Pretentii. Decizia nr. 8041/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8041/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 5068/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8041
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorii T. G. R., C. N. ȘI T. M., toți prin mandatar D. V., împotriva deciziei civile nr. 3841/15.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 DIN C. PREFECTURII M. BUCUREȘTI ȘI A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au răspuns contestatorii, reprezentați de mandatar D. V. în baza procurii de la fila 7 dosar și care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP-ul acesteia fiind consemnat în caietul grefierului de ședință, eliberată de SPCLEP Voluntari la data de 26.05.201 și valabilă până la data de 02.01.2020, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că a fost atașat dosarul nr._, în care s-a pronunțat decizia contestată.
Se mai învederează și faptul că, intimații au depus întâmpinare la dosar, la data de 28.08.2014 și respectiv la data de 23.10.2014, prin intermediul Serviciului registratură al secției, după care:
Mandatara contestatorilor depune la dosar concluzii scrise în raport de întâmpinările depuse la dosar precum și copie de pe contestația la executare formulată în dosarul nr. 55/2014 aflat pe rolul B. P. C. G..
Curtea, comunică reprezentantei contestatorilor câte un exemplar de pe întâmpinările depuse pentru acest termen de judecată de către intimați.
La interpelarea instanței reprezentanta contestatorilor învederează faptul că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorilor, luând cuvântul, solicită instanței admiterea contestației așa cum a fost formulată și pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia, urmând a se avea în vedere concluziile scrise și înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de_ pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal reclamanții T. G. R., C. N. și T. M. au solicitat obligarea pârâtei C. M. București pentru aplicarea Legii 9/1998 la plata de daune moratorii-morale și materiale- în valoare de 71 800 lei reprezentând pagubele pricinuite prin emiterea cu întârziere de mai mult de 29 de luni a hotărârii nr. 3577/4.04.2008, suma solicitată reieșind din calcularea indicelui inflației și a dobânzii de referință a BNR cuvenite asupra sumei de 172 838, 27 lei pentru perioada 18.11.2005-4.04.2008, reprezentând întârzierea emiterii hotărârii. S-a mai solicitat stabilirea termenului de plată ca fiind 20 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
În contradictoriu cu pârâta ANRP reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_,27 lei, sumă validată de ANRP prin decizia nr. 2624/2009, actualizarea acesteia cu indicele prețurilor de consum din 4.06.2008, dobânda aferentă sumei, începând cu 4.06.2008 și stabilirea unui termen de plată ca fiind de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 2991 din 27.05.2013 Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu comisia C. M. București pentru aplicarea Legii 9/1998 constatâd prescripția dreptului la acțiune.
Prin aceeași sentință, instanța a respins ca prematur formulată cererea reclamanților privind plata despăgubirilor și a accesoriilor.
În ce privește primul capăt de cerere, instanța a reținut că o acțiune distinctă în despăgubiri, în fața instanței de contencios administrativ, trebuie să urmeze dispozițiile art. 19 din Legea 554/2004: „Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”
În speță, reclamanții au aflat de întârzierea cu care a fost emisă hotărârea Comisiei în anul 2010. La data de 10.02.2010 aceștia au formulat o cerere adresată ANRP prin care solicitau plata sumelor cuvenite, făcând referire expresă la cuantumul acestora și decizia ANRP nr. 2624/2009. Or, această din urmă decizie nu face decât să valideze hotărârea Comisie, putându-se deduce în mod clar faptul că la data solicitării plății despăgubirilor, reclamanții erau în deplină cunoștință de cauză cu privire la existența Hotărârii nr. 3577/2008, respectiv cu privire la încălcarea de către Comisie a termenului de 6 luni. Mai mult, reclamanții au admis faptul că decizia ANRP le-a fost comunicată. În cuprinsul său e menționată clar data emiterii hotărârii Comisiei.
Având în vedere momentul stipulat în art. 19 din Legea 554/2004 cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru o astfel de acțiune ulterioară în pretenții, apare ca irelevantă data concretă a comunicării Hotărârii Comisiei, ceea ce interesează în speță este data la care reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască întinderea pagubei.
Sub acest aspect, dată fiind și modalitatea concretă în care reclamanții au înțeles să își cuantifice prejudiciul imputat pârâtei C. de aplicare a legii 9/1998, instanța apreciază că la data de 10.02.2010 aceștia ar fi fost, în mod rezonabil, în măsură să afle întinderea pagubei suferite prin emiterea cu întârziere a hotărârii de acordare a despăgubirilor.
Or, față de această dată, acțiunea reclamanților introdusă la data de 29 februarie 2012 apare ca fiind prescrisă, depășindu-se termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea 554/2004.
Referitor la al doilea capăt de cerere, instanța a apreciat că sunt aplicabile prevederile OUG nr. 10/2013, conform cărora plata despăgubirilor se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată.
Reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței, arătând următoarele:
„Am depus cerere pentru acordarea despăgubirilor in baza Legii 9/1998 in data de 18.05.2005.Comform Legii 9/1998 Art.7.alin 1, arata ca:
„hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau in termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor.
Hotărârile se adopta cu majoritatea voturilor membrilor comisiei si se comunica Comisiei Centrale,spre validare,precum si solicitantului.
Menționam ca contrar legii,Prefectura nu ne-a comunicat si nici nu face dovada ca ne-a comunicat vreodată vreun exemplar al hotararii, pierzand astfel dreptul de a contesta eventualele nemultumiri. Am primit in 2009 decizia ANRP-ului.In acest sens se poate vedea ca la data de 28.02.2012,am făcut o cerere cu confirmare de primire Prefecturi București prin care am solicitat sa ne elibereze un exemplar al hotărârii 3577 din 04.04.2008 deoarece nu am primit-o niciodată si la care nu am primit nici un răspuns la aceasta crere conform legii.
Cum data depunerii cereri de acordare a despăgubirilor a fost 18.05.2005,C. era obligata conform Art 7 alin. 1,din ;Legea 9/1998 sa emită hotărârea in cel mult 6 luni si anume nu mai târziu de 18.11.2005.Contrar acestei Legi,comisia emite hotarereaNr.3577 la data de 04.04.2008 fara a ne comunica vreun exemplar si o trimite spre validare Comisiei Centrale din cadrul ANRP-ului. La data de 17.12.2009 primim decizia Nr 2624,emisa de C. Centrala din cadrul ANRP prin care ni s-au acordat despăgubiri in baza Legii 9/1998 in valoare de 172.838,27 RON.Va rog sa constați ca aceasta decizie este data cu incalcarea prevederilor legale arătate prin Art 7,alin 3,din Legea 9/1998 care prevede ca: „in termen de cel mult 60 de zile,C. Centrala va analiza si va valida masurile stal de Comisiile Județene si a M. Bucuresti,admitand sau respingând dupa caz -iitestatiile ce i-au fost adresate.Hotărârile Comisiei Centrale se comunica solicitanților si Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice
Conform Art 8,alin.2,din Legea 9/1998,-, .Eșalonarea plaților nu poate depasi doi ani consecutiv". Cu toate acestea nici pana astăzi asa cum se poate vedea din extrasele de cont depuse la dosar nu am primit nici o transa de bani.
In ceea ce privește . aplicare a Legii 9 din cadrul Prefecturi.va rog sa constatați ca prin emiterea cu intarziere a hotărârii date,ni s-a luat dreptul de a se actualiza sumele de la data legala a ceea care ar fi fost de 6 luni de la data depuneri cereri. Asa cum se arata in decizia XXI din 2007 a ICCJ,Sectiile Unite in Aplicarea Dispozițiilor Art.8,alin.2 din Legea 9/1998,privind acordarea de compensații cetățenilor romani pentru bunurile trecute in propietatea statului bulgsr in urma aplicării tratatului dintre România si Bulgaria,semnat la C. la 7 Septembrie 1940,republicata precum si ale Art5.din hotărârea de Guvern.Nr.286,a decis ca:„data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei judetene,respectiv a M. Bucuresti,pentru aplicarea Legii 9/1998,validarea de către Cancelaria Primului Ministru a Hot Comisiei Teritoriale,respectiv a ANRP-ului,cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzute de Art.7.alin.3 din aceeași lege,atrage actualizarea intregi sume.Daca cererea noastră ar fi fost emisa in termen legal ea ar fi trebuit sa fie data nu mai târziu de 18.11.2005,urmând a se actualiza suma dupa 60 de zilesi anume 18.01.2006.In ceea ce privește parata ANRP-ului-prin Serviciul pentru Aplicarea Legii 9/1998,va rog sa admiteti ca n-ea emis Decizia Nr.2624 din 17.12.2009,cu incalcarea prevederilor Art.7,alin.3,incalcand totodată si Art.8,alin.2 din aceeași lege.Precizam ca desi legea era destul de clara cat si sumele arătate in decizie erau certe,lichide si exigibile,ANRP nu ne-a pus in posesia lor,
Referitor la actualizare,va rog sa constatați ca asa cum este prevăzut de Codul Civil vechija Art 1073,_,Actualizarea creanței din momentul stabiliri sumei si momentul incasarii efective se regăsește si in Decizia XXI/2007 a ICCJ,prin care s-a soluționat recursul in interesul legii,ce a statuat ca data stabiliri compensațiilor este aceea a emiterii hot.Comisiei Judetenejespectiv a Mun.Bucuresi iar validarea de către Cancelaria primului ministru a Hot.Comisiilor Teritoriale cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de Art 7.alin 3.din Legea9.1998,atrage actualizarea intregi sume in raport cu indicele de creștere a preturilor de consum .in ceea ce privește prevederea legala-Art.5 din HG286/2004,aceeasta are in vedere ca ;„suma achitata beneficiarilor in ceea de a doua transa se actualizează". Tribunalul București apreciază .-un caz similar ,(copie ce o anexez odată cu recursul)ca este indeplinita aceasta cerința intrucat indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen ecomnomic,specific perioiadei de trecere la economia de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflați in circulatie,coeficientul de scădere a puterilor de cumpărare.
În acest sens ICCJ -Secția Civila a apreciat prin Decizia de speța Nr 1597 din 26.02.2004,facand dinstinctie intre indicele de inflație si dobânda legala,ambele putandu-se acorda concomitențurmare a aprecieri lor diferite Tribunalul Bucuresti,. (depun copie)nu exclude acordarea dobânzi legale pentru ca.se arata ,indicele de creștere a preturilor de consum reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen economic prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valori banilor aflați in circulatie,coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare.
Ori dobânda legala reprezintă folosul sau câștigul profitul pe care l-am fi obținut din investirea banilor daca parata ar fi plătit debitul datorat la termenele si in condițiile stabiite de lege.Instanța de Fond a aplicat greșit prevederile ordonanței de urgenta Nr. 10/2013 in cazul nostru prin care apreciază cererea noastră ca fiind prematur introdusa.
Va rog sa constatați ca inadmisibila aceasta exceptie deoarece si subliniez acțiunea a fost introdusa in instanța la data de 28.02.2012 ,cu un an inainte de OG 10/2013.,dar si de faptul ca la data emiterii deciziei Nr.2624 din 17.12.2009 ,sumele erau certe,lichide si exigibile. ParataANRP din rea vointa, nepunandu-ne in posesia despăgubirilor incalcand clar prevederile Art.7,alin3,din Legea 9/1998,singura posibilitate de a intra in drepturile cuvenite fiind aceea de acțiune in instanța ceea ce am si făcut”.
Prin întâmpinare, pârâta C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998 a solicitat respingerea recursului.
Prin decizia civilă nr. 3841/15.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a fost respins recursul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că motivele invocate de recurenți, în quasitotalitatea lor, antamează chestiuni de fond, în condițiile în care prima instanță a respins ambele capete de din cererea introductivă pe cale de excepție. În atare situație, Curtea a constatat că aceste argumente nu sunt de natură să afecteze soluția pe care prima instanță a dat-o cererii de chemare în judecată în ansamblul ei.
Curtea a mai observat să singurele argumente care au legătură cu cauza sunt cele prin care recurenții încearcă să combată soluția pe care instanța de fond a dat-o cu privire la excepția prematurității în ce privește cerere de plată a despăgubirilor. Sub acest aspect, recurenții arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013. Însă instanța de fond a analizat aceste susțineri, raportându-se în mod corect la prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 10/2013, conform cărora „Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
În final, Curtea a mai reținut că, urmare a declarării ca neconstituțională a OUG nr. 10/2013, a fost adoptată OUG nr. 10/2014, care la art. 2 prevede următoarele: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”. În atare situație, Curtea a constatat că se mențin rațiunile pentru care instanța de fond a admis excepția prematurității, soluția fiind în consecință temeinică și legală, motiv pentru care recursul a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 3841/15.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ au formulat contestație în anulare contestatorii T. G. R., C. N. ȘI T. M., toți prin mandatar D. V., arătând că este nelegala si netemeinica întrucât instanța de recurs a omis a se pronunța pe fondul cauzei - art.318 C. punctul 1 și a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de casare - art.503 NCPC.
În motivare arată că, în fond, prin acțiunea depusa la Tribunalul București, au solicitat obligarea paratei ANRP la plata sumei de 172.838,27 RON, actualizata cu indicele de inflație incepand cu data stabilirii dreptului de a primi despăgubirile data care este 04.04.2008 si cu dobanda legala aferenta incepand de la aceasi data si pana la data plații efective, suma aratata in Hot. nr.3577/04.04.2008 emisa de C. M. Bucuresti pentru Aplicarea Legii Nr. 9/1998,validata prin decizia Nr.26.24 din 17.12.2009 emisa de A. Naționala penti-u Restituirea Propietatilor.
Au solicitat totodata si daune morale si materiale din partea Comisiei Mun. București de aplicare a Legii 9.1998 din cadrul Prefecturi București, care insa au fost respinse pe motiv de prescriere.
In principiu, instanta de recurs a omis sa se pronunțe pe cererea reclamanților recurenți prin care au solicitat pe langa obligarea paratei la plata despăgubirilor si la plata actualizarii sumei cat si a dobânzilor legale, invocând eronat apariția OUG 10.2014 care prevede la art.2.suspendarea plații voluntare pe o perioada de 6 luni de la data apariției Ordonanței.
Solicita admiterea contestației obligarea parata la plata acestor sume deoarece au dovedit faptul ca nu a dorit de buna voie sa îi puna in posesia lor dar mai mult decât atat, prin răspunsuri date in cazuri similare se arata ca nu recunoaște obligația de plata a actualizarii sumei cu atat mai puțin a dobânzii aferente, motiv pentru care o hotarare judecătoreasca prin care sa ii oblige la plata este strict necesara.
Instanta de recurs a aplicat eronat prevederile OG 10/2014, care arata la Art 2 suspendarea plații voluntare pe o perioada de 6 luni respingând recursul, nepronuntandu-se pe problema de fond prin care solicitau obligarea paratei la plata despăgubirilor aratate in Decizia Nr.2624/17.12.2009 emisa de către A. Natiojnala pentru Restituirea Propietatilor prin care valideaza Hotararea Nr.3577/04.04.2008, emisa de C. Mun. București de aplicare a Legii nr.9/1998.
Mai mult decât atat instantele de la Tribunalul București cat si de la Curtea de Apel București nu s-a pronuntat pe obligarea paratelor la plata actualizarilor si a dobânzilor aferente solicitate prin actiune.
In acest context instanta de recurs a omis sa se pronunțe pe cererea recurenților reclamanți de a obliga parata atat la plata despăgubirilor cat si a actualizarilor si a dobânzilor legale solicitate.
Instanta de recurs a invocat Art.2 din OUG 10./2014 care arata suspendarea pe o perioada de 6 luni, ceea ce nu era de aplicat in cazul recurenților reclamanți in masura in care acțiunea a fost introdusa din anul 2012 iar OG 10 in anul 2014.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației, casarea deciziei atacate și obligarea paratei ANRP la achitarea despagubirilor in valoare de 172,838,27 RON, suma actualizata cu indicele de Inflație incepand cu data emiterii hotararii Comisiei Mun. București NR.3577 din 04.04.2008 si cu dobânzile legale aferente sumei, incepand cu data de 04.04.2008 data stabilirii dreptului de a primi despăgubirile.
In fapt cererea de chemare in judecata a fost depusa inițial Ia 28.02.2012.
Desi cererea era introdusa inainte de apariția OG 10/2013 instanta de fond de la Tribunalul Bucuresti, respinge acțiunea ca prematur formulata cererii de plata a despăgubirilor si a accesoriilor in temeiul Legii9/1998, invocând apariția OUG 10/2013,care arata ca:"începând cu data intrarii in vigoare a prezentei Ordonanțe,plata despăgubirilor acordate in temeiul legii 9/1998,se face in transe egale anuale eșalonat pe o perioada de 10 ani incepand cu anul următor datei emiterii titlului de plata. Cuantumul nu poate fi mai mic de 20.000 RON.
In perioada legala pentru a face recurs Curtea Constitutionala declara la 24 febr.2014 prin Deciizia nr. 528 ca neconstitutionala O.U.G nr. 10/2013 publicata in MO Nr.63/2014.
Au formulat recurs in termen legal la data de 18.07.2013 si au solicitat instantei sa judece cauza in baza legii Nr.9/1998 aplicand Art 7.alin.1 si 3 si Art 8 alin 2, lege ramasa valabil legala pentru aplicare.
Se adopta OUG 10/2014 modificata care arata la Art 2: "incepand cu data intrării in vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgenta,se suspenda pe o perioada de 6 luni plata voluntara a despăgubirilor stabilite prin Hot.Comisiilor Județene respectiv a Mun. București pentru aplicarea Legii 9/1998.
-Curtea de Apel București prin decizia Nr.3841 din 15 mai.2014 ne respinge recursul invocând modificarea OUG 10/2014 ,si arata ca :"in Final,Curtea mai retine ca urmare a declararii ca neconstitutionala a OUG 10/2013 a fost adoptata OUG 10/2014 modificata,care la Art 2 prevede:"incepand cu data intrării in vigoare a prezentei Ordonanțe se suspenda pe o perioada de 6 luni plata voluntara a despăgubirilor stabilite prin hotarariile Comisiilor Județene respectiv a Mun. București pentru aplicarea Legii 290/2003 prin Ordinele emise de către Șeful Cancelariei Primului ministru, in temeiul Legii 9/1998 si respectiv prin Deciziile de plata emise de către Vicepreședintele Autoritatii Naționale pentru Restituirea Propietatilor, care coordoneaza aplicarea Legii9/1998 a frlegii 290/2003 ,si a Legii 393/2006 ".
In atare situatie, Curtea Constata ca se mențin rațiunile pentru care instanta de Fond a admis Excepția Prematuritatii,admitand ca soluția fiind in consecința temeinica si legala,motiv pentru care recursul a fost respins in temeiul art 312 C..
Solicită a se constata ca suspendarea plații voluntare aratate prin OG 10/2014, data dupa introducerea acțiuni nu este motiv de admitere a Excepției Prematuritatii - acțiune prematur introdusa, in masura in care OG 10 a fost data in anul 2014 iar acțiunea introdusa la data de 28.02.2012, dar si de faptul ca aceasta suspendare de plata voluntara pe o perioada de 6 luni, nu este motiv de respingere a actiunii. Exceptia prematuritatii, in masura in care au solicitat obligarea paratei ANRP la plata despăgubirilor aratate actualizarillor si a dobânzilor legale, suma aratata in decizia 2624/17.12.2009 in valoare de 172,838,27 RON, fiind certa lichida si exegibila.
Instanta, constatand ca au aceste drepturi ar fi putut in cel mai rau caz sa oblige parata ANRP la plata despăgubirilor actualizate si a dobânzilor aferente dupa expirarea celor 6 luni prin care se suspenda plata voluntara a despăgubirilor asa cum arata OG 10/2014 ART.2,si nu sa respingă actiunea ca prematur introdusa.
Tinand cont de Articolele invocate prin acțiune si prin concluzii scrise solicita in consecința admiterea contestatiei, casarea Deciziei nr.3841/15 mai 2014 pronunțata de Curtea de Apel București si obligarea paratei ANRP la plata despăgubirilor aratate in dccizia 2624/17.12.2009 emisa de către ANRP in valoare de 172.838,27RON, suma actualizata cu indicele de inflației cat si dobanda legala aferenta începand cu data emiterii hotararii nr.3577/04.04.2008 emisa de C. Mun.Bucuresti si pana la data plații efective, stabilind termen de plata 20 de zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a deciziei.
Mai arată că ca Instanta de Recurs a omis pronunțarea pe cererea de fond invocând excepția prematuritatii de plata a despăgubirilor, a actualizarilor si a dobânzilor, obligații pe care prin răspunsurile date in cazuri similare nu recunoaște aceste obligații si nu dorește voluntar sa acorde aceste platii, motiv pentru care era strict necesara hotarare data de instanta de Judecata prin care sa oblige ANRP la plățile solicitate.
Arată că au depus dosar de executare pentru recuperarea despăgubirilor aratate in Decizia nr.2624/_ emisa de ANRP ce valideaza Hotararea nr.3577/04.04.2008 emisa de C. Mun. București de aplicare a Legii 9/1998 la biroul executorului judecătoresc, dosar ce inca nu s-a finalizat.
In D.: Art 318 C..
Intimata C. municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Contestația în anulare specială este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art.318 Cod procedură civilă.
Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de un drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.
Greșelile materiale trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, deoarece numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Dispozițiile legale ale art.318 Cod procedură civilă au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.
Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronuntat asupra motivelor de casare invocate de parte.
Referitor la cazul prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, care reglementează contestația în anulare specială atât din pricina unei greșeli materiale cât și prin omisiunea cercetării unui motiv de recurs, în jurisprudența sa, Curtea a constatat că admisibilitatea acesteia este decisiv legată de natura pretinsei greșeli materiale comise de instanța de recurs, care trebuie să fie o greșeală materială cu caracter procedural iar nu o greșeală de judecată, pe de o parte iar pe de alta, trebuie să fie evident legată de aspectele formale, iar nu de cele de fond, ale judecății.
Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.
Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a Il-a Cod procedură civilă este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurenților nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II din Codul de procedură civilă.
Dacă instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurenți, ea nu mai are obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs.
În speță, deși contestatorii invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra fondului cauzei, în realitate aceștia reiau criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială.
Cu alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
In speța supusă judecății instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de recurenți, astfel încât, față de cele mai sus precizate, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
In drept: dispozițiile art.320 alin.2 Cod procedură civilă.
Analizând contestația în anulare în raport de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 pct.1 Cod procedură civilă potrivit cărora: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau, admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Contestatorii au susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe referitor la cererea prin care au solicitat obligarea intimatei la plata despăgubirilor și la plata actualizării sumei cu dobânzile legale.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă fac referire la admisibilitatea contestației în anulare atunci când instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de recurs sau soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În speță nu se pune problema unei greșeli materiale a instanței de recurs, prin contestație invocându-se în fapt greșeli de judecată ale instanței, de apreciere a probelor și de interpretare a unui dispoziții legale, în speță dispozițiile O.U.G. nr. 10/2014.
Pe de altă parte, greșeala materială astfel cum este definită în codul de procedură civilă vizează anumite aspecte formale și nu se fond, ale soluției adoptate de instanța de recurs, iar pe de altă parte, nu se poate reține nici teza a II-a din art. 318 Cod procedură civilă adică instanța de recurs nu a analizat toate motivele cu care a fost investită.
Omisiunea instanței de a cerceta un aspect sau o afirmație a recurenților nu reprezintă un motiv de contestație în anulare astfel cum este definit, iar dacă instanța de recurs a răspuns criticilor formulate de recurenți nu are obligația să analizeze fiecare argument din motivele de recurs, ceea ce nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra cererii de recurs.
Se observă că în motivarea contestației în anulare se reiau de către contestatori criticile din motivele de recurs și fac referire la modul eronat de interpretare de către instanță a dispozițiilor legale cât și referitor la aprecierea probelor, ceea ce nu pot face obiectul unei contestații în anulare.
Se constată astfel că instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat pe toate motivele de recurs invocate și în consecință, pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile legale citate mai sus, urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii T. G. R., C. N. ȘI T. M., toți prin mandatar D. V., împotriva deciziei civile nr. 3841/15.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 DIN C. PREFECTURII M. BUCUREȘTI ȘI A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Red. jud. DU./2 ex.
Tehnodact. C.D.D.
C.A.B. S8 C. – I. R.; D.C. V.; D.G. S.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8661/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9442/2014.... → |
|---|
