Despăgubire. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 3853/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.769
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorii reclamanți B. V. și S. O. D. împotriva deciziei civile nr.4639/31.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimații pârâți A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR, DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR având ca obiect „despăgubiri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că a fost atașat dosarul de recurs cu nr._ * al Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform disp.art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
1. Decizia atacată în cauză cu contestație în anulare
1.1. Prin decizia civilă nr. 4639/31.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ *, în majoritate:
- a fost respinsă excepția prematurității;
- s-a respins excepția inadmisibilității;
- a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent C. Națională pentru Compensarea Imobilelor) împotriva sentinței civile nr. 5563/5.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar;
- s-a respins recursul formulat de recurenții B. V. și S. O. D., ca nefondat;
- a fost modificată sentința recurată, în sensul că s-a respins acțiunea, în tot, ca neîntemeiată.
1.2. În considerentele acestei decizii civile, s-au reținut, în esență, următoarele:
1.2.1. Prin sentința civilă nr. 5563/05.10.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._ :
- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții B. V. și S. O. D., în contradictoriu cu pârâteleA. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar;
- a fost obligată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă dosarului cu nr._/FFCC/2009, sub sancțiunea penalităților de întârziere de 100 lei/zi de întârziere, de la expirarea termenului de executare prevăzut de OUG nr. 4/2012, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 117/2012 și până la îndeplinirea obligației;
- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu privire la capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubiri și s-a respins acest capăt de cerere față de pârâtă;
- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și s-a respins acțiunea față de aceasta;
- a fost admisă excepția prematurității celorlalte capete de cerere subsidiare, fiind respinse ca premature;
- s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor cuvenite în baza Hotărârii 108/2001 a Prefectului Bistrița Năsăud-C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra terenurilor;
- a fost obligată pârâta CCSD să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
1.2.2. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanții B. V. și S. O. D., cât și pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin cererea de recurs formulată de recurenta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., modificarea în tot a sentinței, ca fiind netemeinică si nelegală.
Prin recursul formulat de recurenții reclamanți B. V. și S. O. D., în temeiul art.3041, raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ., s-a solicitat modificarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii pe fond, susținându-se că sentința este nelegală sub aspectul greșitei aplicări a Legii nr.554/2005, în sensul admiterii doar în parte a cererii.
1.2.3. În motivarea propriu-zisă a deciziei pronunțate, Curtea de Apel București-Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal a constatat următoarele:
Cu privire la recursul formulat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), s-a reliefat, în esență, în opinie majoritară, în justificarea soluției adoptate, că:
- în fapt, prin Hotărârea Comisiei Județene Bistrița Năsăud nr. 180/08.05.2010, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 1,74 ha, situat în Municipiul Bistrița, jud.Bistrița-Năsăud;
- dosarul a fost înregistrat pe rolul Secretariatului CCSD sub nr._/FFCC/2009, fiind parcursă etapa înregistrării și a verificării legalității respingerii în natură, precum și etapa evaluării, la momentul sesizării instanței aflându-se în faza aprobării raportului de evaluare de către C. Centrală și a emiterii titlului de despăgubire;
- de la data înregistrării dosarului pe rolul Secretariatului și până la pronunțarea sentinței recurate au trecut aproximativ 3 ani, timp în care dosarul a parcurs primele etape, menționate anterior;
- în aceste condiții, chiar și în situația în care s-ar accepta existența unui volum mare de lucrări pe rolul Comisiei, este inacceptabil ca un dosar să rămână „în așteptare” pentru o perioadă atât de îndelungată, fiind în acest mod încălcată flagrant noțiunea de termen rezonabil, noțiune cu privire la care instanța de fond în mod corect a constatat că este aplicabilă și etapei administrative prealabile;
- în consecință, trebuie apreciat că instanța de fond a aplicat un raționament juridic corect și legal atunci când a concluzionat că, prin tergiversarea în mod arbitrar a soluționării dosarului reclamanților, s-a adus o încălcare a drepturilor acesteia sub aspectul termenului definit de art. 6 din CEDO, fiind, în mod corect, reținută așadar incidența dispozițiilor art.8 alin 1 din Legea nr. 554/2004 cu privire la existența unui refuz de executare a unei operațiuni administrative, în speță de parcurgere cu celeritate a etapelor obligatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005;
- cu toate acestea, nu trebuie să se facă abstracție de faptul că, între timp, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură și au fost stabilite noi termene limită de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei;
- în raport de noile prevederi legale, deși subzistă refuzul nejustificat constatat în mod legal și temeinic de prima instanță, se constată că măsurile de remediere solicitate -obligarea la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire- nu mai pot fi executate;
- astfel, trebuie avute în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr. 165/2013, care au devenit aplicabile inclusiv situației reclamanților, cărora, deși nu li se neagă dreptul la acordarea măsurilor compensatorii, li se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare;
- analizând dispozițiile art. 41 din aceeași lege, aplicabile cauzei, se reține că și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă, procedura din art.21 se impune cu necesitate;
- or, trebuie remarcat că art. 21 pct. 5-9 din Legea nr. 165/2013 introduc o nouă etapă, a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară, s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte;
- trebuie constatat, așadar, că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, aceasta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire;
- prin urmare, se observă că solicitările reclamanților-intimați cu privire la obligarea recurentei-pârâte la emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
În ceea ce privește excepția de prematuritate, invocată de recurentă prin raportare la Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare după momentul pronunțării instanței de fond, Curtea a respins-o pentru aceea că actualitatea dreptului reclamanților se apreciază prin raportare la data sesizării instanței și nu prin raportare la momente ulterioare acesteia.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor și la omologarea expertizei tehnice realizată în cauză, Curtea a respins-o, reținând, în motivarea acestei soluții procesuale, că, la fond, aceste cereri constituind capătul principal au fost respinse ca neîntemeiate, că, prin cererea de recurs, reclamanții B. V. și S. O. D., deși au susținut la fila 4 că „instanța ar fi trebuit să admită în totalitate acțiunea”, nu au prezentat motivele de recurs cu privire la modalitatea de soluționare a cererii menționate, limitându-se la a aduce critici doar cu privire la modalitatea de soluționare a capetelor subsidiare de cerere, precum și că, în consecință, nefiind regulat sesizată cu un recurs împotriva soluției privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor și omologarea expertizei tehnice realizată în cauză, Curtea trebuie să constate că soluția de respingere ca neîntemeiată a intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care nu se va mai apleca asupra admisibilității acesteia.
Cu privire la recursul formulat de reclamanții B. V. și S. O. D., s-a reliefat, în esență, în opinie majoritară, în justificarea soluției adoptate (de respingere a recursului ca nefondat), că:
- prin cererea de recurs aceștia au criticat soluția instanței de fond cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la emiterea titlului de plată, plata sumelor de bani în cuantumul stabilit prin expertiză și plata de daune cominatorii, care au fost respinse ca prematur formulate;
- trebuie avut în vedere că, la data învestirii instanței, dosarul de despăgubire al reclamanților se afla la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în faza evaluării;
- finalizarea raportului de evaluare, așa cum este prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu reprezintă încheierea întregii etape a evaluării, fiind necesară analiza acestuia și aprobarea sa de către Comisie, în urma constatării cu privire la respectarea Standardelor Internaționale de evaluare;
- față de art. 18 alin 1 din Legea nr.247/2005, în vigoare la data sesizării instanței, emiterea titlului de plată era condiționată de emiterea, în prealabil, a titlului de despăgubire;
- trebuie reținut, așa cum în mod corect au remarcat și recurenții, că în măsura în care s-a constatat de prima instanță depășirea unui termen rezonabil în privința soluționării dosarului de despăgubire și a fost obligată C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea acestui titlu, apreciindu-se că dreptul reclamanților este actual, atunci în mod corespunzător ar fi trebuit să dispună și cu privire la emiterea titlului de plată și că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat cu privire la prematuritatea acțiunii pentru aceea că reclamanții „nu sunt deținători ai unui titlu de despăgubire”, atâta timp cât prin chiar hotărârea fondului s-a dispus emiterea acestui titlu;
- așadar, atâta timp cât instanța fondului a apreciat că reclamanții dețin un drept actual de eliberare a deciziei conținând titlul de despăgubire, aceștia dețineau un drept actual și în ceea ce privește finalizarea procedurii privind emiterea titlului de plată și a plății efective;
- cu toate acestea, față de dezlegarea dată anterior (în analiza recursului declarat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor) asupra capătului de cerere având ca obiect emiterea titlului de despăgubire și, în mod corespunzător, față de dispozițiile Legii nr. 165/2013, conform căreia în prezent se emit decizii de compensare prin puncte și nu titluri de despăgubire, care se pot valorifica în mod diferit, Curtea a apreciat că în prezenta cauză reclamanții nu sunt îndreptățiți la emiterea titlului de plată și la plata în numerar, ca efect al emiterii titlului de despăgubire și al opțiunii exprimate, așa cum au solicitat la fond, întrucât aceste capete de cerere, la care se adaugă cererea având ca obiect plata de daune cominatorii, sunt subsecvente capătului principal, iar, în lipsa unei dispoziții privind emiterea deciziei de compensare prin puncte, nu se poate proceda la emiterea titlului de plată ori la plata în numerar.
- nu se poate aprecia că prin respingerea acestor cereri ca neîntemeiate și nu ca premature se încalcă principiul prevăzut de art. 296 C.proc.civ., față de aceea că, la rândul său, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat recurs, ceea ce atrage posibilitatea agravării situației părții adverse în calea de atac.
2. Contestația în anulare formulată în cauză
2.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.06.2014 sub nr._ și întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 C.proc.civ. din 1865, contestatorii -reclamanți în dosarul nr._ și recurenți-reclamanți în dosarul nr._ *- B. V. și S. O. D. au solicitat anularea deciziei civile nr. 4639/31.10.2013, pronunțate în dosarul nr._ * de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind „nelegală” și „rezultatul unei erori materiale în sensul greșitei rețineri a aplicării dispozițiilor legii nr.165/2013”, cu consecința de a se dispune rejudecarea recursului.
2.2. În motivarea contestației în anulare deduse judecății, s-a învederat, în esență, după expunerea soluțiilor pronunțate în dosarul nr._ și în dosarul nr._ *, că greșit a fost reținută aplicarea dispozițiilor Legii nr.165/2013, că această lege este contrară Constituției și CEDO, că instanța de recurs a analizat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului de către pârâtul C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că este inadmisibil să desființezi o hotărâre doar pentru că a apărut o lege nouă, lege pe care judecătorul fondului nu a putut-o avea în vedere, că este inadmisibil să se permită unei părți recurente să completeze recursul cu un motiv de recurs nou inserat în afara termenului legal de recurs, precum și că instanța de recurs a trecut și peste faptul că Legea nr.165/2013 retroactivează.
S-a mai susținut de către contestatori că, contestația în anulare pendinte este admisibilă prin ambele ipoteze ale art.318 C.proc.civ., în sensul că greșeala materială este dată de aplicarea unui text de lege, respectiv art. 4 din Legea nr.165/2013, care nu era incident cauzei și că „instanța de recurs nu a verificat un motiv de recurs inexistent la momentul formulării recursului de către pârâtele din cauză astfel că acesta apare ca fiind formulat tardiv”, ceea ce echivalează „cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare” și „prin nepronunțarea asupra tardivității acestui motiv de recurs se revine la ipoteza erorii materiale”.
3. Considerentele reținute de Curtea de Apel în fundamentarea soluției date contestației în anulare formulate în prezenta pricină
Analizând actele și lucrările dosarului, decizia atacată, în raport cu motivele de contestație în anulare și având în vedere prevederile art. 318 C.proc.civ., Curtea de Apel, în baza acestor dispoziții legale evocate, va respinge prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed.
3.1. Astfel, este necesar de reliefat, privitor la obiectul contestației în anulare, că, prin decizia civilă atacată cu prezenta cale extraordinară de atac de retractare, Curtea de Apel București -Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în majoritate:
- a respins excepția prematurității și excepția inadmisibilității;
- a admis recursul formulat de recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent C. Națională pentru Compensarea Imobilelor) împotriva sentinței civile nr. 5563/5.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar;
- a respins recursul formulat de recurenții B. V. și S. O. D., ca nefondat;
- a modificat sentința recurată, în sensul că a fost respinsă, în tot, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B. V. și S. O. D..
3.2. Apoi, se remarcă faptul că, contestația în anulare formulată, în prezentul dosar, de reclamanții din cererea de chemare în judecată împotriva deciziei civile nr. 4639/31.10.2013, pronunțate în dosarul nr._ * de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a, pe de o parte, este întemeiată, așa cum reiese din motivarea succintă a acesteia (a se vedea supra, pct.2.2.), pe prevederile art. 318 teza I C.proc.civ. din 1865.
Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I din codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la data începerii procesului (12.04.2012), „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.
Reiese, așadar, că, pe acest temei legal, contestația în anulare specială poate fi promovată împotriva unor hotărâri date de instanțe de recurs, în ipoteza în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Or, în speță, se observă că, în esență, contestatorii susțin că ar exista o greșeală materială decurgând din faptul că instanța de recurs care a pronunțat decizia atacată a aplicat un text de lege, respectiv art. 4 din Legea nr.165/2013, care nu era incident cauzei, care era contrar Constituției și Convenției Europene a Drepturilor Omului, care retroactiva și care intrase în vigoare după începerea procesului.
Reiese, așadar, că, în cauza de față, nu este vorba despre o eroare materială, ce semnifică greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ci de o pretinsă eroare de judecată.
Or, nu este admisibil ca, pe calea contestației în anulare speciale -cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat-, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare ori aplicare a unor dispoziții legale (în același sens, a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 3/2000, nr. 935/2007, nr. 5436/2006, nr. 341/1997, pronunțată de instanța supremă, deciziile nr. 656/2002 și nr. 4190/2000, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă).
Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt ori că s-ar fi aplicat greșit legea, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.
Mai mult, simplul fapt că, contestatorii sunt nemulțumiți de modul în care, prin decizia atacată, instanța de recurs a soluționat recursurile declarate în cauză nu îi îndreptățesc să promoveze prezenta contestație în anulare.
Într-adevăr, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna a se pune în discuție chestiuni tranșate prin hotărâre irevocabilă.
S-ar înfrânge, astfel, chiar și principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. 3 din legea fundamentală, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții de la Strasbourg (a se vedea, în acest sens, de exemplu, decizia Curții Constituționale nr. 416/7.04.2011, publicată în M. Of. nr. 419/5.06.2011).
Rezultă, prin urmare, că nu se poate susține, în mod întemeiat, că s-ar fi săvârșit vreo greșeală materială evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 318 teza I C.proc.civ.
3.3. Pe de altă parte, trebuie relevat că, contestația în anulare formulată, în prezentul dosar, de reclamanții din cererea de chemare în judecată împotriva deciziei civile nr. 4639/31.10.2013, pronunțate în dosarul nr._ * de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a este întemeiată, așa cum reiese din motivarea succintă a acesteia (a se vedea supra, pct.2.2.), pe prevederile art. 318 teza a II-a C.proc.civ. din 1865.
Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la data începerii procesului (12.04.2012), „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Reiese, deci, că, pentru a fi admisibilă această formă de contestație în anulare specială, este necesar ca instanța de recurs, atunci când a respins recursul sau l-a admis în parte, să fi omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Or, în speță, se observă că, în esență, contestatorii susțin că „instanța de recurs nu (sic!) a verificat un motiv de recurs inexistent la momentul formulării recursului de către pârâtele din cauză astfel că acesta apare ca fiind formulat tardiv”, ceea ce echivalează „cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare”.
Altfel spus, contestatorii au pretins că este vorba despre omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare în ipoteza în care instanța de recurs a analizat -apreciindu-l fondat- un motiv de recurs pretins invocat tardiv de către recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) referitor la aplicarea în cauză a Legii nr. 165/2013.
Or, constată Curtea că o astfel de alegație nu se încadrează în cazul evocat anterior, contestația în anulare fiind inadmisibilă și sub acest aspect.
Într-adevăr, este necesar de adoptat această soluție procesuală:
- având în vedere că pe calea contestației în anulare nu se poate critica modul în care instanța de recurs a rezolvat problema tardivității motivelor de recurs, întrucât, în caz contrar, s-ar deschide posibilitatea exercitării unui recurs la recurs, de competența aceleiași instanțe ca cea care a pronunțat decizia în recurs, ceea ce, evident, nu poate fi primit;
- ținând seama că motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă din 1865 poate fi invocat doar în ipoteza în care recursul a fost respins sau admis în parte, iar nu și atunci când recursul a fost admis în întregime, așa cum s-a întâmplat, în dosarul nr._ *, cu recursul declarat de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței civile nr. 5563/ 5.10.2012, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, atâta vreme cât, urmare acestei soluții, s-a modificat sentința recurată, în sensul că a fost respinsă, în tot, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B. V. și S. O. D..
4. Soluția Curții adoptată în cauză
P. aceste considerente, expuse pe larg în cele ce preced, având în vedere că, în speță, motivele invocate de contestatori nu se încadrează în ipotezele în care se poate exercita contestație în anulare în temeiul art. 318 C.proc.civ., Curtea, în temeiul art. 320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare pendinte, ca inadmisibilă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii reclamanți B. V. și S. O. D. împotriva deciziei civile nr.4639/31.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimații pârâți A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR, DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR , ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER,
D. Ș.
Jud fond Tribunalul G.
M. C.
Red.C.F.P/2 ex
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 748/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1143/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
