Anulare act administrativ. Sentința nr. 297/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 5807/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 297
Ședința publică de la data de 06.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind pe reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, având ca obiect „anulare act administrativ - litigiu străini”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, prin avocat P. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar (fila 12) și pârâtul, reprezentat de consilier juridic C. L. C., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului depune înscrisurile solicitate, respectiv copie certificată conform cu originalul a filelor din pașaport și exemplar al procesului verbal de contravenție.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și cele depuse în ședința publică de astăzi.
Reprezentantul pârâtului arată că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
Față de dispozițiile art. 255 și art.258 din Codul de procedură civilă, Curtea încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri, pe care o constată administrată și, nefiind alte cereri de formulat ori incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cererii de chemare în judecată.
Av.P. solicită admiterea contestației și anularea interdicției de intrare în România pe perioada de 6 luni, măsură dispusă față de reclamant prin adresa nr._/11.09.2014.
Învederează că reclamantul a solicitat Consulatului G. al României de la Montreal viza de lungă ședere, iar la data de 25.03.2014 această instituție i-a comunicat că este autorizat să intre pe teritoriul României, după . începe demersurile pentru obținerea autorizației de muncă. Ca urmare a acestei adrese, reclamantul a intrat în România pe data de 11.04.2014 iar societatea la care urma să-și desfășoare activitatea a început demersurile pentru obținerea atestatelor privind recunoașterea studiilor și pentru autorizația de muncă.
Precizează că în scrisoarea transmisă de Consulatul G. al României de la Montreal nu este indicat un termen înăuntrul căruia reclamantul ar fi trebuit să obțină autorizația de muncă și apreciază că acestuia nu i se poate imputa nicio culpă în situația creată, având în vedere că a solicitat autorității competente să i se elibereze viza de lungă ședere, a achitat taxele prevăzute de legislația română și a venit în România ca urmare a acordului de intrare în țară exprimat de autoritățile române.
Este adevărat că reclamantul nu ar fi avut nevoie de viză de lungă ședere pentru a intra și a rămâne în România perioada de 90 de zile, însă nici nu datora, pentru această perioadă de timp, taxa ce i-a fost percepută. Pe cale de consecință, apreciază că măsura dispusă este prea aspră deoarece a achitat și amenda ce i-a fost aplicată, motiv pentru care solicită anularea interdicției de intrare pe teritoriul României. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât susținerile reclamantului, cu privire la faptul că a depus diligențele necesare obținerii vizei de lungă ședere, nu îl absolvă de obligația de respectare a condițiilor legale de ședere pe teritoriul României.
După cum și adresa Consulatului G. al României de la Montreal prevede, reclamantul avea dreptul de a intra și a rămâne pe teritoriul României o perioadă de 90 de zile pe parcursul a 180 de zile, însă, astfel cum s-a constatat la data de 11.09.2014, când s-a prezentat la aeroport pentru ieșirea din țară, a depășit cu 60 de zile perioada legală de ședere de pe teritoriul României, drept pentru care i-a fost aplicată o amendă în conformitate cu prevederile legale – respectiv art. 134 coroborat cu art. 135 din OUG nr. 194/2002 și, în conformitate cu art. 106 din același act normativ s-a dispus și măsura interzicerii de intrare pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni de zile.
În replică, apărătorul reclamantului arată că este adevărat că adresa Consulatului G. al României de la Montreal nu prevede perioada dreptului de ședere pe teritoriul României, dar nici nu era nevoie ca reclamantului să i se încaseze taxe de 200 de dolari canadieni, fiind suficient să i se comunice doar adresa. Consideră că cele două pedepse aplicate sunt prea aspre, reclamantul nu a fost de rea credință, ci a fost indus în eroare de autoritățile statului competente să emită viza de ședere.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
deliberând, constată:
În data de 22.09.2014 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, contestația formulată de reclamantul L. A. împotriva măsurii interzicerii intrării în România dispusă, pentru o perioadă de 6 luni (11.09.2014 – 10.03.2015), prin adresa nr._/11.09.2014 emisa de I. G. al Politiei de Frontiera din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București Otopeni - Punctul Poliției de Frontiera Aeroport Henri C. București.
În motivarea cererii, se arată că măsura contestată a fost dispusă în temeiul art. 105 alin. 4 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a constatat că a depășit cu 60 de zile termenul legal de ședere pe teritoriul statului roman.
Susține reclamantul că măsura este nelegală deoarece, în temeiul art. 30 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România la data de 12 martie 2014, la data de 12.03.2014 a solicitat Consulatului G. al României la Montreal, Canada, acordarea vizei de lunga ședere pe teritoriul României (12 luni), în scop de detașare la SNC Lavalin România SA societate în cadrul căreia urma să desfășoare activitatea de administrator rețea de calculatoare - cod C.O.R.-_, ce implică cunoștințe de specialitate in domeniu informatic.
Viza solicitată este identificată prin simbolul D/DT și, astfel cum reiese din chitanța pentru operațiuni în valută, ., nr._ emisa de Misiunea Diplomatica - Consulatul G. al României la Montreal, a achitat taxa consulară în cuantum de 181 CAD, cererii fiindu-i atașate documentul de trecere a frontierei de stat, valabil potrivit art. 28 OUG nr.194/2002, în care să poată fi aplicată viza; documentele care să justifice scopul și condițiile călătoriei; dovada că posedă mijloace de întreținere pe timpul șederii în România și pentru a părăsi teritoriul României; acte de studii; un istoric al experienței în domeniu; cererea formulata de SNC LAVALIN CANADA către Consulatul G. al României la Montreal de acordare a vizei; cazier judiciar, precum si polița de asigurare medicală cu acoperire internaționala cu nr. SRG_.
La data de 25-03-2014, Consulatul G. al României la Montreal i-a comunicat că urmare „art. 30, paragraful 8/49 din OUG 194/2002", „este autorizat să intre în România fără viză, urmând ca după sosirea în România să facă toate demersurile necesare pentru autorizarea detașării, în vederea angajării în România."
În baza acestei adrese, în care nu este indicat un termen în care ar fi trebuit obținută autorizația de munca sau la expirarea căruia depășea termenul legal de ședere în România, a intrat în România pe data de 11.04.2014, iar societatea la care urma să fie detașat, SNC Lavalin România SA, a început demersurile necesare obținerii atestatelor de recunoaștere a studiilor și a celorlalte documente necesare obținerii autorizației de munca.
În aceste circumstanțe, consideră că nu i se poate imputa vreo culpă în situația creată iar măsura interzicerii dreptului de a intra în România pe un termen de 6 luni, întemeiată exclusiv pe numărul de zile de ședere ilegală, este mult prea aspră, legea prevăzând că se poate aplica și nu că este o măsura obligatorie, astfel ca poate fi înlăturată de instanța de judecată în condițiile în care nu respectă principiul proporționalității.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 105 alin. 5 din OUG nr. 194/2002.
I. G. al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care a arătat că măsura contestată a fost dispusă în mod judicios și cu respectarea strictă a legii, reclamantul depășind durata maximă a șederii autorizate pe teritoriul statului român.
Arată că, din moment ce legea sancționează cetățenii străini care depășesc dreptul de ședere stabilit, neprevăzând nici o excepție și stipulând cu claritate modalitatea de calcul a termenului de 90 de zile, contestatorul nu se poate eschiva de la obligația care îi incumbă și pentru încălcarea căreia a fost sancționat contravențional, acesta trebuind să respecte dispozițiile legislației statului român, eroarea de fapt în care s-a aflat nefiind de natură a-l exonera de răspundere.
Precizează că prin adresa Consulatului României în Canada i s-a comunicat reclamantului faptul că i se va permite . a prezenta viză, în vederea desfășurării demersurilor necesare pentru autorizarea detașării în vederea angajării în România, nefiind specificată perioada dreptului de ședere pe teritoriul României, aspect ce conduce la aplicarea regulii generale, respectiv art. 5 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului European nr. 562/2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Regulamentul Parlamentului European nr.610/2013, potrivit căruia străinul beneficiază de 90 de zile de ședere în cursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând înscrisurile atașate la dosar, Curtea reține următoarele:
În data de 11.09.2014, cu ocazia verificării documentelor prezentate de reclamant la ieșirea din țară, s-a constatat că acesta a depășit cu 60 de zile perioada de ședere prevăzută de art. 5 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului European nr. 562/2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Regulamentul Parlamentului European nr.610/2013, potrivit cu care străinul beneficiază de 90 de zile de ședere în cursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României.
Concret, reclamantul a intrat în România la data de 11.04.2014 și a ieșit la data de 01.05.2014, cumulând un număr de 21 de zile, apoi a intrat în data de 04.05.2014 și a ieșit la data de 07.06.2014, cumulând un număr de 34 de zile, iar apoi a intrat în 09.06.2014 și a ieșit în data de 11.09.2014, cumulând un număr de 95 de zile.
Constatându-se încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 134 pct. 2 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în temeiul art. 135 lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, prin Procesul verbal . nr._ s-a aplicat reclamantului o amendă contravențională în sumă de 600 lei.
Totodată, împotriva sa a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile art. 106 alin. (1) lit. a pct. (i), coroborat cu alin. (2) lit. b din același act normativ.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat desființarea procesului-verbal de contravenție iar în condițiile în care situația de fapt nu a fost contestată, reclamantul solicitând anularea interdicției de a intra în România în aplicarea principiului proporționalității deoarece ar fi fost în eroare cu privire la durata șederii în condițiile în care a solicitat Consulatului României din Canada acordarea vizei de ședere de lungă durată și i s-a răspuns că poate intra în România, fără viză, urmând ca ulterior să fie efectuate demersurile necesare în vederea angajării.
Într-adevăr, răspunsul autorităților române este acela arătat de reclamant însă nu poate fi interpretat în sensul că i s-ar fi permis să stea în România, fără viză de ședere, pe întreaga perioadă solicitată: 1 martie 2014 – 1 martie 2015.
Atâta vreme cât condițiile de intrare și de ședere pe teritoriul unui stat străin sunt clar reglementate iar sintagma „fără viză” nu poate fi interpretată decât prin prisma art.1 alin.2 din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 din 15 martie 2001, modificat prin art.4 din Regulamentul (CE) nr.610/2013, potrivit cu care „Resortisanții țărilor terțe prevăzute în lista din anexa II (între care și Canada n.n.) sunt exonerați de obligația prevăzută la alineatul (1) pentru șederi a căror durată totală nu depășește 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile”, eroarea în care reclamantul susține că s-a aflat cu privire la durata dreptului de ședere pe teritoriul României nu este una scuzabilă.
Respectiva adresă nu poate fi considerată un răspuns la cererea de acordare a vizei de lungă ședere și, dincolo de faptul că formularul de cerere de viză depus la dosar de reclamant nu este datat, se constată că documentele menite să ateste îndeplinirea condițiilor pentru acordarea vizei de lungă ședere pentru angajarea în muncă poartă mențiunea de legalizare la Consulatul României din Montreal în data de 14 aprilie 2014, când reclamantul se afla deja în România, ceea ce întărește convingerea instanței că adresa din 25 martie 2014 nu a fost emisă în soluționarea cererii de acordare a vizei.
În ceea ce privește proporționalitatea măsurii, Curtea apreciază că interdicția a respectat proporționalitatea necesar a exista între interesele aflat în concurs, prin prisma interesului general, prevalent în contextul dreptului statului de a controla . străinilor, iar revenirea asupra măsurii de interzicere a intrării în România nu corespunde, la acest moment, interesului general de a se asigura îndepărtarea străinului de pe teritoriul României, câtă vreme reclamantul continuă să nu conștientizeze implicațiile conduitei sale.
Pentru considerentele redate, Curtea va respinge cererea ca nefondată.
Prezenta hotărâre este definitivă în acord cu dispozițiile art. 105 alin. 5 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul L. A., cu domiciliul ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la sediul C.A. P. G. din București, ., .. A, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției De Frontieră, cu sediul în București, ., sector 6, fiind nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. G. M. H.
Red./th.red. AMG
4 ex. – 23.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 404/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 496/2015. Curtea de... → |
|---|
