Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 748/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 748/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 30810/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 748
Ședința publică din data de 9 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind recursurile formulate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., împotriva sentinței nr. 2334/27.03.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă MT-E. G., în cauza având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata-reclamantă, reprezentată de avocat D. M., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 32 din dosar, lipsă fiind recurentele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că, ulterior emiterii citativului în cauză, a formulat recurs și pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că aceasta are calitatea de recurentă-pârâtă.
Curtea comunică intimatei-reclamante un exemplar al recursului formulat de către recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., și invocă excepția tardivității formulării acestui recurs, în raport de data comunicării sentinței recurate (11.09.2014) și data înregistrării cererii de recurs la Tribunalul București (01.10.2014).
Apărătorul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
Curtea pune în discuție recursul formulat de recurenta-pârătă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.
Apărătorul intimatei-pârâte solicită respingerea acestui recurs ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză. Solicită obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7208,96 lei, sens în care depune la dosar documentele justificative ale onorariului de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2334/27.03.2014, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta MT-E. G. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE B., și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a anulat în parte decizia nr. 110/17.04.2013 emisă de ANAF-Direcția G. a Finanțelor Publice B., în ce privește soluția de respingere a contestației reclamantei referitoare la rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 401.102,40 lei, precum și decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/08.10.2012 emisă de ANAF-Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin care a fost respinsă la rambursare suma menționată, și a obligat pârâta ANAF-Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 401.102,40 lei, solicitată prin cererea înregistrată cu nr._/31.08.2012, cod de referință DE_4774, pct. 33, 34, 37 din cerere.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.09.2014, a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin care a solicitat casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă. Astfel, a susținut că cererea reclamantei de rambursare a TVA-ului în sumă de 401.102,40 lei a fost respinsă corect în temeiul art. 146 alin. 1 lit. a) coroborat cu art. 155 alin. 5 din Codul Fiscal, precum și al pct. 72 alin. 1 și pct. 49 alin. 1 și alin. 15 din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. A precizat că, în cazul pozițiilor nr. 33, 34 și 37 din lista operațiunilor pentru care s-a solicitat rambursarea TVA, reclamanta a prezentat o confirmare de la bancă, prin care se presupune că au fost achitate facturile în cauză, însă în respectiva confirmare nu se poate identifica dacă plățile sunt aferente facturilor care au fost solicitate la rambursare.
În drept, recurenta a invocat art. 483 și urm. din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Împotriva aceleiași sentințe, la data de 01.10.2014, a formulat recurs și pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., prin care a solicitat casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada în fața organului fiscal a achitării facturilor ce cuprind TVA-ul solicitat la rambursare, cerință ce este prevăzută de art. 1472 alin. l lit. a din Codul Fiscal și de pct. 49 alin. 1 și 15 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 24.10.2014, intimata-reclamantă MT-E. G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că motivul respingerii cerererii de rambursare rezultă dintr-o transpunere incorectă în legislația națională a normelor europene, dovadă fiind faptul că legiuitorul român a modificat în mod corespunzător prevederile art. 1472 alin. 1 lit. a din Codul Fiscal, eliminând condiția achitării facturilor pentru rambursarea TVA. Intimata a mai arătat că a făcut dovada achitării facturilor prin documentele justificative emise de banca Zevener Volksbank, și anume: protocolul de cheltuieli din arhiva privind plăți externe, prin care s-a confirmat efectuarea plății facturii nr. 27-11, beneficiarul fiind societatea Wolf; protocolul de cheltuieli din arhiva privind plăți externe, prin care s-a confirmat efectuarea plății facturii nr. 29-11, beneficiarul fiind societatea Wolf; protocolul de cheltuieli din arhiva privind plăți externe, prin care s-a confirmat efectuarea plății facturii nr. 30-11, beneficiarul fiind societatea Wolf; confirmearea de plata emis in data de 16.05.2013 pentru facturile 25-11, 27-11, 29-11, 30-11, beneficiarul fiind societatea Wolf.
În drept, intimata a invocat art. 483 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., Curtea constată că este tardiv, în condițiile în care sentința recurată i-a fost comunicată la data de 11.09.2014 (fila 285 din dosarul de fond), iar pârâta a depus cererea de recurs la Tribunalul București-Secția a II-a în data de 01.10.2014, cu depășirea termenului legal imperativ de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, ultima zi de depunere a recursului în termen fiind luni, 29.09.2014.
Examinând recursul declarata de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, Curtea constată că este nefondat, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea recurată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, Curtea constată că în mod corect instanța de fond, analizând înscrisurile justificative depuse de intimata-reclamantă, a constatat că soluția organului fiscal de respingere a cererii de rambursare a TVA-ului este nelegală, întrucât: 1) achitarea TVA solicitată la pct. 33 din cererea de rambursare, aferentă facturii nr. 27-11/03.11.2011, în valoare de 93.000 euro, este dovedită de protocolul de cheltuieli din arhivă emis de Zevner Volksbank și de confirmarea de plată emisă de aceeași bancă la data de 16.05.2013, în care se regăsesc numărul facturii, emitentul acesteia și suma facturată; 2) achitarea TVA solicitată la pct. 34 din cerere, aferentă facturii 29-11/09.12.2011, este dovedită de protocolul de cheltuieli din arhivă emis de bancă și de aceeași confirmare de plată; 3) achitarea TVA solicitată la pct. 37 din cererea de rambursare, corespunzător facturii nr. 30-11/12.12.2011, reiese din protocolul de cheltuieli din arhivă și din aceeași confirmare de plată; 4) reclamanta a depus la dosar și o confirmare de plată emisă de S.C. Wolf System S.R.L., furnizorul emitent al facturilor confirmând că a încasat sumele facturate de la reclamantă. De altfel, Curtea constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a admis implicit că intimata-reclamanta a reușit să facă dovada plății facturilor, arătând însă că nu a avut la dispoziție, la data soluționării contestației administrative, confirmarea emisă de bancă la data de 16.05.2013.
Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a observat că motivul pentru care recurenta-pârâtă a respins cererea de rambursare a TVA-ului, respectiv acela că nu s-a făcut dovada plății facturilor, era prevăzut de dispozițiile art. 1472 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal și ale pct. 49 alin. 1 și 15 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vigoare la data soluționării cererii de rambursare și a contestației administrative, texte care făceau referire la „rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri și achiziții”, respectiv la „achiziții de bunuri sau servicii care au fost facturate în perioada de rambursare, achitate până la data solicitării rambursării”. Însă, aceste dispoziții au reprezentat o transpunere incorectă a art. 170-171 din Directiva 112/2006/CEE („Directiva TVA”) și a Directivei 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, nicăieri în textul acestor directive nefiind prevăzută condiția achitării facturii, pentru a beneficia de rambursare. Tocmai de aceea, legiuitorul român, prin OUG nr. 102/2013, a modificat dispozițiile art. 1472 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal, în sensul eliminării condiției achitării facturii ce cuprinde TVA solicitat la rambursare. Urmare a modificării Codului fiscal, au fost adaptate și dispozițiile pct. 49 alin. 1 și 15 din Normele metodologice prin HG nr. 77/2014.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat este neîntemeiat și că soluția recurată este legală, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de D.G.R.F.P.B. ca nefondat.
Pe de altă parte, având în vedere că recurentele-pârâte au pierdut recursul și că intimata-reclamantă a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Însă, față de împrejurarea că pricina a fost soluționată de instanța de recurs la primul termen de judecată, că cererea de recurs formulată de D.G.R.F.P. G. a fost respinsă ca tardiv formulată, în baza excepției invocate din oficiu, iar nu de către intimată, că nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, Curtea apreciază că totalul onorariului de avocat (7208,96 lei) este disproporționat în raport de complexitatea cauzei și munca desfășurată de avocat pentru combaterea celor două recursuri.
În consecință, în temeiul art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului și va obliga recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante suma de 4000 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., împotriva sentinței nr. 2334/27.03.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă MT-E. G., ca tardiv.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 2334/27.03.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă MT-E. G., ca nefondat.
Obligă recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante suma de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat), cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2015.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. I. F. C. P.
Grefier
M. G.
Red/thred. DDM/ 5 ex./ 26.02.2015.
Judecător fond: D. Donțete, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 574/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
