Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 1722/122/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.440
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
GREFIER: E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL-BIROUL TERITORIAL G. având ca obiect refuz acordare drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului G. prin consilier juridic G. A. care depune în ședință publică delegație de reprezentare, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a depus prin serviciul registratură, la data de 23.01.2014, cerere de intervenție în interes propriu și în sprijinul apărării intimatului formulată de S. Național al Agenților de Poliție, după care:
Curtea califică cererea de intervenție formulată de S. Național al Agenților de Poliție ca reprezentând cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului și acordă cuvântul pe admisibilitatea acestei cererii.
Având cuvântul, reprezentantul recurentului-pârât arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea admite în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul intimatului și acordă cuvântul pe excepția tardivității recursului invocată prin această cerere de intervenție.
Având cuvântul, reprezentantul recurentului-pârât solicită respingerea excepției tardivității considerând că recursul a fost formulat în termen.
În ceea ce privește recursul formulat, solicită admiterea acestuia, respectiv, lămurirea dispozitivului sentinței nr. 321/05.10.2011 cu privire la faptul că în sentința pronunțată de Tribunalul G. nu s-a prevăzut ce se întâmplă cu persoanele care au beneficiat de timp liber pentru zilele de repaus săptămânal, cât și pentru acelea libere conform legii, în sensul că, dacă acestea mai beneficiază de sporuri de 100% din salariul de bază, fiind singurul impediment pentru care Inspectoratul de Poliție al Județului G. să treacă la aplicarea sentinței cu privire la cadrele active, învederând faptul că, în speță, inspectoratul a procedat la aplicarea sentinței cu privire la cadrele care sunt pensionate.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 09.07.2010 sub nr._ reclamantul S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial G. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata către personalul din această unitate a sporului de 100% din salariul de bază, a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 15.07._09, în conformitate cu prevederile art.16 alin.1 lit. b, teza a doua, din OG nr.38/30.01.2003, actualizate cu coeficientul de inflație, pe fiecare lună, de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că art.16 din O.G. nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că „(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiștii încadrați în funcții de înalți funcționari publici, funcționari publici de conducere și funcționari publici de execuție se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(2) munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea polițistului, în condițiile în care orele nu au fost plătite.
Chiar dacă O.G. nr.38/2003 prevede la art.57 ca aceste drepturi să fie plătite în limita fondurilor bugetare, se arată că polițiștii sunt obligați să desfășoare munca în schimburi (ture) în zilele de repaus săptămânal și zilele declarate sărbători legale (zilele prevăzute de art.134 din Codul Muncii, modificat și completat), fără a fi plătiți cu un spor de 100%, conform art.16 din O.G. nr.38/2003.
În situația în care nu s-ar aplica prevederile art.16 din O.G. nr.38/2003, în mod direct, acesta ar fi golit de norma juridică.
Se arată că art.15 alin.1 din Ordinul M.A.I. nr.577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal: „Pentru polițiștii care desfășoară activitatea în schimburi, precum și pentru cei care desfășoară activități operative se asigură în cursul unei luni cel puțin un repaus săptămânal, sâmbăta și duminica, în zile consecutive”.
Ca documente justificative, care atestă orele lucrate în schimburi, respectiv, în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă și duminică), precum și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, au fost întocmite grafice lunare pentru executarea serviciului în schimburi (ture), precum și dispoziții scrise, în acest sens.
Deși polițiștii au desfășurat activități în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale, aceștia nu au putut primi în compensare nici timp liber corespunzător (având în vedere lipsa de efective la nivelul tuturor structurilor de poliție), deoarece era imposibilă asigurarea continuității permanente și obligatorii al serviciului polițienesc.
Natura juridică a cauzei este, prin urmare, un conflict de drepturi, determinat de neacordarea unor drepturi salaríale suplimentare prevăzute de lege (art.248 alin.3 Codul Muncii).
Art.18 din Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrarul.
În consecință, dreptul la plata sporului de 100%, fiind un drept prevăzut de lege, derivat dintr-un raport de muncă, nu poate fi anulat sau neacordat. Un drept prevăzut de lege nu poate să devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, deoarece s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Conform art.287 din Codul Muncii (Legea nr.53/2003) „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
În drept au fost invocate: Constituția României, O.G. nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, modificată și completată prin O.G. nr.8/2004, Legea nr.360/2002, Ordinele M.A.I. nr.577/2008, art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
La data de 03.09.2010 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată și nedovedită acțiunii.
În fapt, s-a arătat că reclamantul s-a adresat direct instanței, deși nu a depus nicio dovadă că a solicitat pârâtului IPJ G. să le fie achitate membrilor săi astfel de drepturi pentru perioada vizată de acțiune și nu a prezentat structurii financiar-contabile a unității vreo situație centralizatoare privind orele suplimentare lucrate lunar, deși acest document este prevăzut de legislația aplicabilă ca fiind obligatoriu atât pentru evidența timpului liber care e poate acorda pentru orele suplimentare lucrate cât și pentru eventuala plată a acestora în cazul imposibilității obiective de compensare cu timp liber.
Temeiul juridic al celor arătate se regăsește în prevederile OMAI 577/2008, iar o condiție esențială pentru se putea evidenția acest timp este ca pentru orele suplimentare lucrate să se întocmească situație centralizatoare lunară.
Mai mult, pentru a dovedi caracterul actual al interesului în promovarea acțiunii, reclamantul trebuie sa dovedească faptul că orele suplimentare solicitate la plată nu au fost compensate cu timp liber.
Se menționează faptul că pentru a putea efectua plata timpului suplimentar lucrat este necesar ca unitatea angajatoare să aibă prevedere bugetară care să permită achitarea unor astfel de drepturi.
Deblocarea/deschiderile de credite în bugetul unității al cărei conducător este ordonator terțiar de credite așa cum este cazul IPJ G. se realizează în cuantumurile aprobate de către Ministerul Administrației și Internelor, iar instituția pârâtă nu poate efectua legal nicio plată care depășește aceste limite
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului, OG nr.38/2003 și Ordinul MAI nr.577/2008.
La data de 14.09.2011 reclamantul a depus la dosar o cerere prin care personalul contractual în numele căruia S. reclamant a introdus acțiunea, renunță la cerere, tribunalul neluând act de renunțarea la judecată ci la termenul din 05.10.2011 s-a precizat verbal acțiunea în sensul că acțiunea este promovată și susținută doar în numele persoanelor ce au calitatea de funcționari publici.
Procedând la judecarea cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.321/05.10.2011, tribunalul a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul să plătească membrilor sindicatului reclamant, respectiv persoanelor încadrate ca funcționari publici, menționate în tabelul nominal aflat la filele 95-147, ce face parte integrantă din prezenta sentință, sporul de 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care nu se lucrează, pe perioada 15.07._09, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective si a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reține tribunalul că persoanele menționate în tabelul aflat la filele 95-147 din dosar au calitatea de funcționari publici în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G. iar din situațiile centralizatoare depuse la dosar și prezentate instituției pârâte, rezultă că aceștia au desfășurat activitatea specifică funcției deținute și în zile de repaus săptămânal și în alte zile care, conform legii sunt declarate nelucrătoare, în perioada 15.07.2007 – 31.12.2009.
Potrivit art.16 alin. din O.G. nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (varianta în vigoare până la data de 01.01.2010 când a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 ce a abrogat art.16 din OG nr.38/2003) „Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiștii încadrați în funcții de înalți funcționari publici, funcționari publici de conducere și funcționari publici de execuție se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”.
Cu toate acestea, deși actul normativ conține o dispoziție imperativă, ca de altfel orice dispoziție în materie de drepturi ale salariaților, pârâtul nu a procedat la achitarea drepturilor cuvenite membrilor sindicatului reclamant în numele cărora a fost promovată acțiunea, fapt ce echivalează cu îngrădirea nejustificată a drepturilor acestora, în contextul în care efectuarea muncii în zilele de repaus săptămânal și în zilele declarate nelucrătoare, conform legii, este un fapt netăgăduit.
A..2 al aceluiași articol prevede că „Munca prestată potrivit alin.1 poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea polițistului, în condițiile în care orele nu au fost plătite”, însă în condițiile în care la nivelul instituției pârâte există și așa un deficit de personal în raport de complexitatea și volumul de muncă, activitatea prestată în afara orelor de program nu a fost compensată cu timp liber.
Într-adevăr art.57 din O.G. nr.38/2003 prevede ca aceste drepturi să fie plătite în limita fondurilor bugetare, însă această dispoziție trebuie privită cu rezerve și clar dovedită de către pârât, lucru care nu s-a întâmplat, depunerea unei simple adrese privind inexistența unor fonduri bugetare cu această destinație neîntrunind această exigență, trebuind să există un minim de diligență chiar din partea ordonatorului terțiar de credite pentru obținerea acestor fonduri în vederea salvgardării drepturilor legale cuvenite salariaților ca urmare a prestării muncii suplimentare.
De asemenea art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede că „Pentru orele lucrate ………. în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază”, dispoziție care se regăsește și în art.132 și art.173 alin.2 din Codul muncii (varianta în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești), articole care sunt direct aplicabile și funcționarilor publici, în contextul în care Art.117 din Legea nr.188/199 prevede că „ Dispozițiile prezentei legi (ale Legii nr.188/1999) se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”.
Este inadmisibil ca un act normativ aflat în vigoare și care consacră o normă ce instituie drepturi salariale cuvenite pentru desfășurarea activității în zilele de repaus săptămânal și în zilele declarate nelucrătoare să fie cu ușurință nerespectat, doar cu această sumară motivare, fapt de natură a constitui o încălcare a însăți Constituției care stabilește la art.41 alin.2 anumite măsuri de protecție socială, printre care și repausul săptămânal, astfel că orice activitate prestată în această perioadă trebuie corespunzător remunerată, motiv pentru care în privința polițiștilor a fost adoptată OG nr.38/2003 care în art.16 stabilește aceste drepturi.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul va obliga pârâtul să plătească membrilor sindicatului reclamant, respectiv persoanelor încadrate ca funcționari publici, menționate în tabelul nominal aflat la filele 95-147, ce face parte integrantă din prezenta sentință, sporul de 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care nu se lucrează, pe perioada 15.07._09, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului încercat prin neacordarea la termen a acestor drepturi.
În raport de dispozițiile art.274 C.proc.civ. tribunalul va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu desfășurarea prezentului proces.
CEREREA DE LAMURIRE A SENTINTEI
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 29.04.2013, paratul Inspectoratul de Poliție al județului G. a solicitat instantei lamurirea dispozitivului sentintei de mai sus, afirmand ca orele lucrate in zilele de repaus saptamanal si in celelalte zile in care potrivit legii nu se lucreaza au fost compensate prin zile libere.
S-a mai aratat ca in cauza nu a fost efectuata o expertiza contabila care sa stabileasca numarul de ore lucrate de fiecare reclamant, din care sa fie scazute zilele libere acordate in compensatie.
S-a aratat ca instanta de fond a recunoscut un drept subiectiv, dar nu a stabilit o creanta certa, lichida si exigibila si nici modalitatea de executare.
INCHEIEREA TRIBUNALULUI
Prin incheierea de sedinta din data de 29.05.2013, tribunalul a respins cererea de lamurire.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut ca obligatia stabilita prin sentinta este foarte clara, deoarece indica atat cuantumul sporului, cat si baza de calcul.
S-a mai retinut ca neefectuarea unei expertize contabile care sa stabileasca sumele certe cuvenite fiecarui reclamant, a fost determinata de atitudinea partilor care nu au inteles sa administreze aceasta proba si ca, in orice caz, aceasta critica nu poate fi invocata pe calea unei cereri de lamurire, ci pe calea recursului.
RECURSUL
Petentul-parat Inspectoratul de Poliție al județului G. a introdus recurs impotriva incheierii de sedinta de mai sus, afirmand ca deși, unitatea a inteles ca reclamantului i-a fost recunoscut un drept subiectiv, respectiv dreptul de a primi sporul de 100% din salariul de baza aferent orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica) și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, totuși prin hotărârea nr. 321 nu s-a stabilit o creanța certa, lichida și exigibila întrucât nu a fost efectuata o expertiza contabila.
Totodată, s-au depus la fondul cauzei documente, respectiv adrese emise de subunitățile inspectoratului, din care rezulta ca lucrătorii de politie au primit în compensația orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, libere.
Prin sentința nr. 321 C. pronunțata la data de 05.11.201 1, nu a fost stabilit un număr concret de ore pentru fiecare lucrător, astfel incat I. Județean G. nu înțelege concret punerea în aplicare a acestei hotărâri.
Astfel, din înscrisurile depuse de către subunități, lucrătorii nu pot fi recompensați și cu libere și cu remunerație băneasca, sens în care solicita instanței sa lămurească cu privire la modalitatea concreta de punere în executare.
S. N. al Agentilor de Politie a introdus o cerere de interventie accesorie, in interesul intimatului-reclamant S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial G., cerere care a fost admisa in principiu in sedinta de judecata de astazi.
Prin cererea de interventie accesorie, intervenientul a invocat exceptia tardivitati recursului.
CURTEA
1.In ceea ce priveste exceptia tardivitatii recursului
Instanta constata ca la dosarul primei instante nu exista dovada comunicarii catre petent a incheierii de sedinta atacate, mai exact exista o dovada la fila 223, dar aceasta nu este completata cu nicio mentiune.
Ca atare, in lipsa dovezii comunicarii incheierii, se va retine ca petentul a introdus recursul in termen, motiv pentru care exceptia tardivitatii va fi respinsa ca neintemeiata.
2.In ceea ce priveste recursul
Pe calea cererii de lamurire a dispozitivului nu se poate solicita modificarea situatiei de fapt sau de drept retinute prin sentinta a carei lamurire se solicita, aceste operatiuni putand fi facute numai pe calea recursului.
Stabilirea clara a zilelor de repaus saptamanal lucrate de fiecare reclamant in perioada 15.07._09, a celor declarate ca nelucratoare prin lege, dar in care fiecare reclamant a fost la serviciu, precum si daca aceste zile au fost compensate si in ce proportie pentru fiecare reclamant, reprezentau chestiuni de fapt si de drept care trebuiau solutionate prin sentinta civila nr.321/05.10.2011.
Aceste aspecte nu sunt subsecvente sau accesorii dreptului dedus judecatii, ci se confunda cu insusi dreptul invocat, in lipsa lor neputandu-se cunoaste nici daca dreptul fiecarui reclamant exista si nici intinderea lui.
Mai mult, pentru ca dreptul dedus judecatii este in drept de creanta (dreptul de a primi o suma de bani, cu titlu de spor), el era un drept realizabil, motiv pentru care reclamantul nu avea deschisa o actiune in constatarea existentei dreptului, ci doar o actiune in realizarea lui.
Or, actiunea in realizarea unui drept de creanta presupune stabilirea existentei creantei, a intinderii acesteia si a datei scadentei, cu alte cuvinte stabilirea unei creante certe, lichide si exigibile, urmata numai apoi de instituirea obligatiei de plata a sumei de bani concrete pentru fiecare reclamant.
Or, toate aceste aspecte trebuiau si puteau fi invocate de parat numai in cadrul actiunii de fond sau in cadrul unui recurs declarat impotriva sentintei civile nr.321/05.10.2011, in niciun caz insa pe calea unei cereri de lamurire a dispozitivului.
Chiar daca aceste aspecte nu au fost analizate de instanta de fond, pentru fiecare reclamant in parte, trebuie observat ca, nefiind atacata cu recurs, sentinta civila nr.321/05.10.2011 a intrat in puterea de lucru judecat, benefiind si de autoritate de lucru judecat, atat in ceea ce priveste dispozitivul, cat si in privinta considerentelor care il explica.
In consecinta, cum instanta de fond nu a retinut ca zilele lucrate de reclamanti ar fi fost compensate prin zile libere, urmeaza a se considera ca trebuie platite toate zilele de repaus saptamanal si cele declarate prin lege ca nelucratoare.
In plus, cum instanta de fond nu a facut vreo distinctie intre reclamanti, rezulta ca pentru fiecare reclamant se vor lua in calcul toate zilele de repaus si cele declarate nelucratoare prin lege, cuprinse in intervalul 15.07._09, cu conditia ca reclamantii sa fi avut raporturi de serviciu in acest interval si ele sa nu fi fost suspendate.
In ceea ce priveste cuantumul sporului, acesta este indicat ca fiind de 100% din salariul de baza aferent perioadelor lucrate.
Ca atare, constatand pe de o parte, ca solicitarile petentului nu pot fi solutionate pe calea cererii de lamurire, iar pe de alta parte ca sentinta atacata are autoritate de lucru judecat si ofera generic criteriile de calcul (fiind nerelevant aici, daca criteriile sunt corecte sau nu), curtea va respinge recursul ca neintemeiat.
Pe cale de consecinta, instanta va admite cererea de intervenție accesorie a S. Național al Agenților de Poliție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge recursul promovat de recurentul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. cu sediul în mun. G., ., jud. G., împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL-BIROUL TERITORIAL G. cu sediul în mun. G., ., jud. G. și intervenientul accesoriu în interesul intimatului S. NAȚIONAL AL AGENȚILOR DE POLIȚIE cu sediul în București .. 17 . sector 5, ca nefondat.
Admite cererea de intervenție accesorie a S. Național al Agenților de Poliție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
E. S.
Red./ Tehnored. AJ - 2 ex./
Tribunalul G.
Jud. fond M. Z. U.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 269/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1669/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
