Anulare act administrativ. Sentința nr. 697/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 697/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 6976/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 697
Ședința publică de la 12 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantul R. D. în contradictoriu cu pârâta U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 12 martie 2015, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014 sub nr._, reclamantul R. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. Națională a Barourilor din România, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la motivarea soluționării contestațiilor la baremul examenului din data de 15.09.2014, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din Regulamentul de examen; anularea parțială a Deciziei nr. 148/29.09.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar; anularea întrebării nr. 38 Grila 1 din subiectele de examen pentru candidații la profesia de avocat stagiar din data de 15.09.2014 și obligarea pârâtei la acordarea punctajului integral corespunzător acesteia reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 6 din Regulamentul de examen; obligarea pârâtei la reevaluarea lucrării în urma acestei anulări, modificarea în consecință a punctajului și declararea ca admis a reclamantului; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de primire în profesie a reclamantului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a susținut în data de 15.09.2014 examenul de admitere în profesia de avocat, organizat anual de către U.N.B.R., în vederea obținerii titlului de avocat stagiar, obținând 69 de puncte din 100, față de minimul de 70 necesare, îndeplinind totodată criteriul complementar obligatoriu referitor la obținerea de minimum 10 puncte la fiecare dintre cele 5 discipline de examen. În urma acestui rezultat, a fost declarat respins.
În urma susținerii examenului și a afișării baremului, a formulat o contestație la barem, invocând unele neregularități din formularea subiectelor și a variantelor de răspuns considerate corecte, care contraveneau în mod izbitor cu dispozițiile legale prin raportare la care a fost evaluat. Soluționarea contestațiilor la barem nu s-a realizat în intervalul de timp prevăzut de către Regulamentul de examen, iar în urma modificării baremului a obținut 2 (doua) puncte prin admiterea parțială a contestației proprii și a pierdut 1 (un) punct prin admiterea altor contestații, care au avut la bază o greșeală a comisiei de elaborare a subiectelor, pentru care tot candidații au fost sancționați (U.N.B.R. neaflând decât în urma contestațiilor că infracțiunea de favorizare a infractorului, pe care a menționat-o de două ori în cadrul subiectelor de examen (G1 - nr. 75 și nr. 78) nu mai este prevăzută de Noul Cod Penal). Cum acest lucru nu era de ajuns, motivarea soluționării acestor contestații, care trebuia realizată în termen de 3 zile de la afișare, conform art. 21 alin. 3 din același Regulament, nu a fost făcută nici până în ziua de astăzi.
Prin compararea baremului cu răspunsurile bifate de reclamant în rezolvarea spețelor, în urma soluționării contestațiilor la barem, acesta își calculasem un număr total de 70 de puncte. După afișarea rezultatelor finale ale examenului, reclamantul a depus o contestație la punctaj, solicitând reevaluarea lucrării. Comisia Națională de Examen a respins toate cele 336 de contestații la punctaj formulate de candidații înscriși la examenul pentru dobândirea titlului de avocat stagiar și, respectiv, toate cele 21 de contestații la punctaj formulate de candidații înscriși la examenul pentru dobândirea titlului de avocat definitiv.
În aceste condiții, ale încălcării repetate a Regulamentului de examen de către organele de conducere a profesiei, precum și pentru neregularitățile de fapt și de drept reținute atât cu ocazia formulării subiectelor, cât și a rezolvării contestațiilor, reclamantul a considerat că evaluarea sa la examenul din data de 15.09.2014 nu reflectă adevărul.
Reclamantul a apreciat că respingerea sa la examenul de admitere în profesie constituie o nedreptate, un abuz și o încălcare a propriilor drepturi întrucât, în cadrul subiectelor de examen pentru avocații stagiari din data de 15.09.2014, la întrebarea nr. 38 din cadrul Grilei 1 niciuna dintre variantele de răspuns nu este cuprinsă - nici măcar parțial - în tematica de examen.
Astfel cum rezultă și din Regulamentul-cadru cu privire la organizarea examenului, tematica pentru avocații stagiari în cadrul materiei „D. Civil - Succesiuni" cuprinde „1. Moștenirea Legală." și „2. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă și reducțiunea liberalităților excesive". Aceste teme se încadrează, din perspectiva Noului Cod Civil, în „Cartea a IV-a, Titlul II", respectiv „Cartea a IV-a, Titlul III, Capitolul IV".
Variantele de răspuns ale acestei întrebări nu se încadrează - nici măcar parțial - în vreuna dintre aceste secțiuni ale Codului Civil, ci într-o cu totul alta, și anume „Cartea a IV-a, Titlul IV, Capitolul I, Secțiunea a 2-a - Acceptarea moștenirii. Prin comparație, analizând tematica avocaților definitivi la aceeași materie de examen, se poate observa o clasificare explicită, elaborată și exactă a cuprinsului acesteia, cu indicarea temelor aferente fiecărui punct. De abia și doar în această tematică găsim prevăzută „Acceptarea moștenirii", ca parte a tematicii pentru examen.
În aceste condiții, deși comisia de elaborare a subiectelor a avut la dispoziție nenumărate posibilități de formulare a întrebărilor din tematica disponibilă pentru avocații stagiari, a ales formularea unei întrebări din tematica avocaților definitivi. Pentru candidați, nu studiul unor secțiuni în plus din Codul Civil ar fi reprezentat o problemă, ci necunoașterea faptului că vor fi examinați prin raportare la dispoziții legale pe care nu le-au avut de pregătit.
Așadar, se poate considera în mod rezonabil că între cele două categorii de candidați s-a creat un dezechilibru injust, prin inducerea în eroare a aspiranților la profesia de avocat stagiar. Menționarea în mod expres a unei teme de studiu pentru avocații definitivi, în condițiile în care nu este menționată și pentru avocații stagiari, sugerează în mod rezonabil pentru cei care se pregătesc cu bună credință pentru a deveni avocați stagiari, că respectiva temă nu se încadrează în tematica de examen proprie.
De asemenea, reclamantul și-a motivat pretențiile prin lipsa de transparență afișată de către organizatorii acestui examen, precum și repetatei încălcări a Regulamentului de examen de către chiar cei care l-au întocmit (Decizia nr. 128/08.07.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R.), respectiv nerespectarea termenului de 48 de ore de la expirarea termenului de contestare pentru soluționarea contestațiilor la barem, prevăzut la art. 21 alin. 3, în condițiile în care termenul limită de contestare a fost 16.09.2014, ora 15:00, iar rezultatele soluționării au fost afișate după aproximativ 67 de ore, în data de 19.09.2014.
De asemenea, reclamantul a invocat neafișarea motivării soluțiilor contestațiilor la barem în 3 zile de la termenul prevăzut pentru soluționarea acestora, în conformitate cu art. 21 alin. 3.
Reclamantul a apreciat că, în raport de aceste motive, Decizia nr. 148/29.09.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. privind validarea examenului de admitere în profesia de avocat este nelegală, în sensul în care examenul s-a desfășurat cu încălcarea gravă a Regulamentului și a drepturilor candidaților.
În lipsa unei motivări, candidații nu vor simți decât neîncredere în cunoștințele proprii și derută cu privire la rezolvarea subiectelor în cadrul examenelor viitoare, neștiind ce să urmeze - litera legii ori părerea nemotivată a U.N.B.R. în aceeași idee, modul de abordare al organizatorilor sugerează inexistența unui stat de drept, membru al Uniunii Europene, lipsa respectului pentru viitorii colegi de breaslă, al modelului pe care organele de conducere a profesiei ar trebui să-l inspire pentru aceștia, ci existența unei dictaturi opace și a unei birocrații inflexibile, pentru care restricționarea accesului în cadrul unei profesii liberale și încălcarea drepturilor candidaților au devenit o simplă formalitate.
În drept, a fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Deciziei nr. 128/08.07.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R conținând Regulamentul-cadru pentru organizarea examenului de admitere în profesia de avocat.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.
Pârâta U. Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat, cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea UNBR la motivarea soluționării contestațiilor la baremul examenului din data de 15.09.2014, că este neîntemeiat având în vedere faptul că la data de 19.09.2014 a fost publicat procesul-verbal privind soluționarea contestațiilor la barem formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 15 septembrie 2014 al Comisiei Naționale de Examen. Acest proces-verbal reprezintă rezultatul analizei contestațiilor formulate de către Comisia Națională de Examen, fiind admise contestațiile în ce privește o parte din întrebări, iar celelalte contestații fiind respinse.
Analizând dispozițiile art. 21 alin. 3 din Regulamentul-Cadru, rezultă că nu este definită modalitatea în care trebuie să fie motivată soluționarea contestațiilor, astfel încât s-a considerat că modalitatea în care a procedat la soluționarea contestațiilor Comisia Națională de Examen este cea corectă și au fost respectate dispozițiile legale.
În ce privește termenul de afișare a rezultatelor la contestații, s-a arătat că acestea au fost afișate pe data de 19.09.2014, iar depășirea termenului prevăzut în Regulamentul-Cadru cu mai puțin de 24 de ore nu poate atrage anularea Deciziei menționate deoarece reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări, așa cum expres prevede Legea nr. 554/2004, simpla publicare a rezultatelor privind soluționarea contestațiilor cu o întârziere de mai puțin de 24 de ore neputând fi vătămătoare per se. Mai mult, termenul în care au fost soluționate contestațiile este unul rezonabil în raport de numărul mare al acestora.
Cu privire la anularea întrebării nr. 38 Grila 1 din subiectele de examen pentru candidații la profesia de avocat stagiar din data de 15.09.2014 și obligarea UNBR la acordarea punctajului integral, conform art. 21 alin. 6, instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța.
Instanța de contencios administrativ nu poate să dispună anularea unor întrebări și nici acordarea unui anumit punctaj, așa cum în mod greșit solicită reclamantul, anularea întrebărilor și acordarea punctajului corespunzător, în cazul contestațiilor la baremele de evaluare stabilite de membrii Comisiilor de elaborare a subiectelor, intră în atribuțiile exclusive ale Comisiei de soluționare a contestațiilor potrivit art. 21 din Regulamentul-Cadru.
Simplele afirmații ale reclamantului, potrivit cărora variantele de răspuns ale întrebării nr. 38 Grila 1 nu se încadrează în tematica de examen nu reprezintă o dovadă a faptului că reclamantul a suferit o vătămare prin emiterea Deciziei nr. 148/29.09.2014, mai mult decât atât, chiar din enunțul întrebării "în materia moștenirii legale...", reiese că această întrebare se încadrează în Tematica pentru examenul de primire în profesia de avocat-avocați stagiari, Anexa nr. 3 la Regulamentul-Cadru de examen.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că examenul de admitere în profesia de avocat-sesiunea 2014 s-a desfășurat cu respectarea Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat, a Statutului profesiei de avocat și a Regulamentului-Cadru de examen, simpla afișare a rezultatelor contestațiilor la baremele de evaluare cu o întârziere de mai puțin de 24 de ore nu poate atrage anularea Deciziei nr. 148/29.09.2014, și având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări ca urmare a acestui fapt, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ., Legii nr. 51/1995, Statutului profesiei de avocat și Regulamentului-Cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat stagiar.
Reclamantul R. D. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și argumentelor invocate de către pârâta prin întâmpinare și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâtei îi revenea obligația de a publica motivarea soluțiilor date contestațiilor.
Referitor la depășirea termenului de afișare al rezultatelor soluționării contestațiilor la barem, pârâta afirmă ca simpla depășire a termenului cu mai puțin de 24 de ore nu poate fi vătămătoare per se, însă trebuie să se ia în considerare faptul că această depășire reprezintă încă o încălcare a propriului Regulament. În fapt, parata recunoaște faptul ca nu are nicio problema în a-și incalca propriile regulamente, atât timp cat aceste incalcari sunt - conform propriilor aprecieri - „nevatamatoare".
Cu privire la apărarea și argumentele invocate de către pârâtă la capătul de cerere referitor la anularea întrebării nr. 38 Grila 1 din subiectele de examen pentru candidații la profesia de avocat stagiar din data de 15.09.2014 și obligarea U.N.B.R. la acordarea punctajului integral, conform art. 21 alin. 6, reclamantul a arătat că în condițiile în care contestațiile adresate entității competente au fost respinse, nu i-a rămas îndemână decât formularea prezentei cereri adresată unei instanțe de contencios administrativ. În afară de acestea, indiferent care ar fi atribuțiile - chiar și exclusive - ale Comisiei de soluționare a contestațiilor, o astfel de comisie nu mai există la momentul actual, întrucât aceste entități au cu caracter temporar, fiind înființate și funcționând numai pe perioada desfășurării unui examen de admitere în profesie, examen care a luat sfârșit odată cu emiterea deciziei nr. 148/29.09.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile Deciziei nr. 128/08.07.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R, conținând Regulamentul-cadru pentru organizarea examenului de admitere în profesia de avocat.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În fapt, instanța reține că reclamantul s-a înscris pentru a susține examenul de admitere în profesia de avocat organizat la data de 15 septembrie 2014, iar în urma susținerii acestui examen a obținut 69 de puncte din 100. Prin urmare, Comisia de examen l-a declarat pe reclamant respins (f. 39).
Prin decizia nr. 148/29.09.2014 emisă de U. Națională a Barourilor din România – Comisia Permanentă a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice și a rezultatelor acestora (f. 9-10)
Împotriva acestui rezultat a fost formulată contestație de către reclamant, care a fost respinsă de către comisia de examinare (f. 48-52). De asemenea, reclamantul a formulat contestație la barem (f. 40-47).
Instanța reține că poate face obiectul controlului instanței de contencios administrativ doar legalitatea examenului de admitere în profesia de avocat susținut de reclamant la data de 15 septembrie 2014, respectiv verificarea organizării acestui examen în conformitate cu Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și perfecționarea Avocaților INPPA (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice aprobat prin decizia nr. 128/08.07.2014 a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Comisia Permanentă (f. 11-38).
Curtea reține că reclamantul a criticat legalitatea întrebării nr. 38 din Grila nr. 1, susținând că niciunul dintre răspunsurile la aceasta nu se încadra în tematica examenului.
Cu privire la această critică, se observă faptul că în Anexa nr. 3 la Regulamentul – cadru, cuprinzând tematica pentru examenul de primire în profesia de avocat – avocați stagiari, la capitolul II D. Civil, este prevăzută la pct. F.1 Succesiuni – Moștenirea Legală (f. 26). Pe de altă parte, Curtea constată că întrebarea nr. 38 din Grila nr. 1 „Primire în profesie ca avocat stagiar – 15 septembrie 2014” se referă la moștenirea legală, enunțul fiind următorul – „În materia moștenirii legale:
A. creditorii succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda lor nu pot cere instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește, fiind vorba despre o apreciere personală din partea succesibilului
B. succesibilul care, cu rea-credință, a sustras sau a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral, este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea
C. pentru îndestularea creanței lor, creditorii succesibilului nu pot accepta moștenirea pe cale oblică
D. Nu cunosc” (f. 57).
Potrivit art. 14 alin. 3 lit. a) din Regulamentul-cadru „Comisiile de elaborare a subiectelor au în principal următoarele atribuții: a (…) subiectele să fie în concordanță cu tematica și bibliografia aprobate și publicate de Consiliul U.N.B.R. (…)”.
În condițiile în care întrebarea nr. 38 din Grila nr. 1 se referă la moștenirea legală, iar această materie este menționată la pct. F.1 din tematica aprobată pentru examenul de primire în profesia de avocat – avocați stagiari, Curtea constată că această întrebare a fost elaborată în conformitate cu Regulamentul-cadru. Este adevărat că în Codul civil moștenirea legală este tratată în Titlul II al Capitolului IV Despre moștenire și liberalități, distinct de transmisiune și partajul moștenirii ce sunt codificate în Titlul IV al aceluiași capitol, însă nu trebuie pierdut din vedere că modalitatea de structurare a Codului civil nu vine să delimiteze în mod rigid modalitatea de abordare a vastei problematici a moștenirii și cu atât mai puțin să reprezinte un criteriu în raport de care să se stabilească sfera de cuprindere a moștenirii legale avute în vedere de pârâtă la momentul stabilirii tematicii pentru examenul de primire în profesia de avocat – avocați stagiari.
În cadrul demersului de stabilire a sferei de cuprindere a problemelor de drept ce se circumscriu moștenirii legale indicată în cuprinsul tematicii menționate, Curte pornește de la rațiunea menționării, pe de o parte, a moștenirii legale, iar pe de altă parte a rezervei succesorale, cotității disponibile și reducțiunii liberalităților excesive. Astfel, prin raportare la prevederea în mod distinct a acestor două materii, Curtea apreciază că intenția clară a pârâtei a fost aceea că în tematică este cuprinsă totalitatea aspectelor de drept reglementate de Codul civil cu privire la moștenirea legală, în vreme ce în legătură cu moștenirea testamentară s-a dorit a fi incluse doar instituțiile rezervei succesorale, cotității disponibile și reducțiunii liberalităților excesive.
În plus, dovedirea cunoașterii instituției moștenirii legale nu se poate reduce doar la aspectele abordate de Codul civil în cadrul Titlului II al Capitolului IV, respectiv dispoziții generale, reprezentarea succesorală și instituția moștenitorilor legali, fără a fi cunoscută modalitatea de transmisiune a moștenirii și efectele pe care aceasta le are asupra patrimoniilor în discuție.
În ceea ce privește criticile formulate de reclamant cu privire la modalitatea concretă în care a fost examinat de către Comisie, instanța constată că singura autoritate competentă să efectueze examinarea candidaților, inclusiv a reclamantului, este Comisia de examen, instanța de judecată neputându-se substitui acesteia.
În condițiile în care instanța nu poate efectua un control al temeiniciei notei acordate reclamantului, aceasta nu are nici competența de a proceda la reexaminarea reclamantului, pentru argumente identice celor expuse anterior.
Având în vedere împrejurarea că instanța a ajuns la concluzia netemeiniciei capătului de cerere având ca obiect anularea întrebării nr. 38 din Grila nr. 1, ținând cont de caracterul de dependență ce există între acest capăt de cerere și capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea punctajului integral corespunzător acesteia reclamantului, obligarea pârâtei la reevaluarea lucrării în urma acestei anulări, modificarea în consecință a punctajului și declararea ca admis a reclamantului, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de primire în profesie a reclamantului și anularea parțială a Deciziei nr. 148/29.09.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate și aceste capetele de cerere, reținând în acest sens că lipsește fundamentul acestor pretenții, respectiv nelegalitatea întrebării nr. 38 din Grila nr. 1.
În ceea ce privește susținerea reclamantului conform căreia decizia nr. 148/290.9.2014 este nelegală datorită nerespectării termenului de 48 de ore de la expirarea termenului de contestare pentru soluționarea contestațiilor la barem, Curtea apreciază că este neîntemeiată întrucât eventuala nerespectare a termenului de soluționare a contestațiilor nu este de natură a atrage nulitatea în condițiile în care nu se dovedește existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, reclamantul nu a invocat și nici dovedit existența unei astfel de vătămări.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca fiind întemeiat capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la motivarea soluționării contestațiilor la baremul examenului din data de 15.09.2014.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 21 alin. 3 din Regulamentul-cadru „Contestațiile se soluționează de Comisia de soluționare a contestațiilor, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de contestare. Baremul definitiv stabilit în urma soluționării contestațiilor se publică de îndată pe pagina web a INPPA și la sediul acesteia, precum și la localurile unde se desfășoară examenul. Soluțiile se motivează în termen de 3 zile, calculate începând de la termenul prevăzut pentru finalizarea soluționării contestațiilor.”
În cauza de față, Curtea observă că apărătorul pârâtei a precizat în cadrul ședinței publice că ar exista o motivare a soluțiilor date contestațiilor la baremul examenului de admitere în profesie susținut la data de 15.09.2014, însă nu a depus la dosar nicio dovadă în acest sens, deși potrivit art. 205 alin. 2 lit. d) C.pr.civ. avea obligația de a depune dovezi cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere odată cu întâmpinarea, sub sancțiunea decăderii. De asemenea, pârâta nu a depus dovezi cu privire la motivarea soluțiilor pronunțate cu privire la contestațiile la barem nici în cadrul ședinței publice, în condițiile art. 254 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ.
Nu în ultimul rând, având în vedere rațiunea pentru care a fost instituită obligația motivării, respectiv excluderea posibilității de arbitrariu în modalitatea de soluționare a contestațiilor la barem, precum și oferirea posibilității persoanelor interesate de a cunoaște argumentele care au stat la baza soluționării acestora, în cercul persoanelor interesate aflându-se în primul rând candidații care au participat la examen, fără ca sfera interesului să se reducă la aceștia, Curtea constată că pârâta avea obligația de a publica și această motivație în conformitate cu art. 21 alin. 3 din Regulamentul-cadru.
Interpretarea avansată de pârâtă, conform căreia avea obligația de a publica doar modalitatea de soluționare a contestațiilor, fără a publica și motivele ce au stat la baza soluției adoptate, ar lipsi de conținut art. 21 alin. 3 din Regulament întrucât ar face inutilă obligația motivării în condițiile în care, pe de o parte, membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor cunosc încă de la momentul soluționării contestațiilor motivele ce au stat la baza adoptării soluțiilor, iar pe de altă parte ar poziționa persoanele interesate în imposibilitatea cunoașterii acestei motivări.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite în parte cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta să motiveze soluțiile date cu privire la contestațiile la baremul din data de 15.09.2014 și va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată
În ceea ce privește cererea ambelor părți de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că potrivit art. 453 alin. 2 C.pr.civ. „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura înc are fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecării vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
Având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză, cererea de chemare în judecată urmând a fi admisă în parte, precum și faptul că ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată în vederea soluționării prezentei cauzei, reclamantul achitând taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, iar pârâtul achitând onorariu de avocat în cuantum de 800 lei, Curtea va dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea promovată de reclamantul R. D. cu domiciliul în București, .. 125-133, ., ., în contradictoriu cu pârâta U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA cu sediul în București, Splaiul Independenței, Palatul de Justiție nr. 5, sector 5.
Obligă pârâta să motiveze soluțiile date cu privire la contestațiile la baremul din data de 15.09.2014.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ. dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. E. S.
Red./thred. MD
4 ex./ 05.05.2015
← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3931/2015.... | Despăgubire. Sentința nr. 1741/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|