Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4211/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4211/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 26932/3/2012
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 4211
Ședința publică din data de 26.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții–reclamanți P. A., B. (P.) C. și G. (M.) EMILIAVALENTINA împotriva sentinței civile nr. 2035/15.04.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cauza având ca obiect refuz emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: recurenții-reclamanți au solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă de la 1865; la data de 24.03.2014, prin serviciul registratură, intimata-pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri în trei exemplare; la data de 23.04.2014, intimatul-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus la dosar întâmpinare în două exemplare; la data de 26.05.2014, recurenții-reclamanți au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei și timbru judiciar de 1 leu.
Curtea ia act că recurenții-reclamanți și-au îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei și a timbrului judiciar de 1 leu și procedează la anularea acestora.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2012, reclamanții P. A., B. (P.) C. și G. (M.) E. V. au solicitat obligarea pârâtei U. S. HARET la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, precum și obligarea pârâtului MECTS să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 2000 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că, deși au promovat examenul de licență, li se refuză în mod nejustificat dreptul de a obține diploma de licență, cu toate că formele de învățământ cu frecvență redusă sau la distanță puteau fi organizate de universitatea pârâtă în condițiile în care erau organizate cursuri la zi.
Pârâta U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamanți.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a MECTS, care nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care U. este în imposibilitate obiectivă de a elibera diplome de licență tuturor absolvenților, inclusiv reclamanților.
Pârâtul MECTS a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, susținând că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior și MECTS, iar nu absolvenții universităților respective. Pe fond, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, la data înscrierii reclamanților în anul I de studii forma de învățământ la distanță nefiind autorizată sau acreditată pentru specializarea urmată de aceștia.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 2035/15.04.2013, Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, a respins ca neîntemeiată acțiunea, precum și cererea pârâtei de chemare în garanție a MECTS.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că, deși în procedura de eliberare a tipizatelor sunt implicate în mod direct instituția de învățământ superior și MECTS, nu se poate nega dreptul absolvenților, ca persoane vătămate, în sensul art.1 din Legea nr. 554/2004, de a contesta la instanța de contencios administrativ refuzul pârâtului MECTS de a emite un act care să servească atestării studiilor reclamanților.
Pe fond, tribunalul a reținut în esență că nici la momentul înscrierii reclamanților în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pârâta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea Afaceri Internaționale, forma de învățământ ID sau FR.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățământ ID, respectiv FR, pentru specializarea indicată în niciuna dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență (HG nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, poz. 2, HG nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, HG nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, HG nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, HG nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30, poz. 2, HG nr. 966/2011, anexa 3, pct. 6, poz. 2). Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, USH era autorizată provizoriu forma de învățământ ZI, fără a fi prevăzută forma de învățământ ID.
Tribunalul a apreciat că nu pot fi primite susținerile pârâtei, în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate, întrucât universitatea avea învățământ de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr. 3306/8.06.2011.
Potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului. De asemenea, prin Legea nr. 443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Tribunalul a considerat că sunt neîntemeiate și susținerile reclamantelor, conform cărora sunt îndreptățite să le fie eliberate diplomele de licență întrucât după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență, după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Ținând cont că forma de învățământ urmată de către reclamanți nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art. 38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de reclamanți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamanții nu au dovedit că este nejustificat refuzul pârâților de eliberare a diplomelor de licență, cu suplimentele aferente, după aprobarea tipizatelor, nefiind întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamanților de a deține o diplomă de licență.
3. Cererea de recurs și întâmpinările.
Împotriva acestei sentințe, la data de 19.02.2014, au formulat recurs reclamanții P. A., B. (P.) C. și G. (M.) E. V., prin care au solicitat admitere recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, precum și a cererii pârâtei de chemare în garanție a MECTS.
În motivare, recurenții au arătat că au urmat cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din București a Universității “S. Haret”, forma de învățământ ID, că a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând 180 de credite, în urma promovării acestui examen eliberându-li-se adeverințele nr. 276/04.07.2009, nr. 75/04.07.2009 și nr. 102/04.07.2009, însă li s-a refuzat eliberarea diplomelor de licență. Au menționat că le-au fost eliberate adeverințe care atesta faptul ca au obținut titlul de licențiat și care au intrat in circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa. Mai mult, in ipoteza in care specializarea nu ar fi fost recunoscuta, au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea .-au aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit ius", in sensul validității adeverințelor care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența.
Recurenții au mai arătat că U. S. Haret a fost înființata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 si HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatica si altele. În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, M. Educației a emis la 07.03.2006 ordinul nr. 3404, in cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, ca „admiterea in învățământul superior public si particular se organizează pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate" iar, la art. 8, ca „formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământ la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate". Specializarea urmată de reclamantă, la forma de învățământ ID, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora. Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământ la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamanti, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.
În drept, recurenții au invocat art. 304 pct. 9 si 304¹ din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 12 lei taxă de timbru și 1 leu timbru judiciar.
La data de 24.03.2014, intimata-pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat ca nu poate fi admis recursul fără a fi admisa si cererea formulata împotriva MECTS, întrucât intre cele doua capete de cerere exista o evidenta interdependență. Astfel, U. S. Haret a fost înființata prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național. Prevederile legale la momentul înscrierii reclamanților la cursurile USH obligau la obținerea acreditării numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de învățământ. Singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aibă forma de învățământ la zi, legiuitorul având in vedere ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta, si nu la nivelul formelor de învățământ.
Intimata a mai arătat că actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurenta-reclamantă era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 si 4 din acest act normativ, „in învățământul superior, evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a)autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz admiterea la studii; b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza, după caz, examen de absolvire doctorat." Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența, care conduce la o calificare universitara distincta. Noțiunea de „program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din coroborarea art. 29 din OUG nr. 75/2005 cu art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior condițiile legii pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de învățământ absolvita/zi frecventa redusa, învățământ la distanta) este cea care duce la o calificare universitara,ci specializarea aleasa si urmata. Mai mult, art. 4 din HG nr. 535/2009 arata ca autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi pot funcționa si la forma de învățământ seral sau fără frecvență, fără a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare distincta, de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academica si Acreditarea a instituțiilor de învățământ superior.
Prin art.5 din HG 916/2005 se arata că "(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr.1 si 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006,pentru anul întâi de studii. (2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, cu modificările si completările ulterioare, care nu se regăsesc in anexa nr. 3 la prezenta hotărâre intra in lichidare începând cu anul universitar 2005/2006. U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art. 6 din HG nr. 676/2007, "specializările (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora,cu modificările ulterioare care funcționează începând cu anul 1,2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre își continua activitatea". Prin art. 1 din HG nr. 1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora, al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca USH a funcționat ..
In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, intimata a apreciat că aprobarea admiterii la forma de învățământ la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, tine de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României si Legea nr. 84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate. Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze diploma de licența, însoțită de suplimentul la diplomă, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009.
Acest drept nu poate fi afectat si cu atât mai puțin suprimat de divergentele ce au apărut in decursul timpului intre U. "S. Haret" si M. Educației, pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de învățământ la distanta, pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in Învățământului Superior (ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conducă la concluzia ca USH a acționat in afara cadrului legal, în condițiile in care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a "propune încetarea activității de învățământ si desființarea prin lege a universității".
Având in vedere aceste considerente, intimata USH a solicitat să se constate ca și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamanți, in sensul ca, după finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestora, a eliberat adeverințele de absolvire a studiilor, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor.
De asemenea, cu privire la eliberarea diplomei de licența, a învederat că a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, in sensul ca a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..
Astfel, s-a adresat Ministerului, prin adresele nr. 385/06.04.2009; nr: 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr. 557/12.10.2010; nr. 569/18.10.2010; nr. 573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, solicitând aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative. A mai arătat că s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate. Prin adresele formulate, a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS toate informațiile cerute prin adresa susmenționata.
Intimata a mai arătat că aprobarea in parte a tipizării formularelor de diploma echivalează cu recunoașterea din partea METCS ca USH a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământ la distanta. A mai învederat ca și-a îndeplinit obligația legala de a emite adeverința de studii pentru reclamanți, care constituie un act administrativ nerevocat sau anulat de instanță.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 19-43).
La data de 23.04.2014, intimatul M. Educației Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare, intimatul a arătat că formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând, iar instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Potrivit Legii nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ. Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, "organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. "
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Potrivit Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție. Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
U. S. Haret din București a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A.-Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010. În acest sens, intimatul M. Educației Naționale a apreciat că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, nefiind culpa sa.
A menționat că se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență. Însă, în cauza de față, nu poate fi reținută o astfel de situație, având în vedere că OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației statuează, la art. 29, că acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea ta studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu. Or, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant.
Argumentul Universității S. Haret legat de adeverințele emise absolvenților nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Simplul fapt că U. S. Haret a emis reclamantului o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către acesta a unei forme de învățământ nu naște pentru beneficiarul adeverinței, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2. din Ordinul nr. 2284/2007, actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite. Conform art. 2 alin. (2) din actul normativ de mai sus, doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Nu ne putem raporta la adeverințele emise, acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă eliberate prin voința unilaterală a universității, care nu au fost recunoscute de MEN și care nu pot înlocui legea. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți. Adeverința care se afla in posesia reclamantului nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterala a Universității, putând naște un raport juridic intre acest emitent si beneficiarul sau. Acesta adeverința nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui sa stea, nu le poate naște. Adeverința a fost eliberata pe baza raporturilor contractuale din partea instituției.
Instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite Ministerului Educației Naționale formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar ministerul are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar, oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.
A mai învederat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea, potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual (HG nr. 693/2003, HG 1082/2003, HG nr. 940/2004, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008). În speță, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamant, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută. Nimic nu îl împiedica pe reclamant să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de o acreditare.
A mai menționat că U. "S. Haret" a solicitat în dosarul nr._ anularea HG nr. 676/2007 și HG nr. 635/2008, acțiune ce a fost respinsă irevocabil. Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr._._, statuează că existența unui „program de studiu de licență acreditat, care se desfășoară pentru o anumită formă de învățământ, respectiv zi, nu conduce la ideea că pentru același program este viabilă și poate fi organizată de aceeași instituție de învățământ superior o altă formă de învățământ la aceleași standarde cerute de legislația in vigoare. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nelegal că programele de învățământ la distanță și fără frecvență pot fi organizate fără a urma procedura de evaluare, considerând în locul autorității competente că sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea acestor forme de învățământ".
A mai arătat că în urma controlului asupra respectării cadrului legal de către U. S. Haret în procesul de realizare a școlarizării s-au constatat următoarele: a) deși, conform Legii nr. 443/2002 de înființare a Universității S. Haret și HG nr. 676/2007, universitatea avea dreptul de a școlariza doar la forma de învățământ „zi", cu încălcarea prevederilor legale universitatea a făcut publicitate, a înmatriculat și a realizat activitate didactică necorespunzătoare: în perioada 2004-2009, evoluția efectivelor de studenți înscriși la studii de licență și/sau ciclul I de studii universitare a înregistrat o creștere spectaculoasă, ajungând la nivelul anului universitar 2008-2009 la 290.407 studenți, reprezentând o creștere de 562,9% față de anul universitar 2004-2005; în anul universitar 2008-2009, se observă o creștere exponențială a numărului de studenți școlarizați la specializări neautorizate de la 19.973 în anul universitar 2004-2005, la o cifră de școlarizare de 170.760 studenți; din numărul total de 857.630 de studenți școlarizați în perioada 2004-2009, aproximativ 55% sunt înscriși/au urmat studiile la specializări neautorizate; pentru anul universitar 2008-2009, din totalul studenților la nivel național pe învățământ particular de 410.859, se observă că 290.407 aparțin Universității „S. Haret" din București, iar 170.760 din aceștia au urmat specializări la forme nerecunoscute MECTS; b) în urma unei atente analize, se poate observa că solicitarea de eliberare de tipizate/formulare de diplomă a USH din anul 2009 avea un cuantum aproximativ egal cu necesarul de tipizate/formulare de diplomă pentru întreaga generație de absolvenți ai celorlalte instituții de învățământ superior a anului 2009; c) având în vedere numărul foarte mare de tipizate solicitate de U. S. Haret față de cât avea dreptul conform HG nr. 676/2007, ministerul a realizat consecințele sociale create prin școlarizarea fără drept de către universitate și a propus adoptarea unui act normativ care consacră dreptul victimelor școlarizării în condiții nelegale, astfel încât pe baza OG nr. 10/2009 persoanele în cauză pot dobândi calitatea de student.
În aplicarea OG nr. 10/2009, universitatea putea accepta studenți care intrau sub incidența acestui act normativ doar cu respectarea prevederilor legale. U. era obligată să solicite ARACIS evaluare pentru mărirea capacității de școlarizare, întrucât nu se pot școlariza în aceleași condiții de calitate alt număr de studenți decât cel pentru care s-a obținut autorizarea/acreditarea. Așadar, deși USH a avut dreptul legal de a școlariza un număr de studenți, universitatea a școlarizat haotic, încălcând normele cadrului legislativ. OG nr. 10/2009 a oferit posibilitatea tuturor studenților, indiferent de forma de învățământ frecventată, de a-si finaliza a studiile într-un cadru legal si de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal. Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de învățământ, în respectiva normă s-a reglementat posibilitatea ca aceștia să treacă la formele autorizate sau acreditate, în urma susținerii unor examene diferențiale care să le asigure echivalarea studiilor. Deși a fost creată aceasta oportunitate legislativă, nici U. S. Haret și nici petentul nu au făcut dovada că ar fi susținut si promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licență.
4. Soluția instanței de recurs.
Analizând prezenta cerere de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este întemeiată, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din același Cod, întrucât instanța de fond, respingând ca neîntemeiată acțiunea, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, Curtea constată, în primul rând, că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de recurenții-reclamanți a fost acreditată sau autorizată provizoriu, astfel încât considerentele tribunalului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că recurenții-reclamanți au urmat cursurile Universității S. Haret-Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, specializarea Afaceri Internaționale, forma de învățământ ID, au susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând 180 de credite, în urma promovării acestui examen eliberându-li-se adeverințele nr. 276/04.07.2009, nr. 75/04.07.2009 și nr. 102/04.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, respectiv . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate rezultă că există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006.
Prin urmare, se recunoaște de către Minister că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de recurenta-reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși intimatul-pârât MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care recurenții-reclamanți au urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care M. le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 („formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”), care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de recurenții-reclamanți în afara cadrului legal, astfel cum susține intimatul-pârât MEN și cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”. În motivarea acestei soluții, s-a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță ÎCCJ a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de Minister sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurenților le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, necontestate, aceștia au dreptul la a le fi eliberate diplomele de licențiat și suplimentele de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele: „37. (…) divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței, nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59). 38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp. 39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007). 40. Curtea concluzioneaz că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi. În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, Curtea apreciază că refuzul intimatei-pârâte USH de a elibera recurenților-reclamanți diplomele de licență, respectiv refuzul intimatului-pârât MEN de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanți, respectiv obligarea pârâtului M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamanți.
Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH în contradictoriu cu MEN, Curtea urmează a o respinge ca lipsită de interes, întrucât reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu și cu Ministerului Educației Naționale, solicitând obligarea acestuia la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerului Educației Naționale la îndeplinirea obligației sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe fiecare zi de întârziere, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Este adevărat că, potrivit art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, în caz de admitere a cererii, soluția poate fi stabilită sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Însă, acest text de lege trebuie coroborat cu art. 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004, conform căruia „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin. 2 al art. 24 din același act normativ. Prin urmare, rezultă că atâta timp cât se prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Față de aceste considerente, Curtea, în conformitate cu art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va admitere recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta U. «S. Haret» să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul de diplomă și va obliga pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanți, urmând a respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată, precum și a respinge cererea pârâtei de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții–reclamanți P. A., B. (P.) C. și G. (M.) E. V., împotriva sentinței civile nr. 2035/15.04.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații–pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIE NAȚIONALE și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta USH să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la diplomă, precum și pârâtul MEN să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și suplimente la diplomă în ceea ce îi privește pe reclamanți.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei de chemare în garanție a MEN ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. DRĂGHICIMELANIA BEJENARCORINA P.
GREFIER
M. G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6520/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
