Obligaţia de a face. Decizia nr. 6378/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 6378/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 177/122/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 6378

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 SEPTEMBRIE 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - V. H.

JUDECĂTOR - B. C.

JUDECĂTOR - R. I. C.

GREFIER - G. P.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă U. „S. HARET” și recurentul -pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS) împotriva sentinței civile nr. 342 din 18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G. și G. D., având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, la data de 03.06.2014 prin serviciul registratură, recurentul-pârât M. Educației Naționale a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 C.pr.civ.(1865), reține cauza spre soluționarea recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr.342/18.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. – Secția civilă a dispus: admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe capătul de cerere privind chemarea în garanție a pârâtului și respinge cererea reclamanților M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G., G. D., de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; admite acțiunea reclamanților M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G., și G. D., împotriva pârâtei U. S. Haret București, cu sediul în București, .. 13, sector 3; obligă pârâta U. „S. Haret” București să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele de diplomă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere; admite în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de pârâta U. „S. Haret” București; obligă pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, în termen de 30 de zile de la data irevocabilă a prezentei, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere; ia act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ /28.041.2013, reclamanții M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G. și G. D. au chemat în judecată pârâții U. ,,S. Haret” București și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca, prin hotărâre judecătorească: - să fie obligată pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24, alin. 2 din Legea 554/2004 și acordarea de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru flecare zi de întârziere; - să fie obligat pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți. În motivarea acțiunii, reclamanții M. (M.) I., C. (R.) E. și G. D. au arătat că sunt absolvenți ai ciclului I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de D. și Administrație Publică din București, specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității „S. Haret" București, promoția 2009, iar reclamanta G. (D.) G. este absolventă a Facultății de Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret București, promoția 2009, și că în anul 2009, au susținut și promovat examenul de licență organizat de către pârâta U. „S. Haret". După susținerea și promovarea examenului de licență, li s-a eliberat de către pârâta U. „S. Haret" adeverințele nr. 1017/08.07.2009, 781/08.07./2009, 575/23.07.2009, și nr. 634/08.07.2009, cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență, prin care li s-a atestat titlul de licențiați în științe administrative, respectiv psihologie (prin promovarea examenului de licență). Au apreciat în esență reclamanții că atitudinea pârâților este contrară legii. În drept, au invocat disp. art. 60 din Legea nr. 84/1995 rep., art. 20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 și Legea nr. 554/2004.

La data de 18.02.2013, pârâta U. "S. HARET" - București a formulat întâmpinare și cerere de chemare in garanție.

Prin întâmpinare a arătat pârâta că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți în sensul că, după finalizarea completă a studiilor si susținerea examenului de licență, la cerere, au eliberat adeverința de absolvire a studiilor cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de U. S. Haret sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007.

Prin cererea de chemare în garanție pârâta a chemat în judecată M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului pentru ca prin hotărâre judecătorească acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență si suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin.2 din Legea 554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În drept, a invocat disp. art.60-63 C.proc.civ., art. 18 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004.

La data de 27.02.2013 pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților. În drept, se invocă prevederile Codului de procedură civilă, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr. 536/201 l,OUG nr. 75/2005, Legea nr.288/2004, H.G. nr. 1418/2006, OMECT 2284/2007, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008, H.G. 1175/2006, H.G. 749/2009.

În motivarea efectivă a soluției pronunțate, a reținut Tribunalul următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul MECTS este întemeiată, în sensul că nefiind întrunite condițiile art. 60 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva MECTS apare inadmisibilă.

Pe fondul cererilor, tribunalul reține că reclamanții M. (M.) I., C. (R.) E. și G. D. au urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din București, specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității „S. Haret" București, promoția 2009, iar reclamanta G. (D.) G. a urmat cursurile Facultății de Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret București, promoția 2009, care le-a eliberat în iulie 2009 adeverințe conform cărora reclamanții au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în administrație, respectiv psihologie.

Adeverințele se regăsesc în dosar la filele 6-19, însoțite de copii de pe actele de identitate.

Ulterior, reclamanții s-au adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu solicitarea de a le elibera diplomele de licență, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.

Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.

Tribunalul reține că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe domenii.

Potrivit Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamații au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul Ministrului Educației nr. 3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art. 8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”

Totodată, se reține că specializările urmate de reclamați au fost confirmate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora. Prin urmare, Curtea constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specialitățile (domeniul) urmate de reclamanți, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege. Este important de subliniat aspectul că, după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea OUG nr. 75/2005, a HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.

Pe de altă parte, tribunalul reține că, potrivit art. 20 din Ordinul Ministrului educației și cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.” Este relevantă și împrejurarea că reclamanților le-au fost eliberate adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiați, adeverințe care au intrat în circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă, și care se bucură deci de prezumția de legalitate și veridicitate a unui act administrativ.

Tribunalul reține că, și în ipoteza în care specializările reclamanților nu ar fi fost recunoscute, aceștia au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-au aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.

În consecință, tribunalul constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamanților, aceștia au dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.

Din aceste considerente, tribunalul admite acțiunea și obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul de diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate, finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat în cadrul acestei universități.

Dată fiind interdependența obligațiilor ce revin universității și Ministerului Educației, prima instanță admite cererea de chemare în garanție și acțiunea reclamanților împotriva ministerului și obliga acest din urmă pârât să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.”

Este de necontestat faptul că pârâtul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea tipăririi de către . formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență. Ca urmare, dreptul absolvenților reclamanți de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat efectiv în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție, dată fiind interdependența între cele două obligații, în raport de competența fiecărei autorități.

Tribunalul apreciază acest refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de reclamanți.

Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care în perioada 2005 - 2009 M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată reclamanților care au acționat cu bună-credință.

Având în vedere soluția de admitere a cererii având ca obiect eliberarea diplomelor (căderea în pretenții a pârâtei) și constatând că pârâta U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera reclamanților, diplomele de licență fără concursul efectiv al chematului în garanție care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare, în temeiul art. 60-63 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți.

În ceea ce privește solicitarea de stabilire a termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, având în vedere că recursul este suspensiv de executare (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare) și că hotărârea devine executorie numai după rămânerea irevocabilă, tribunalul va stabili un termen de 30 de zile în vederea executării hotărârii, în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, care va curge de la rămânerea irevocabilă, și pentru nerespectarea căruia pârâții vor plăti o penalitate de 50, respectiv 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. 5 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 25.10.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 08.11.2013, pârâta U. S. Haret.

În motivare, a arătat recurenta că instanța de fond, greșit a stabilit ca USH să elibereze diploma de licența în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, termen in care a fost obligat si chematul in garanție MEN(MECTS) sa-si îndeplinească obligația de a aviza tipărirea formularului destinat acestui act de studii.

Având în vedere că obligația USH este subsecventă obligației Ministerului, consideră că nu se impune ca termenul in care trebuie să își îndeplinească obligația să coincidă, ca punct de plecare, cu termenul în care trebuie sa-si îndeplinească obligația MEN (MECTS), și apoi să curgă penalitățile.

Astfel, MEN (MECTS ) poate să aprobe tipizarea formularelor destinate diplomei de licența în a 30-a zi de la data când hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă, iar după această zi USH este pusă în întârziere cu îndeplinirea obligației de a emite reclamantului diploma de licența.

După obținerea avizului de la MEN (MECTS), USH face comanda la ROMDIDAC SA pentru tipărirea acestor formulare, urmând apoi să-i elibereze reclamantului diploma de licență.

Astfel, este necesar a se înlătura dispozițiile instanței de fond, privind termenul comun de îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina USH cu cel al Ministerului.

Pentru aceste considerente, a solicitat recurenta admiterea recursului.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ. A fost solicitată judecata în lipsă.

Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 2 lei și s-a atașat timbru judiciar de 0,15 lei în cond. art. 11 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.

III. Împotriva aceleiași sentințe, ce i-a fost comunicată la 25.10.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 07.11.2013, pârâta – chemata în garanție M. Educației Naționale (fost METCS), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.

A apreciat recurenta că soluția instanței de fond este nelegală și neîntemeiată, dată cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art.129 alin.5 C.pr.civ., deoarece nu a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile, nu a analizat cauza și nu a prezentat motivele pentru care argumentele noastre au fost înlăturate. Prima instanță nu s-a raportat la niciun temei de drept pentru a obliga M. Educației Naționale la aprobarea emiterii tipizatelor formularelor actelor de studii.

Singurele argumentele avute în vedere de instanța de fond sunt, în concret, argumente de fapt și care nu sunt raportate la temeiuri de drept care să prevadă obligația noastră corelativă de a aproba eliberarea tipizatelor în orice condiții sau sunt raportate la temeiuri de drept care nu au legătură cu cauza.

Astfel, a fost obligat MEN la aprobarea eliberării tipizatelor, fără să se fi analizat dacă refuzul este sau nu justificat.

O astfel de motivare nu poate fi reținută pentru justificarea obligării la aprobarea eliberării tipizatelor pentru ca U. să elibereze o diplomă care să ateste parcurgerea unor cursuri organizate nelegal.

Mai mult, cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece, în astfel de situații, chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantului. Or, M. Educației nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri organizate ilegal.

Față de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv Legea nr.554 din 2004, instanța trebuia să analizeze dacă refuzul a fost justificat sau nu.

Prima instanță nu a analizat motivul pentru care M. Educației Naționale a refuzat aprobarea eliberării tipizatelor și anume, acela că U. "Spini Haret", contrar prevederilor legale, a înmatriculat studenți, peste cifra de școlarizare, la diverse specializări și forme de învățământ neautorizate provizoriu sau neacreditate. Dacă s-ar fi analizat acest aspect, s-ar fi concluzionat că nu se poate reține un refuz nejustificat de aprobare a eliberării formularelor de tipizate.

În susținerea acestui fapt se invocă adresa ARACIS nr.5126 din 29.08.2012, înregistrată la M. Educației Naționale sub nr.55 375/30.08.2012, ca răspuns la o solicitare a Direcției Juridice în vederea formulării apărărilor într-un alt dosar aflat pe rolul Curții de Apel București. ARACIS comunică faptul că în anul 2005 (anul înmatriculării absolvenților 2009) a înaintat fiecărei universități particulare un document prin care modifică numărul de studenți aprobat în urma evaluării programelor din structura acestora. Din conținutul acestui document se constată că pentru forma de învățământ ID, Universității "S. Haret" i s-a aprobat cifră de școlarizare numai pentru 4 specializări.

Pentru a motiva obligarea la eliberarea tipizatelor, instanța de fond a invocat în mod greșit dispozițiile Ordinului nr.3404/2006 care privesc criteriile generale de organizare si desfășurare în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006 - 2007.

A invocat recurenta disp. art.60 alin. l și art. 17 din Legea nr.84/1995.

U. "S. Haret" avea obligația ca pentru organizarea formei de învățământ la distanță la Facultatea de drept să demareze procedura de evaluare în vedere acreditării, fapt care nu s-a întâmplat.

Deci, pentru studenții care au urmat cursurile la specializări ale căror forme de învățământ nu erau acreditate U. „S. Haret” nu avea dreptul de a organiza examen de licență si cu atât mai puțin de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.

A fi obligat la aprobarea eliberării tipizatelor, în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență, ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin.5 din Legea fundamentală. O astfel de soluție conduce la crearea unui precedent foarte grav și anume acela ca orice universitate să organizeze, când vrea, cum vrea și unde vrea, fără să respecte legislația specifică în materie, orice fel de studii, la orice fel de forme de învățământ, iar M. Educației Naționale să fie obligat să aprobe emiterea tipizatelor pentru eliberarea diplomelor de studii.

Cu privire la regimul juridic al adeverințelor emise de U. "S. Haret" în anul 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că valabilitatea acestora a fost de maxim 12 luni, dată după care nu se mai poate reține că acestea se mai pot bucura de prezumția de legalitate.

Faptul că U. "S. Haret" a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul căreia aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea. În consecință, neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activa aceasta stare de drept în ceea ce privește lipsa oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanți.

Deoarece instanța este obligată a aplica prevederile legilor ce guvernează domeniul speței deduse judecății, iar acolo unde legea nu distinge instanța trebuie să țină seama de principiile de drept, nu se poate da eficiență principiului aparenței in drept.

În cauza suspusă judecății, legislația este cât se poate de clară, fiind ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite, adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca fiind valabile și legale, deși, organizarea cursurilor în baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe, s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării. Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta în drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat (nemo aditur propriam turpitudinem allegans).

Cât privește motivarea cererii de chemare în garanție de către pârâta U. "Spini Haret" pe susținerea că MEN a refuzat nejustificat eliberarea tipizatelor, fapt care a condus la imposibilitatea eliberării diplomelor absolvenților ce au urmat forme de învățământ neacreditate, refuz probat prin adresele anexate la cererea de chemare în garanție, recurentul face următoarele observații:

- cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece, în astfel de situații chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce 1-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantului. Or, M. Educației nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri organizate ilegal.

- din aceste adrese nu rezultă că tipizatele solicitate sunt doar pentru absolvenții care au urmat forme de învățământ neacreditate, ci au în vedere generic toți absolvenții din anul 2009 (zi, frecvență redusă și învățământ la distanță);

- există neconcordanțe evidente cu privire la numărul de tipizate solicitate prin aceste adrese. Astfel, dacă în anul 2010 pentru absolvenții acestei universități s-au solicitat prin adresa nr.31 din 01.06.2010 un număr de_ de bucăți (Legea 288/2004), dintre care au primit un număr de_ bucăți (așa cum se precizează în următoarea adresă nr.278 din 5.08.2010), de ce în anul 2011, pentru aceeași absolvenți din 2009, necesarul de diplome a crescut la 32 150 bucăți.

U. "Spini Haret" a depus în susținerea cererii de chemare în garanție doar adresele care îi erau favorabile și numai cele adresate Ministerului Educației, fără să atașeze și răspunsul MEN la acestea.

USH a solicitat un număr de 62.000 bucăți de diplome de licență pentru un număr de 56.412 absolvenți ce au urmat cursurile superioare în conformitate cu Legea nr.288/2004 (adică ciclul I de licență). Dintre acestea, pentru forma de învățământ ID, s-au solicitat un număr de 44.596 diplome pentru un număr total de 40.554 absolvenți. Prin adresa nr.31 din 01.06.2010, înregistrată la M.E.N sub nr.37 450/21.06.2010, se solicită pentru un număr de 24.239 absolvenți, tot din anul 2009, un număr de 27.000 bucăți diplome, însă, în următorul an, în luna februarie, necesarul de diplome pentru absolvenții 2009 (Legea nr.288/2004), crește de la 27.000 la 32.150 (adresă existentă, de asemenea, la dosarul de fond).

Prin documentul intitulat "Nota", înregistrată la M. Educației Naționale sub nr._/ 18.11.2010, U. "Spini Haret" recunoaște, în alineatul final, că nu a solicitat diplome de licență pentru cei 34.372 absolvenți la forma de învățământ ID, deoarece situația acestora urma a fi clarificată prin OG. nr. 10/2009.

Prin urmare, rezultă fără niciun echivoc faptul că însăși U. "Spini Haret" nu are o situație exactă a propriilor absolvenți din 2009.

Față de cele de mai sus, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în urma rejudecării cauzei respingerea atât a acțiunii principale, cât și a cererii de chemare în garanție ca nefondate și neîntemeiate

În drept, au fost invocate disp. art.20 din Legea nr.554/2004, H.G. nr.940/2004, H.G nr.1609/ 2004, Legea nr.84/1995, Legea nr.88/1993, H.G. nr. 1011/2011, art. 205 și următoarele Cod procedură civilă. A fost solicitată judecata în lipsă.

Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 2 lei și s-a atașat timbru judiciar de 0,15 lei în cond. art. 11 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.

IV. Recurenta - pârâtă U. S. Haret a formulat la data de 04.12.2013 întâmpinare față de recursul formulat de MEN, prin care a solicitat respingerea acelui recursul ca nefondat.

A arătat în esență USH că în prezenta cauză instanța de fond a constatat ca sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare in garanție, deoarece admiterea acestei cereri asigură efectiv punerea in executare a obligației Universității de a elibera reclamantului-intimat diploma de licența obținută in urma susținerii examenului de licența sesiunea iulie 2009. In cauză există o interdependență între cele doua obligații menționate in cereri, respective cererea de chemare in judecata si cererea de chemare in garanție, in raport de competența fiecărei autorități.

Pentru tipărirea si difuzarea către intimata-parata U.S.H. a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, conform art.7 din OMECT.nr.2284/2007 (in speța ROMDIDAC SA), este necesara aprobarea scrisa a recurentului-chemat in garanție M.E.C.T.S., aspect ce rezulta si din conținutul adresei nr._/25.06.2009, iar cum aprobarea cererilor de către MECTS nu a fost dovedita, instanța de fond in mod corect a admis cererea de chemare in garanție.

A mai invocat intimata disp. art. 1 al Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (R., 4.XI.2000) vizând interzicerea generală a discriminării

MECTS caută să găsească o modalitate de a se sustrage de la executarea obligațiilor ce-i revin in exclusivitate, motivele de refuz invocate fiind desființate de dispozițiile art. 8 din Ordinul 3404/2006 care leagă posibilitatea organizării formei de învățământ la distanță doar de condiția acreditării cursurilor de zi.

Având în vedere că intimata se află în imposibilitate de a elibera diplomele de licența, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este in competența exclusivă a recurentului conform O.M. nr.2284/2007, este legală și temeinică hotărârii instanței de fond.

Refuzul MECTS nu este justificat. Având in vedere dispozițiile legale, U. a emis reclamantului adeverința ca este licențiat. Adeverința emisa este in ființa, nu a fost revocata, iar efectele pe care le-a produs se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate proprie unui act administrativ.

USH are obligația ca ulterior eliberării adeverințelor de studii ce atesta calitatea intimatului-reclamant de licențiat, prin promovarea examenului de licența in sesiunea iulie 2009, sa elibereze si diploma de licenta. Aceasta obligație nu poate fi dusa la îndeplinire, deoarece recurentul-chemat in garanție MECTS refuza sa aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare. Motivul refuzului este acela ca nu se pot elibera diplome, decât pentru formele de invatamant acreditate sau autorizate provizoriu sa funcționeze.

USH susține că a funcționat ., care i-a permis sa organizam formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată sa organize cursuri de zi și față de împrejurarea că nici dupa încheierea perioadei de monitorizare.

A invocat USH și faptul că în mod constant s-a statuat, in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. administrativ si fiscal, in litigii de aceeași natura, ca M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diploma.

In raport de cele arătate, a solicitat recurenta – pârâtă USH respingerea recursului formulat de MEN.

Deși legal citați, intimații – reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Asupra recursurilor formulate, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:

I. Asupra recursului formulat de M. Educației Naționale, Curtea reține că intimații - reclamanți au urmat cursurile Universității S. Haret, promovând examenul de licență – sesiunea iulie 2009, fiindu-le eliberate adeverința individuale.

Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.

Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.

În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului - pârât - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.

Relativ la motivele de recurs formulate, Curtea constată că cele invocate de partea recurentă M. Educației Naționale (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) se subsumează disp. art. 304 pct. 9 și 304¹ C.pr.civ. (1865).

Curtea constată că recursul formulat nu este întemeiat cât privește criticile privind obligarea USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, respectiv obligarea MEN (fostul MECTS) la tipizarea formularelor corespunzătoare, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.

Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.

Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamanților le-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, aceștia au dreptul la a le fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru părțile reclamante, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea părților reclamante a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:

„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).

38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.

39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).

40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.

În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.

Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.

În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.

II. În ce privește recursul formulat de recurentul – pârât U. S. Haret, Curtea reține că potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) “Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”.

Din interpretarea textului menționat în precedent, Curtea reține că executarea hotărârii pronunțate în materia contenciosului administrativ se impune a fi făcută în termenul anume stabilit de instanță, iar în caz de lipsă a unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii respective. Altfel spus, termenul de 30 zile ce începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum este menționat de textul legal al art. 24, are caracter supletiv, aplicându-se în măsura în care judecătorul nu a institui un alt termen.

În cauza de față, Curtea reține că obligația părții pârâte U. S. Haret are caracter subsidiar, subsecvent celei instituite în sarcina chematului în garanție M. Educației Naționale (fostul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), căci în ordinea logică și legală de îndeplinire a operațiunilor administrative și de emitere a actelor administrative vizate, mai întâi va interveni aprobarea tipăririi formularelor tipizate din partea Ministerului, iar apoi eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă de către USH, căci pentru a putea proceda în acest din urmă sens, U. trebuie să dețină respectivele formulare, a căror aprobare intră în atribuția Ministerului.

Mai reține Curtea și că modalitatea de stabilire a obligațiilor în sarcina autorităților publice trebuie să le permită acestora valorificarea în integralitate a termenului pe care îl au la dispoziție în acest sens, de o manieră care să îngăduie în mod concret și efectiv realizarea obligației.

Pe cale de consecință, dată fiind subsidiaritatea și dependența obligației USH în raport de cea incumbând MEN, termenul de îndeplinire a obligației de către Universitate nu poate să înceapă a curge din același moment ca și cel acordat Ministerului, ci abia odată cu îndeplinirea obligației de către autoritatea publică de rang ministerial.

Astfel, Curtea va obliga pârâta USH să elibereze părților reclamante diplomele de licență și suplimentele de diplomă în termen de 30 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Față de celea arătate în precedent, date fiind disp. art.20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul M. Educației Naționale și va admite recursul formulat de recurenta pârâtă U. S. HARET împotriva sentinței civile nr.342/18.04.2013 pronunțate de Tribunalul G., va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că obligația stabilită în sarcina USH trebuie îndeplinită în termen de 30 zile de la data la care MEN și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, menținând în rest sentința civilă recurată.

Totodată, ca efect al respingerii recursului formulat de M. Educației Naționale și al admiterii recursului formulat de U. S. Haret, în cond. art. 274 C.pr.civ. (1865) aplicabil potrivit art. 316 rap. la art. 298 C.pr.civ.(1865), Curtea va obliga intimații – reclamanți și recurenta M. Educației Naționale la plata către recurenta U. S. Haret a sumei de 622,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, potrivit înscrisurilor existente la filele 8 și 12-14 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS) împotriva sentinței civile nr. 342 din 18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu recurenta-pârâtă U. „S. HARET” și intimații-reclamanți M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G. și G. D. ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă U. „S. HARET” împotriva sentinței civile nr. 342 din 18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu recurenta-pârâtă chemată în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimații-reclamanți M. (M.) I., C. (R.) E., G. (D.) G. și G. D..

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:

Obligă pârâta U. „S. HARET” să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele de diplomă în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii obligației proprii de către M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS), sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Menține în rest sentința civilă recurată.

Obligă M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost METCS) și intimații reclamanți la plata sumei de 622,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

H. V. B. C. R. I. C.

GREFIER

G. P.

Red B.C. - 2 ex./5.11.2014

Tribunalul G. – Secția Civilă – jud. F. R.

← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9000/2014....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 1140/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretentii. Decizia nr. 3019/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 7115/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Sentința nr. 1458/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9000/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI