Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3931/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3931/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 26349/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3931
Ședința publică din data de 03.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta-reclamantă R. (B.) S. și recurenta-pârâtă U. S. HARET împotriva sentinței civile nr. 1127/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat Curții faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 1, pct. 2, teza finală N.C.p.c., după care,
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1127/17.02.2015, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R. S. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta invocând în motivarea cererii de recurs nulitatea prevăzută de art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă, anume netemeinicia hotararii prin contradictia ei cu faptele stabilite de instanța, in sensul ca potrivit cererii de chemare in judecata si a probatoriului administrat, recurenta apreciază că este îndreptățită la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, dat fiind faptul ca a absolvit cursurile organizate de facultatea Universitatii S. Haret, a sustinut si promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de intimata U. S. Haret.
Specializarea urmată de recurenta reclamantă la forma de învățământ a fost confirmată de M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, data la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
O.U.G. 75/2005 obligă pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă.
Intimatul M.E.N. trebuia să avertizeze pe furnizorii de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației Naționale să elibereze și să promoveze după caz, hotărâre de Guvern sau lege, prin care să înceteze definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
Nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea 443/2002, nici după emiterea H.G. 676/2007 și H.G. 635/2008, și nici după . O.U.G. 75/2005 privind asigurarea calității educației, M. Educației Naționale nu sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul intimatei pârâte.
Este relevantă și împrejurarea că reclamantei i-a fost eliberată adeverința ce atestă faptul că a obținut titlul de licențiat, adeverință ce a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de o instanță de judecată sau de o autoritate administrativă.
Pe de altă parte, este de reținut faptul că și în ipoteza în care specializarea reclamantei nu ar fi fost recunoscută, acesta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C.p.c., a arătat că adeverința de studiu eliberată de U. S. Haret este un act premergător diplomei finale, ce atestă licențierea reclamanteui și obținerea Titlului de licențiat în D..
Atât M. Educației Naționale, cât și U. S. Haret trebuia să respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la C.E.D.O., precum și dreptul la educație potrivit Constituției României.
Prin urmare, câtă vreme intimata-pârâtă U.S.H. însăși recunoaște că recurenta reclamantă a urmat cursurile pe care ea le-a organizat la forma de învățământ legal stabilită și a emis reclamantei actul ce recunoaște acest fapt și calitatea de licențiat în psihologie– act ce premerge diplomei finale de studii, respectiv câtă vreme pârâtul M.E.N. nu a invocat nelegalități în organizarea de către intimata pârâtă a studiilor recurentei, având în vedere legale sus invocate, solicită instanței să constate că cererea este întemeiată sub aspectul obligării intimatelor-pârâte la emiterea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă pentru recurentă. În concluzie, U.S.H. nu și-a îndeplinit obligația de a transmite o adresă completă către M.E.N. în vederea eliberării diplomelor de licență.
Instanța de judecată a considerat în mod greșit faptul că M.E.C.T.S., (în continuare M.E.N.) nu are în sfera de competențe recunoașterea diplomelor de licență, având în vedere că în cadrul acestei instituții este constituită Direcția Generală de Învățământ Superior care are în sfera de competență formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior (acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu), în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare.
Pârâta U.S.H. a formulat întâmpinare și recurs provocat prin care a solicitat ca în cazul admiterii recursului reclamantei să fie admisă cererea de chemare în garanție a M.E.N.
În motivarea recursului provocat a arătat că nu poate fi admis recursul reclamantei și acțiunea, fără a fi admisă și cererea de chemare în garanție, întrucât între cele două cauze există o evidentă interdependență ce își are originea în procedura de eliberare a diplomei reglementată prin norme imperative.
Singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi.
Dispozițiile art. 29 din O.G. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă.
Au fost invocate dispozițiile art. 4, 5 din H.G. 535/1999, art. 5 din H.G. 916/2005, art. 6 din H.G. 676/2007, art. 1 din H.G. 1175/2006, art. 8 din Ordinul 3404/2006, art. 2 din H.G. 366/2007 susținându-se că factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M.E.N. nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a U.S.H., prev. de art. 8 din Legea 443/2002, nici după emiterea H.G. 676/2007 și a H.G. 635/2008 și nici după ..U.G. 75/2005.
Ceea ce avea de analizat instanța de fond era verificarea funcționalității U.S.H., faptul că împotriva sa nu s-a dispus o măsură sancționară sau chiar desființarea, astfel că numai în cazul parcurgerii unor cursuri ale unei instituții care nu este instituție de cultură și furnizor de educație reglementată și înființată prin lege ar fi o realitate care ar fi condus de drept la soluția dată de instanța de fond.
Cererea de chemare în garanție a fost motivată pe imposibilitatea efectivă de a emite recurentei diploma de licență atâta vreme cât M.E.C.T.S. nu va aproba tipărirea formularelor pe anul 2009.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C.p.c.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, față de următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a urmat cursurile Facultății de Sociologie - Psihologie din București a Universității S. Haret, specializarea psihologie, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea februarie 2010 obținând titlul de licențiat în psihologie.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cele urmate de reclamanți.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către MEN a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Curtea reține că nu este învestită cu analizarea legalității actelor care atestă calitatea reclamantei de licențiat, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamant.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, respectiv refuzul MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, au un caracter nejustificat prin prisma faptului că actul emis de universitate, conform căruia reclamanta este licențiată, este în vigoare, se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat susținerile referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru forma de învățământ urmată de reclamantă.
Examinarea prevederilor actelor normative la care M.E.N. face trimitere se impunea a fi făcută de instanță, în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formei de învățământ sus menționate, or, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că forma de învățământ la specializarea urmată de reclamantă trebuia acreditată/autorizată provizoriu și că studiile reclamantei s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele: 34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci, că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al recursurilor, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Față de aceste considerente, se constată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.p.c.
În consecință, în temeiul art. 498 alin. 1 C.p.c., Curtea va admite recursul și recursul provocat, va casa în parte sentința și rejudecând va admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Va obliga pârâta U.S.H. la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, va obliga chematul în garanție M.E.N. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
Va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de U.S.H. în fond și în recurs, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.p.c. în sensul reducerii onorariului avocațial apreciat ca fiind mare în raport cu complexitatea redusă a cauzei și activitatea desfășurată de avocat.
În consecință, va obliga chematul în garanție la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată în cuantum de 104,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Va obliga recurenta-pârâtă USH și chematul în garanție M.E.N. la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 968 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial. Va obligă intimatul-chemat în garanție MEN la plata către recurenta USH a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă R. (B.) S., cu dom. ales la C.A. C. M. în București, sector 5, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .. 2, . recursul provocat formulat de recurenta-pârâtă U. S. HARET, cu sediul în București, sector 3, .. 13, împotriva sentinței civile nr. 1127/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, General Berthelot, nr. 28-30.
Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând, dispune:
Admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamantă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Obligă chematul în garanție la plata către pârâta U. S. Haret a cheltuielilor de judecată în cuantum de 104,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Menține în rest sentința.
Obligă recurenta U. S. Haret și intimatul - chemat în garanție M. Educației Naționale, în solidar, la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 968 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Obligă intimatul-chemat în garanție la plata către recurenta U. S. Haret a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. C. M. C. G. A. F.
GREFIER
E. S. M.
Red. C.C.M../Tehnored. R.O./5 ex./9.09.2015
Jud. fond C. I. / T. B. – Secția a II-a C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 927/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 697/2015. Curtea de... → |
|---|
