Pretentii. Decizia nr. 8010/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8010/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 3465/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8010
Ședința publică din data de 30 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3320/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. D. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București, sub nr. _ /CA/2013, reclamanta D. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat instanței sa dispuna anularea Deciziei nr._/4.07.2012 privind taxa de poluare pentru autovehicule si obligarea paratelor la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 4.238,00 lei, actualizata cu dobanda fiscala de la data platii, pana la data restituirii efective.
In motivarea actiunii, arata reclamanta ca a cumparat autoturismul in litigiu, marca Audi, tip Q7, din spatiul european, cu nr. de identificare WAUZZZ4L27D000653 la data de 25.06.2008, acesta fiind inmatriculat pentru prima data in Germania, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa pentru emisiile poluante in cuantum de 4.238,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamanta că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE. Dispozitiile art. 4 din Legea oug 50/2008 incalca in opinia reclamantei normele de drept comunitar, fiind discriminatorii.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
In drept, invoca disp. art. 1 alin. 1 si art. 8 din Legea 554/2004, OUG 50/2008, art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia Romaniei, prev. art. 110 TFUE.
In dovedire a atasat inscrisuri doveditoare privind plata taxei si provenienta autovehiculului.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, a depus întâmpinare in reprezentarea pârâtei AFP Sector 2, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din oug 50/2008 privind taxa de poluare precum și ale art. 3 din același act normativ potrivit cărora Taxa de poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciaza in esenta că plata efectuata de reclamant a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante la data plații fiind in vigoare prevederile oug 50/2008, privind taxa de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administratia Finanțelor Publice Sector 2, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, instanta a respins-o, avand in vedere ca Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata, in consecinta exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte in raportul juridic de drept administrativ substantial dedus judecatii.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis actiunea.
A obligat paratele sa restituie reclamantului taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 4.238,00 lei.
A obligat paratele la plata catre reclamant a dobanzii fiscale aferente, de la data platii, 29.07.2008, pana la data restituirii efective.
A obligat paratele la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata reprezentand taxe de timbru in cuantum de 39.3 lei.
A respins cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei pentru emisiile poluante are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008 si Legea 9/2012, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Indiferent de denumirea diferita consacrata in actele normative, taxa speciala la prima inmatriculare, taxa de poluare, ratiunea impunerii a fost aceeasi, dar si efectul produs prin percepere.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speta, reclamanta a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Spania, fiind un autoturism rulat si formand obiectul unei achizitii intracomunitare, conform documentelor atasate in copie la filele 11-13 din dosar, in consecinta instanta a constatat ca aceasta este îndreptățita să îi fie restituită taxa pentru emisiile poluante.
Pe cale de consecință, tribunalul consideră că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, pe fondul cauzei, instanța a admis acțiunea, a dispus obligarea paratelor la restituirea taxei de poluare, în cuantum de 4.238,00 lei, actualizata cu dobanda fiscala de la data platii, 29.07.2008, pana la data restituirii efective.
Astfel, chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta momentului de la care dobanzile sunt datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie (cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
In jurisprudenta sa constanta, Curtea a retinut insa faptul ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, in special rata si modul de calcul, sub rezerva respectarii a doua principii: principiul echivalentei ( sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern); principiul efectivitatii (sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila si sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului).
In conformitate cu dispozitiile art. 124, art. 70 si art. 120 alin. 1 si 7 si art. 135 C. pr. Fiscala, dreptul la dobanzi se naste cu incepere din ziua urmatoare expirarii termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal, iar dobanzile au un cuantum diferit de cel al dobanzii legale practicate in dreptul privat.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul efectivitatii implica obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei, or sub acest aspect, tribunalul are in vedere faptul ca indisponibilizarea sumei are loc in materia perceperii taxelor de poluare incepand din ziua perceperii taxei si se finalizeaza in ziua restituirii efective catre contribuabil. Prin urmare a suferit un prejudiciu in fiecare zi din acest interval, constand in lipsa de folosinta a sumei, astfel ca pentro o reparatie integrala se impune plata dobanzilor pentru intreg intervalul scurs intre data platii si data restituirii sumei de catre stat. In ceea ce priveste cuantumul insa, in jurisprudenta Curtii se admite ca dobanzile acordate pentru taxele percepute prin incalcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) pot fi mai mici decat cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decat dobanda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobanda legala ce poate fi mai mare, avand in vedere natura raportului de drept public administrativ nascut intre particulare si organele fiscale. Prin urmare, dispozitiile Codului de procedura fiscala sunt aplicabile in ceea ce priveste cuantumul dobanzilor datorate, acestea fiind conforme cu prevederile de drept comunitar.
Totodata, a respins cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, ca neintemeiata, avand in vedere ca aceasta institutie a cazut in pretentii in speta chiar in calitatea de parata, prin urmare nu se mai justifica admiterea unei cereri de chemare in garantie, modalitatea practica in care paratele vor asigura efectiv plata taxei in patrimoniul reclamantului reprezentand o chestiune distincta.
In temeiul disp. art. 274 Cod prc. Civ, a obligat paratele la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentand taxe de timbru, in cuantum de 39,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se fac venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția pârâtă si intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
Instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art. 60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art. 61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Prevederile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si ulterior art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului."
Potrivit art. 5 alin. (1) si (4) din același act normativ:
"(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. [...]
(4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 9/2012 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012:
"[...] restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 2, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art. 60 Cod Procedura civila.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a Intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "
Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale . competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor". Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romanía si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9. Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social. De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a învederat următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. -D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta. Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera. In aceeași ordine de idei, învederam instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010. Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, suma fiind plătită in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul
autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz; d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz. (4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, a arătat că intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi indreptatit la restituirea sumei de 4238 lei, ci aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003:
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, du pa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, solicitarea privind restituirea sumei de 4238 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
A menționat ca practica judiciara, că în dosarul_/3/2009 Curtea de Apel București Secția a Vlll-a C. Administrativ si Fiscal a reținut în mod irevocabil, prin decizia civila 1026/22.04.2010, că este neîntemeiat capătul de cerere privind dobânda legală.
A solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa judiciara si timbru judiciar ca neîntemeiat deoarece instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit.e din din Legea nr.146/1997 „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, in următoarele cazuri: când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămasă irevocabilă".
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea contestației trebuia să dispună restituirea taxei de timbru către contestator, iar nu obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata acesteia.
În cazul in care Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice-DGRFPMB nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind contestatorului taxa de timbru, aceasta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 3320/06.05.2014, ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de instituția care a incasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 2- organ al administrației publice locale (Primăria Sector 2), care este diferit de Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, instituție fără personalitatea juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrarea Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurata, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiata.
In drept, a invocat art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimatul-reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pe poluare în cauză la Trezoreria Sectorului 2.
Intimatul-reclamant s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, cu o cerere de restituire a taxei de poluare achitate.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect cenzurarea refuzului de restituire a taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice a are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat.
În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte privind respingerea cererii de chemare în garanție, Curtea reține că Administrația F. pentru Mediu a fost obligată, prin hotărârea instanței de fond, la restituirea taxei, alături de pârâta Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice.
Având în vedere că soluția instanței de fond nu a fost recurată sub acest aspect, întrând în puterea lucrului judecat, se impune menținerea soluției pronunțate asupra cererii de chemare în garanție, Administrația F. pentru Mediu neputând fi obligată de două ori la plata aceleiași sume de bani.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
în ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Ca atare, susținerile recurentei-pârâte în sensul că taxa instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu reprezintă o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import sau că aceasta se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate în România, nu pot fi reținute.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Ca atare, Curtea constată că, în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâta la restituirea taxei încasate.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscal aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, în mod legal și temeinic aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 274 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
De asemenea, afirmația acesteia în sensul că reclamantul poate solicita și restituirea taxei de timbru achitate de la Direcția de Impozite și Taxe Locale este neîntemeiată.
Art. 22 din Legea nr. 146/1997 prevede cu caracter limitativ situațiile în care se pot restitui sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru la cererea petiționarului, o astfel de situație neregăsindu-se în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3320/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. D. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI/2 ex.
Tehnored:CRI /BPB
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: B. R.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2398/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1957/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
