Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Hotărâre din 10-10-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 3185/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la data de 19.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul R. E. în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat duca S., cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pârâta, reprezentată de consilier juridic A. M. Valica, în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că pârâta A. de S. Financiară a depus înscrisuri, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea atât a Deciziei nr. 251 emisă de A.S.F. în 21.01.2014, precum și a Deciziei nr. 108 din 02.04.2014, decizie prin care este respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva primei decizii. Apreciază că se impune clarificarea obiectului deciziei, astfel învederează că decizia a fost aplicată în temeiul pretinsei încălcări a trei texte legale. Două dintre aceste texte legale sunt texte cu caracter general, astfel s-au constatat încălcate art. 3 lit. e) al Normelor cu privire la principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, ce prevede cu titlu general obligația societăților de asigurarea de a defini, reguli, proceduri și o structură organizatorică în vedere asigurării controlului intern. Menționează că această normă generală este explicitată prin art. 35 și art. 36 ale acestor norme. Depune la dosarul cauzei înscrisuri.
Învederează că în prezenta cauză a fost sancționată o persoană fizică, membru al Consiliului de S., iar rolul și responsabilitățile membrilor Consiliului de S. sunt detaliate în art. 35 și art. 36 ale normelor, fiind dealtfel singurele articole care pot fi folosite pentru sancționarea unei persoane fizice de către pârâtă.
Solicită instanței să aibă în vedere fapta ce a fost constată prin procesul-verbal de control (sintetizat la fila 163 vol. I), prin răspunsul autorității la plângerea prealabilă – un grup de angajați ai societății a efectuat o fraudă care ar fi trebuit sancționat de societate la nivelul sancțiunilor disciplinare. S-a mai constatat prin procesul-verbal de control că o astfel de faptă constituie încălcare de către Sistemul de control al societății a art. 36 al Normelor, articol ce face vorbire despre conducerea executivă a asigurătorului. Consideră că trebuie făcută delimitarea clară între atribuțiile conducerii administrative și executive, Normele prevăd că în situația unei societăți administrate în sistem dualist, cum este B.C.R. Asigurări, Consiliul de S. reprezintă conducerea administrativă, iar conducerea executivă – directoratul, ce are atribuțiile prevăzute la art. 36.
Prin urmare, autoritatea administrativă a constatat că conducerea executivă a asigurătorilor nu a respectat normele privitoare la asigurarea supravegherii efective a angajaților. Conducerea administrativă, Consiliul de S., are într-o societate condusă în sistem dualist rolul de a implementa politici de securitate internă. În mod întemeiat, A.S.F. a sancționat membrii directoratului care nu au realizat supravegherea efectivă a angajaților societății, apoi a emis alte decizii de sancționare și membrilor Consiliului de S., prin aceasta făcându-se o confuzie între răspunderea Consiliului de S. și răspunderea efectivă de supraveghere a angajaților a conducerii executive. Lecturând cu atenție prevederile art. 35 și 36 se observă că în sarcina directoratului normele emise chiar de pârâta ASF pun următoarele aspecte: să se asigure că responsabilitățile delegate conducerii operative de către conducerea administrativă sunt îndeplinite în mod corespunzător și dacă conducerea administrativă este periodic informată despre eficiența și funcționalitatea sistemului de control, mai mult fiind obligați și să asigure instruirea corespunzătoare a personalului, precum și supravegherea directă din perspectiva dreptului muncii a activității angajaților. Consiliul de S. are atribuții specifice, este un mecanism de control în relație directă cu asociații care creează politicile de securitate internă, de control intern, de audit și verifică respectarea acestora de către directorat în activitatea societății, prin medierea organismelor de control intern și de audit. În concluzie, acest organism de control primește informații de la auditori și de la Comisia de S. – actualmente ASF- și verifică dacă procedurile interne ale societății sunt în conformitate cu recomandările prevăzute la art. 35 și 36 din Normele cu privire la principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și din toate înscrisurile din care reiese că au fost luate în considerare împrejurările semnalate de auditori și de ASF, reiese că Consiliul de S. și-a efectuat atribuțiile ce-i reveneau. Ori, supravegherea efectivă a angajaților nu intră în atribuțiile Consiliului de S.. De asemenea nu intră în atribuțiile sale nici verificarea efectivă a dosarelor de asigurare, considerând astfel că sancțiunea este aplicată în absența elementelor constitutive ale unei încălcări a atribuțiilor Consiliului de S.. Ceea ce a fost într-adevăr încălcat este obligația membrilor directoratului de a veghea asupra respectării de către angajații societății a politicilor interne stabilite de Consiliul de S.. Apreciază că aceste obligații au fost reținute și prin procesul verbal și în mod neîntemeiat A.S.F. a atenționat și membrii Consiliului de S..
Reprezentantul autorității pârâte învederează că prin procesul-verbal de control s-au reținut o . nereguli cu privire la contractele de asigurare de grup pentru angajați pentru care s-au efectuat răscumpărări parțiale. Pentru aceste fapte au fost sancționați membrii directoratului. Din constatarea acestor fapte s-a reținut că procedurile interne de control ale societății nu au funcționat corespunzător, ceea ce a permis producerea acestor încălcări nesesizate în timp de conducerea societății. Pentru acest motiv au fost sancționați membrii Consiliului de S..
Referitor la responsabilitatea Consiliului de S. în ceea ce privește supravegherea stabilirii și implementării controlului intern, arată reprezentantul pârâtei că, potrivit art. 158 alin. 9 din Legea nr. 5, Consiliul de S. exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat. Mai mult decât atât, controlul intern al societăților de asigurare este reglementat de Ordinul CSA nr. 18/2009. Potrivit acestui act normativ, conducerea administrativă este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient, ceea ce implică două obligații: de a stabili un sistem de control – obligație ce a fost îndeplinită prin aprobarea structurii organizatorice a societății și a atribuțiilor și responsabilităților acesteia și de a menține în permanență funcțional acest sistem de control intern, ceea ce presupune obligația de a verifica dacă și măsura în care conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și secesiunea riscurilor conform politicii stabilite și de a cerere să fie periodic informată despre eficacitatea sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor.
Arată că această prin această atribuție conducerea administrativă este obligată să aibă un rol activ în aducerea la îndeplinire a acestei atribuții, care se concretizează prin obligația de a cere să fie periodic informată despre eficacitatea sistemului de control intern și de gestiunea riscurilor, de a purta discuții periodice, cel puțin trimestrial, cu conducerea operativă privind eficiența sistemului de control intern, de analiza periodic, sau cel puțin trimestrial, evaluările de control efectuate de conducerea operativă și de audit intern și de a urmări implementarea de către conducerea operativă a recomandărilor formulate de auditul intern, de auditorul financiar extern și de către ASF cu privire la deficiențele sistemului de control intern. Arată că Ordinul nr. 18/2009 definește noțiunea de conducere administrativă și arată că, în speță, reclamantul nu a făcut dovada faptului că și-a exercitat în mod activ rolul de supraveghere a menținerii în funcțiunea unui sistem de control intern eficient, nefăcând dovada nici a solicitării informațiilor, nici a discuțiilor purtate cu conducerea executivă a societății, fapt ce a condus la convingerea că atribuțiile sale nu au fost îndeplinite în mod efectiv și permanent după cum prevedea Ordinul nr._.
În consecință, solicită respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea Deciziilor atacate. Depune la dosar note scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
La solicitarea apărătorului reclamantului pentru a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 26.09.2014
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
G. A. F. M. H.
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la data de 26.09.2014
CURTEA,
În aceeași compunere și având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 10.10.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
G. A. F. M. H.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2684
Ședința publică de la data de 10.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
GREFIER - M. H.
Pe rol pronunțarea acțiunii formulată de reclamantul R. E. în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile părților au avut loc în ședința publică de la data de 19.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26.09.2014, respectiv 10.10.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul R. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, A. de S. Financiară ("ASF") anularea Deciziei Autorității de S. Financiară nr. 251 din data de 21.01.2014 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 RON și anularea Deciziei Autorității de S. Financiară nr. 108 din data de 02.04.2014, prin care ASF a respins plângerea prealabilă împotriva deciziei inițiale.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că în perioada 22 iulie 2013 - 26 august 2013, ASF a realizat un control inopinat la BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA, având ca premisă verificarea portofoliului de contracte de asigurări de viață care conțin clauze contractuale ce permit răscumpărarea. Constatările din cadrul procedurilor de control inopinat au fost consemnate în procesul verbal privind controlul inopinat efectuat la BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA încheiat la data de 1 octombrie 2013 ("Procesul Verbal").
Ca urmare a controlului inopinat, descris la punctul 1.4 de mai sus, ASF a emis decizia inițială, prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 RON.
În preambulul Deciziei se acreditează faptul că aplicarea sancțiunii ar fi urmarea constatărilor ASF consemnate în cadrul Procesului Verbal.
În motivarea de drept a deciziei inițiale se susține netemeinic, nerespectarea de către reclamant a prevederilor art. 3 lit. e), art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasiguratori, puse în aplicare prin Ordinul 18/2009 ("Ordinul 18") coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) lit. b din Legea Asigurărilor.
Motivarea de fapt a Deciziei Inițiale, rezidă într-o alegație care nu are susținere în realitate, după cum vom detalia mai jos, respectiv faptul că Reclamantul "nu a verificat dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și gestiune a riscuri/or conform politici/or stabilite"; alegație dedusă cu mult prea mare ușurință și fără o analiză a modului în care Consiliul de S. și-a desfășurat activitatea, din constatarea potrivit căreia "au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea procedurilor interne ale Societății (...)".
În data de 24 februarie 2014, reclamantul a depus la ASF, o plângere preliminară împotriva Deciziei Inițiale, solicitând anularea Deciziei Inițiale, în baza motivelor detaliate în plângerea preliminară, plângere ce a fost respinsă de pârâtă.
Consideră reclamantul nelegală decizia de sancționare, întrucât alegația potrivit căreia reclamantul, în calitatea sa de Membru al Consiliului de S. este responsabil de încălcarea prevederilor art. 3 litera 3) a Ordinului 18, este neîntemeiată și nefondată și astfel sancțiunea aplicată este lipsită de temei legal, deoarece fapta nu există, având în vedere următoarele considerente:
Norma juridică pretins nerespectată impune ca, în cadrul sistemului de control intern, asigurătorii să definească reguli, proceduri și o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcționare corectă a activității în cadrul societății și să urmărească conformitatea activității societății cu normele juridice, politica și procedurile societății.
În fapt, în cadrul Societății subsumat ariei de control intern există reguli, proceduri și o structură organizatorică menite să asigure atât funcționarea corectă, cât și conformitatea activității cu cerințele incidente.
Astfel, Societatea are o procedură privind organizarea și funcționarea sistemului de control intern, aprobată prin Hotărârea Directoratului nr. 2 din 24 septembrie 2010, procedură intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2010 (atașată ca Anexa 4 la prezenta cerere de chemare în judecată).
În cadrul organigramei Societății (la orice moment în timp în cadrul perioadei supuse controlului) au existat în strictă concordanță cu prevederile legale incidente inter alia următoarele structuri organizatorice: (i) departamentul de audit intern aflat în subordinea directă a Consiliului de S., (ii) actuarul aflat în subordinea directă a Consiliului de S., (iii) departamentul de control intern aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului, (iv) departamentul de management al riscului aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului, (v) departamentul de control și metodologie aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului. Or, toate aceste departamente nu numai că fac dovada existenței unei structuri organizatorice ierarhizate, ci concură tocmai la asigurarea funcționării corecte a Societății și la asigurarea conformității cu cerințele legale.
În ceea ce privește departamentul de audit intern pârghia cea mai utilă și eficientă aflată la îndemâna Consiliului de S. pentru supravegherea modului de realizare a administrării riscurilor și a sistemului de control intern astfel încât să obțină o asigurare rezonabilă că acestea funcționează în mod corespunzător - Consiliul de S. a aprobat la data de 29 noiembrie 2010 Statutul Activității de Audit Intern în cadrul Societății, precum și Codul de Etică al Auditorului Intern .
În plus, în conformitate cu cerințele Ordinului 18, în cadrul Societății există comitet de audit organizat în cadrul Consiliului de S., comitet consultativ care are propriu regulament de organizare și funcționare, iar la nivelul conducerii executive există comitetul de management al riscurilor care operează în conformitate cu ghidul de inventariere a riscurilor și cu politica de evaluare a riscurilor aprobate de Directoratul Societății prin Hotărârea nr. 2 din 11 februarie 2013 (atașăm ca Anexa 7 - regulamentul de organizare și funcționare al comitetului de audit și ca Anexa 8 Hotărârea Directoratului Societății nr. 2 din 11 februarie 2013);
După informațiile deținute de reclamant, la nici un moment în timp CSA/ASF nu a considerat (fie ca urmare a procedurilor de control permanent sau de control periodic sau inopinat) că procedurile Societății privind controlul intern, auditul intern și managementul riscurilor și/sau organigrama Societății nu sunt adecvate și ar trebui modificate. Mai mult decât atât, în cadrul Procesului Verbal nu se face nici o mențiune cu privire la faptul că vreuna dintre procedurile menționate la lit. (a), (c) și (d) de mai sus sunt inadecvate sau înregistrează deficiențe și, implicit, nu s-a solicitat modificarea acestora.
Argumentele de mai sus demonstrează cu claritate faptul că Societatea respectă întocmai prevederile art. 3 lit. (e) din Ordinul 18, mai ales în contextul în care în cadrul Procesului Verbal (document care stă la baza emiterii Deciziei Inițiale) nu există nici un argument care să susțină contrariul.
Alegația potrivit căreia reclamantul ca Membru al Consiliului de S. este culpabil pentru nerespectarea prevederilor art. 35 alin. (1) și alin. (2) litera f din Ordinul 18 este nefondată și netemeinică și, implicit sancțiunea aplicată este lipsită de temei legal deoarece fapta nu există, având în vedere următoarele considerente:
Art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f din Ordinul 18 impune obligația Consiliului de S. de a "verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite".
În cursul perioadei supuse controlului Consiliul de S. și-a exercitat întocmai atribuția menționată anterior prin aceea că a solicitat, a analizat, a discutat:
(a)planul de audit intern pentru anul 2011, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2011-2012 (ședința din data de 29 noiembrie 2010) ;
(b)planul de audit intern pentru anul 2012, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2012-2014 (ședința din data de 13 decembrie 2011) ;
(c)planul de audit intern pentru anul 2013, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2013-2015 (ședința din data de 12 decembrie 2012) (atașăm ca Anexa 9 - Planurile de audit intern pentru anii 2011, 2012 și 2013);
(d)cu regularitate trimestrială și anuală au fost aprobate rapoartele privind activitatea de audit intern, rapoarte care detaliau misiunile de audit întreprinse, constatările referitoare la neregularitățile identificate, precum și recomandările pentru înlăturarea acestor neregularități; totodată, la nivelul Consiliului de S. erau prezentate și verificările cu privire la stadiul implementării recomandărilor; astfel rapoartele anuale de audit intern aferente perioadei supuse controlului au fost aprobate după cum urmează: raportul de audit intern pentru 2012 a fost aprobat în ședința din data de 7 iunie 2013, iar raportul de audit intern pentru 2011 a fost aprobat în ședința din data de 15 iunie 2012;
(e)politica de risc a Societății, rapoartele privind profilul de risc și rapoartele privind managementul riscului (pentru anul 2011 aprobate în ședința din data de 21 iunie 2012, iar pentru anul 2012 aprobate în ședința din data de 7 iunie 2013);
În egală măsură, reclamantul afirmă că documentele aprobate de Consiliul de S. erau analizate și aprobate în prealabil de comitetul de audit organizat la nivelul Consiliului de S..
În ceea ce privește misiunile de audit intern, după cum se observă din analiza rapoartelor de audit intern, acestea au vizat printre altele sistemul de control intern, sistemul de management al riscului, precum și aspecte referitoare la contractele de asigurare de grup pentru angajați. în mod constant rapoartele de audit intern au menționat faptul că nu au fost identificate neregularități sau neconformități care să aibă un impact semnificativ asupra activității Societății; chiar și aspectele minore au fost abordate în mod corespunzător, așa cum de altfel impune chiar cadrul normativ aplicabil, prin luarea de măsuri pentru înlăturarea acestor neconformități minore. Prin urmare, raportat la informațiile accesibile Consiliului de S. concluzia era aceea că mecanismele de control intern și management al riscului funcționează, existând și aspecte care necesitau îmbunătățiri, aspecte tratate corect prin stabilirea unui plan de acțiune și monitorizarea implementării acestuia (atașăm ca Anexa 10 Rapoartele de Audit intern pentru anii 2010, 2011 și 2012).
Extrem de important este faptul că la nici un moment în timp în cadrul perioadei supuse controlului nici Directoratul Societății, nici auditul intern, nici comitetul de management al riscurilor, nici actuarul, nici auditorul independent nu au sesizat Consiliului de S. existența oricăror probleme semnificative în ceea ce privește eficacitatea sistemului de control intern, a sistemului de management al riscului sau în ceea ce privește aspectele reținute în motivarea de fapt a Deciziei în legătură cu contractele de asigurare de grup pentru angajați. Subliniem faptul că fiecare dintre aceste entități erau obligate de lege să semnaleze aceste aspecte Consiliului de S. (invocăm în susținere prevederile art. 121 din Legea Asigurărilor și prevederile art. 8 și art. 31 din Ordinul 18 ).
În ceea ce privește recomandările auditorului extern PricewaterhouseCoopers Audit SRL adresate Directorului Financiar al Societății, în legătură cu controlul intern și care nu au fost prezentate deloc în cadrul vreunei ședințe a Consiliului de S., după cum veți constata acestea nu surprind constatările reținute de ASF în Decizia Inițială în legătură cu contractele de asigurare de grup pentru angajați. În plus, niciuna dintre recomandări formulate nu vizează probleme care pot afecta semnificativ sistemul de control intern și, ca urmare, ar trebui rezolvate urgent; acestea se referă la aspecte care nu reprezintă cea mai bună practică în domeniu și ar trebui aliniate la cele mai bune practici. Pentru acestea, Societatea prin Directorat a stabilit un plan de măsuri menite să implementeze recomandările auditorului extern. Constatările auditorului externe sunt consonante cu cele ale auditorului intern și s-au întreprins demersurile necesare pentru implementarea acestora.
Existența unor elemente în activitatea Societății care puteau și trebuiau îmbunătățite sau care necesitau remediere a constituit pentru Consiliul de S. dovada faptului că auditul intern și controlul intern funcționau. Subliniem faptul că dacă Reclamantul ar fi primit constant rapoarte în care se consemna că totul este perfect, că totul se desfășoară potrivit procedurilor interne, că nu există nici un aspect care necesită îmbunătățiri, atunci Reclamantul ar fi avut suspiciuni temeinice referitor la faptul că sistemele de audit intern, control intern sau management al riscurilor nu sunt efective și nu funcționează în mod corespunzător.
Raportat la elementele de mai sus, concluzia este aceea că membrii Consiliul de S. și prin urmare și reclamantul și-au îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile de supraveghere care le revin prin raportare la cadrul normativ aplicabil, care stabilește că (a) nu membrii Consiliului de S. sunt responsabili pentru implementarea adecvată a sistemului de control intern și de management al riscului, ci Directoratul Societății și că (b) Consiliul de S. nu poate prelua atribuții de conducere.
În plus, este evident faptul că nici un consiliul de supraveghere, nu își poate exercita atribuțiile decât raportat la informațiile pe care le deține și că, în cazul în care informații relevante nu ajung la cunoștința consiliului de supraveghere, este faptic imposibil pentru acesta să poată întreprinde de¬mersuri raportat la informații pe care nu le cunoaște. Astfel, în contextul în care la nici un moment în timp Consiliul de S. și implicit nu a fost informat cu privire la deficiențele consemnate de ASF în legătură cu contractul de asigurare de grup pentru angajați (mai ales în condițiile în care fuseseră misiuni de audit intern în legătură cu acest produs) este cel puțin nerezonabil și cu siguranță nelegal ca cineva să susțină că o persoana poate fi culpabilă pentru o faptă pe care nici măcar nu a cunoscut-o și care nu intră în atribuțiile sale.
Nu în ultimul rând, raportat la ansamblul sancțiunilor dispuse de ASF în baza Procesului Verbal se remarcă faptul că ASF însuși nu consideră că există deficiențe semnificative la nivelul sistemului de control intern și de management al riscului deoarece sancțiunile aplicate Directoratului au ca temei factual ideea că membrii Directoratului nu au urmărit dacă personalul Societății își cunoaște propriul rol și propriile responsabilități, iar nu deficiențe de ansamblu ale sistemelor de control intern și de management al riscului. Or, în contextul în care potrivit Ordinului 18 Directoratul este direct responsabil pentru stabilirea și implementarea unui sistem de detectare a deficiențelor sistemului de control intern, o eventuală ineficientă factuală a sistemului de control intern este imputabilă în primul rând și în mod direct Directoratului, iar nu Consiliului de S..
Totodată în contextul în care setul de reguli interne ale Societății și modul în care Consiliul de S. își îndeplinește atribuțiile care îi revin în legătură cu controlul intern și managementul riscului nu au înregistrat modificări semnificative de-a lungul timpului, vă rugăm să rețineți faptul că la controlul de fond periodic realizat de CSA în 2008 au fost verificate sistemele de control intern și management al riscului neexistând nici o constatare a CSA care să releve existența vreunor probleme în această materie (a se vedea în acest sens Procesul Verbal al CSA încheiat la data de 21 iulie 2008, atașat ca Anexa 12).
În lumina considerentelor detaliate la pct. 3.1-3.10 reiese că membrii Consiliului de S. și-au exercitat întocmai și la timp atribuțiile care le revin în legătură cu sistemele de control intern și management al riscului. Prin urmare, fapta despre care se pretinde că stă la baza aplicării sancțiunii nu există, sens în care subliniem faptul că niciunde Decizia Inițială nu menționează în mod specific că membrii Consiliului de S. ar fi trebuit să facă ceva și nu au făcut.
Consiliul de S. al Societății a acționat întotdeauna cu maximă diligentă în exercitarea atribuțiilor care îi revin raportat la informațiile care au fost aduse la cunoștința acestei structuri corporative sau care i-au devenit cunoscute din surse terțe, ceea ce dovedește o dată în plus lipsa de temei a celor reținute de ASF în motivarea Deciziei Inițiale.
În iulie 2013 când organele de cercetare penală au realizat o percheziție la sediul Societății în cadrul procedurilor de urmărire penală care vizau suspiciuni legate de tratamentul fiscal aplicat de clienții Societății în legătură cu produsul contract de asigurare de grup pentru angajați, Consiliul de S. în exercitarea atribuțiilor care îi revin a acționat cu maximă diligentă și a întreprins demersuri energice în limita atribuțiilor sale, după cum urmează:
(a)Consiliul de S. a solicitat auditului intern al Societății să realizeze o misiune de audit specială în legătură cu produsul de asigurare menționat anterior, misiune focalizată inclusiv pe aspectele referitoare la controlul intern (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliului de S. din data de 19 iulie 2013, Anexa 13);
(b)Pentru a se asigura că va avea o imagine obiectivă asupra eficacității sistemelor de control intern și asupra modului în care a fost gestionat, de Directoratul Societății, fluxul de operațiuni în legătură cu contractul de asigurare de grup pentru angajați, Consiliul de S. a numit un expert independent cu reputație internațională, respectiv KPMG, pentru a verifica aceste aspecte (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliului de S. din data de 11 iulie 2013, Anexa 14);
(c)După ce a recepționat atât concluziile auditorului intern, cât și concluziile expertului independent, Consiliul de S. a solicitat insistent Directoratului Societății să pregătească un plan de acțiune menit să rezolve deficiențele constatate prin raportul KPMG;
(d)Constatând, între altele, faptul că reacția Președintelui Directoratului la solicitările Consiliului de S. nu era adecvată nevoii de rezolvare a problemelor semnalate de KPMG, Consiliul de S. a decis revocarea Președintelui Directoratului;
(e)Totodată, în cursul anului 2013, Consiliul de S. a mai decis o . schimbări la nivelul Directoratului între care se numără încetarea mandatului dlui. C. B. ca membru al Directoratului și numirea dnei. D. V. ca membru al Directoratului, precum și a dlui. S. M. ca Președinte al Directoratului (procedura de aprobare a dlui. M. de către ASF fiind încă în derulare).
Toate aceste decizii ale Consiliului de S. au fost comunicate ASF cu respectarea cerințelor legale.
Alegația potrivit căreia reclamantul, în calitatea sa de Membru al Consiliului de S. ar fi culpabil pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (3) litera b din Legea Asigurărilor este nefondată și netemeinică și, implicit sancțiunea aplicată este lipsită de temei legal deoarece fapta nu există, având în vedere următoarele considerente:
Art. 20 alin. (3) litera b din Legea Asigurărilor impune Societății obligația de a supraveghea activitatea personalului propriu, a unităților din subordine și a agenților.
După cum se observă această obligație este instituită generic în sarcina Societății. Or, la un nivel mai aprofundat de analiză reiese că această obligație revine în sarcina Directoratului Societății, acesta fiind îndreptățit și obligat de normele juridice care îi sunt aplicabile să asigure funcționarea corectă și adecvată a Societății.
O intervenție directă a Consiliului de S. asupra activității personalului angajat a sau a agenților Societății ar echivala cu asumarea unor atribuții de conducere, ceea ce este în mod expres interzis de Legea Societăților, așa cum am prezentat la secțiunea 1.3 de mai sus.
Singurele persoane subordonate ierarhic direct Consiliului de S. sunt membrii Directoratului, actuarul și persoanele din cadrul Departamentului de Audit Intern. La secțiunile anterioare am prezentat pe larg modul în care Consiliul de S. și-a exercitat întocmai atribuțiile conferite de lege și reglementările CSA în relația cu persoanele aflate în subordi-nea sa directă.
Responsabilitatea supravegherii activității personalului revine Directoratului și că orice intervenție a Consiliului de S. de natură să se suprapună cu atribuțiile Directoratului contravine Legii Societăților.
Prin urmare, responsabilitatea pentru o eventuală nerespectare a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea Asigurărilor revine Directoratului, aspect reconfirmat prin prevederile art. 36 alin. 2 din Ordinul 18. Or, avem încrederea că ASF recunoaște și își însușește principiul potrivit căruia fiecare persoană este trasă la răspundere pentru neîndeplinirea atribuțiilor care îi revin.
Motivele de fapt reținute în mod neîntemeiat ca justificând sancțiunea aplicată prin Decizia Inițială nu se regăsesc printre constatările înscrise în Procesul Verbal.
În Decizia Inițială se menționează faptul că sancțiunea este aplicată ca urmare a controlului inopinat realizat de ASF și consemnat în Procesul Verbal. Vă rugăm să constatați faptul că niciunde în cadrul Procesului Verbal nu există nici o constatare a echipei de control potrivit căreia Consiliul de S. nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile sau că ar fi încălcat normele legale citate anterior. Mai mult decât atât nu există nici o mențiune referitoare la o eventuală ineficientă a mecanismelor de control intern sau de management al riscurilor.
Prin urmare, faptele despre care ASF susține neîntemeiat că sunt fapte culpabile ale Reclamantului nu există în cadrul Procesului Verbal ceea ce demonstrează o dată în plus netemeinicia Deciziei Inițiale.
De altfel inexistența oricărei referiri în cadrul Procesului Verbal la modul în care Reclamantul și ceilalți membri ai Consiliului de S. și-au îndeplinit atribuțiile coroborată cu aplicarea sancțiunii pentru fapte neconstatate de ASF echivalează cu privarea Reclamantului de posibilitatea de a își expune punctul de vedere și argumentele la un moment incipient al procedurilor ASF, respectiv cu privarea de dreptul de apărare, drept garantat la nivelul Constituției României.
Atât doctrina cât și practica judiciară sunt constante în a reține că o sancțiune administrativă nu poate fi aplicată dacă nu există suficiente probe cu privire la faptele care reprezintă o încălcare a prevederilor legale, și la faptul că persoana, subiect al sancțiunii, a acționat cu rea-credință sau neglijență.
În situația de față, așa cum s-a detaliat în secțiunile 2-6 de mai sus, (a) reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile cu atenție și diligentă, (b) nu există nici măcar o singură acțiune, fapt sau comportament al reclamantului, care poate fi calificat ca o încălcare a prevederilor legislației specifice, (c) ASF nu poate indica ce ar fi trebuit să facă reclamantul în mod diferit cu privire la modul în care și-a îndeplinit atribuțiile, (d) nu exista nici măcar o probă a faptului că reclamantul a acționat cu neglijență, (e) ASF nu face nicio diferență între responsabilitățile Consiliului de S. și responsabilitățile Directoratului, ceea ce, în principiu, nu demonstrează decât că poziția ASF nu este unitară cu prevederile Legii Societăților, care interzic Consiliului de S. să exercite atribuții de conducere.
Având în vedere că decizia inițială nu conține probe cu privire la modul în care reclamantul nu și-a îndeplinite atribuțiile și cu privire la faptul că reclamantul a acționat cu neglijență, Decizia Inițială nu poate rămâne validă.
În ceea ce privește decizia de respingere plângerii prealabile, reclamantul arată ă aceasta nu conține motivele pentru care plângerea preliminară a fost respinsă
Decizia finală conține referiri numai cu privire la o . prevederi legale care statuează atribuțiile consiliului de supraveghere fără a face vreo referire la faptele care au determinat ASF să aplice sancțiunea amenzii, sau a modului în care acțiunile Consiliului de S. reprezintă o încălcare a prevederilor legale aplicabile
În analiza plângerii preliminare împotriva deciziei inițiale, ASF nu a putut combate argumentele care susțineau această plângere, nefăcând astfel decât să demonstreze lipsa de temei a deciziei inițiale.
Decizia finală pur și simplu ignoră motivele indicate de Reclamant pentru care acesta consideră că decizia inițială este nefondată. Astfel nu există nicio referire la motivele care au susținut poziția finală a ASF, cu privire la faptul că argumentele reclamantului nu pot fi reținute, aceasta fiind concluzia la care poate ajunge orice persoană având în vedere că plângerea prealabilă a fost respinsă.
În lumina motivelor de fapt și a temeiurilor de drept detaliate mai sus care demonstrează faptul că reclamantul și-a îndeplinit cu diligentă și loialitate atribuțiile conferite de cadrul normativ incident și că decizia inițială și decizia finală sunt netemeinice și nefondate, reclamantul solicită prin prezenta, anularea deciziei inițiale și a deciziei finale.
În drept, reclamantul invocă art. 8 din Legea 554/2004, art. 3, art. 35 și art. 36 din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasiguratori, puse în aplicare prin Ordinul 18/2009, art. 20 din Legea 32/2000.
În probațiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate cererii, înscrisurile pe care ASF s-a bazat în emiterea celor două decizii.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În apărare, pârâta arată că în baza Deciziei Președintelui Autorității de S. Financiară nr. 376/18.07.2013, echipa de control din cadrul A.S.F. a efectuat un control inopinat la Societatea BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. Controlul inopinat a avut ca obiect verificarea portofoliului de contracte de asigurări de viață care conțin clauze contractuale ce permit răscumpărarea.
În urma controlului, a fost încheiat Procesul Verbal nr.B-_/01.10 2013, semnat cu obiecțiuni de Președintele Directoratului.
Din verificările efectuate au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea prevederilor Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului, ceea ce conduce la concluzia că sistemul de control intern al societății nu a funcționat.
În urma analizării rezultatelor controlului, Consiliul A.S.F. a decis sancționarea membrilor Consiliului de S. al Societății BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. cu amendă în cuantum de 30.000 lei fiecare.
Astfel, prin Decizia A.S.F. nr.251/21.01.2014 dl R. E., membru al Consiliului de S. al BCR asigurări de Viață Insurance Group a fost sancționat cu amendă.
Împotriva Deciziei A.S.F. nr.251/21.01.2014, dl R. E. a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea acesteia.
Plângerea a fost respinsă prin Decizia A.S.F. nr. 108/02.04.2014.
Prin cererea de chemare în judecată dl. R. E., membru al Consiliului de S. al BCR asigurări de Viață Insurance Group a solicitat:
- anularea Deciziei A.S.F. nr. 251/21.01.2014 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei și
- anularea Deciziei A.S.F. nr. 108/02.04.2014 prin care A.S.F. a respins plângerea.
Cu privire la primul motiv invocat de reclamant și anume acela că domnia sa, în calitatea sa de membru al Consiliului de S. al BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group, nu este responsabil pentru încălcarea prevederilor art. 3 lit. c) și art. 35 alin.(1) și alin.(2) lit. f) din Ordinul nr. 18/2009 și art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000, întrucât membrii Consiliului de S. și-au îndeplinit corespunzător toate obligațiile de supraveghere care le revin, pârâta arată că în Procesul verbal încheiat în urma controlului inopinat desfășurat la Societatea BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. se menționează următoarele:
- au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului;
- au fost încălcate prevederile Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului. Prin procedura privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup, în vigoare la data de 01.03.2013. s-au introdus următoarele: ... răscumpărarea este posibilă, doar pentru clauza de economisire și doar dacă au trecut minim 6 luni de la încheierea asigurării și plățile sunt la zi” (pag. 17), ceea ce conduce la concluzia că sistemul de control intern al societății nu a funcționat.
Potrivit Normelor privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasiguratori, puse în aplicare prin Ordinul nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare (numite în continuare „Norme"):
- art. 1 pct. 14 - controlul intern este un proces continuu la care participă conducerea administrativă, conducerea executivă, precum și întregul personal al asigurătorilor, prin care se furnizează o asigurare rezonabilă asupra atingerii obiectivelor prevăzute la art. 3,
- art. 3 - în cadrul sistemului de control intern, asigurătorii/reasiguratorii trebuie să definească reguli, proceduri și o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcționare corectă a activității în cadrul societății și să urmărească conformitatea activității societății cu reglementările legale în vigoare, politica și procedurile societății, - art. 35 alin. (1) - Conducerea administrativă a asigurătorilor/reasiguratorilor este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient.
Conform art. 1 pct. 14 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare: prin conducere administrativă se înțelege „(...) consiliul de supraveghere, pentru societățile care au adoptat sistemul dualist de conducere".
Așa cum rezultă chiar din plângerea prealabilă formulată, Societății BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. este o societate administrată în sistem dualist, prin urmare, obligația de a verifica implementarea corectă de către conducerea societății a sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor aparține consiliului de supraveghere.
Astfel, la societățile care au un sistem de conducere dualist, cum este cazul Societății BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. SA, consiliul de supraveghere are atribuții de conducere administrativă a societății.
Față de cele de mai sus, argumentul invocat de reclamant, conform căruia „Consiliul de S. nu poate prelua atribuții de conducere" nu poate fi primit.
Deși în cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate și ale procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup, în motivarea acțiunii arată că nu poate fi făcut răspunzător pentru faptele reținute în procesul-verbal de control, întrucât „la nici un moment în timp în cadrul perioadei supuse controlului nici directoratul societății, nici auditul intern, nici comitetul de management al riscurilor, nici actuarul, nici auditorul independent nu au sesizat Consiliului de S. existența oricăror probleme semnificative în ceea ce privește eficacitatea sistemului de control interne", însă, astfel cum am arătat, conducerea administrativă a asigurătorilor/reasiguratorilor este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient.
În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) și d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a nu respecta obligațiile reglementate norme, constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor alineatului 3 al art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la susținerea reclamantului că motivele de fapt reținute ca justificând sancțiunea aplicată prin Decizia nr. 251/21.01.2014 nu se regăsesc printre constatările înscrise în procesul verbal, pârâta arată că nici această apărare nu poate fi primită pentru următoarele motive:
Așa cum s-a arătat anterior, motivele care au condus la sancționarea membrilor consiliului de supraveghere al Societății BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. le constituie încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și încălcarea prevederilor procedurilor interne ale societății privind „încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup" referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului.
Împrejurările de fapt sesizate de echipa de control și care au făcut dovada încălcării dispozițiilor contractuale sau procedurale menționate au fost reținute în Procesul Verbal nr. B-_/01.10.2013 în care se menționează următoarele:
o referitor la faptul că au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului:
- „pentru răscumpărarea parțială nu este respectată limita de 90% din valoarea Contului de investiții" (pag. 12),
Referitor la încălcarea prevederilor Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului:
-„Prin procedura privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup, în vigoare la data de 01.03.2013, s-au introdus următoarele: ... răscumpărarea este posibilă, doar pentru clauza de economisire și doar dacă au trecut minim 6 luni de la încheierea asigurării și plățile sunt la zi” (pag. 17),
-„... nerespectarea termenului de 6 luni, de la data încheierii contractelor de asigurare și până la data răscumpărării, constatată de echipa de control, s-a efectuat în baza analizării „Situației
-privind răscumpărările parțiale", pusă la dispoziția echipei de control de către societate" (pag. 18).
Față de cele de mai sus, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, pentru următoarele considerente:
În baza Deciziei Președintelui Autorității de S. Financiară nr. 376/18.07.2013, echipa de control din cadrul A.S.F. a efectuat un control inopinat la Societatea BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. Controlul inopinat a avut ca obiect verificarea portofoliului de contracte de asigurări de viață care conțin clauze contractuale ce permit răscumpărarea.
În urma controlului, a fost încheiat Procesul Verbal nr.B-_/01.10 2013, semnat cu obiecțiuni de Președintele Directoratului.
Din verificările efectuate au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea prevederilor Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului, ceea ce conduce la concluzia că sistemul de control intern al societății nu a funcționat.
În urma analizării rezultatelor controlului, Consiliul A.S.F. a decis sancționarea membrilor Consiliului de S. al Societății BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ V. S.A. cu amendă în cuantum de 30.000 lei fiecare.
Astfel, prin Decizia A.S.F. nr.251/21.01.2014 dl R. E., membru al Consiliului de S. al BCR asigurări de Viață Insurance Group a fost sancționat cu amendă.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate, reclamantul a fost sancționat, întrucât în calitatea sa de membru al Consiliului de S. la societatea sus amintită nu a verificat dacă conducerea societății implementează în mod corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicii stabilite.
Ca atare, nu i se impută nicidecum reclamantului omisiunea de implementare a sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor ci omisiunea de verificare a modalității de implementare a sistemului de control intern de, de către conducerea executivă a societății.
De aceea, distincția realizată de reclamant între conducerea administrativă a societății de asigurare(exercitată de consiliul de supraveghere în societatea administrată în sistem dualist) și conducerea executivă a societății(exercitată de directorat) corectă, de altfel, nu poate conduce la anularea deciziei de sancționare cât timp dispozițiile art.35 alin.1 și alin.2 litera f din Ordinul CSA nr.18/2009 prevăd că responsabilitatea pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient aparține conducerii administrative a asigurătorilor/reasigurătorilor și în temeiul acestei responsabilități, conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor are obligația de a verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite.
Este de menționat că prin același Ordin nr.18/2009 CSA, definind controlul intern și conducerea societăților de asigurare/reasigurare, prevede, la art.1:
- pct.14 control intern - proces continuu la care participă conducerea administrativă, conducerea executivă, precum și întregul personal al asigurătorilor, prin care se furnizează o asigurare rezonabilă asupra atingerii obiectivelor prevăzute la art. 3;
-pct.15. conducerea administrativă - consiliul de administrație sau consiliul de supraveghere, pentru societățile care au adoptat sistemul dualist de conducere;
-pct.16 conducerea executivă - astfel cum este definită la art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare;
-pct.17 conducerea operativă - persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul asigurătorului, al sucursalelor și al altor sedii secundare;
Ca atare, este eronată afirmația reclamantului, în sensul că sancțiunea aplicată acestuia(ca și celorlalți membri ai consiliului de supraveghere) este rezultatul unei confuzii și a unei extinderi nepermise a sferei noțiunii de verificare a activității conducerii societății, din moment ce membrii Consiliului de S.(organ ce exercită conducerea administrativă ) sunt responsabili pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient și au obligația de a verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite.
Faptul că în cadrul societății există reguli, proceduri și o structură organizatorică menite să asigure atât funcționarea corectă, cât și conformitatea activității cu cerințele incidente nu atestă că sistemul de control a funcționat adecvat și eficient, cel puțin din perspectiva abaterilor reținute în cuprinsul procesului verbal nr. B-_/01.10.2013, respectiv:
- identificarea unor contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului;
-încălcarea prevederilor Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului”.
În consecință, concluzia la care s-a oprit autoritatea pârâtă, în sensul că sistemul de control intern al societății nu a funcționat are bază factuală, întrucât activitățile societății constatate ca abateri sunt neconforme procedurilor societății, iar decizia de sancționare a membrilor Consiliului de S. este întemeiată în drept și fondată pe neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor prevăzute de art art.35 alin.1 și 2 litera f din Ordinul CSA nr.18/2009.
Față de aceste considerente instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. E., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Schoenherr și Asociații din București, ., etaj 7, sector 1, în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 15, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
G. A. F. M. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2001/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2762/2014.... → |
|---|
