Anulare act administrativ. Sentința nr. 14/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 5871/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.14
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol fiind soluționarea cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantaU. A. TERITORIALĂ – ORAȘ AMARA în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE – DIRECȚIA CONSTATARE ȘI STABILIRE NEREGULI – SERVICIUL CONSTATARE ȘI STABILIRE NEREGULI - P., având ca obiect „anulare act administrativ – decizia nr.238/28.07.2014”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 NCPC, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secții la data de 24.09.2014, reclamantul U. A. Teritorială - Oraș Amara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului D. Regionale și Administrației Publice – Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, a formulat contestație împotriva deciziei nr.238/28.07.2014 a serviciului de soluționare contestații nereguli fonduri europene si a procesului verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr._/04.06.2014 emis de Direcția Plați si contabilitate din cadrul Ministerului D. Regionale și Administrației Publice
În motivarea cererii reclamantul a arătat următoarele:
In fapt, prin Procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr._/04.06.2014 emis de Direcția Plați si contabilitate din cadrul MDRAP, a fost stabilita dobânda de 20,01 iei, datorata ca urmare a întârzierii la plata a creanței aplicate prin Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013.
Subliniază faptul că la data de 04.07.2013, a primit nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013 prin care au fost stabilite corecții financiare în valoare de 1.242,30 lei pentru presupuse nereguli în procedura de achiziție publică privind contractul nr.3878/29.04.2010 pentru servicii de auditare a proiectului cod SMIS 2892, cu titlul „Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara", beneficiar UAT Oras Amara.
Împotriva notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013, emisa de M. D. Regionale si Administrației Publice, Direcția Generala Constatare si Stabilire Nereguli Fonduri Europene, U. A. Teritoriala - Orașul Amara a formulat, in conformitate cu prevederile OUG nr. 66/2011 in termen legal contestație, aceasta fiind respinsa prin decizia nr. 145/21.08.2013 de către Serviciul de Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului D. Regionale si Administrației Publice.
Ca urmare a respingerii contestației, U. A. Teritoriala - Orașul Amara a formulat contestație împotriva deciziei nr.145/21.08.2013 si a notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013, aceasta formând obiectul dosarului nr._ ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția A. si Fiscal.
Totodată, menționează faptul ca prin Hotărârea nr.867/14.03.2014 Curtea de Apel București a admis contestația formulata, anulând in consecință atât decizia nr.145/21.08.2013, cât si nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013, hotărâre care deși a solicitat-o, nu a fost încă comunicată.
Având in vedere că nota de constatare ce a avut la baza stabilirea dobânzii de 20,01 lei a fost anulata si s-a dispus totodată suspendarea executării Notei de constatare nr._/28.06.2013 până la rămânerea irevocabila a sentinței pronunțate, consideră netemeinică obligarea instituției reclamante la achitarea dobânzii in cuantum de 20,01 lei.
In drept: dispozițiile OUG nr.66/2011, art.50 alin.8 si 9, coroborat cu dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, art.51 din OUG 66/2011.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a arătat, în esență, că nu se opune admiterii acțiunii reclamantului.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prin Procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din dobânzi nr._/04.06.2014, emis de pârât, s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit în cuantum de 20,01 lei, reprezentând dobândă calculată conform OUG nr. 66/2011 pentru creanța bugetară stabilită prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/28.06.2013.
Prin decizia nr. 238/28.07.2014, emisă de pârât, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului verbal menționat.
Curtea constată că, prin întâmpinare, pârâtul a achiesat la pretențiile reclamantului, arătând că nu se opune solicitării reclamantei de anulare a Procesului verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din dobânzi nr._/04.06.2014.
Față de această împrejurare, văzând și dispozițiile art. 436 alin. 1 NCPC, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea și va anula procesul verbal atacat, precum și decizia prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantulU. A. TERITORIALĂ – ORAȘ AMARA, cu sediul în Amara, ..91, jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE – DIRECȚIA CONSTATARE ȘI STABILIRE NEREGULI – SERVICIUL CONSTATARE ȘI STABILIRE NEREGULI - P., cu sediul în București, ., nr.17, sector 5.
Anulează Procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare nr._/04.06.2014 și Decizia nr.238/28.07.2014 emise de pârât.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. V. E. Chirănuș
Red.DV, tehnored. EC/4 ex.
← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24... | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 899/2015. Curtea de... → |
---|