Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 9442/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 6245/2/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 9442

Ședința publică din data de 18.12.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE Z. G. L.

JUDECĂTOR D. G.

JUDECĂTOR Ș. A.

GREFIER M. LUCREȚIA

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva Deciziei civile nr.4969 / 13.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata J. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, urmare a solicitării instanței formulată în cadrul Adresei anexată în copie la fila 8 dosar, s-a înaintat de către Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal dosarul nr.3886/3/CA/2012, din ambele etape procesuale, astfel cum rezultă din adresa de înaintare atașată la fila 11 dosar.

Curtea constatând că prin contestația în anulare ce face obiectul pricinii dedusă judecății s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 din Codul de Procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul contestației în anulare ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat CONTESTAȚIE ÎN ANULARE împotriva Deciziei civile nr. 4969/13.06.2014, pronunțată de către Curtea de Apel București, în dosarul nr._ .

In motivarea prezentei acțiuni învederează următoarele:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București intimata J. F. a chemat în judecată A.N.R.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună:

>Obligarea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 să emită decizia de validare/invalidare a hotărârii nr. 3995/24.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la data emiterii actului.

Față de cererea de chemare în judecată, A.N.R.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 880/2013, a admis în parte cererea formulată de reclamanta J. F. și a obligat A.N.RP. la emiterea deciziei de validare/invalidare a Hotărârii nr. 3995/24.11.2011 emisă de Comisia Municipiului București în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, respingând în rest acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 880/2013 pronunțată de Tribunalul București subscrisa a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 4969/13.06.2014, pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr._ instanța a anulat recursul formulat de A.N.R.P. motivat de faptul că a fost formulat tardiv.

Potrivit art. 317 din Cod de procedură civilă, motivele contestației în anulare sunt următoarele:

1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2.când hotărârea a fost dată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

3.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale;

4.când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

5.instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 317 alin (1) pct. 3 din Cod de Procedură civilă, apreciază că Decizia Curții de Apel București nr. 4969/13.06.2014, este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât în mod eronat Curtea a reținut că recursul a fost formulat tardiv .

Sentința Civilă nr. 880/18.02.2013, a fost comunicată ANRP în data de 11.02.2014 și înregistrată cu nr. 8105.

Recursul formulat de ANRP, împotriva acestei Sentințe Civile a fost expediat către Tribunalul București în data de 25.02.2014 cu poșta militară.

Cererea de recurs împotriva Sentinței Civile nr. 880/18.02.2013, a fost formulată de ANRP în termenul legal de 15 zile de la înregistrarea acesteia la registratura instituției.

Atașează în susținerea celor de mai sus următoarele:Sentința civilă nr. 880/18.02.2013, pronunțată de Tribunalul București;Borderoul nr. 320/25.02.2014, cu care a fost transmisă cerere de recurs.

Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 317 pct. 3 C. proc. civ, solicită a fi admisă contestația în anulare și anulată decizia atacată urmând a proceda la judecarea pe fond a recursului formulat de către subscrisa în dosarul nr._ .

In drept: art. 317 din Codul de Procedură civilă.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

A fost atașat dosarul de fond din dispoziția instanței.

Deliberând asupra contestației în anulare, prin prisma susținerilor recurentei-contestatoare, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

În fapt, prin decizia civilă nr. 4969 / 13.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ al Tribunalului București, SCAF a fost respinsă ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATE NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 880/18.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă J. F. având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

În considerente instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.880/18.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta J. F., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR. A fost obligată pârâta să emită decizia de validare/invalidare a Hotărârii nr. 3995/24.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind penalitățile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998.

În ședința publică de astăzi, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.

Deliberând asupra excepției tardivității recursului, se rețin următoarele:

Potrivit art. 303 alin. 2 C. pr. Civ., „termenul de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”, iar conform disp. art. 301 C.pr.civilă „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Din examinarea dosarului primei instanțe rezultă că sentința i-a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 11.02.2014 (conform dovezii de la f. 21 dosar fond).

Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul G. la data de 03.03.2014, deși termenul de recurs, calculat conform celor de mai sus și art. 101 C.pr. civ., expira la 27.02.2014, astfel încât se impune admiterea excepției și anularea recursului.”

Analizând susținerile invocate de către contestatoarea-recurentă-pârâtă, raportat la dispozițiile legale invocate în susținerea contestației în anulare, precum și la probele administrate în susținerea acesteia, Curtea constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru admiterea acestei căi extraordinare de atac.

Din această perspectivă, se constată că motivul de contestație în anulare specială reglementat de disp. art. 318 alin. 1 teza a II-a din C.proc.civ.-aplicabile cauzei în raport de data introducerii acțiunii introductive-08.02.2012- vizează situația în care instanța de recurs a pronunțat soluția atacată urmare a existenței unor erori materiale de natură procedurală în legătură cu aspectele formale ale judecății.

Astfel, raportând aceste considerente teoretice și jurisprudențiale incidente acestei materii, Curtea constată că recurenta-contestatoare a susținut în motivarea contestației în anulare împrejurarea că în mod greșit instanța de recurs a procedat la respingerea recursului formulat de contestatoare ca tardiv formulat în condițiile în care recursul formulat de ANRP, împotriva acestei Sentințe Civile ar fi fost expediat către Tribunalul București în data de 25.02.2014 cu poșta militară, astfel încât cererea de recurs împotriva Sentinței Civile nr. 880/18.02.2013, ar fi fost formulată de ANRP în termenul legal de 15 zile de la înregistrarea acesteia la registratura instituției.

Aceste susțineri nu rezultă din actele existente la dosarul de recurs.

Astfel, din analiza cererii de recurs atașată la fila 3 a dosarului de recurs, Curtea reține că aceasta poartă data certă a înregistrării pe rolul instanței de fond la data de 03.03.2014, nerezultând din analiza plicului atașat cererii de recurs faptul că recursul ar fi fost expediat cu confirmare de primire la o dată anterioară.

Totodată, depunerea borderoului de înaintare a cererii de recurs având nr. de înregistrare 3603/DJC(act intern aparținând recurentei-contestatoare, iar nu serviciului poștal), număr atașat și plicului aferent cererii de recurs menționată anterior, nu poate conduce la o altă concluzie decât aceea reținută de instanța de recurs-în sensul depunerii tardive a recursului- având în vedere că întocmirea unui astfel de borderou nu echivalează cu dovada expedierii prin poștă a recursului și confirmării primirii acestuia la data de 25.02.2014 la instanța de fond, conform art. 104 din C.proc.civ. 1865, fiind necesară dovada îndeplinirii cerințelor strict prevăzute de legea procesual civilă în vigoare la data de referință, astfel încât expedierea cererii de recurs prin poșta militară-aspect care nu rezultă nici din dosarul de recurs, nici din dovezile depuse în sprijinul contestației în anulare- la o dată anterioară celei din 03.03.2014 nu poate fi reținută în absența unor dovezi concludente în acest sens care să rezulte din actele dosarului de recurs sau chiar din prezentul dosar, borderoul depus dovedind exclusiv faptul că a fost înregistrată expedierea cererii de recurs, iar nu și expedierea efectivă a cererii de recurs la data invocată de către contestatoarea-recurentă, urmând a fi respinsă contestația în anulare ca nefondată, nefiind întrunite cerințele prevăzute de lege pentru constatarea pronunțării deciziei de recurs ca urmare a erorilor materiale de natură procedurală în legătură cu aspectele formale ale judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva Deciziei civile nr.4969 / 13.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata J. F., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.

GREFIER

M. LUCREȚIA

Redactat/tehnoredactat – jud.G.D./AC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI