Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2156/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2156/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 8213/2/2013
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2156
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.07.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
GREFIER: E. S. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. A..
Pe rol se află pronunțarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul GERBER M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL CETĂȚENI COMUNITARI, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 24.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 01.07.2014 și 07.07.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei ciuvile de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL CETĂȚENI COMUNITARI solicitând anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/02.12.2013 emisa de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General P. Imigrări - Direcția P. Imigrări a Municipiului București - Serviciul Cetățeni Comunitari și obligarea paratei să-i prelungească dreptul de ședere pe teritoriul României.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată în esență, că, începând cu anul 1986, în calitate de șofer de curse pe autocar, venea foarte des în România făcând curse Turcia - România.
Având nevoie de timp pentru odihna a primit mereu viza de ședere pentru câteva zile pe teritoriul României și niciodată nu a depășit termenul de ședere legal.
In timp a cunoscut pe numita Chami S. care mergea des în Istambul în interes de serviciu, astfel ca la începutul anului 2012 am început sa se cunoască mai bine, iar în data de 27.06.2013 s-au căsătorit.
După căsătorie au mers împreuna cu soția în Turcia unde au înregistrat căsătoria și au sperat ca vor locui acolo, insa aceasta având doi copii dintr-o căsătorie anterioara, din care unul a rămas, în vacanta, la tatăl sau în România nu s-a acomodat, astfel ca a revenit în România continuând sa facă curse intre România și Istambul la fel ca înainte.
În luna septembrie 2013, a solicitat permisul de ședere în România, trecând prin interviul prevăzut de dispozițiile legale, iar în urma acestui interviu i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României motivând ca relația dintre reclamant și soția sa este o relație de conveniența.
Reclamantul susține că, ca deși știa de la alți conaționali în ce consta acest interviu nu a încercat sa stabileasca dinainte, cu soția sa, acele răspunsuri la eventualele întrebări, considerând ca sinceritatea este cel mai de folos răspuns la orice întrebare.
Reclamantul consideră ca decizia de returnare și refuzul de prelungire a dreptului de ședere sunt nelegale și netemeinice, întrucât căsătoria nu este de conveniența în sensul art.63 din O.U.G. nr. 194/2002, iar faptul ca soția sa locuiește parte din timp cu copii săi nu poate fi un impediment în relație și nici nu poate fi considerata căsătoria ca fiind de conveniența în sensul dispozițiilor OUG nr. 194/2002.
De asemenea, se mai arată că intimata, în fapt motivează foarte succint decizia, arătând doar ca nu locuiește împreuna cu soția sa și faptul ca exista neconcordante în declarații, fariă a indica acele neconcordante pentru ca instanța de judecata sa poată analiza gravitatea neconcordantelor și legalitatea deciziei.
Obligativitatea motivării deciziei de returnare este dispusa de O.U.G. nr. 194/2002, dar și de legislația europeana prin Directiva 2004/38/(...) a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
Așa cum se poate observa, analizând dispozițiile legale în vigoare, nu exista elementele pe baza cărora se poate stabili caracterul de conveniența al unei casatorii, art.63 alin.2 lit. f) din OUG 194/2002 nu constituie o norma imperativa, ci pune la îndemâna Inspectoratului General P. Imigrări - Direcția P. Imigrări o . criterii de care sa se folosească în exercitarea competentelor prevăzute de lege, urmând ca personalul paratei sa aprecieze daca o căsătorie este sau nu de conveniența.
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG nr. 194/2002 cu modificările și completările ulterioare, iar anexat cererii, a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia contestată, certificat de căsătorie, carte de identitate soție și pașaport.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că în urma verificărilor efectuate în evidențele instituției, a reieșit faptul că reclamantul a părăsit România la data de 15.12.2013 prin P.T.F. Henri C., ieșirea făcându-se în baza deciziei de returnare în discuție.
În aceste condiții, având în vedere că reclamantul a înțeles să pună în executare, în mod voluntar, decizia de returnare de pe teritoriul României, prezenta acțiune a rămas fără obiect.
Singura obligație impusă prin decizia de returnare este părăsirea teritoriului național. Prin ieșirea străinului din România, actul administrativ contestat și-a produs ireversibil efectele, drept pentru care consideră că rămasă fără obiect o atare acțiune prin care se solicită anularea unui act prin care reclamantul este obligat să părăsească teritoriul național, în condițiile în care aceasta deja s-a conformat.
Pe de altă parte, capătul de cerere privind obligarea la prelungirea dreptului de ședere are un caracter subsidiar față de cererea principală, în principal deoarece emiterea deciziei de returnare s-a făcut ca urmare a refuzului de prelungire cât și datorită împrejurării ca impunerea unei atare obligații se poate face doar după anularea deciziei de returnare.
Mai mult, ulterior punerii în executare a Deciziei de returnare, reclamantului i s-a acordat o nouă viză, acesta intrând în țară la data de 08.01.2014 în baza vizei nr. ROU_, așa cum reiese din evidența intrări/ieșiri în/din România.
Pe fond, pârâta arată că la data de 04.09.2013 reclamantul, cetățean turc, născut la 01.01.1950, a depus o cerere de prelungire a dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei în baza căsătoriei încheiate la data de 27.06.2013 cu cetățeana română CHAMI S..
Din verificările efectuate cu ocazia analizării cererii, s-a constatat că reclamantul a intrat în România la 28.08.2013, în baza unei vize de scurtă ședere pentru transport.
Având în vedere faptul că lucrătorii instituției au considerat necesar aprofundarea verificărilor în vederea soluționării cererii, s-au efectuat verificări la adresa de domiciliu a soților iar la data de 28.10.2013 a avut loc interviul cu reclamantul și soția sa.
In urma interviului și a verificărilor efectuate în teren, s-au desprins următoarele elemente: soții sunt inconsecvenți în declararea circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia, existând neconcordanțe între declarațiile acestora
Inconsecventa soților rezultă din răspunsurile date la întrebările adresate acestora cu ocazia interviului, după cum se arată pe larg în întâmpinare.
Constatțându-se existența elementelor prevăzute de art. 63 alin. (2) lit. a) și f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, respectiv, a) coabitarea matrimonială nu există; (...) f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia, în temeiul art.63 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002 a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de ședere temporara pentru reîntregirea familiei si, potrivit art.52. art. 82 alin.3 lit. b pct. iii din același act normativ, a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României contestată.
Mai arată pârâta că respingerea cererii de prelungire a dreptului de ședere în România în baza căsătoriei cu un cetățean român, atunci când se constata, în condițiile legii, existenta unuia dintre elementele unei căsătorii de conveniență, este o măsura administrativă, care are ca efect numai refuzul acordării unui drept de ședere temporara în România în acest scop, fără a avea nici un fel de consecințe juridice în ceea ce privește căsătoria încheiată.
In consecință, simpla încheiere a unei căsătorii, chiar daca aceasta este valabilă din punct de vedere legal, nu conferă străinului un drept de ședere, decât dacă sunt îndeplinite o . condiții generale și speciale prevăzute O.U.G. 194/2002 republicată.
Totodată, se arătă că prevederile care reglementează prelungirea dreptului de ședere temporară în România sunt concepute ca un mijloc legal de control al imigrației, care oferă instituțiilor abilitate ale statului un set de norme și criterii pe baza cărora să decidă cu privire la acordarea sau nu a unui permis de ședere și nu ca dispoziții care ar limita în vreun fel încheierea unei căsătorii, ori desfășurarea pe teritoriul național a altor activități legale.
Atașat întâmpinării, pârâtul a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii deciziei de returnare.
La data de 19.02.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepția rămânerii fără obiect a cererii arătând că, a părăsit România pentru a rezolva unele probleme de sănătate în Turcia și nu pentru a pune în executare decizia de returnare așa cum susține parata. Chiar și în situația în care îi era admisa cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României tot ar fi părăsit România în data de 15.12.2013 deoarece trebuia sa se prezinte la control medical la medicul ce il are sub supraveghere.
În ce privește celelalte aspecte invocate de către parata, reclamantul arată ca multe dintre cele reținute și consemnate de către aceasta în întâmpinare nu sunt conforme cu cele consemnate de către lucrătorii paratei cu ocazia interviului.
Analizând ambele interviuri putem observa ca reprezentanții paratei au extras doar frânturi de răspunsurile date, ceea ce a dus la o inconsecventa în declarații, reclamantul raspunzând pe larg elementelor de fapt menționate în întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, iar la data de 27.05.2014 pârâtul a renunțat la susținerea execpției rămânerii fără obiect a acțiunii.
De asemenea, în cauză a fost audiată sub prestare de jurământ martora Y. G., depoziția acesteia fiind atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/02.12.2013 emisa de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General P. Imigrări - Direcția P. Imigrări a Municipiului București - Serviciul Cetățeni Comunitari, cetățeanului turc G. M. i s-a emis decizie de returnare valabila 30 de zile, în conformitate cu prevederile art. 82, alin 1, 2 și alin.3 lit. b (ii) coroborat cu art.63 alin. 1, 2 lit .a și f și alin.3 lit.a și d din OUG nr.194/2002 și nu se află în niciuna din situațiile de acordare a tolerării prevăzute de art.102-103 din același act normativ.
În fapt, potrivit deciziei de returnare, s-a constatat că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență cu d-a Chami S., respectiv, nu locuiește împreună cu soția sa, au fost inconsecvenți și există neconcordanțe în declarațiile date cu ocazia interviului.
Reclamanta a susținut că intimata, în fapt, motivează foarte succint decizia, arătând doar ca nu locuiește împreuna cu soția sa și faptul ca exista neconcordante în declarații, fără a indica acele neconcordante pentru ca instanța de judecata sa poată analiza gravitatea neconcordantelor și legalitatea deciziei.
Obligativitatea motivării deciziei de returnare este dispusa de O.U.G. nr. 194/2002, dar și de legislația europeana prin Directiva 2004/38/(...) a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
Curtea nu poate reține un asemenea motiv de nelegalitate, pe de o parte, pentru că nu se poate susține că decizia nu este motivată, rezultând cu claritate motivele de fapt care au stat la baza emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că nu este de natură a vătăma reclamantul, în contextul în care, acesta a putut să-și formuleze apărări, luând cunoștință de motivele de fapt care au condus la concluzia autorității pârâte, cu ocazia soluționării cauzei, făcându-și toate apărările prin raportare la cele consemnate în Referatul care a stat la baza emiterii deciziei, prin răspunsul la întâmpinare.
În acest referat se reține că:
„- Soția nu cunoaște data încheierii căsătoriei, își mai amintește doar că s-a oficiat ziua;
- Soțul declară că a ieșit ultima dată în oraș cu soția sa cu două zile în urmă, respectiv sâmbătă pe data de 26.10.2013, la Pizza Hut de la Universitate. Au mers seara pe la ora 19.00-20.00, cu mijloacele de transport în comun, un autobuz al cărui număr nu îl cunoaște. La Pizza Hut au consumat fiecare câte o pizza cu legume și cârnați. Susține că nu ies foarte des în oraș din cauza banilor care nu le ajung.
- Soția a declarat că ultima ieșire a lor în oraș a avut loc într-o duminică, mai exact pe 20.10.2013, la Pizza Hut la Universitate. Acolo, au servit masa de prânz, în jurul orei 13.00-14.00. Susține că au comandat fiecare altceva, ea o pizza Diavola (condimentată), iar despre soțul ei nu cunoaște ce a comandat pentru că le ă cum place să încerce din toate. Susține că s-au deplasat acolo cu autoturismul soțului, o Dacie N., gri metalizat. Afirmă în continuare ca obicei, că ies în oraș cam o data la două săptămâni, la Pizza Hut sau la restaurantul Alibaba.
- Soțul susține că locuiesc împreună la adresa actuală din februarie 2012; înainte de a locui la soția sa susține că nu locuia în București, ci mergea la Istanbul.
- Soția susține că străinul locuiește la adresa ei, de la începutul anului 2013, iar că înainte să locuiască împreună el a locuit singur la o adresă în zona stadionului național, fără a cunoaște cu cine sau în ce perioadă a locuit.
„În context, învederăm faptul că cetățeanul străin a făcut dovada spațiului de locuit (pentru adresa din aleea A. M., ., ., ., București) cu un contract de închiriere încheiat cu soția sa, deși art. 62 alin. (3) permite ca dovada spațiului de locuit să poată fi făcută cu actul soțului cetățean român. Considerăm că acest aspect întărește concluzia că între cei doi soți nu există o relație reală, afirmație care este întărită și faptul că la verificarea din 15.10.2013 lucrătorii instituției noastre au observat mai multe obiecte de îmbrăcăminte bărbătești decât de damă iar la verificarea din 28.11.2013 s-a stabilit că Chami S. locuiește la adresa din Calea Călărași nr. 311, de cel puțin un an.
- Soțul susține că florile pe care le-a avut soția la starea civilă, le-a cumpărat împreună cu soția sa, pentru că au mers împreună la căsătorie;
- Soția a susținut că florile i-au fost aduse de către soțul său;
- Soțul susține că nu s-au mai întâlnit cu persoanele pe care le-au avut ca invitați la Starea Civilă, în special din lipsa lui de timp;
- Soția susține că s-au mai întâlnit cu invitații de la starea civilă și ulterior încheierii căsătoriei;
- Soțul a declarat că pleacă în cursă din România la ora 17.00 și ajunge la Istambul la 4.00 - 5.00, în funcție de drum. Are două curse pe săptămână și stă la Istambul 1 zi între curse, concluzionând că stă săptămânal plecat 4 sau chiar 5 zile din 7;
- Soția a declarat că soțul ei nu pleacă regulat în curse, ci în funcție de numărul de persoane pe care le adună înainte de cursă. Susține că face o cursă pe săptămână sau chiar la 10 zile. Cursa durează două zile, după care mai stă două zile în Istambul, în total are 3 sau 4 curse lunar, respectiv stă plecat 16 zile pe lună.
- Soțul susține că în timpul liber pe care îl are în România merge la birou la firmă, unde își ajută prietenii care pleacă în curse, pentru că nu are altundeva unde să meargă, întărește că preferă ca în timpul liber să meargă la birou pentru că acolo sunt toți cunoscuții lui;
- Soția a afirmat că în timpul lui liber stau amândoi acasă, pentru ca el nu are muncă de birou, iar la firmă merge doar atunci când are curse. Soțul susține că ultima dată au fost la cumpărături pentru casă la o alimentară, de vis-a-vis de blocul lor, de unde au cumpărat legume și fructe;
- Soția susține că au mers la cumpărături cel mai recent cu o seară înaintea interviului, la centrul comercial Vitantis, de unde au cumpărat mai multe, respectiv detergent și alimente pentru micul dejun;
- Soțul susține că el face dus dimineața iar soția lui face dus și dimineața și seara;
- Soția afirmă că face dus numai dimineața la fel ca și soțul său;
- Soțul susține că soția lui s-a vopsit în urma cu 4 zile iar culoarea ei naturală este șaten;
- Soția susține ca s-a vopsit ultima data la începutul anului.”
Pe de altă parte, pârâta mai susține că s-au efectuat verificări la adresa declarată ca fiind cea de domiciliu a soților, după cum urmează:
„- la data de 14.10.2013, s-a efectuat o verificare la adresa din .. 1, ., sector 3, ocazie cu care nu s-a putut stabili coabitarea matrimonială a soților sau lipsa acesteia, însă din discuții purtate cu un vecin aflat pe palier la lift, a rezultat că soții nu sunt cunoscuți ca și cuplu în . decis continuarea cercetărilor pentru a se verifica dacă într-adevăr cei doi soți conviețuiesc împreună;
- la data de 15.10.2013, împreună cu cei doi soți, lucrătorii instituției noastre s-au deplasat la aceeași adresă, ocazie cu care au stabilit că în locuință existau obiecte de îmbrăcăminte de damă și bărbătești, însă modul de aranjare a hainelor (foarte puține obiecte de damă) și alte amănunte (precum faptul că soția are doi copii minori, fiind puțin probabil să locuiască cu ei în garsonieră), au determinat continuarea verificărilor;
- la 29.11.2013 au avut loc verificări atât la adresa din Calea Călărași nr. 311, ., . cât și la cea din .. 1 ., sector 3 dar nici unul din cei doi soți nu au fost găsiți.
Referitor la adresa din Calea Călărași, din discuțiile purtate cu vecina de la apartamentul 63, a reieșit faptul că în apartamentul 66, locuiește de un an de zile numai CHAMI S. și cei doi copii ai săi.
Inițial, cetățeana română nu a fost găsită dar ulterior, în urma unui apel telefonic, aceasta a venit la adresă mai sus indicată iar din discuțiile purtate au reieșit următoarele aspecte:
- locuiește în Calea Călărași de aproximativ un an, împreună cu fiul și fiica sa, dormind împreună
- locuiește permanent aici, pentru a avea grijă de copii săi
- copii și familia nu cunosc despre relația și căsătoria sa cu cetățeanul turc
- nu doarme și nu locuiește împreună cu soțul său.
Din analiza coroborată a consemnărilor efectuate de ofițerii de interviu, prin raportare la declarațiile date de cei doi soți pe parcursul verificărilor, respectiv a persoanelor care au fost chestionate, în legătură cu relația de familie a acestora, Curtea constată, în primul rând că multe dintre constatările reprezentanților autorității pârâte surprind amănunte din viața celor doi, care prin ele însele nu pot conduce la ideea că aceștia au încheiat căsătoria doar pentru ca reclamantul să obțină drept de ședere pe teritoriul României.
Așa cum rezultă și din declarația martorei, cei doi soți se cunoșteau cu mult înainte de încheierea căsătoriei, reclamantul locuiește foarte aproape de locuința soției, având în vedere că băiatul acesteia din prima căsătorie nu-l acceptă, urmând un tratament psihologic, situația fiind temporară.
Din relatările martorei, coroborate cu aspecte de fapt ce rezultă din declarațiile soților și a persoanelor chestionate și chiar cu consemnări ale reprezentanților pârâtei, rezultă că între cei doi soți se desfășoară o relație specifică relației de căsătorie, adaptată însă, vârstei acestora, reclamantul având 63 de ani, situației familiale anterioare și naturii profesiei reclamantului, care efectuează des curse de autocar pe ruta București-Istanbul.
Curtea apreciază că anumite răspunsuri ale celor doi soți cu ocazia interviului au fost consemnate trunchiat sau incomplet, întrucât este cert că soția știa ca s-au căsătorit în data de 27.06.2013, fiind evident că răspunsul viza ora, pe care soția nu și-o mai aducea aminte.
De asemenea, susținerea reclamantului ca merge în curse în funcție de solicitări, adică poate face doua curse pe săptămâna sau doua pe luna, este confirmată cu Fișa cu ieșirile și intrările din și în România depusa de parata la dosar.
Curtea reține că elementele de fapt reținute de pârâtă în cuprinsul documentației care a stat la baza emiterii deciziei nu sunt de natură să răstoarne prezumția de bună-credință a soților la încheierea căsătoriei, că nu sunt suficient de consistente pentru a conduce la concluzia ca cei doi au încheiat o căsătorie de conveniență, motiv pentru care, instanța urmează să admită acțiunea să anuleze Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/02.12.2013, emisă de pârâtă și să oblige pârâta să dispună prelungirea dreptului de ședere temporară a reclamantului în scopul reîntregirii familiei.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul GERBER M., cu reședința în București, Ale. A. M., nr. 1, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL CETĂȚENI COMUNITARI, cu sediul în București, . C., nr.l5A, sector 5.
Anulează Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/02.12.2013, emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să dispună prelungirea dreptului de ședere temporară a reclamantului în scopul reîntregirii familiei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2014.
Președinte, Grefier,
H. P. E. S. M.
Red. H.P./4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2607/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7606/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
