Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2762/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2762/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 1490/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2762
Ședința publică de la 04 APRILIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – O. S.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS), împotriva sentinței civile nr. 1242 din 12.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. (D.) Z. M. și intimata-pârâtă U. „S. HARET, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 23.12.2013, prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare 2 exemplare precum și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1242 din 12.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Civilă în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. (D.) Z. M. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București. A fost obligată pârâta să elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru studiile urmate de reclamantă. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de pârâta U. S. Haret București. A fost obligat M. Educației Naționale, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanta P. Z M.. A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în garanție. A fost obligat chematul în garanție M. Educației Naționale către pârâta U. S. Haret București la 4,3 lei cheltuieli de judecată. A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 345,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. Educației Naționale, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate in ceea ce îl privește si pe fond respingerea acțiunii si a cererii de chemare in garanție ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:
I.1.1 Prin raportare la dispozițiile art304pct9 din Codul de procedură civilă, învederează recurentul că prima instanța a ignorat prevederile art 60 Cod Procedura Civila prin admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret "din București. Aceasta întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
U. S. Haret, in urma solicitărilor reclamanților, a răspuns ca a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la M.E.C.T.S. a aprobării legale, pentru tipărirea formularelor de diploma de licența pentru anul 2009 prin "repetate" adrese. In realitate situația este diferita, in sensul ca adresa nr.986/26.10.2009 vizează suplimentarea necesarului de diplome pentru anul 2008 si nu 2009. Adresele nr.769/25.08.2009, nr.960/08.10.2009 vizează actele de studii pentru anul 2009, dar U. S. Haret a îndeplinit parțial cerințele adresei nr._/25.06.2009 emisa de către MECTS, in sensul ca nu a comunicat MECTS "Absolvenți licenta/studii universitare de licența", respectiv specializare/program de studii, forma de invatamant zi, ID, FR, seral - etc.
Respectivele date nu se regăsesc comunicate către Minister nici prin adresa 1224/14.12.2009, U. S. Haret neindeplinindu-si obligația de a transmite o adresa completa către M.E.C.T.S. in vederea eliberării diplomelor de licența.
Prin netransmiterea adresei menționate, U. nu poate chema in garanție M.E.N., intrucat chemarea in garanție in acest sens este inadmisibila, nimeni neputand invoca in apărarea sa propria vina: nemo auditor propriam turpitudinem allegans.
Mai susține recurentul că admiterea cererii de chemare în judecată și garanție a M.E.N. nu are un temei legal, intrucat daca s-ar admite cererea formulata de reclamanta, MEN ar fi obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
1.2. Conform prevederilor art. 60 Cod Proc. Civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În general, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Având in vedere ca pârât in cauza nu este M. Educației Naționale, ci U. S. Haret, obligația de plata a cheltuielilor de judecata revine paratului.
Faptul ca s-a admis cererea de chemare in garanție a MEN, nu plasează MEN in locul paratului, neputand fi obligat MEN la plata sumelor ce revin de drept paratului. M. Educației Naționale este chemat in garanție pentru o obligație de a face, dupa cum puteri observa si nu pentru o obligație de a da.
In art.2811 Cod proc. Civ. se prevede clar ca partea care cade in pretenții va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Partea căzuta in pretenții este paratul si nu chematul in garanție.
În continuare, recurentul a susținut nelegalitatea admiterii cererii de chemare în garanție și prin prisma considerentului că, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă.
În drept au fost invocate dispozițiile din: Codul de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G.1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Intimatele au formulat întâmpinări prin care au arătat că se impune respingerea recursului, ca nefondat, intimata-pârâtă, U. S. Haret, solicitând și cheltuieli de judecată.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Reclamanta-intimată a urmat cursurile Universității S. Haret – Facultatea de Geografie din București, specializarea Geografie, forma de învățământ ID, 180 credite de studiu transferabile (ECTS), promovând examenul de licență – sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverință în acest sens.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului - pârât - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursul formulat nu este întemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamantei i-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, aceasta are dreptul la a-i fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru partea reclamantă, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea părții reclamante a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În acest context, dată fiind și jurisprudența citată mai sus a instanței supreme, sunt lipsite de fundament motivele de recurs invocate de recurentul MEN (fostul METCS).
Pentru considerentele arătate, în raport de limitele în care a intervenit învestirea instanței de recurs prin calea de atac formulată, Curtea, va dispune respingerea recursului ca nefondat.
În baza art. 453 alin. 1, cu aplicarea și a art. 451 alin. 2 C. proc. civ. va fi obligat recurentul-pârât-chemat în garanție la 200 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U. S. Haret, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS) cu sediul în București, . nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1242 din 12.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. (D.) Z. M. cu domiciliul ales la C.. Av. C. M. V. în București, ..266-268, clădirea 60, ., sector 5 și intimata-pârâtă U. „S. HARET” cu sediul în București, ..13, sector 3, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât-chemat în garanție la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art.451 alin.2 NCPC.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. O. S. S. P.
GREFIER
G. P.
Red RV.– 5 ex./21.05.2014
Tribunalul Călărași-Secția Civilă – jud.C. I.
Comunicat 3 exemplare/
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Hotărâre din... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6798/2014.... → |
|---|
