Pretentii. Încheierea nr. 07/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 5135/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 07.04.2014
Curtea constituită din:
Președinte: D. M. D.
Judecător: M. B.
Judecător: C. P.
Grefier: M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1047/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamantI. M. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții – taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul-reclamant, prin avocat V. T., cu împuternicire avocațială la dosar la fila 16, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 11.03.2014, respectiv la data de 04.04.2014, prin serviciul registratură, recurenta-pârâtă a înaintat la dosarul cauzei înscrisurile solicitate prin adresa înaintată de către instanță, după care:
Intimatul-reclamant, prin avocat, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, depunând în acest sens la dosar chitanța .. 37 din data de 07.03.2014.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE :
Amână pronunțarea la data de 14.04.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2014.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. M. B. C. P.
Grefier
M. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3162
Ședința publică de la 14.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1047/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamantI. M. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții – taxă poluare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.04.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1047/27.02.2013, Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.003 lei, încasată cu titlul de taxă pe poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la data de 10.02.2013 și până la momentul plății efective. A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție la plata către aceasta a sumelor la care a fost obligată către reclamant. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 839,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, an de fabricație 2008, ce fusese înmatriculat anterior într-un stat membru UE și pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligat să plătească, la data de 17.12.2012, taxa pentru emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, în cuantum de 2.003 lei, a cărei restituire, solicitată ulterior organului fiscal, i-a fost refuzată.
A reținut că refuzul organelor fiscale de restituire a acestei taxe către reclamant este nejustificat, arătând în esență că taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012, la fel ca și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, contravenind art. 110 par. 1 din Tratatul UE, care interzice taxarea internă discriminatorie. A arătat astfel că, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, prin OUG nr. 1/2012, până la data de 01.01.2013, taxa se aplică doar autoturismelor înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008, nu și celor înmatriculate anterior, astfel că autoturismele second-hand introduse în țară din spațiul UE după . ordonanței sunt grevate de o sarcină fiscală care nu se aplică autoturismelor second-hand aflate în circulație, interzisă de legislația europeană. A invocat în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În temeiul principiului supremației dreptului comunitar și reținând totodată că, potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, lăsând neaplicate normele interne contrare, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau pe calea unei alte proceduri constituționale, Tribunalul a concluzionat că taxa pentru emisiile poluante a fost percepută reclamantului cu încălcarea dreptului Uniunii, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda legală calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală.
A reținut că și cererea de chemare în garanție este întemeiată, întrucât taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., dar și dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta a criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat în esență că Legea nr. 9/2012 nu contravine tratatelor europene, invocând în acest sens jurisprudența CJUE din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, susținând totodată că prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. A subliniat că taxa nu contravine art. 90 par. 1 TCE, întrucât la stabilirea valorii taxei de poluare se ia în considerare deprecierea autovehiculului, taxa reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, precizând totodată că instituirea taxei este opțiunea legiuitorului național, pe care organele fiscale sunt obligate să o respecte.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că argumentul invocat de recurentă în sensul că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevant decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012. În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin Ordonanța din 03.02.2014.
Astfel, și în cauza de față se confirmă concluzia caracterului indirect discriminatoriu al taxei, având în vedere faptul că valoarea taxei plătite de intimatul-reclamant în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană, în sumă de 2.003 lei, depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în prețul de piață al unui produs național similar, an de fabricație 2008, înmatriculat sub imperiul OUG nr. 50/2008, care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare, chiar înmatriculate ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În acest sens, se constată că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin mai multe acte normative, fiind ulterior înlocuită prin Legea nr. 9/2012, iar aceste modificări succesive au determinat, printre altele, creșterea cuantumului taxei pe poluare/pentru emisii poluante, astfel încât în cazul concret dedus judecății, aplicând raționamentul bazat pe comparația cu taxa datorată pentru un autoturism similar, reiese că taxa plătită de intimatul-reclamant depășește valoarea reziduală, fiind așadar contrară art. 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de CJUE în jurisprudența menționată.
În opinia Curții, odată reținut faptul că norma internă care reglementează taxa pentru emisii poluante este contrară Tratatului, se impune ca judecătorul național să o înlăture în totalitate de la aplicare, cu consecința restituirii integrale a taxei percepute în temeiul acesteia.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar susținerile din cuprinsul motivelor de recurs potrivit cărora organele fiscale sunt obligate să respecte voința legiuitorului național nu pot fi primite, în condițiile în care, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre sunt obligate să asigure prevalența dreptului european și să înlăture de la aplicare norma internă incompatibilă cu acesta, lăsând-o neaplicată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pentru emisii poluante achitată de intimat contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În baza art. 274 C.pr.civ., va obliga recurenta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul-reclamant în recurs, în sumă de 500 lei, reprezentând onorariul avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar.
Sentința recurată fiind așadar legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1047/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamantI. M. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
Red.MB/29.05.2014
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7606/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 924/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
