Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5499/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5499/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 43642/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5499
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenții reclamanți M. M. D., S. Ș., Oița G., T. C. F., T. M. C., împotriva sentinței civile nr.1787/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații pârâți U. S. Haret și M. Educației Naționale (fost MECTS).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant S. Ș. prin avocat P. C., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 15, lipsind recurenții reclamanți M. M. D., Oița G., T. C. F., T. M. C. și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 11.06.2014 intimatul pârât M. Educației Naționale a depus concluzii scrise și un set de înscrisuri, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea procedează la comunicarea către recurentul reclamant prezent a copiei concluziilor scrise depuse de intimatul pârât MEN.
Recurentul reclamant S. Ș., prin avocat, arată că a luat cunoștință de conținutul concluziilor scrise depuse de intimatul MEN și nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant S. Ș., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și rejudecând fondul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată de reclamanți. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar, reprezentând onorariu de avocat..
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberînd, constată:
Prin cererea înregistrată initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a VIIIa sub nr._, astfel cum a fost precizata, reclamanții M. M. D., S. Ș., O. G., T. C. F., T. M. C., în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret si M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au solicitat obligarea pîrîtei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licenta si a suplimentului de diploma, in termen de 30 de zile de la pronuntarea sentinte si obligarea METCS sa aprobe tipizarea formularelor de diploma pentru reclamanti in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt absolventi ai Universitatii S. Haret, Facultatea de D. si Administratie Publica din Bucuresti, si deși au promovat examenul de absolvire li se refuză în mod nejustificat eliberarea diplomelor de licenta, iar acest fapt le aduce prejudicii la locul de munca.
Pîrîta U. S. Haret - USH, prin întîmpinare, a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamanți și a formulat cerere de chemare în garanție a MECTS care nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care pîrîta USH este în imposibilitate de a elibera diplome de licență tuturor absolvenților.
MECTS a depus întîmpinare la cererea de chemare in garantie solicitand respingerea acțiunii ca neîntemeiată, intrucat a avizat achizitionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolventilor din promotiile 2008, 2009 si 2010, la specializarile si formele de invatamant acreditate ale paratei U. S. Haret, sens in care s-a invederat si faptul ca aceasta a si renuntat la actiunea formulata impotriva METCS, actiune ce avea un obiect identic cu cel al cererii de chemare in garantie.
Prin sentinta civila nr. 6073/26.10.2012 C.- Sectia a VIII a a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti- Sectia a IX a, context in care dosarul a fost inregistrat pe rolul acestei sectii sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1787/03.04.2013, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Tribunalul reține că reclamanții s-au înscris în anul 2006 la Facultatea de D. și Administrație Publică din cadrul USH, specializarea D., forma de învățămînt – învățămînt la distanță (ID).
Potrivit adeverințelor depuse la dosar, reclamanții au obținut titlul de licențiat în drept, promovînd examenul de licență din luna iulie 2009. În adeverințe, se menționează că USH, avînd învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățămînt la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art.60 alin.1 din legea nr.84/1995.
Tribunalul constată că, nici la momentul înscrierii reclamanților în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pîrîta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea drept, forma de învățămînt ID.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt ID pentru specializarea drept în nici una dintre hotărîrile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, poz.2, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30, poz.2, HG nr.966/2011, anexa 3, pct.6, poz.2.
Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de D. și Administrație Publică din cadrul USH, specializarea D., erau acreditate, respectiv autorizate provizoriu formele de învățămînt ZI, respectiv FR - frecvență redusă, fără a fi prevăzută forma de învățămînt ID.
Nu pot fi primite susținerile pîrîtei în sensul că formele de învățămînt ID și FR puteau fi organizate întrucît universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr.3306/8.06.2011.
De altfel, pîrîta USH a depus dosar de evaluare pentru acreditarea formei de învățămînt ID pentru specializarea D. din cadrul Facultății de D. și Administrație Publică, dar a primit aviz de neacreditare în anul 2003.
Potrivit art.103 alin.2 din legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
La art.2 din legea de înființare a USH se prevede printre facultățile și specializările acreditate de la înființare Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română. Însă forma de învățămînt acreditată pentru această facultate și specializare era ZI, conform HG nr.410/2002, anexa 3, poziția 14.
Reclamanții au urmat studiile la forma de învățământ la distanță - ID, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea D. din cadrul Facultății de D. și Administrație Publică a USH.
Astfel,Tribunalul consideră nici imprejurarea ca reclamantilor le-au fost eliberate adeverinte de studii, dupa sustinerea examenului de licenta nu justifica eliberarea diplomelor de licenta, intrucat eliberarea unor astfel de adeverinte nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH. In plus, valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținînd cont că forma de învățămînt urmată de către reclamanți nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de reclamanți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamanții nu au dovedit că este nejustificat refuzul pîrîților de eliberare a diplomelor de licență cu suplimentele aferente după aprobarea tipizatelor, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamanților de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pîrîta nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții invocând caracterul nejustificat al refuzului eliberării diplomelor.
Prin întâmpinare, U. "S. Haret"a solicitat ca, in cazul admiterii recursului, să fie admisă si cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS), arătând că singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
In acest sens, legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta.si nu la nivelul formelor de invatamant.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de către ministrul educatiei.a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta.pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi.confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze diploma de licenta însotita de suplimentul la diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobată de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativă care sa conducă la concluzia ca U. S. Haret a acționat in afara cadrului legal în condițiile in care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a "propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
U. S. Haret, s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Analizând susținerile părților, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Recurenții reclamanți, absolvente ale Facultății de D. și Administrație Publică din cadrul USH București, specializarea Marketing, promoția 2009, s-au adresat intimatei U. S. Haret cu cererea de eliberare a diplomelor de licență, răspunsul acesteia fiind în sensul că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a onorat decât parțial comanda Universității de formulare de diplomă.
Conform adeverințelor depuse la dosar, aceștia au promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2009, obținând titlul de Licențiat în D..
Din corespondența purtată între Universitate și Minister rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”..
Curtea constată că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, recurenții reclamanți fiind îndreptățiți la obținerea acestor acte, în condițiile în care au promovat examenul de licență, au obținut titlul de „licențiat în D.” conform adeverințelor eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamanți, Curtea constată că în perioada în care aceștia au urmat cursurile Facultății la forma FR, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate (…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din actele depuse la dosar rezultă că un număr de 1500 de persoane - absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 - forma de învățământ ID și FR - au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii și va obliga doar pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă (nu și pe pârâtul MEN, care nu are o atare obligație), va admite cererea de chemare în garanție și va obliga pe chematul în garanție MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență.
În baza art. 274 C.pr.civ. va fi obligat intimatul MEN la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat (redus conform art. 274 C.pr.civ.) către recurentul S. Ș. și va fi respinsă cererea intimatei USH referitoare la cheltuielile din recurs, întrucât a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți M. M. D., S. Ș., Oița G., T. C. F., T. M. C., împotriva sentinței civile nr.1787/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații pârâți U. S. Haret și M. Educației Naționale (fost MECTS)..
Modifică sentința recurată.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență.
Respinge cererea de obligare a pârâtului M. Educației Naționale la eliberarea diplomelor de licență.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației naționale.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență.
Obligă intimatul M. Educației Naționale la plata sumei de câte 800 de lei către recurentul S., reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte..
Respinge cererea intimatei U. S. Haret de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. LEF/CA
2 ex.:03.06.2014
Jud. fond – G. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5694/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2715/2014.... → |
|---|
