/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 25.11.2011, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinice și legale Decizia de imputare nr. 12/20.01.2011 în valoare de 3.801 lei și Decizia de imputare nr. 25/5.05.2011, în valoare de 7.355 lei.
Analizând cererea de chemare în judecată pe baza actelor dosarului și dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea unor decizii de imputare prin care i-a fost imputată suma totală de_ lei, precum și suspendarea executării celor două decizii.
Curtea a reținut că reclamantul a executat temporar funcția de conducere de șef serviciu la Inspecția de Integritate I din 21.08.2008 în baza Ordinului nr. 393/21.08.2008 și a avizului ANAF, fiind ulterior numit în această funcție de conducere prin Ordinul nr. 458/8.10.2008.
Prin Ordinele nr. 65927/24.02.2009 și respectiv, Ordinul nr. 100/29.01.2010, reclamantul a fost reconfirmat în funcție.
Ca urmare a deciziei Curții de Conturi a României nr. 4/21.07.2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5047/17.11.2010 a ÎCCJ, Președintele ANI a emis Ordinul nr. 20/20.01.2011 completat prin Ordinul nr. 220/4.05.2011 „privind ducerea la îndeplinire a dispozițiilor pct. 2 din Decizia Curții de Conturi nr. 4/21.07.2009 nr. 4/21.07.2009”.
În baza Ordinului completat s-a emis reclamantului Decizia de imputare nr. 12/20.01.2011 pentru suma de 3801 lei și Decizia de imputare nr. 25/5.05.2011 pentru suma de 7355 lei.
Curtea a reținut că decizia emisă de Curtea de Conturi sub nr. 4/21.07.2009 a impus, la pct. 2, obligația pârâtei de a calcula integral și de a recupera sumele plătite nelegal, ca urmare a aspectelor constatate în urma verificării bilanțului contabil și execuției bugetare pe anul 2008.
Curtea de Conturi prin decizia sa, menținută în urma controlului judiciar, a constatat nerespectarea prevederilor Anexei 3/30 la Legea nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, precum și a dispozițiilor OUG nr. 112/2008 privind rectificarea bugetară, referitor la numărul și structura funcțiilor de conducere și la funcțiile de inspector de integritate. S-a reținut, de asemenea, organizarea nelegală a cabinetului demnitarului pentru Vicepreședintele ANI și depășirea numărului de personal prevăzut de lege pentru cabinetul demnitarului care se putea organiza la nivelul Președintelui ANI.
Situația de fapt referitoare la aceste încălcări a intrat în puterea lucrului judecat prin hotărâre irevocabilă a instanței supreme.
Reclamantul nu a criticat, de altfel, faptele reținute de Curtea de Conturi și nici nu contestă modul de calcul/cuantumul sumelor imputate.
El a arătat doar că nu se face vinovat de încasarea sumelor respective.
Or, Curtea a reținut că, potrivit art. 84 lit. g din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, răspunderea funcționarului public se angajează „pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.
Prin urmare, nu se pune problema vinovăției, întrucât funcționarul public datorează restituirea, potrivit textului de lege mai sus menționat, independent de orice culpă, prin simplul fapt că sumele respective nu i se cuveneau.
Așadar, câtă vreme reclamantul a ocupat funcția de conducere în perioadele arătate, în sarcina acestuia există obligația restituirii sumelor încasate necuvenit, obligație pe care nu și-a executat-o benevol, astfel că, în mod temeinic și legal, în aplicarea prevederilor art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, autoritatea pârâtă a emis deciziile de imputare contestate în cauză.
Obligația de restituire a acestor sume necuvenite nu se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție ca în cazul răspunderii patrimoniale sau a răspunderii civile delictuale, ci are la bază plata lucrului nedatorat.
Având în vedere că răspunderea revine în principal funcționarului public beneficiar al sumelor necuvenite, că documentația care a stat la baza emiterii deciziilor de imputare evidențiază modalitatea de calcul a sumelor care fac obiectul obligației de restituire, iar deciziile emise de pârâtă au fost motivate în fapt și în drept și comunicate legal reclamantului, nu pot fi reținute ca fiind întemeiate criticile reclamantului referitoare la aceste decizii, motiv pentru care instanța de fond, în baza art. 18 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării celor două decizii de imputare, în condițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că și acesta este neîntemeiat, întrucât legea impune întrunirea unor condiții cumulative pentru a se dispune suspendarea.
Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ unilateral poate fi dispusă dacă se formulează acțiunea în anulare și există un caz bine justificat în sensul art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, respectiv este relevată o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, precum și dacă măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum este ea definită de art. 2 lit. ș din lege.
Așa cum în mod constant a arătat instanța supremă, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Instanța de fond nu a apreciat, din acest punct de vedere, pe baza unei examinări sumare a aparenței dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului, că împrejurările invocate de reclamant (lipsa de vinovăție, necomunicarea actelor care au stat la baza emiterii deciziilor) ar fi de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei ca act administrativ, pentru a se circumscrie condiției prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a constatat, de asemenea, că reclamantul nu a dovedit în cauză nici întrunirea cumulativă a condiției privind paguba iminentă, care este definită de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004 drept un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență.
În practica unitară a instanțelor de contencios administrativ s-a arătat că suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză.
În același sens este și Recomandarea nr.R(89)8, adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, și invocată de reclamantă în susținerea cererii sale, care prevede că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsurile de protecție provizorie va avea în vedere ansamblul împrejurărilor și intereselor prezente în cauză, urmând să acorde asemenea măsuri în special când executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, greu de reparat.
Or, reclamantul nu a motivat în niciun fel cererea sa sub aspectul acestei condiții, iar împrejurarea lipsirii sale de o sumă de bani nu este suficientă și concludentă în dovedirea iminenței unui prejudiciu grav și ireparabil sau greu de reparat.
În consecință, fata de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului și în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative ca fiind neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. reclamantul S. S. solicitând modificarea sentinței atacate pentru nelegalitate si netemeinicie, pe fond admiterea acțiunii introductive asa cum a fost formulată, in sensul desființării deciziilor de imputare nr. 12/2011 si respectiv nr. 25/2011 emise de Agenția Națională de Integritate(A.N.I.) prin care în mod greșit și cu încălcarea legii a fost obligat la plata sumei totale de 11.156 lei, cu cheltuieli de judecata.
În motivare recurentul-reclamant a arătat că prin deciziile de imputare menționate, parata intimata a dispus sa i se impute suma totala de 11.156 lei, motivand ca aceasta suma se constituie ca prejudiciu cauzat de fapte comise de acesta cu vinovatie. In realitate, emitentul deciziilor a recurs la aceste masuri strict in scopul de a duce la indeplinire dispozitiile Curtii de Conturi, care in urma unui control de specialitate a stabilit ca factorii de conducere ai instituției și-au încălcat atribuțiile în materia structurii organizatorice, dar și a nivelului cheltuielilor cu salarii, fapte prin care s-a adus un prejudiciu bugetului. Curtea de Conturi a dispus de asemenea recuperarea sumelor cheltuite ilegal și/sau plătite necuvenit, fără însă a face nominalizări si fără a reține vreo culpă în sarcina acestuia.
Așa cum a arătat și în acțiunea introductivă la emiterea deciziilor de imputare menționate parata intimata nu a respectat condițiile cerute de lege în sensul că nu a efectuat o cercetare administrativă, nu a stabilit in sarcina sa un act sau fapt săvârșit cu vinovăție și nici o legătura de cauzalitate intre faptele recurentului si prejudiciul imputat. Simpla invocare a unui text de lege si a deciziei Curții de Conturi nu poate sta la baza unui act administrativ sancționator.
Instanța de fond, deși nu a înlăturat în nici un mod susținerile reclamantului din acțiunea introductivă, dovedite cu actele aflate la dosar, deși nu a administrat nici o probă care să contrazică aceste susțineri, limitându-se să motiveze oarecum coerent doar respingerea cererii de suspendare a aplicării deciziilor administrative contestate, a dispus respingerea întregii acțiuni.
În susținerea acestei hotărâri, instanța de fond a afirmat - în contradicție flagrantă cu situația de fapt rezultată din probe - că suma imputată ar fi fost încasată de acesta necuvenit.
În realitate, așa cum a arătat in acțiune și cum rezultă din însăși actele administrative ale conducerii A.N.I.- acte valabile si producătoare de efecte juridice până la decizia Curții de Conturi, reclamantul a fost numit pe funcție si a îndeplinit efectiv toate atribuțiile specifice acelei funcții, fiind remunerat corespunzător.
Niciun act administrativ, nici un organ de control si nici oricare altă autoritate nu pot pretinde ca acesta sa presteze o muncă fără a fi retribuit în mod corespunzător.
Câta vreme nu s-a constatat că ar fi primit sume necuvenite, adică mai mari decât cele prevăzute de lege pt. munca prestată sau sume pentru care nu ar fi prestat vreo activitate, simpla împrejurare că angajatorul și-a depășit bugetul prevăzut ori structura organizatorică aprobată, nu poate constitui temei pentru ca munca sa să rămână neplătită.
Instanța de fond a reținut in considerentele sentinței recurate ca reclamantul a "executat temporar funcția de conducere de șef serviciu la Inspecția de Integritate nr. 2 în baza ordinului nr. 393/21.08.2008 si a avizului A.N.F.P nr._/2008, fiind ulterior numit în această funcție prin Ordinul-ANI nr. 458/08.10.2008".
In aceleași considerente se reține ca prin ordine emise de aceeași autoritate administrativă, A.N.I, a fost reconfirmat în aceeași funcție de conducere pe care o îndeplinește și în prezent.
Susține că a îndeplinit corect atribuțiile specifice funcției de conducere pentru care a fost plătit, ca a ocupat aceasta funcție prin decizii emise de cei îndreptățiți, ca actele administrative de numire în funcție au fost avizate favorabil de autoritățile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și de către Ministerul de Finanțe - ceea ce atestă, cel puțin la acea dată, legalitatea angajării fondurilor financiare necesare salarizării pentru aceasta funcție, si ca nu exista nici o împrejurare de fapt care să poată fi interpretată ca fiind o culpă a acestuia in efectuarea unor plăți în mod ilegal.
Contrar situației de fapt reținută în considerentele sentinței recurate, dar și prin aplicarea greșită a unui text de lege - art. 84 lit. g din Legea nr. 188/1999 - instanța de fond reține că în speță ar fi vorba de angajarea răspunderii funcționarului public "pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit ".
Așa cum a arătat în prezenta, dar și în acțiunea introductivă, sumele încasate i se cuveneau in totalitate, deoarece reprezentau salariul pentru activitatea desfășurată efectiv în favoarea A.N.I și în baza unor decizii ale acestei autorități.
Orice altă interpretare a acestor dispoziții legale în incidență cu starea de fapt din dosar reprezintă o evidentă încălcare a legii si atrage incidența art. 304 pct. 9 din C. pr.civ. Apreciază că în speță sunt aplicabile si dispozitiile art.3041 C.pr.civ., instanța având posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele. În acest sens, urmează a se retine ca prin respingerea acțiunii, s-ar crea o situație juridică favorabilă A.N.I, prin îmbogățirea acesteia fără justă cauză, cu echivalentul muncii prestate de reclamant și neplătită, care acestuia i s-ar aduce un prejudiciu prin neplata serviciilor pe care le-a prestat efectiv din dispoziția și în favoarea A.N.I.
Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 27.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a preschimbat termenul de judecată din oficiu și potrivit dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal devenită competentă să judece recursul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 19.04.2013 sub nr._ 2012*.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, art. X și art. XXIII din Legea nr. 2/2013 precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă (1865), Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, situația de fapt reținută de instanța de fond este necontestată, recurentul reclamant executând temporar funcția de conducere de șef serviciu la Inspecția de Integritate I din 21.08.2008 în baza Ordinului Președintelui ANI nr. 393/21.08.2008 și a avizului ANAF, fiind ulterior numit în această funcție de conducere prin Ordinul Președintelui ANI nr. 458/8.10.2008.
Prin Ordinul Președintelui ANI nr.65927/24.02.2009 și respectiv, Ordinul Președintelui ANI nr. 100/29.01.2010, recurentul reclamant a fost reconfirmat în funcție.
Ca urmare a deciziei Curții de Conturi a României nr. 4/21.07.2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5047/17.11.2010 a ÎCCJ, Președintele ANI a emis Ordinul nr. 20/20.01.2011 completat prin Ordinul nr. 220/4.05.2011 „privind ducerea la îndeplinire a dispozițiilor pct. 2 din Decizia Curții de Conturi nr. 4/21.07.2009 nr. 4/21.07.2009”.
În baza Ordinului completat s-a emis reclamantului Decizia de imputare nr. 12/20.01.2011 pentru suma de 3801 lei și Decizia de imputare nr. 25/5.05.2011 pentru suma de 7355 lei.
Recurentul a formulat acțiune în anularea acestor decizii de imputare prin care i-a fost imputată suma totală de_ lei, solicitând și suspendarea executării celor două decizii, dar acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă recurată.
Instanța de fond a reținut, pe de o parte, că decizia emisă de Curtea de Conturi sub nr. 4/21.07.2009, menținută în urma controlului judiciar, a constatat, sub aspectul care interesează în cauză, nerespectarea prevederilor Anexei 3/30 la Legea nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, precum și a dispozițiilor OUG nr. 112/2008 privind rectificarea bugetară, referitor la numărul și structura funcțiilor de conducere și la funcțiile de inspector de integritate a impus, la pct. 2, stabilind obligația intimatei pârâte de a calcula integral și de a recupera sumele plătite nelegal, ca urmare a aspectelor constatate în urma verificării bilanțului contabil și execuției bugetare pe anul 2008, iar pe de altă parte, că potrivit art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, răspunderea funcționarului public se angajează „pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”, situație în care nu se pune problema vinovăției, întrucât funcționarul public datorează restituirea, potrivit textului de lege mai sus menționat, independent de orice culpă, prin simplul fapt că sumele respective nu i se cuveneau, iar câtă vreme recurentul a ocupat funcția de conducere în perioadele arătate, în sarcina acestuia există obligația restituirii sumelor încasate necuvenit, obligație pe care nu și-a executat-o benevol. A mai reținut că obligația de restituire a acestor sume necuvenite nu se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție ca în cazul răspunderii patrimoniale sau a răspunderii civile delictuale, ci are la bază plata lucrului nedatorat.
Prin urmare, instanța de recurs trebuie să statueze dacă este incident cazul de răspundere civilă a funcționarului public prevăzut de art.84 lit. b (care nu se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, în situația numirii într-o funcție publică printr-un act administrativ nelegal, iar răspunderea să fie angajată cu privire la drepturile salariale încasate pentru activitatea desfășurată pe timpul exercitării acestei funcții.
Cu alte cuvinte, trebuie stabilită sfera de aplicare a prevederilor art.84 lit. b din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată (versiunea în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare contestate), respectiv dacă, în speță, prin sume „ce i s-au acordat necuvenit” trebuie să se înțeleagă și drepturile salariale aferente funcției ocupate în baza actului administrativ nelegal sau doar sumele care exced aceste drepturi.
În acest context, Curtea precizează că funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe când salariatul este o instituție a dreptului muncii.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată (versiunea în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare contestate), există o normă care reglementează, cu caracter de principiu, situația raporturilor de serviciu ale celor numiți într-o funcție publică printr-un act administrativ nelegal.
Astfel, art.98 alin1 lit.e din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată (versiunea în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare contestate), prevede că raportul de serviciu existent încetează de drept „ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Prin urmare, în concepția Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată (versiunea în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare contestate), raportul de serviciu care își are izvorul într-un act administrativ nelegal își produce, în principiu, toate efectele, inclusiv cele privind drepturile salariale, în perioada cuprinsă între data emiterii actului și data constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, raportul de serviciu doar încetând „de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”, el nefiind desființat cu caracter retroactiv.
Acest text de lege are o dublă funcționalitate, în sensul că, pe de o parte, el constituie o excepție de la caracterul retroactiv al nulității, iar pe de altă parte, el consacră principiul că raportul de serviciu care își are izvorul într-un act administrativ nelegal își produce, de regulă, toate efectele, inclusiv cele privind drepturile salariale, în perioada cuprinsă între data emiterii actului și data constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică.
În consecință, interpretarea teleologică și logico-sistematică a prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată (versiunea în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare contestate), conduce la concluzia certă că răspunderea civilă a funcționarului public nu poate fi angajată, în principiu, în temeiul de art.84 lit. b (din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, în situația numirii într-o funcție publică printr-un act administrativ nelegal, cu privire la drepturile salariale corespunzătoare activității desfășurate pe timpul exercitării acestei funcții, ci doar pentru sumele care exced aceste drepturi (de ex., în situația în care, în locul sumei corespunzătoare drepturilor salariale aferente activității desfășurate primește, din eroare, o sumă mai mare).
Practic, deși în temeiul de art.84 lit. b (din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, răspunderea civilă a funcționarului public poate fi angajată„pentru nerestituirea în termenul legal” a oricăror sume ce i s-au acordat necuvenit, independent de existența sau nu a culpei funcționarului public la acordarea/primirea lor, în categoria sumelor acordate necuvenit nu intră, în principiu, drepturile salariale corespunzătoare activității desfășurate pe timpul exercitării funcției publice ocupate în baza actului administrativ nelegal. D. în situația existenței unei culpe a funcționarului public (fie cu implicație asupra emiterii actului administrativ nelegal privind numirea, fie pe parcursul desfășurării raportului de serviciu) de natură să afecteze prestarea activității specifice funcției publice ocupate (de ex., în cazul în care ocuparea funcției publice este condiționată legal de o anumită calificare, pe care cel în cauză nu o deține, fapt ce-l pune în imposibilitate de a-și desfășura activitatea și există o culpă a funcționarului în legătură cu numirea sa) poate fi angajată răspunderea civilă a funcționarului public cu privire la drepturile salariale aferente funcției ocupate, ceea ce nu este cazul în speță. În celelalte cazuri, răspunderea pentru pagubele cauzate prin emiterea actului administrativ nelegal privind numirea aparține emitentului și celor care au contribuit la emiterea actului în discuție, în condițiile legii.
Pe cale de consecință, întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii la situația de fapt, față de prevederile art.312 alin 1,2,3 în referire la art. 304 pct.-ul 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul și se va modifică în parte sentința recurată în sensul că se vor anula deciziile de imputare nr. 12/20.01.2011 și nr. 25/05.05.2011 și se va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant S. S., cu domiciliul în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 838/08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 3.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Anulează deciziile de impunere nr. 12/20.01.2011 și nr. 25/05.05.2011.
Menține în rest sentința.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
O. D. P. | B. C. | V. H. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. V.H./2ex.
Jud. Fond N. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8860/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3159/2014. Curtea de... → |
|---|
