Pretentii. Decizia nr. 3465/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 3465/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 747/87/2013

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 3465

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.05.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: H. P.

JUDECĂTOR: A. G. F.

JUDECĂTOR: L. E. F.

GREFIER: E. S. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât Serviciul Fiscal Municipal Roșiorii de V. împotriva sentinței civile nr. 817/14.05.2013, pronunțată de Tribunalul T., Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. și intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare.”

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că recurenta-pârâtă A.F.P. Roșiorii de V. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 din N.C.p.c., iar la data de 18.02.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar o cerere cu privire la schimbarea denumirii recurentei-pârâte A.F.P. Roșiorii de V. și a intimatei-pârâte D.G.F.P. T., solicitând și judecarea cauzei în lipsă, precum și concluzii scrise, după care:

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Administrația Finanțelor Publice Rosiorii de V., județul T. și Administrația F. pentru Mediu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr.11/11.01.2013 a DGFP T. și Decizia pentru emisii poluante nr._/16.11.2012 și să se dispună restituirea sumei de 1548 lei, plătită cu titlu de taxa pentru emisii poluante cu dobânda fiscală.

Sustine reclamantul ca obligatia de a achita taxa respectiva este nelegala si contravine prevederilor art. 90 TCE cat si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana, fiind incalcat principiul nediscriminarii produselor importate fata de produsele interne.

Reclamantul invoca jurisprudenta CJCE si arata ca in cauza se impune aplicarea prioritara si directa a dispozitiilor art. 110 (ex. art. 90 par.I) dar si a art. 28-31 din Tratat, aratand ca este unanim admis atat in literatura de specialitate cat si in practica judiciara interna si a CJCE ca art. 110 din Tratat produce efecte directe si, ca atare, creeaza drepturi individuale pe care jurisdictiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

La data de 13.02.2013, pârâta DGFP T. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de către pentru următoarele motive:

1. Cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât, acesta nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Roșiori de V., în procedură prealabilă, procedură prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar taxa a fost achitata in conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante.

În condițiile în care Decizia de calcul al taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiorii de V. nu a fost contestată potrivit dispozițiilor legislației în vigoare, acțiunea în restituire întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 t. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare este inadmisibilă.

Art. 117 alin. 1 lit. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare se referă la „Restituiri de sume", iar litera invocată de reclamant în susținerea cererii se referă la situația strict prevăzută de legiuitor cu privire la cele sume „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale".

2. Pe fond, solicită respingerea acțiunii, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta.

(4) Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la Trezoreria Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. "

Având în vedere acest text de lege, Administrația Finanțelor Publice Roșiori de V. a calculat cuantumul taxei, însă plățile se virează într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Față de această situație beneficiar al acestor sume de bani este Administrația F. pentru Mediu.

Restituirea taxei de poluare se poate solicita, doar ca diferente de taxe platite, în anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege.

a). Conform art. 12 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisii poluante, ,,În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificai completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la curs de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui st reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferențelor de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România."

b). Se poate solicita restituirea diferenței de taxa in situația prevăzuta de art.7 Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisii poluante care prevede:,,(1) Contribuabilul a plătit taxa i se restituie valoarea reziduală a acesteia, conform alin. (3), în cazul în ca autovehicul pentru care s-a plătit, în România, taxa pe poluare pentru autovehicule, definită la art. 2 lit. k), sau taxa prevăzută de prezenta lege este ulterior scos din parcul auto național.

Cu privire la aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamantul, consideră ca acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive intemeiate în susținerea acțiunii.

Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG Nr. 50/2008, nu sunt incălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene ( modificat si renumerotât cu art din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), intrucat aceasta nu poate fi asimilate impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea prerogativelor mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.

Din jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene, refuzul Tratatul Uniunii Europene nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul fiscal, taxa de poluare intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.

Prin aprobarea HG nr. 686/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a OU 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, reprezentând in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene. In măsura in care reclamantul considera ca aceasta taxa este nelegala, posibilitatea de a cere obligarea autorităților in drept a efectua inmatricularea autoturismului sa procedeze astfel, fara solicitarea plații taxei de poluare.

Desi in aceasta cauza, reclamantul solicita anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, considerand-o nelegala, prin plata taxei de poluare, reclamantul a inteles conformeze dispozițiilor OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare autovehicule.

Mai mult decât atat, eventuala nelegalitate a dispozițiilor OUG nr. 50/2008, instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.

Potrivit art. 126, alin. 2 din Constituția României ,,Competenta instanțelor judece si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze legislația referitoare la taxa de poluare, contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.

In situația in care instanța ar admite cererea reclamantului si ar dispune exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța judecătoreasca s-ar substitui autoritaților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.

La data de 12.04.2013 pârâta AFP Roșiori a formulat întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilitatii acțiunii, iar pe fond respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de către reclamantul P. M. pentru următoarele:

Cererea reclamantului întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 50/2008 este inadmisibilă, întrucât, acesta nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Roșiori de V., în procedură prealabilă, procedură prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar taxa a fost achitata in conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante.

Pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pentru următoarele considerente

In fapt, reclamantul P. M., la cerere, a consimțit sa plătească suma de 1548 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante pentru un autoturism second-hand marca Hyundai, printr-un act de voința al acestuia si nu o obligație instituita de organele fiscale in mod unilateral, taxa stabilita in baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind axa pe emisii poluante.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 „ Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumita in continuare axa."

Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia inscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numărului de imatriculare.

Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează sa efectueze inmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate.

Regimul taxei pe emisiile poluante a intrat in vigoare la data de 13 ianuarie 2012, fiind reglementat de Legea nr. 9/2012, cadrul legal pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionata e Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național, urmare abrogării O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

In consecința, atâta vreme cat legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei inmatriculari, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.

Art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, lasand autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor prin care se asigura obținerea rezultatului.

Din jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca Tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe pentru emisiile poluante in momentul primei imatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției așa cum a fost formulata și motivata, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul P. M..

Prin sentința civilă nr. 817/14 mai 2013, tribunalul respinge ca nefondate excepțiile inadmisibilității invocate de pârâtele AFP Roșiorii de V. și DGFP T..

Admite acțiunea și modifică decizia nr. 11/11.01.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în sensul admiterii contestației formulată de reclamantul P. M. împotriva deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr._/16.11.2012 emisă de AFP Roșiorii de V..

Anulează decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr._/16.11.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. și dispune restituirea către reclamant de către pârâte a sumei de 1548 lei plătită prin chitanța . nr._/16.11.2012 cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Prima instanță reține următoarele:

Tribunalul reține că prin decizia de calcul i-a fost calculată o taxă pentru emisiile poluante de poluare în cuantum 1548 lei.

Plata acestor taxe de poluare era necesară reclamantului pentru a putea înmatricula autoturismul în România.

Reclamantul nu a contestat decizia de calcul al taxelor de poluare, acte administrativ fiscale care au devenit definitive.

Potrivit art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, se poate restitui, la cerere, debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Potrivit art.135 din Codul de procedură fiscală „Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iunie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire”.

Rezultă că reclamantul poate solicita restituirea sumei de 5474 lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul dacă face dovada că au fost aplicate eronat prevederile legale.

Deoarece in cauza nu a fost formulata o plangere prealabila nu este aplicabil termenul de 30 zile prevazut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilitatii invocate de parata DGFP T. și AFP Roșiorii de V..

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul retine următoarele:

Prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de AFP Roșiorii de V., reclamantului i-a fost calculată o taxă pentru emisiile poluante ale autovehiculelor de 1548 lei pentru autoturismul second –hand marca Hyundai. Reclamantul a investit tribunalul cu o cerere privind rambursarea sumelor prelevate de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar, în speță art. art. 110 din Tratatul UE( art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene).

Prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ privind solutionarea unui recurs în interesul legii s-a reținut că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.

Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.

Conform dreptului fiscal românesc, contribuabilii au la dispoziție prevederile art. 117 lit. d)Cod procedură fiscală pentru a solicita restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc. In continuare tribunalul va examina dacă prevederile Legii 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule incalcă prevederile art. 110 din Tratatul UE( Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene) .

Prevederile Legii nr. 9/2012, au fost introduse ca urmare a hotărârii Curții Europene de Justiție date in Cauza N., prin care s-a retinut că „toate modificarile succesive aduse OUG nr. 50/2008 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.” S-a conchis in sensul ca „reglementarea nationala are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului

Potrivit art. 4 din lege, Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii pe piața națională”.

discriminarea rezultă din aplicarea dispozitiilor art. 1 din OUG nr. 1/2012 care stabilesc ca: ”Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta aplicarea dispozitiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.” Efectul suspendarii acestor prevederi legale nu face altceva decat sa mentina discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeana în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare, discriminarea fiind sesizata de catre instantele nationale raportat la constatarile Curtii de Justitie a Uniunii Europene .

Prin urmare, prin suspendarea prevederilor legale anterior precizate, instituita prin OUG nr. 1/2012 – noua lege este echivalenta cu OUG 50/2008, ajungându-se din nou in situația în care se percepe taxa de poluare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare.

De asemenea, taxa instituita prin Legea 9/2012 nu respecta principiul “poluatorul plateste” deoarece nu toti cei care polueaza platesc aceasta taxa. Astfel, cei care inmatriculeaza pentru prima data pe teritoriul Romaniei un autovehicul trebuie sa plateasca aceasta taxa iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja inmatriculate si care polueaza mai mult nu platesc aceasta taxa pe poluare.

Legea nr.9/2012 în varianta rezultată prin suspendarea dispusă prin OUG nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare și jurisprudența Curții de Justiție Europene:.

Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.

În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia, emisă de AFP Roșiorii de V., prin care reclamantului i-a fost calculată o taxă pentru emisii poluante de 1548 lei pentru autoturismul second –hand marca Hyundai.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/212 că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.

Având în vedere aceste reglementări, tribunalul reține că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.

Motiv pentru care tribunalul reține că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice nefiind creditor bugetar.

În raport de cele expuse, tribunalul a constată că taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat CE și a dispus restituirea sumei de 1541 lei de către instituțiile implicate în colectarea și utilizarea taxei pentru emisii poluante.

Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.

Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Prin coroborarea dispozițiile enunțate, tribunalul constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP Roșiorii de V., care arată că prima instanță a interpretat greșit art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene.

Taxa prevăzută de art. 4 din Legea 9/2012 nu încalcă dispozițiile art. 90 din Tratat, nu sunt supuse produsele altor țări membre ale Comunității nici direct, nici indirect unor impozite de natură superioară celor autohtone, taxa nu este discriminatorie iar caracterul este cel al unei taxe de poluare; dobânzile se acordă în condițiile art. 117 și 124 C.pr.fiscală.

A mai declarat recurs și DGFP T., arătând că în mod greșit s-a reținut că taxa e una interzisă de art. 110 din Tratat, tratatul nefiind încălcat de instituirea unei taxe de poluare, reflecție a principiului „poluatorul plătește” și a regimului intern de impozitare.

În plus, trebuia a fi citată în calitate de chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, în raport de dispozițiile HG 686/2008.

În fine, eronat a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată și la dobânzi.

Analizând recursul, Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Curtea constată că în mod corect tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.

Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:

„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).

În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.

Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).

În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).

Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).

Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).

Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 (dar și cea a Legii 9/2012, în condițiile suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013 – n.n.) are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).

Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pe de altă parte, în condițiile în care recurenta DGFP T. nu a chemat în fața primei instanțe în garanție Administrația F. pentru Mediu, nu o poate face direct în recurs și nu poate critica neluarea unei astfel de măsuri de către prima instanță, care nu avea posibilitatea de a proceda din oficiu în sensul arătat.

Apoi, calitatea de debitor al obligației de restituire a taxei respectiv de pârât în petitul în anularea actului administrativ o au pârâtele recurente, câtă vreme acestea sunt autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, respectiv cea de soluțiuonare a contestației, ceea ce atrage răspunderea lor juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtele recurente, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.

În ceea ce privește acordarea dobânzii, în cauza M. I. împotriva României, dosar c - 565/2011, CJUE a statuat următoarele:

26. In ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții, citata anterior, punctul 29).

27. In speta, trebuie sa se constate ca un regim precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a taxei percepute fara temei, nu indeplineste aceasta cerinta.

28. Astfel, aceasta pierdere depinde in special de durata indisponibilizarii sumei platite fara temei cu incalcarea dreptului Uniunii si survine astfel, in principiu, in perioada cuprinsa intre data platii fara temei a taxei in cauza si data restituirii acesteia.

29. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.

(…)

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.

În fine, potrivit art. 274 C.pr.civ., partea care pierde procesul datorează cheltuielile de judecată avansate de partea adversă, motiv pentru care acestea au fost corect acordate de instanța fondului.

În baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Serviciul Fiscal Municipal Roșiorii de V. împotriva sentinței civile nr. 817/14.05.2013, pronunțată de Tribunalul T., Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. și intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.

Red. și dact. jud. L.E.F./gref. E.S.M./2 ex.

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr....		Anulare act administrativ. Hotărâre din 19-12-2014, Curtea de... →

Pretentii. Decizia nr. 3465/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3465/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI