Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2715/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2715/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 25864/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2715
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant P. T., împotriva sentinței civile nr.1522/22.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret București și intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații pârâți au depus la data de 5.08.2013 întâmpinare la cererea de recurs și recurentul reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanță în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.(2) Cod procedură civilă, apreciază recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1522/22.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată privind pe privind pe reclamantul P. I. T. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității S. Haret, studii universitare de licență, în sistem Bologna, conform adeverinței nr. 1597/13.07.2009 (f.11).
Reclamantul a urmat forma de învățământ FR.
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantului i s-a emis de către Universitate adeverința anterior menționată. Acest înscris este însușit exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite.
Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamantul s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Pârâta a răspuns cererii prin adresa nr. 4189/20.04.2012 (f.11), afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate (f.32-38) reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Sub acest aspect, tribunalul constată că U. „S. Haret” a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, arătându-și disponibilitatea pentru emiterea diplomei de licență către reclamant, în condițiile eliberării de către chematul în garanție a tipizatelor necesare.
De asemenea, reclamantul însuși a sesizat de la bun început instanța de judecată cu o cerere îndreptată împotriva Ministerului.
Tribunalul reține că se confundă argumentele invocate de către reclamant și de către pârâtă împotriva aceluiași chemat în garanție, problema de drept fiind în esență dacă absolvenții cursurilor Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ FR, sunt îndreptățiți la obținerea unei diplome de licență potrivit legii și, corelativ acestui drept, dacă există obligația Ministerului de a aproba tipărirea diplomelor și a le pune la dispoziția Universității în vederea completării.
În aceste condiții, tribunalul reține că soluționarea litigiului presupune analiza pe fond a tuturor capetelor de cerere, principale sau incidentale.
În acest context, tribunalul urmează a aprecia ca nefondată apărarea de fond a MECTS referitoare la pretinsa „lipsă de obiect” a cererii îndreptate împotriva sa, pentru motivul că cererile de avizare ar fi fost aprobate. În acest sens, tribunalul nu poate reține că M. ar fi avizat cererile Universității în totalitate, atâta timp cât din cuprinsul adreselor din dosar reiese cu claritate că necesarul propus spre aprobare a fost admis doar în parte.
În analiza îndreptățirii reclamantului la emiterea diplomei sale de licență, tribunalul pleacă de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 care dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, Tribunalul reține că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, cu facultățile expres prevăzute la. 2 din lege, iar după . legii în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Pentru forma de învățământ FR, la data înmatriculării reclamantului, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în răspunsurile formulate, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de Relații Internaționale și Studii Europene, în forma FR, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantul a început studiile la această unitate de învățământ, se remarcă faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantul a început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ FR.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamantul P. I. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
Motivul I de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304, teza I Codul de procedura civila, si anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanța in sensul ca potrivit cererii de chemare in judecata si a probatoriului administrat. Este indreptațit la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma dat fiind faptul ca a absolvit cursurile Facultății de Relații Internationale si Studii Europene din București, specializarea Relații Internationale si Studii Europene, a susținut si promovat examenul de licența in sesiunea iulie 2009 astfel cum rezulta din adeverința eliberata de intimata U. S. Haret mai sus menționate si atașate cauzei. Termenul de valabilitate a acestei adeverințe este potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de invatamant superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, de maxim 12 luni. Adeverința de studiu eliberata de U. S. Haret reprezintă un act premergatoar diplomei finale, este un act ce atesta licențierea recurentei-reclamanta ce a obținut in urma promovării examenului de licența Titlul de Licențiat in Relații Internationale si Studii Europene.
Specializarea urmata de recurent la forma de invamant, a fost confirmata de MEN prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
OUG 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, dupa obținerea acreditării, sa transmită anual A.R.AC.I.S rapoarte anuale de evaluare interna.
Paratul MEN, trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației Naționale sa elaboreze si sa promoveze dupa caz, hotărâre de Guvern sau lege, prin care sa inceteze definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art.8 din Legea 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr. 676/2007 si HG nr. 635/2008, precum si nici dupa . OUG 75/2005 privind asigurarea calității educației, M. Educației Naționale nu a sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul intimatei-parate.
Este relevanta si imprejurarea ca i-a fost eliberata adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiat, adeverința ce a intrat in circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de o instanța de judecata sau de o autoritate administativa.
Motivul II de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. si anume cand „hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii".
Pe de alta parte, este de reținut faptul ca si in ipoteza in care specializarea sa nu ar fi fost recunoscuta, a fost de buna credința, necunoscând acest aspect, iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept "error communis facit jus", in sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența.
Adeverința de licența a recurentului-reclamant a fost eliberata la timp de parata U. S. Haret, ea exista, este in ființa si constituie un act administrativ nerevocat sau anulat in vreun mod, de către instanțele de judecata, asa cum am susținut si mai sus.
Adeverința de studiu eliberata de U. S. Haret, este un act premergător diplomei finale, este actul ce atesta licențierea sa si obținerea Titlulului de Licențiat in Relații Internationale si Studii Europene.
Atat M. Educației Naționale, cat si U. S. Haret, trebuia sa respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum si dreptul la educație potrivit Constituției României.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299, 304 alin. 8, 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila.
Legal citată, intimata U. "S. HARET" a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul promovat de P. I. T. împotriva Sentinței civile nr. 1522/2013 pronunțata in ședința publica la data de 22.03.2013 in Dosarul nr._ de către Tribunalul București ,Sectia a IX-a C. Administrativ si Fiscal, să fie admisă si cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Nationaie (MECTS) pentru următoarele considerente:
U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul inscrierii reclamantului la cursurile USH, o obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.
În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de școlarizare a reclamantului) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral cu frecventa redusa si ia distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior,care au cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant Ia distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aibă forma de invatamant la zi.
In acest sens, legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, ca re duc ia o calificare universitara distincta,si nu la nivelul formelor de invatamant.
Legal citat, intimatul M. Educației Naționale a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență următoarele:
Organizarea mecanismelor de asigurare a calității in invatamant sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației.
In acest act normativ - OG nr.75/ 2005 privind asigurarea calității educației - in art. 2 se precizează ca "educația se referă la programele și activitățile de formare academică sau profesională inițială și continua" fiind definite si următoarele noțiuni:
in art. 3 alin. (1) este definita "calitatea educației" ca fiind " ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate".
in continuare, in art. 4 alin. (1), se face referire la necesitatea acreditării organizațiilor furnizoare de educație - "acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității " - iar la alin. (2) este definita "acreditarea": " "acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii"
Cu privire la speța dedusa judecații, in vederea unei corecte soluționări, urmează a se retine prevederile art. 14 si art. 17 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Așadar, urmează a se consemna ca modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
HG nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, in Anexa 3 referitoare la STRUCTURA instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, la poziția 6, a fost precizata structura legala pentru U. S. Haret.
Hotărârea de Guvern nr. 676/2007 reflecta, in anexele sale, structura legala a formelor de invatamant acreditate/autorizate sa funcționeze in cadrul USH la nivelul anilor 2007, cu următoarele observații:
a)in urma unei atente analize, se poate observa ca solicitarea de eliberare de tipizate/formulare de diploma a USH din anul 2009 avea un cuantum aproximativ egal cu necesarul de tipizate/formulare de diploma pentru intreaga generație de absolvenți ai celorlalte instituții de invatamant superior a anului 2009;
b)prin adresa USH nr. 986/26.10.2009 s-a solicitat suplimentarea cu 5000 buc. diplome licență pentru absolvenții din anul 2008 iar prin adresa nr. 769/25.08.2009 sunt solicitate tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009, adresa nr. 960/08.10.2009 fiind o revenire la adresa din 25.08.2009;
c)in virtutea prerogativelor sale, ARACIS a efectuat un control în urma căruia s-a convenit ca MEN sa inainteze către Guvernul României propunerea de a emite o Ordonanța care sa reglementeze in mod legal diferența intre numărul de tipizate solicitate si cifrele raporatate de către USH. In acest sens, s-a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 10/2005, care conferea posibilitatea studenților de la formele neacreditate de a-si finaliza studiile la o forma acreditata de invatamant.
Prin O.U.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, studenților ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță li s-a recunoscut dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Astfel, actul normativ mai sus invocat a oferit posibilitatea tuturor studenților -indiferent de forma de invatamant frecventata - de a-și finaliza a studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.
Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de invatamant, in respectiva norma s-a reglementat posibilitatea ca aceștia sa treacă la formele autorizate sau acreditate, in urma susținerii unor examene diferențiale care sa le asigure echivalarea studiilor.
Desi a fost creata aceasta oportunitate legislativa, nici U. S. Haret si nici petentii, in niciun moment nu au făcut dovada ca ar fi susținut si promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
În drept: art. 115-118 Cod Procedură Civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:
Recurentul reclamant a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității S. Haret, studii universitare de licență, în sistem Bologna, conform adeverinței nr. 1597/13.07.2009.
Reclamantul a urmat forma de învățământ FR.
Parata U. S. Haret a fost infiintata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr 693/2003 si HG nr 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatica si altele.
OUG nr 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, dupa obținerea acreditării s-a transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare interna. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Este important de subliniat aspectul ca nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art 8 din Legea nr 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr 676/2007 si a HG nr 635/2008, precum si nici dupa . OUG nr 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii de decizie din sistemul de invatamant nu au sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul paratei, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca universitatea a acționat in afara cadrului legal, cu precizarea ca, in conformitate cu prevederile art 6 din Legea 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a acestei instituții de invatamant superior.
Înalta Curte de Casație si Justiție în considerentele Deciziei nr.2874/1 iunie 2010, a reținut ca finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome ,,presupune in fapt recunoașterea formei de invatamant urmata de către M. Educației Cercetării si Inovării", menționatul refuz neputand acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atributiuni in domeniul asigurării calității educației, in condițiile in care OUG nr.75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca dupa obținerea acreditării, sa transmită anual A.R.A.C.I.S rapoarte anuale de evaluare interna iar pe instituția de interes public național menționata sa avertizeze pe furnizorul de educație, atunci cand ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program .
Acest refuz este nejustificat, in sensul art 2 alin (1) lit i) din Legea nr 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, intrucat Ordinul nr 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate la formei de invatamant „la distanta", pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru domeniile urmate de reclamant.
Acest refuz constituie un exces de putere, in condițiile in care in perioada 2005-2009 M. Educației sau Agenția R. de Asigurare a Calității in învățământul Superior (ARACIS) nu au derulat nicio procedura administrativa in urma căreia sa se constate funcționarea in afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputand fi imputata reclamanților care au acționat cu buna-credinta.
Pe de alta parte, potrivit art 20 din Ordinul ministrului educației si cercetării nr 2284/2007, „Titularii sau imputemicitii acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, dupa termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea titlului științific de doctor".
Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamanților la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamanți si alti absolvenți, cata vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, atata vreme cat pentru alti absolvenți MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma. Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, este o consecința a recunoașterii formei de invatamant urmata, de catre M. Educație, Cercetării, Tineretului si Sportului.
De altfel, MECTS invocându-si in aparare propria culpa, in sensul ca in anul 2009 a refuzat eliberarea de formulare tipizate, a adoptat OG nr.10/2009, pe care insa prin legea nr.1/2011-Legea Educației Naționale a abrogat-o, si oricum nu putea sa retroactiveze conform art.15 alin 2 din Constituția României. Prin urmare, apare evident ca MECTS nu are argumente de natura legala sa împiedice USH sa-si valorifice dreptul derivat din „Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant "aprobat prin Ordinul nr.2284/2007 M.Of._, art 7, si ca atare, trebuie sa aprobe formularele, sens in care MECTS trebuie sa respecte dreptul absolvenților din anul 2009.
În conformitate cu prevederile Ordinului rninistrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate este o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere privind obligarea MEN la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență, Curtea reține că este întemeiată pentru următoarele considerente: în conformitate cu prevederile Ordinului rninistrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate este o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.
Rezultă din cele menționate că recurenta reclamantul nu are calitate procesuală activă, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea MECTS la aprobarea tipizării formularelor de diplomă pentru reclamant.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, Curtea reține că este întemeiată, cu următoarea motivare: intimata U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul înscrierii reclamanților la cursurile USH, îi obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.
În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de școlarizare a reclamanților) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta.
Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior.care au cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
In acest sens legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta.si nu la nivelul formelor de invatamant.
Programa de studii este cea care susține calificarea distincta indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurenții- reclamanți era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza, dupa caz, admiterea la studii
b)dreptul de a emite diplome, certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza, dupa caz, examen de absolvire, doctorat."
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamant doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de "program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418 / 2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita, zi, frecventa redusa, invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara ci specializarea aleasa si urmata.
Mai mult art.4 din HG nr.535/2009 arata ca autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi, pot funcționa si la forma de invatamant seral sau fara frecventa, fara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare distincta, de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare a institutiilor de invatamant superior.
Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare distincta la art.5 din același act normativ "învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fara frecventare poate organiza numai In cadrul instituțiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege". Prin art,5 din HG 916/2005 se arata ca:
"(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr.1 si 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006, pentru anul întâi de studii.
(2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din Instituțiile de invatamant superior, cu modificările si completările ulterioare,care nu se regăsesc in anexa nr.3 la prezenta hotararejntra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006."
U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora cu modificările ulterioare, care funcționează începând cu anul 2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre isi continua activitatea".
Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat ..
In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, tine de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educatiei a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licenta însotita de Suplimentul la Diploma,drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
În vederea eliberării diplomei de licența, U. S. Haret a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, in sensul in care au comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..
Față de considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța reține că recursul este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ.îl va admite și va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Va admite excepția lipsei calității procesuale active.
Va respinge cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Educației Naționale la aprobarea tipizatelor formularelor de diplomă și suplimentul de diplomă pentru lipsa calității procesuale active.
Va admite acțiunea față de pârâta U. S. Haret.
Va obliga pe pârâta USH să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la aceasta în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.
Va admite cererea de chemare în garanție în parte.
Va obliga pe chemata în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la aceasta pentru reclamant în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.
Va respinge cererea privind plata penalităților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul reclamant P. T., împotriva sentinței civile nr.1522/22.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret București și intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Educației Naționale la aprobarea tipizatelor formularelor de diplomă și suplimentul de diplomă pentru lipsa calității procesuale active.
Admite acțiunea față de pârâta U. S. Haret.
Obligă pe pârâta USH să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la aceasta în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.
Admite cererea de chemare în garanție în parte.
Obligă pe chemata în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la aceasta pentru reclamant în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.
Respinge cererea privind plata penalităților ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Red.jud.V.D.
Tehnored. CB
2 ex./26.05.2014
Tribunalul București - Secția a IX-a
C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.I. M.
← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5499/2014.... | Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2231/2014. Curtea... → |
---|