Pretentii. Decizia nr. 1733/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1733/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 3093/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1733
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. ce se substituie ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 346 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 18.04.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. F. M. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă – prin avocat Scărlătache B., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatei – reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică. Apreciază că, în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată detaliind pe larg motivarea situației de fapt și respingerea excepțiilor ridicate. Cât privește cheltuielile de judecată, își rezervă dreptul de a le solicita, eventual, pe cale separată.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr._ /03.12.2012 reclamanta P. F. M. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. G. și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligate pârâtele, în solidar, la restituirea integrală a sumei de 5128 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, suma actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății și până în momentul restituirii efective.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească DGFP G. suma reprezentând taxa de poluare și dobânzile legale solicitate de reclamant.
Prin sentința civila nr. 346 din 18.04.2013, Tribunalul G. – Secția Civilă a reținut, în esență, următoarele:
Tribunalul a respins excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de către pârâtă întrucât, pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Referitor la excepția tardivității cerere de anulare a deciziei de calcul taxă poluare tribunalul a reținut că, deși procedura de contestare prevăzută de art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, deoarece trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“), excepția tardivității acestei contestării deciziei de calcul se impune a fi primită, întrucât restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu este condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european, dar termenul de 30 de zile pentru contestarea actului a curs de la pronunțarea și publicarea hotărârii în cauza T., prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, fiind de mult împlinit .
În ce privește cererea de rambursare sunt aplicabile prevederile art. 135 Cod procedură fiscală, conform cărora dreptul la restituire se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. Astfel, pentru taxele de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dreptul la restituire se prescrie la 31 decembrie 2013.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat la data de 20.10.2009 suma de 5128 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, pentru a putea înmatricula în România auto marca F., înmatriculat prima dată în Germania, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor și a prevederilor OUG nr. 50/2008, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în sensul că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Tribunalul a apreciat că particularii au la dispoziție calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanțelor judecătorești ca, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei și eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 și 124 Cod procedură fiscală.
Pentru această ipoteză, s-a apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Tribunalul a mai reținut caracterul necomunitar al taxei percepute, instanțele române fiind obligate să se supună interpretării pe care instanța de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare. Hotărârea preliminară pronunțată de Curte în cauza T., potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, în virtutea efectului erga omnes, este obligatorie pentru toate instanțele naționale care au pe rol acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența OUG nr. 50/2008 și se aplică situațiilor care au condus la pronunțarea hotărârii preliminare.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, întrucât toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, OUG nr. 50/2008, a constatat că taxa percepută reclamantei cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În raport de cele reținute tribunalul, în baza art. 1, art. 2 alin. 2, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 117 lit. d Cod procedură fiscală a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, să restituie acesteia suma reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată.
Cu privire la dobânda aplicabilă, tribunalul a apreciat că se impune plata către reclamantă a dobânzii legale în materie fiscală, și anume la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de art. 124 (contribuabilii au dreptul pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat la dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz) raportat la art. 120 Cod procedură fiscală. În speță se aplică termenul prevăzut la art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia cererile depuse de contribuabili potrivit prezentului cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. În cauză nu s-a dovedit însă că reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cererea de restituire, așa încât dobânda se va calcula raportat la data înregistrării acțiunii la instanță.
A admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 5128lei reprezentând taxa de poluare.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. care se substituie Administrației Finanțelor Publice a Municipiului G. conform H.G. 520/2013, susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a solicitat casarea sentinței atacate, în temeiul art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, și transmiterea dosarului organului fiscal – Administrația Finanțelor Publice G..
A fost criticata sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța de judecată fără niciun temei legal, a respins excepția de necompetență generală a instanței de judecată.
Recurenta a considerat că, instanța de fond trebuia să admită excepția de necompetență generală a instanței de judecată și să decline competenta de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare, respectiv AFP G., având în vedere adoptarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abrogă OG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii noi, recurenta a considerat că competența de soluționare a prezentei cauze aparține AFP G..
În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, întrucât la pronunțarea sentinței, instanța nu a ținut cont de aceste dispoziții legale.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție recurenta a apreciat ca aceasta trebuia admisa de către instanța de judecata asa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului in garanție atat la plata taxei de poluare in suma de 5128 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sumei.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosita in vederea realizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Este deci inadmisibil ca dobânda aferenta acestei taxe sa fie achitata de instituția recurentă din bugetul general consolidat, in condițiile in care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionata direct de către aceasta.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 si 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de recurentă este nefondată, așa cum corect a reținut și instanța de fond, întrucât, pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Pe fondul pretenției principale, din hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel ca, reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din TFUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
În sfârsit, critica recurentei privitoare la solutionarea partial gresită a cererii de chemare în garantie, respectiv prin prisma neobligării chematei în garantie si la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit, Curtea consideră că nu este întemeiată, deoarece nu Administratia F. pentru Mediu a refuzat restituirea sumei ce face obiectul petitului principal, ci pârâta, astfel încât, în mod legal, aceasta răspunde pentru prejudiciul constând în dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei de care reclamantul a fost lipsit.
Pentru toate aceste considerente, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
De asemenea, se va lua act că intimata - reclamantă își rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. ce se substituie ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 346 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 18.04.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. F. M. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Ia act că intimata - reclamantă își rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. I.F.
JUD. FOND F. R. - Tribunalul G. – Secția Civilă.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2063/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2953/2014. Curtea de... → |
|---|
