Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6155/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 47704/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6155/2014
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. C.
Judecător A. J.
Judecător A. M.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2840/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. I. D., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 15.07.2014 recurenta pârâtă a depus două exemplare a cererii de recurs pentru comunicare, și s-a solicitat judecarea recursului în lipsă.
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că în cauză nu are calitate C. Administrației Finanțelor Publice Sector 2 urmând a fi scos din cauză. De asemenea, constată că motivele de recurs au fost comunicate intimatei M. I. D. astfel cum rezultă din dovada de citare de la fila 11 dosar, astfel încât, constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C., Curtea apreciază recursul în stare de judecată și-l reține pentru soluționare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal la data de 11.12.2012, sub numărul de mai sus, reclamanta M. I. D. în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 2, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/03.11.2011, și obligarea la restituirea sumei de 1258 ei plătite, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate anterior în România.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București nu a formulat întâmpinare
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A anulat decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/03.11.2011.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București la restituirea către reclamant a sumei de 1258 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată de la data de 03.11.2011 până la data restituirii efective.
A obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat, dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDD1690071J802859, autoturismul fiind inmatriculat pentru prima data in Franța in data de 18.11.2009.
La inmatricularea masinii in Romania, reclamanta a fost obligat sa achite taxa prevazuta de OUG nr.50/2008 in cuantum de 1258 lei, conform deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/03.11.2011 emisa de parata.
Impotriva deciziei de mai sus, reclamanta a formulat contestatie, aceasta fiind insa respinsa de parata prin decizia de la fila 17 și urm.
Taxa pe poluare prevazuta de art.3 din OUG nr.50/2008 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse in Romania sau in alta tara a Uniunii Europene.
Autovehiculul importat de reclamantă a fost inmatriculat pentru prima data in Franța in anul 2009, la aceasta data in Romania fiind deja instituita taxa pe poluare, astfel incat autoturismele second-hand de acelasi tip si de aceeasi vechime cu cel al reclamantului, aflate deja in Romania la data stabilirii taxei, au fost suspuse si ele acestei taxe.
Conform paragrafului 47 din cauza T. (C‑402/09) „în această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).”
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Conform unei jurisprudențe consacrate, există o încălcare a articolului 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, punctul 67).
Astfel, în temeiul respectivei dispoziții, taxele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr‑un alt stat membru decât Romania, trebuie comparate efectele taxelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale taxelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.
Daca vehiculul reclamantei ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înamtriculării în străinătate atunci nu ar fi trebuit achitată taxa de poluarer (fila 37).
În versiunile succesive ale OUG 50/2008 dar și în Legea nr.9/2012 (art.7 alin.2 în ambele acte normative) “Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
În cauza de față valoarea reziduală calculată conform legislației interne este de 1258 lei - suma achitată de reclamantă cu prilejul înmatriculării în România.
Cu toate acestea este de observat că noțiunea de „ valoare reziduală” are un înțeles diferit în legislația internă față de interpretarea din jurisprudența CJUE. În acest context, conform celor arătate anterior (T.) taxa inițială este încorporată în valoarea vehiculului neputând fi concepută o valoare reziduală a taxei mai mare decât valoarea inițială – conform jurisprudenței indicate („valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul”).
Astfel, prin instituirea taxei achitate de către reclamantă într-un cuantum mai mare decât cel al taxei care s-ar fi aplicat dacă vehiculul ar fi fost înmatriculat de nou (în cauza de față, scutire de taxă) în România s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia de calcul contestată, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București la restituirea sumei de 1258 lei, reprezentând diferența calculată suplimentar.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 1258 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 03.11.2011 până la data restituirii efective.
Instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. e Cod Procedura Civila).
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru Instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008. prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării el In vigoare abrogandu-se art. 214"^1- 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut In vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit carora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in Romania autoturismele a căror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unul număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de ia introducerea acestora în România, tara noastra urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta intrucat taxa de poluare urmeaza a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9. Totodata, in speța de fata intimatul-redamant nu se încadreaza nici in situatiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008 si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata: prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a Introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne,
In același sens, potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind Instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europenenu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
Principiul" poluatorul plătește", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind In discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive In acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In literatura de specialitate s-a aratat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justitie a Comunitatilor Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind" orice taxe pecuniare, indiferent de marimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict. (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag, 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera. In cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta. Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in Romania, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către legea nr 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in Romania. In acest caz, legislația aratata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranziteaza o frontiera. In aceeași ordine de idei, la data de 26,06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere In întârziere prin care insista ca Romania sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritatile romane au răspuns printr-o scrisoare in care îsi exprimau poziția fațade chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritatile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si în momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al UE. nr. C29/8 din 06.02.2010. Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capatul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat suma fiind plătită în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba ele restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008.
Intimatul- reclamant nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi indreptatit la restituirea sumei 1258 de lei, ci aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile OUG NR. 60/2008.
Apreciază ca solicitarea privind restituirea sumei de 1268 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
A solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa judiciara si timbru judiciar ca neîntemeiat deoarece instanta nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art. 23 din legea nr. 146/1997.
Instanta de fond, pronunțând admiterea contestatiei trebuia sa dispună restituirea taxei de timbru către contestator, iar nu obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata acesteia.
Reclamantul poate solicita restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de institutia care a încasat-o.
In drept, a invocat art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, pentru un autovehicul înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, în anul 2009.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În aceeași cauză, Curtea a efectuat o analiză a neutralității taxei achitate pentru autovehicule înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene anterior datei de 1.07.2008, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 și după data de 1.07.2008.
În ceea ce privește cea de-a doua categorie, în care se regăsește vehiculul intimatei-reclamante, C.J.U.E. a reținut, în cuprinsul hotărârii sus-menționate (par. 39) că, potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R..,p. I‑7487, punctul 55).
Este adevărat că autovehiculul intimatei-reclamante a fost înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene în anul 2009, însă, potrivit adresei_/17.03.2014 (fila 37 dosar fond), emisă de Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice,, în perioada 15.12._09, conform art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 218/2008, autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12._09 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare.
Vehiculul achiziționat de către reclamantă, N1 cu norma de poluare Euro 4, a fost înmatriculat pentru prima dată în Franța, la data de 18.12.2009.
În cazul în care ar fi fost înmatriculat în România la acea dată, ar fi fost exceptat de la plata taxei pe poluare.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 a fost percepută pentru autoturismul reclamantei, înmatriculat anterior în alt stat membru al Uniunii Eurpene, deși nu este percepută pentru autoturismele similare deja înmatriculate în România, nici la prima înmatriculare nici cu ocazia vânzării ulterioare.
Așadar taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantei, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamantă, în mod legal și temeinic aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 146/1997, la care face referire recurenta-pârâtă nu sunt aplicabile în această materie, restituirea taxei judiciare de timbru având loc în baza acestui text legal doar în situația admiterii unei contestații la executare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2840/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. I. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
C. R. I. J. A. M. A.
GREFIER,
P. M.
Red/tehn. CRI
Jud. fond: P. G. – Tribunalul București - SCAF
M.P. 14 Septembrie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 9047/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6830/2014.... → |
|---|
