Obligaţia de a face. Decizia nr. 147/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 2108/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.147
Ședința publică de la 10 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-reclamantă M. M. împotriva sentinței civile nr.481 din 30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 09.01.2014, prin serviciul registratură recurenta-reclamantă a depus cerere prin care a solicitat judecarea in lipsă iar în data de 10.01.2014 a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că, la data de 09.01.2014, intimata-pârâtă a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea ia act de achitarea taxei de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit, declarându-se, astfel, legal investită cu soluționarea prezentei cereri.
Curtea, față de HG nr.520/2013 și Ordinul Președintelui ANAF nr.2211/2013, constată intervenită transmisiunea calității procesuale în cauză de la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București către Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, respectiv de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Totodată, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.06.2011 sub nr._/299/2011, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.269 lei reprezentând dobândă pentru restituirea cu întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 534/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a fost anulată decizia de impunere nr.328/05.11.2007 prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita suma de_ lei cu titlu de impozit pe venit.
Reclamanta a susținut că, la data de 25.06.2009, a solicitat pârâtei restituirea sumei de 185.593 lei, iar pe data de 27.11.2009 i-a fost restituită suma de 185.593 lei.
S-a menționat că perioada în care a fost soluționată cererea de restituire a fost de 68 de zile. Reclamanta a subliniat că a încercat realizarea pe cale amiabilă a pretențiilor sale iar pârâta a arătat că suma solicitată nu este datorată întrucât a soluționat cererea în termen.
În drept au fost invocate disp. art. 120, 124 Cod fiscal, OMFP nr. 1899/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 353 lei reprezentând taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 21.09.2011, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că este competent să soluționeze cauza de față Tribunalul București, față de obiectul acțiunii. S-a menționat că repararea pagubei pe calea dreptului comun este inadmisibilă față de procedura stabilită de legea nr. 554/2004. Pe fond, pârâta a susținut că a restituit suma cu titlu de impozit la data de 26.11.2009 cu respectarea termenului de 45 de zile menționat de OMFP nr. l 1899/2004.
În susținerea întâmpinării, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
În conformitate cu disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., pârâta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr._/30.11.2011 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23.01.2012, sub nr._ .
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, în legătură cu faptul că reclamanta nu solicitase și despăgubiri prin cererea nr._/3/2008, instanța a apreciat-o o apărare de fond.
A fost încuviințată părților administrarea probei cu înscrisuri, cele privind raporturile fiscale dintre părți, fiind depuse actele referitoare la corespondența purtată între reclamantă și pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 481/30.01.2013 Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Prin Sentința civilă nr.534/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a fost anulată Decizia de impunere nr.328/05.11.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin care se stabilise în sarcina reclamantei M. M. obligația de a achita suma de 185.593 lei cu titlu de impozit pe venit.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, prin Decizia civilă nr.1548/11.06.2009 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Cum achitarea impozitului pe venit stabilit de către organul fiscal se efectuase deja, reclamanta a solicitat restituirea acestuia, prin adresa nr._, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 la data de 25.06.2009 – fila 8 din primul dosar.
Organul fiscal i-a solicitat reclamantei, prin adresa nr._/07.07.2009, comunicată cu confirmare de primire, depunerea copiei legalizate a deciziei Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Prin adresa înregistrată sub nr. 08.10.2009, reclamanta a răspuns Administrației Finanțelor Publice Sector 1, menționând că depune copii legalizate ale hotărârilor judecătorești menționate. Aceste hotărâri au fost depuse la Serviciul Colectare și executare silită al Administrației Finanțelor Publice, sub semnătură de primire, la data de 27.10.2009.
Reclamanta M. M. a solicitat, printr-o nouă cerere, înregistrată sub nr._/14.04.2010 de AFP Sector 1, și plata majorărilor de întârziere, apreciate de către reclamantă la suma de 4.269 lei, în condițiile în care termenul de restituire a fost depășit cu 23 de zile – calcul reclamantei este 185.593 lei (suma de restituit) * 0,1% (cuantumul majorărilor de întârziere) * 23 de zile (perioada de depășire a termenului de 45 de zile.
Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a răspuns acestei cereri prin adresa nr._/05.05.2010, apreciind că nu datorează suma indicată, respectând termenul de 45 de zile, opinie căreia reclamanta i-a răspuns prin adresa înregistrată sub nr._ din 12.05.2010, prin care și-a menținut punctul de vedere privind întârzierea de 23 de zile.
Prin ultimul răspuns, din 07.06.2010, înregistrat sub nr._, AFP Sector 1 a respins solicitarea reclamantei, menținându-și, de asemenea, punctul de vedere.
Tribunalul a apreciat că punctul de vedere al organului fiscal este corect, pentru motivele ce vor fi menționate.
În primul rând, în opinia instanței, natura juridică a sumelor solicitate de către reclamantă de la pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, este, de fapt, aceea de dobândă, pentru că aceasta se aplica situației în care creditor este contribuabilul, iar debitor statul, de la bugetul general consolidat, în sensul dispozițiilor art.124 din Codul de Procedură Fiscală, în forma în vigoare la momentul nașterii dreptului la restituire al reclamantei și pe parcursul întregii proceduri de restituire.
Astfel, prevederile art.124 din Codul de Procedură Fiscală arată că: „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”
Așa cum se observă din aceste prevederi, indiferent de titulatură, modul de calcul este același cu cel al majorărilor de întârziere, astfel că este evident că din această perspectivă a solicitat reclamanta și stabilirea și plata acestora de către organul fiscal, iar acesta din urmă tot în același sens a răspuns.
Pe de altă parte, din aceste prevederi rezultă că dobânda pentru sumele de rambursat se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 Cod Proc. Fiscală – „în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere” sau art. 70 din același act normativ, „45 de zile de la înregistrare” .
În cazul de față, fiind vorba de o cerere de rambursare, sunt aplicabile dispozițiile art.70 din Codul de Procedură Fiscală ce stipulează că: „1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Cu alte cuvinte, în cazul cererii de rambursare de față, dobânda ar fi fost datorată după depășirea, de către organul fiscal, a termenului de 45 de zile, adică de 47 de zile calendaristice, pentru că acest termen se calculează pe zile libere, respectiv prima și ultima zi nu se iau în calcul.
Aceasta pentru că nu sunt prevăzute expressis verbis alte modalități de calcul ale termenelor pe zile în Codul de Procedură Fiscală, situație care face aplicabile prevederile Codului de Procedură Civilă, potrivit art.2 alin.3 din Codul de Procedură Fiscală, ce stabilește Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative – „Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit art.101 alin.1 Cod Proc. Civ., „Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.
Pe de-o parte, este foarte clar, așa cum s-a arătat, că, hotărârea judecătorească prin care organul fiscal era obligat să-i restituie reclamantei impozitul pe venit, în cuantum de 185.593 lei, a rămas irevocabilă la data de 11.06.2009, iar cererea de rambursare formulată de către reclamantă a fost înregistrată la organul fiscal la data de 25.06.2009.
Organul fiscal avea 45 de zile (47 de zile calendaristice) de a soluționa cererea reclamantei, dobânzile începând să curgă după această a 47 zi, conform art.124 raportat la art.70 din Codul de Procedură Fiscală și OMF nr.1899/2004.
Termenul de 47 de zile calendaristice se prelungește cu „perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
În cazul de față, aceste informații solicitate erau cele stabilite de dispozițiile OMFP nr.1899/2004, ce reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Sunt reluate, în Capitolul I paragraful 2, prevederile art.124 și 70 din Codul de Procedură Fiscală Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare și la pct.3, paragraful 2, că „(2) Cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.”
Apare astfel justificată cererea organului fiscal către reclamantă, nr._ /07.07.2009, prin care s-au solicitat copii legalizate ale hotărârilor definitive și irevocabile.
Reclamanta a comunicat hotărârile legalizate la data de 08.10.2009, astfel că „perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”o reprezintă, deci, cea dintre 25.06.2009 și 08.10.2009.
Omisiunea reclamantei de a depune hotărârile legalizate este continuă iar începerea curgerii termenului de soluționare a cererii nu se face de la momentul introducerii cererii de rambursare, astfel cum propune, în calculul său, reclamanta, ci de la momentul depunerii la organul fiscal a hotărârilor legalizate.
Cu alte cuvinte, deși aceasta a depus cererea de rambursare la 25.06.2009, abia de la momentul 08.10.2009, când a depus hotărârile legalizate, cum rezultă din adresa reclamantei înregistrată sub nr._ din 08.10.2009 și confirmă și organul fiscal prin adresa nr._/07.06.2010 începe calculul termenului de 45 de zile, la care se adaugă prima și ultima zi.
Calculul celor 47 de zile începe de la 08.09.2009, astfel că se împlinește în ziua de 24.11.2009, iar plata de către pârâta AFP Sector 1 s-a efectuat la data de 26.11.2009.
Se observă însă că, încă de la data de 10.11.2009, deci înainte de împlinirea termenului de restituire, organul fiscal solicitase reclamantei indicarea, în vederea efectuării plății – a se vedea adresa nr._ din 07.06.2010 -, a datelor de identitate și, mai ales, a contului bancar în care să se efectueze plata, astfel că rambursarea s-a efectuat în mod corect după comunicare acestor date.
În opinia instanței, prevederile capitolului 2 art.2 (sau punctul 2) din OMF nr.1899/2004 nu se pot interpreta în sensul propus de reclamantă, respectiv cu faptul că data rambursării ar fi pe 27.11.2009, adică atunci când reclamanta - creditorul sumei - a debitat contul, ci din momentul în care organul fiscal rambursează suma prin alimentarea contului.
În mod evident, eliberarea de datorie din partea organului fiscal se realizează la momentul depunerii sumei rambursate în contul contribuabilului-creditor, dispozițiile capitolului 2 art.2 (sau punctul 2) din OMF nr.1899/2004 referindu-se la ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.
Plata sumei de rambursat s-a efectuat în mod corect de către organul fiscal, în raport de prevederile legale aplicabile și situația de fapt astfel cum rezultă din probele administrate, în mod cert nu se poate vorbi de o întârziere în rambursare de 23 de zile, astfel că solicitarea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta M. M., in temeiul art. 299, 304 indice 1, 304 pct. 9 c. pr. civ vechi, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii pronunțata de către instanța de fond si rejudecand, admiterea acțiunii, obligarea intimatei-parata Administrația Finanțelor Publice -sector 1 la achitarea dobânzilor pentru restituirea cu întârziere a sumei de 185 593 lei, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, a arătat că prin sentința civila nr. 481/ 30.01.2013, instanța de fond i-a respins acțiunea apreciind ca plata sumei de rambursat s-a efectuat in mod corect de către parata. Pentru a concluziona astfel, judecătorul fondului a aplicat dispozițiile art. 117 alin. 2 Cod fiscal sau ale art. 70 din Codul de procedura fiscala potrivit cărora termenul de restituire este de 45 de zile sau se poate prelungi cu perioada cuprinsa intre data depunerii cererii de restituire si data primirii informațiilor solicitate, daca sunt necesare informații suplimentare relevante.
A depus cererea de restituire la data de 25. 06. 2009, iar suma i-a fost restituita la 27.11.2009.
Aceste date sunt corect reținute in sentința însă judecătorul fondului, fără a analiza condiția prelungirii termenului de 45 de zile, nu a făcut o minima verificare pentru a vedea daca datele solicitate de către AFP sector 1, sunt informații suplimentare relevante sau daca au fost doar solicitări formale ce intenționat s-au făcut pentru a se prelungi termenul de restituire. Apreciază ca solicitarea de a depune hotărârea judecătoreasca legalizata in contextul in care AFP sector 1 a fost parte in procesul in care s-a anulat decizia de impunere in suma de 185.593 lei, nu poate reprezenta o informație suplimentara relevanta soluționării cererii sale de restituire a unei sume atât de mari pe care de altfel o si plătise. Daca sub acest aspect judecătorul fondului nu s-a aplecat in niciun fel, ceea ce este si mai grav este faptul ca hotărârea s-a dat cu aplicarea greșita a legii. Judecătorul fondului a calculat greșit termenul de restituire chiar si in ipoteza in care a aplicat alin. 2 al textului de lege. A reținut ca reclamanta a depus copia legalizata a hotărârii la 8.10.2009 si ca termenul de plata s-ar fi implinit la 24.11.2009. Tot Domnia sa a constatat ca plata s-a făcut pe 26.11.2009. Este adevărat ca in aceasta situație întârzierea nu mai este cea reclamata de ea ci doar de doua zile - dupa calculul judecătorului - si de 3 zile dupa calculul său intrucat banii au intrat in contul său pe 27.11.2009.
Este evident ca judecătorul fondului a pronunțat o soluție greșita. . arată ca acesta nu a analizat ce i s-a solicitat cu adevărat si daca informațiile solicitate erau informații suplimentare relevante pentru soluționarea cererii. Daca ar fi făcut acest lucru si ar fi aplicat corect legea, intarzierea trebuia sa constate ca s-a situat in perioada din a 46 zi de la depunerea cererii si pana la 27.11.2009 cand banii au intrat in contul meu.
In varianta in care informațiile le aprecia necesare / relevante, tot exista întârziere, chiar si numai de 3 zile.
In concluzie, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecata.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Intimata-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:
-asa cum a precizat si in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, dna. M. M. a solicitat, prin adresa nr._/25.06.2009 restituirea sumei de_ lei, in baza titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 1548/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a IX-a contencios administrative și fiscal.
-pârâta a procedat la analizarea cererii si, prin adresa nr._/07.07.2009 a solicitat completarea documentației cu copia legalizata a Deciziei menționata anterior, motivate de faptul ca alături de impozitul solicitat a fi restituit, instituția pârâtă datora si cheltuieli de judecata, pe care a dorit sa le achite de bunăvoie dintr-un cont special de cheltuieli de judecata constituit la Ministerul F. Publice, conform art. 1 din OMFP nr. 1899/2004;_/08.10.2009, petenta a depus copia legalizata a Decizei nr. 1548/11 06 2009, astfel ca, la data de 23.11.2009, organul fiscal a reluat procedura de restituire a impozitului, propunând către Trezoreria Sectorului 1 Nota de restituire nr._/23.11.2009, aceasta operand cu data de 26.11.2009;
1.Considera ca, in mod corect, instanța de fond a reținut faptul ca pârâta si-a indeplinit obligația de a restitui, in termenul legal, suma in cuantum de 185.593, intrucat, au fost respectate dispozițiile legale incidente in cauza.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003, modul de calcul al dobânzilor datorate este aceiași cu cel al majorărilor de intarziere, datorandu-se din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2.) cu trimitere la art. 70 din acelasi act.
În cazul de fata, fiind vorba de o cerere de rambursare, sunt aplicabile dispozițiile art 70 din O G nr 92/2003, care prevăd posibilitatea prelungirii termenului de 45 de zile al soluționării cererii cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate.
In același sens sunt si prevederile OMFP nr. 1899/2004, care reglementează procedura de restituire si rambursare a sumelor de la bugetul de stat. „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent, iar „Cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea”.
Reclamanta a depus înscrisurile solicitate la data de 08.10.2009, astfel ca perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate o reprezintă deci, cea dintre 25.06.2009 si 08.10.2009.
Reclamanta a omis a depune și hotărârile legalizate, iar începerea curgerii termenului de soluționare a cererii nu se face la momentul introducerii solicitării de rambursare, ci de la momentul depunerii hotărârilor legalizate din care rezultă că suma a fost plătită la buget.
Consideră ca, in mod corect, a reținut instanța de fond ca dispozițiile OMFP nr. 1899/2004 nu se pot interpreta in sensul propus de reclamanta, calculul celor 47 de zile - conform dispozițiilor codului de procedura civila - începând de la 08 10 2009 - si se împlinește in ziua de 24.11.2009, restituirea efectuându-se la data de 26 11 2009 luându-se in calcul si ziua înregistrării operațiunii de compensare si/sau a operațiunii de restituire on rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, in conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.
2.In ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Insa, in cazul de fata, opinează ca nu sunt îndeplinite niciuna dintre aceste condiții, pârâta solutionad, in termenul prevăzut de lege, cererea reclamantei de restituire a sumei de 185.593 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 1548/11.06.2009.
In drept, invocă dispozițiile art.115 C.Pr.Civ. Probe.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 304¹ C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 534/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. s-a admis contestația formulată de M. M. în contradictoriu cu DGFPMB și AFP Sector 1, s-a dispus anularea deciziei nr. 328/05.11.2007 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 5790 lei reprezentând onorariu avocat, iar prin decizia civilă nr. 1548/11.06.2009 pronunțată de C. Secția a VIII-a C. s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâte, acestea fiind obligate la plata către intimata M. M. cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei – onorariu avocat.
Prin cererea înregistrată sub nr._/25.06.2009 la AFP Sector 1, reclamanta a solicitat executarea celor două hotărâri judecătorești, în sensul restituirii sumei de_ lei și a cheltuielilor de judecată. Cererea a fost însoțită de certificatul de grefă în original eliberat de grefierul-șef al C. – Secția a VIII-a C. și copia sentinței civile nr. 534/10.02.2009.
Prin adresa nr._/07.07.2009 AFP Sector 1 a solicitat reclamantei copia legalizată a deciziei emise de C. Secția a VIII-a C..
La data de 08.10.2009 cu adresa nr._ reclamanta a depus documentele solicitate.
La data de 10.11.2009 organul fiscal a solicitat reclamantei întregirea documentației cu copia cărții de identitate și un document din care să rezulte codul IBAN al contului în care să se vireze sumele solicitate a fi restituite.
Suma de_ lei a fost virată în contul reclamantei la data de 27.11.2009.
La data de 14.04.2010 reclamanta a solicitat AFP Sector 1 plata majorărilor de întârziere în sumă de 4269 lei pentru depășirea termenului de restituire de 45 de zile, cu o perioadă de 23 de zile.
Conform art. 3 alin. (2) din OMFP 1899/2004 „Cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.”
Potrivit art. 4 alin. 1-3 din același act „După primirea cererii de restituire organul fiscal competent va efectua verificarea acesteia, a documentației anexate și a datelor din evidența pe plătitori.
Dacă organul fiscal competent consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante soluționării cererii, va solicita contribuabilului în scris prezentarea acestora.
Termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informații suplimentare relevante soluționării acesteia și data înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal competent.”
Analizând relevanța documentelor solicitate, Curtea reține că pârâta a solicitat mai întâi copia legalizată a deciziei civile pronunțată de Curtea de Apel București, motivat de faptul că prin aceasta se stabiliseră și cheltuieli de judecată.
Curtea observă că totuși restituirea nu a inclus și cheltuielile de judecată, astfel că plata sumei nedatorate de_ lei se putea face și în lipsa acestui document. Totodată nu rezultă de nicăieri că eventualele cheltuieli de judecată la care a fost obligată pârâta s-ar fi compensat cu alte obligații fiscale restante ale contribuabilului. În concluzie, depunerea acestei copii legalizate nu avea nicio influență asupra restituirii impozitului nedatorat. Restituirea impozitului se putea face în baza sentinței civile nr. 534/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. prin care se anulase decizia nr. 328/05.11.2007 emisă de pârâtă, instanța apreciind că pârâta în mod nelegal a emis decizia de impunere pentru suma de 185.593 lei, aceste considerente intrând în puterea lucrului judecat. De asemenea această sentință a fost comunicată către AFP Sector 1, ca parte în dosar, având astfel cunoștință de soluția pronunțată, astfel că certificatul de grefă depus în original de reclamantă care făcea dovada respingerii recursurilor formulate de organele fiscale trebuia să reprezinte un document suficient pentru restituirii impozitului încasat nelegal.
Art. 3 alin. 2 din OMFP nr. 1899/2004 nu poate fi invocat de către intimată, pentru solicitarea formulată, întrucât impozitul nedatorat nu rezultă din decizia civilă menționată, prin aceasta stabilindu-se numai plata cheltuielilor de judecată din acea fază procesuală, plată care oricum nu a fost efectuată de bunăvoie de organul fiscal, așa cum a arătat în întâmpinare și oricum restituirea impozitului de_ lei nu putea fi condiționată de prezentarea acestui document, întrucât suma de_ lei nu a fost stabilită prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește cea de-a doua solicitare vizând întregirea documentației cu copia cărții de identitate și un document din care să rezulte codul IBAN al contului în care să se vireze sumele solicitate a fi restituite, Curtea observă că nimic nu a împiedicat organul fiscal să le solicite încă din data de 07.07.2009, atunci când se presupune că a efectuat verificarea cererii de restituire, necesitatea depunerii acestor acte nerezultând ulterior după depunerea copiei legalizate a deciziei, ci trebuia și putea fi observată de la început, pentru a nu se prelungi termenul de 45 de zile prin simpla voință a organului fiscal.
Pe de altă parte, Curtea observă că din formularea art. 4 alin. 3 din ordinul menționat rezultă că termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informații suplimentare relevante soluționării acesteia și data înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal competent.
Nu este vorba de o întrerupere a termenului, pentru a opera un nou termen de 45 de zile de la data înregistrării informațiilor considerate relevante, ci doar de o suspendare, în calcul nefiind luată în speță perioada cuprinsă între data de 13.07.2009 și data de 08.10.2009, aceasta doar în ipoteza în care informațiile ar fi fost considerate relevante. Depunând cererea de restituire la data de 25.06.2009, se observă că termenul de 45 de zile a fost cu mult depășit, de vreme ce restituirea a fost realizată la data de 27.11.2009, conform extrasului de cont depus la dosar, aceasta fiind data alimentării contului, ci nu data de 26.11.2009 – când s-a întocmit nota de restituire.
În mod greșit a apreciat instanța de fond că de la data de 08.10.2009 începe să curgă termenul de 45 de zile, interpretarea corectă ar fi că de la acel termen continuă curgerea termenului legal de 45 de zile (aceasta doar în situația în care am aprecia că informațiile solicitate ar fi relevante, ceea ce nu este cazul cum am arătat).
Conf. Cap. 2 pct.2 din ordin „Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.”
Reținând că informațiile solicitate erau irelevante pentru soluționarea cererii de restituire de către organul fiscal, că data de 08.10.2009 nu constituie punct de pornire pentru calculul termenului, că perioada de 45 de zile nu a fost suspendată, că de la data formulării cererii și până la soluționare termenul a fost depășit nejustificat, Curtea apreciază că recurentei-reclamante i se cuvin dobânzi în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de_ lei, pe care i le va acorda pentru 23 de zile, față de principiul disponibilității. Cuantumul de 0,1 % rezultă din prevederile art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003 în forma în vigoare în perioada pentru care se acordă dobânzi (la acel moment – majorări de întârziere).
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 C., coroborat cu art. art. 124 Cod proc fiscală, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4269 lei cu titlu de dobândă.
În temeiul art. 274 C. va obliga intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și timbru judiciar în cuantumul legal datorat la fond și în recurs, în sumă totală de 61,8 lei, taxa de timbru fiind în cuantumul prevăzut de art. 3 lit. m liniuța 2 și art. 11 din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă M. M. împotriva sentinței civile nr.481 din 30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4269 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 61,8 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red S.P.– 2 ex./11.02.2014
Tehnored. GP
jud. fond M. D. - Tribunalul București - Secția a IX-a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3955/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
